Decizia nr. 3364/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 250/2020 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18 iulie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând anularea sancțiunii care i-a fost aplicată prin Ordinul nr. MP 466/09.05.2017, respectiv "amânarea înaintării în gradul următor pe timp de un an" și anularea Hotărârii Consiliului de Judecată al U.M. 02439 București nr. A 3015/30.03.2017, precum și a Hotărârea Consiliului de Judecată al U.M. 02439 București pentru soluționarea recursului nr. A 3444/10.04.2017. Prin încheierea de ședință din data de 13.02.2020, instanța a dispus introducerea în cauză a Unității Militare nr. 02439 București - Consiliul de Judecată, în calitate de pârâtă.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 250 din 22 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară nr. 02439 București - Consiliul de Judecată, fiind anulate în parte actele atacate (Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.P. 466 din 09.05.2017, Hotărârea Consiliului de Judecată al U.M. 02439 București nr. A 3015/30.03.2017 și Hotărârea Consiliului de Judecată al U.M. 02439 București nr. A 3444/10.04.2017), doar în ceea ce privește reținerea nerespectării prevederilor art. 234 lit. a) din "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 105/2002 (cu referire la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și art. 25 alin. (1) lit. k) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 64/2013). Prin aceeași sentință au fost menținute în rest actele atacate și a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 RON, reprezentând onorariul de avocat aferent părții admise de acțiune și redus în mod corespunzător, conform art. 451-453 C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 250 din 22 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat cereri de recurs reclamantul A. și pârâtul Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru Unitatea Militară nr. 02439 București - Consiliul de Judecată, criticând hotărârea pentru nelegalitate. 3.1 Recurentul-reclamant A., prin cererea de recurs a solicitat casarea încheierii de ședință din data de 13.02.2020, precum și a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea în întregime a acțiunii și anularea sancțiunii aplicate prin Ordinul nr. 466/09.05.2017 și a Hotărârii Consiliului de Judecată al U.M. 02439 București nr. A 3015/30.03.2017 și nr. A 3444/10.04.2017. În motivarea cererii, recurentul-reclamant a arătat că, în mod greșit instanța de fond a dispus, prin încheierea de ședință din data de 13.02.2020, introducerea în cauză în calitate de pârât a UM nr. 02439 București, în condițiile în care aceasta nu are calitate procesuală pasivă prin raportare la obiectul și natura cauzei, fiind doar o structură din cadrul M.Ap. N. În opinia recurentului-reclamant, faptul că Unitatea Militară nr. 02439 București este emitenta formală a celor două acte care fac obiectul cererii de chemare în judecată nu conduce la atragerea calității procesuale pasive în litigiu. Pe fondul cauzei, a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 67 alin. (1) lit. d) raportat la art. 68 alin. (4) din Ordinul MApN nr. M64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, apreciind în mod greșit asupra comunicării actului sancționator. Totodată, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că emitentul actului sancționator contestat nu a indicat și nu a individualizat fapta pentru care recurentul-reclamant a fost sancționat. Sub acest aspect, a învederat recurentul-reclamant că ceea ce putea face obiectul cercetării disciplinare era o eventuală încălcare a reglementărilor privind cumulul de funcții stabilite prin ordin al Ministrului Apărării Naționale. Or în cauză, recurentul-reclamant avea aprobare să exercite cumulul de funcții, aspect reținut de Consiliul de Judecată al intimatului. A mai arătat că singura faptă ilicită reglementată de regulamentele militare privind cumulul de funcții constă în pretinsa nerespectare a programului de lucru, faptă care putea fin sancționată în termen de 6 luni de la data limită în care putea fi săvârșită (3.03.2014), în cauză fiind sancționată în anul 2017. Admițând excepția prescripției și anulând doar în parte actele administrative contestate, instanța de fond a încălcat efectele juridice ale instituției prescripției sancțiunii disciplinare. În opinia recurentului-reclamant, menținând sancțiunea aplicată prin actul administrativ contestat, instanța de fond a aplicat o dublă sancțiune pentru aceeași faptă, din moment ce pentru încălcarea art. 180 din Legea nr. 55/2006, recurentul-reclamant a fost sancționat prin eliberarea din funcția de manager în anul 2013, iar ulterior, în anul 2017 a fost sancționat pe linie militară. Astfel, a subliniat recurentul-reclamant, starea