ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 367/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3.01.2018 pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta UM 02576 București din cadrul Ministerului Apărării Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța:

(i) să se constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 43 din O.G. nr. 121/1998, și să se admită cererea de chemare în judecată, ca urmare a epuizării căilor de atac prevăzute la nivelul Ministerului Apărării Naționale;

(ii) anularea următoarelor acte cu titlu executoriu îndreptate împotriva reclamantului:

- Decizia de imputare nr. A.6698 din 23.11.2016 emisă de comandantul UM 02576 București;

- Hotărârea nr. A.171 din 07.01.2017 de soluționare a contestației;

- Decizia administrativ-jurisdicțională a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din Ministerul Apărării Naționale nr. 6/CJI 2292/2017 din 19.04.2017;

(iii) să se constate, în conformitate cu prevederile art. 40 din ordonanță și pct. 155 lit. a), c) și d) din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.5/1999, că s-a făcut o greșită aplicare a legii, prin nerespectarea tuturor prevederilor legale, stabilindu-se în mod eronat vinovăția reclamantului în calitatea avută la momentul producerii pagubei, de locțiitor al comandantului, care asigurând temporar comanda unității, a aprobat alocarea la drepturi a salariaților promovați și să suspende executarea deciziei de imputare până la soluționarea cauzei;

(iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare și a sumei de 1035 RON, stabilită ca prejudiciu în decizia de imputare, în situația în care vor fi aplicate rețineri înainte de soluționarea definitivă a cauzei, într-un termen cât mai scurt, constatând că titlul executoriu atacat nu este temeinic și nici legal.

Prin sentința nr. 5176 din 10 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții UM 02576 București - Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor;

(ii) a anulat în parte decizia administrativ-jurisdicțională nr. 6/CJI 2292/2017 din 19.04.2017, hotărârea nr. A-171/7.01.2017 și decizia de imputare nr. x/23.11.2016, doar în ceea ce-l privește pe reclamantul A.;

(iv) a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale în numele și pentru UM 02576 București și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002, art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 și art. 1 lit. a) din Ordinul MFP nr. 1792/2002.

Apreciază recurentul-pârât că intimatul-reclamant col. A. nu poate fi exonerat de răspunderea materială în calitate de persoană vinovată de producerea pagubei, întrucât, în calitate de comandant al unității și ordonator de credite a aprobat proiectul O.Z.U. nr. 210 din 31.10.2013 și a emis ulterior acest document prin care au fost stabilite eronat salariile de încadrare ale persoanelor promovate în treptele imediat superioare,

Referitor la susținerea intimatului-reclamant privind operarea și certificarea sumelor de către specialiștii unității, Comisia de cercetare administrativă a reținut că și aceștia din urmă sunt vinovați de producerea pagubei, fapt pentru care, de altfel, a și fost stabilită răspunderea materială în sarcina lor, însă acest lucru nu poate exonera de răspundere comandantul unității și ordonatorul de credite, care răspunde în temeiul prevederilor amintite mai sus.

O interpretare contrară ar conduce la situația în care comandantul unității/ordonatorul de credite nu ar răspunde niciodată, majoritatea documentelor care angajează cheltuieli fiind semnate de specialiști, astfel că prevederile legale care stabilesc responsabilitatea acestuia ar fi inaplicabile, respectiv ar rămâne fără efecte juridice, fapt ce ar contrazice una din regulile de interpretare logică reținute în practică și literatura de specialitate, potrivit căruia normele juridice trebuie interpretate în sensul aplicării acestora.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 77

1

din Legea nr. 80/2015 privind statutul cadrelor militare, "Pe timpul exercitării funcțiilor în care au fost ămputerniciți, cadrele militare au obligațiile și drepturile corescpunzătoare funcțiilor respective".

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Din perspectiva situației de fapt, se reține că, în urma unei misiuni de audit desfășurate la U.M. 02576 București în luna iulie 2016, a fost întocmită Fișa de identificare și analiză a problemei nr. 2, anexă la Raportul de audit nr. AS 230/2016, prin care s-a constatat acordarea eronată (în plus) în perioada noiembrie 2013 - iunie 2016 a salariului de bază pentru doi salariați civili, care au fost promovați în gradul imediat superior postului deținut (referent de specialitate), în valoare estimată netă de 6.898 RON, recomandându-se dispunerea măsurilor ce se impun pentru recuperarea drepturilor acordate eronat, potrivit prevederilor O.G nr. 121/1998 .

Prin Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 6493 din 15.10.2016 s-a constatat că, în perioada septembrie - octombrie 2013 s-a derulat activitatea de promovare într-o treaptă imediat superioară a numiților B. și C., personal civil contractual, care îndeplineau criteriile legale, potrivit prevederilor H.G. nr. 286/2011 și a Normelor aprobate prin Ordinul M.58/2011. În urma acestei activități, prin Ordinul Zilnic pe Unitate nr. 210 din 31.10.2013, precum și prin actele adiționale la contractele de muncă, celor doi salariați civili li s-au stabilit eronat salarii de încadrare.

Având în vedere prevederile arț. 2 și art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, membrii comisiei de cercetare administrativă au propus stabilirea răspunderii materiale în sarcina persoanelor beneficiare ale sumelor necuvenite, pentru perioada iulie 2015- iunie 2016, precum și în sarcina persoanelor vinovate de producerea pagubei, pentru cota parte din aceasta produsă în perioada noiembrie 2013- iunie 2013, respectiv în sarcina persoanelor care au îndeplinit funcții de răspundere în cadrul compartimentelor personal (lt. D. și lt.col (r). E.), financiar - contabil (mr. F.), precum și a celei care a îndeplinit atribuțiile comandantului unității la data producerii pagubei (col.r. A.).