de incompatibilitate constatată în temeiul art. 180 din Legea nr. 95/2006 nu putea fi sancționată potrivit Ordinului M64/2013 și nr. M105/2002, întrucât acestea se referă strict la funcții militare. A precizat recurentul-reclamant că funcțiile militare nu sunt incompatibile decât cu poziții care aduc atingere onoarei și demnității militare, iar în cauză nu este îndeplinită niciuna din ipotezele textului legal (art. 58 Ordin M64/2013). Mai mult, în perioada în care a ocupat funcția de manager de spital, recurentul-reclamant a primit calificativul "Foarte bine", aceasta constituind o dovadă în plus că nu a afectat demnitatea și onoarea militară. Totodată, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, în condițiile în care incompatibilitatea reținută prin raportul Agenției Naționale de Integritate a constituit atât o sancțiune pentru eliberarea din funcția de manager, cât și o abatere disciplinară sancționată prin actele contestate. Recurentul-reclamant a invocat și argumente în legătură cu netemeinicia actelor atacate, sub aspectul vinovăției ca element al răspunderii disciplinare și existența unui element care înlătură vinovăția, precum și cu privire la pretinsa "nerespectare a programului de lucru". 3.2 Recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru Unitatea Militară nr. 02439 București - Consiliul de Judecată, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate și respingerea în tot a acțiunii ca neîntemeiată. În susținerea cererii, recurentul-pârât a arătat că, în mod greșit a reținut instanța de fond că era prescrisă răspunderea disciplinară a recurentului-reclamant pentru fapta prevăzută de art. 234 lit. a) din "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 105/2002 (cu referire la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și art. 25 alin. (1) lit. k) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 64/2013). În opinia recurentului-pârât, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2020, sancțiunea putea fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, în speță, raportul de evaluare nr. x/1.04.2014 rămânând definitiv prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 273/2.02.2017. A arătat că, aprobarea invocată de recurenta-reclamantă cu privire la exercitarea cumulului de funcții nu îl exonerează de răspundere pentru nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la regimul incompatibilităților prevăzut de Legea nr. 176/2010. Totodată, recurentul-reclamant avea obligația să respecte programul orar al unității unde avea funcția de bază, astfel că activitatea de manager la o unitate spitalicească putea fi desfășurată în afara orelor de program de la funcția de bază, prin decalarea programului fiind încălcate dispozițiile regulamentelor militare.

Apărările formulate în recurs În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 decembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 25 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară cu amânarea înaintării în gradul următor pe o perioadă de un an, începând cu data de 1.01.2018, în situația în care la acea dată îndeplinește toate condițiile legale pentru înaintarea în gradul următor. În esență, Înalta Curte reține că, prin adresa nr. x/09.02.2017 înregistrată la Direcția medicală din cadrul Ministerului Apărării Naționale cu nr. A 1510/15.02.2017, Agenția Națională de Integritate a solicitat declanșarea procedurilor disciplinare împotriva recurentului-reclamant A., având gradul de locotenent colonel, cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat ca manager în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Pentru Copii "Maria Sklodowska Curie" București, așa cum rezultă din raportul de evaluare nr. x/01.04.2014, rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 273/02.02.2017. Prin Ordinul nr. 2/22.03.2017 al șefului Direcției Medicale din cadrul Ministerului Apărării Naționale, recurentul-reclamant A., avându-se în vedere calitatea sa de militar, a fost trimis în fața consiliului de judecată, procedura în fața acestui organ disciplinar fiind finalizată prin Hotărârea consiliului de judecată nr. A3015/30.03.2017. Hotărârea consiliului de judecată a rămas definitivă prin Hotărârea consiliului de judecată de soluționare a recursului nr. A 3444/10.04.2017, prin care s-a menținut Hotărârea inițială. Hotărârea consiliului de judecată nr. A3015/30.03.2017 a fost adusă la cunoștința recurentului-reclamant sub semnătură, în termen legal la data de 31.03.2017, iar Hotărârea consiliului de judecată de soluționare a recursului nr. A 3444/10.04.2017 a fost adusă la cunoștința reclamantului sub semnătură, în termen legal la data de 11.04.2017. În baza propunerilor formulate a fost emis Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.P. 466/09.05.2017, prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a Lt. col. med. A.. cu amânarea înaintării în gradul următor pe o perioadă de 1 an începând cu data de 01.01.2018, în situația în care la acea dată îndeplinește cumulativ toate condițiile legale de înaintare în gradul următor, aplicarea sancțiunii disciplinare fiindu-i adusă la cunoștință cu adresa nr. x/18.05.2017. Soluționând cauza, curtea de apel a anulat în parte actele administrative contestate, reținând că atât la data trimiterii în fața consiliului de judecată (22.03.2017), cât și la data emiterii ordinului de sancționare (09.05.2017), era prescrisă răspunderea disciplinară a reclamantului pentru fapta prevăzută la art. 234 lit. a) din "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 105/2002 (cu referire la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și art. 25 alin. (1) lit. k) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 64/2013). Soluția primei instanțe, care a considerat legală sancțiunea disciplinară aplicată recurentului-reclamant reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: 6.1. Recursul declarat de recurentul-reclamant A. O primă critică invocată de recurentul-reclamant vizează nelegalitatea încheierii de ședință din data de 13.02.2020 prin care instanța a dispus introducerea în cauză a Unității Militare nr. 02439 București - Consiliul de Judecată din perspectiva lipsei calității procesuale pasive a părții introduse în cauză. Critica este nefondată, întrucât, potrivit art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 "instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organisme sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecți de drept". Astfel, art. 16 1 teza a 2-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conferă instanței de contencios administrativ posibilitatea ca, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a emitentului actului administrativ contestat, atunci când acesta nu figurează ca parte în cererea de chemare în judecată, această prevedere legală dând expresie principiului rolului activ al judecătorului în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluționări juste și complete a cauzei. Împrejurarea că partea introdusă în cauză - Unitatea Militară nr. 02439 București - Consiliul de Judecată - reprezintă o structură fără personalitate juridică în cadrul autorității recurente-pârâte Ministerul Apărării Naționale nu constituie un impediment care să o împiedice să stea în proces, întrucât, în materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică. În cauză, reținând că hotărârile a căror anulare se solicită au fost emise de Unitatea Militară nr. 0239 București - Consiliul de Judecată, în mod corect instanța de fond, în temeiul art. 78 alin. (2) și (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, a dispus introducerea în cauză a emitentului actelor administrative atacate, întrucât capacitatea administrativă conferă capacitatea autorității publice de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică. Criticile formulate de recurentul-reclamant cu referire la soluția dată pe fondul cauzei sunt, de asemenea, nefondate. În cadrul analizei acestor critici, Înalta Curte apreciază că se impune a fi făcută o precizare cu privire la susținerile din cererea de recurs, anume aceea că poate proceda la examinarea doar a susținerilor care vizează legalitatea sentinței, nu și a celor care vizează netemeinicia acesteia. În acest sens, instanța are în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanței de control judiciar, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de instanța de apel în anumite cazuri prevăzute de lege. Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, nu și netemeinicia acesteia. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Exercitarea căii de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanța superioară asupra hotărârii instanței inferioare și este guvernată de principiul legalității căii de atac, în baza căruia recursul poate fi exercitat numai pentru motive care au făcut analiza instanței inferioare. În acest context, criticile vizând aspectele de netemeinicie invocate de recurentul-reclamant nu pot face obiectul controlului judiciar. Examinând criticile referitoare la comunicarea actului sancționator, Înalta Curte reține că, în mod corect instanța de fond a reținut că autoritatea recurentă-intimată și-a îndeplinit în mod legal obligația de comunicare a actului administrativ de sancționare, în condițiile în care respectivul act era un ordin clasificat "secret de serviciu". Astfel, prin adresa nr. x/18.05.2017 i s-a adus la cunoștință recurentului-reclamant sancțiunea disciplinară aplicată, maniera în care aceasta se execută, numărul ordinului prin care sancțiunea a fost dispusă, precum și elemente considerate necesare pentru identificarea motivărilor în drept și în fapt ale actului administrativ de sancționare, act clasificat "secret de serviciu", fiind îndeplinită obligația legală de comunicare. Nefondate sunt și criticile referitoare la neîndeplinirea și neindividualizarea faptei pentru care s-a aplicat recurentului-reclamant sancțiunea disciplinară. Potrivit situației de fapt, recurentul-reclamant a fost trimis în fața consiliului de judecată în baza adresei nr. x/09.02.2017 înregistrată la Direcția medicală din cadrul Ministerului Apărării Naționale cu nr. A 1510/15.02.2017, prin care Agenția Națională de Integritate a solicitat declanșarea procedurilor disciplinare împotriva recurentului-reclamant, cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a aflat ca manager în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Pentru Copii "Maria Sklodowska Curie" București, așa cum rezultă din raportul de evaluare nr. x/01.04.2014, rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 273/02.02.2017. Din această perspectivă, în mod corect instanța de fond a apreciat că trebuie avută în vedere corelarea care trebuie efectuată între prevederile art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 176/2010 și cele din art. 30, 32, 33 și 35 din Legea nr. 80/1995 și din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 64/2013, corelare impusă de prevederile legale întâi indicate. Conform art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 176/2010 (versiunea în vigoare la data emiterii actelor atacate): "(3)Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective. (4) Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârșirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment". Din analiza acestor prevederi legale rezultă, fără echivoc, că fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate, dacă nu atrage eliberarea din funcție, constituie abatere disciplinară, calificarea de abatere disciplinară fiind dată de lege, iar fapta fiind foarte clar definită. Doar sancționarea se face potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, ceea ce înseamnă că reglementările disciplinare specifice domeniului se aplică în mod corespunzător. Așa fiind, după rămânerea definitivă a raportului de evaluare prin care o persoană a fost constatată a fi în stare de incompatibilitate se naște dreptul instituțiilor competente, după comunicarea prealabilă de către Agenție a raportului de evaluare, conform art. 26 din Legea nr. 176/2010, de a aplica sancțiuni disciplinare, potrivit legii. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 176/2010, "Agenția va comunica raportul de evaluare după cum urmează: ... j) pentru funcționarii publici- comisiei de disciplină sau consiliului de disciplină, care propune autorității prevăzute de lege aplicarea unei sancțiuni, potrivit legii", Având în vedere regimul de drept public aplicabil, este de menționat că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 176/2010 - normă imperativă, de strictă aplicare și interpretare, precizează expres categoriile de persoane pentru care comunicarea raportului de evaluare se face în vederea aplicării sancțiunilor disciplinare. În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că interpretarea propusă de recurentul-reclamant, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu reprezintă abatere de la disciplina militară, nu poate fi primită, întrucât ar lăsa fără efect dispozițiile art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 176/2010. În acest context trebuie interpretate dispozițiile art. 30 alin. (2) lit. a) și art. 33 din Legea nr. 80/1995 și ale art. 25 alin. (1) lit. k) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 64/2013, potrivit cărora: - art. 30 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 80/1995: "ART. 30 Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare. Cadrelor militare în activitate le este interzis: a) să îndeplinească alte funcții decât cele în care sunt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale". - art. 33 din Legea nr. 80/1995: "Pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment; mustrare scrisă; retrogradare în funcție; amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1 - 2 ani". - art. 25 alin. (1) lit. k) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 64/2013: "(1) Faptele care constituie abateri disciplinare și pentru care cadrele militare sunt trimise în fața consiliilor de judecată sunt următoarele: (...)k) încălcarea reglementărilor privind cumulul de funcții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale". În cauză, potrivit Hotărârii Consiliului de judecată nr. A 3015/30.03.2017, fapta reținută în sarcina recurentului-reclamant a constat în încălcarea dispozițiilor legale referitoare la cumulul de funcții, în condițiile în care potrivit raportului de evaluare nr. x/1.04.2014 al Agenției Naționale de Integritate rămas definitiv prin decizia nr. 273/2.02.2017, "în perioada 09.10.2009 (conform Ordinului ministrului sănătății nr. R/1836/09.10.2009 privind numirea în funcția de manager interimar al Spitalului Clinic de Urgență Pentru Copii "Maria Sklodowska Curie" București) - 02.10.2013 (conform Ordinului ministrului sănătății nr. R/604/02.10.2013 privind rezilierea de plin drept a Contractului de management), A., manager în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Pentru Copii "Maria Skodowska Curie" București.", a încălcat regimul juridic al incompatibilităților prin nerespectarea dispozițiilor art. 180 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 95/2006, deținând funcția de manager al Spitalului Clinic de Urgență Pentru Copii "Maria Sklodowska Curie" concomitent cu funcția de medic specialist în cadrul Institutului Medico-Militar al Direcției medicale respectiv, funcția de șef compartiment (medic specialist.., medic primar) la Institutul Medico-Militar". Având în vedere că dispozițiile art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 176/2010 devin direct aplicabile în materia răspunderii disciplinare a persoanei ce ocupă funcții publice vizate de această lege, inclusiv în privința răspunderii disciplinare a militarilor, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut legalitatea actelor de sancționare sub aspectul descrierii faptei, neavând relevanță juridică aprobarea expresă invocată de recurentul-reclamant în vederea exercitării cumulului de funcții de vreme ce, prin hotărârea judecătorească definitivă s-a constatat că recurentul-reclamant nu a respectat reglementările legale referitoare la regimul incompatibilităților, deținând un cumul de funcții interzis de lege. Nici criticile vizând aplicarea unei duble sancțiuni nu pot fi primite, întrucât o faptă poate atrage, în mod cumulativ, în condițiile legii, răspunderea penală, disciplinară și civilă. În cauză, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că rezilierea de plin drept a contractului de management încheiat de recurentul reclamant cu unitatea spitalicească reprezintă o sancțiune de drept civil aplicată pentru o faptă distinctă- nerespectarea termenului de înlăturare a motivelor de incompatibilitate - în timp ce sancțiunea disciplinară aplicată prin actele contestate în prezenta cauză se referă la o altă faptă - cumul nelegal de funcții - astfel că cele două sancțiuni au naturi juridice și funcții diferite. 6.2. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru Unitatea Militară nr. 02439 București - Consiliul de Judecată Criticile vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 în ceea ce privește abaterea disciplinară constând în nerespectarea programului de lucru la unitatea militară în care recurentul-reclamant este încadrat sunt nefondate. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 "prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunea poate fi aplicată în termen de cel mult șase luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale". Înalta Curte reține că norma în discuție este cu evidență o normă specială, derogatorie de la dispozițiile legale care reglementează răspunderea disciplinară în diferitele domenii în care acționează și cu care interferează, astfel că dispozițiile sale sunt de strictă interpretare și aplicare. În aceste limite de interpretare, dispozițiile legale sunt aplicabile în exclusivitate numai în cazul angajării răspunderii disciplinare a persoanelor care, prin raportul de evaluare, au fost declarate incompatibile. În cauză, prin actele atacate s-a reținut în privința reclamantului că, în perioada cumulului nelegal de funcții, 09.10.2009-02.10.2013, "au fost încălcate și prevederile art. 234 lit. a) din "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 105/2002, unde se precizează faptul că în cazul cumulului de funcții nu se admite decalarea programului de lucru la unitatea militară în care sunt încadrate cadrele militare". Or, abaterea disciplinară constând în nerespectarea programului de lucru la unitatea militară în care reclamantul este încadrat excedează competenței Agenției Naționale de Integritate și nu a făcut obiectul raportului de evaluare nr. x/01.04.2014, rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 273/02.02.2017, astfel că acestei abateri disciplinare nu i se aplică prevederile speciale ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că, în raport de data la care a început să curgă termenul de prescripție a răspunderii disciplinare, 02.10.2013, acest termen s-a împlinit la data de 02.04.2014, rezultând că reținerea acestei abateri disciplinare prin actele atacate, emise la mult timp după împlinirea prescripției, este nelegală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.