Prin decizia de imputare nr. x din 23.11.2016 emisă de UM 02576 București din cadrul Ministerului Apărării Naționale, s-a stabilit valoarea pagubei în sumă de 6.898 RON, fiind astfel angajată răspunderea materială:

- în valoare de 1.390 RON în sarcina lui B.;

- în valoare de 1.366 RON în sarcina lui C.;

- în valoare de 1.036 RON în sarcina lui D., care a stabilit eronat salariul în calitatea sa de ofițer 3/S1-Personal și mobilizare;

- în valoare de 1.036 RON în sarcina lui E., care a verificat cu superficialitate, deși avea ca atribuție în fișa postului, modul de salarizare, în calitatea sa de șef S1 - Personal și mobilizare;

- în valoare de 1.035 RON în sarcina lui F., care a vizat pentru controlul financiar preventiv proiectului ordinului de zi pe unitate, în calitate de contabil șef;

- în valoare de 1.035 RON în sarcina reclamantului A., care asigura la momentul producerii pagubei (alocării drepturilor bănești), funcția de comandant la UM și care a aprobat alocarea drepturilor bănești pentru cei doi salariați civili, valoarea pagubei reprezentând sumele nedatorate încasate de aceștia în perioada noiembrie 2013 - iunie 2015.

După parcurgerea căilor de atac prevăzute de art. 30 și 31 O.G. nr. 121/1998, reclamantul A. s-a adresat instanței de contencios administrativ cu cererea de anulare a tuturor actelor administrative, hotărâri și decizie de imputare, emise în legătură cu constatarea pagubei de 1.035 RON, produsă ca urmare a aprobării alocării drepturilor bănești pentru doi salariați civili, în calitatea sa de comandant al UM 02576 București la momentul producerii pagubei.

Problema de fapt dar și de drept asupra căreia s-a pronunțat instanța de fond, învestită cu soluționarea cauzei, a vizat îndeplinirea condițiilor cerute pentru angajarea răspunderii materiale a intimatului-reclamant, cu referire directă la caracterul faptei ilicite constând în încălcarea unor norme legale în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea serviciului militar,

În acord cu argumentele primei instanțe și contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că soluția atacată este legală, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Judecătorul fondului, analizând probatoriul administrat în cauză și dispozițiile art. 2 și art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, în baza cărora a fost sancționat intimatul-reclamant, cu deplin temei a statuat în sensul că, fapta stabilită prin decizia de imputare, constând în aprobarea alocării drepturilor bănești pentru doi salariați civili, ce reprezenta la momentul respectiv obligație de serviciu pentru reclamant, în calitatea sa de comandant al unității militare, nu are caracter ilicit, nefiind încălcată vreo prevedere legală prin îndeplinirea acestei obligații de serviciu.

Potrivit art. 10 alin. (3) și (4) din O.G.119/1999, privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare: " (3) În vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de operațiuni se prezintă însoțite de documentele justificative corespunzătoare, certificate în privința realității și legalității prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care inițiază operațiunea respective. (4) Conducătorii compartimentelor de specialitate prevăzuți la alin. (3) răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor ale căror documente justificative le-au certificat. (…)"

Cu alte cuvinte, respectarea principiului autorizării bugetare a cheltuielii este garantată de acordul specialiștilor asupra corectitudinii calculelor.

Or, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, nu îi poate fi imputată intimatului-reclamant, în calitatea sa de comanadant al unității militare, neglijența personalului din subordine cu funcții de răspundere în cadrul compartimentelor personal (lt. D. și lt.col (r). E. și financiar - contabil (mr. F.), care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale, întocmind un proiect al ordinului de zi pe unitate, nelegal, pe care l-au înaintat spre aprobare intimatului-reclamant, în calitate de comandant, câtă vreme nu intra în atribuțiile de serviciu ale intimatului-reclamant, înscrise în fișa postului, să verifice calculele întocmite de personalul din subordine,

Comandantul unității a aprobat proiectul OZU de alocare la drepturi, urmărind ca acesta să îndeplinească condițiile de formă și de conținut, să fie asumat și avizat de specialiștii în domeniu și a aprobat înscrierea acestuia în OZU nr. 210 din 31.10.2013, fapt ce nu îi poate atrage răspunderea materială, corectitudinea sumelor menționate, fiind certificată de către specialiști.

Nu poate fi primită critica recurentului, în sensul că vinovăția persoanelor care au întocmit ordinul de zi nu poate exonera de răspundere pe comandantul unității, ordonator de credite, care răspunde în temeiul prevederilor art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002, ale art. 3, art. 4 alin. (2) și (3), art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 și art. 1 lit. a) din Ordinul MFP nr. 1792/2002, întrucât prevederile legale invocate, deși reglementează obligații de serviciu ale ordonatorului de credite, care trebuie să realizeze o bună gestiune financiară, alocând fondurile cu respectarea unor principii printre care cel al legalității și eficienței în utilizarea acestor fonduri, nu sunt aplicabile cauzei de față, neavând legătură cu fapta concretă săvârșită de intimatul - reclamant, respectiv aprobarea unui proiect de ordin de zi prin care se calculaseră greșit două salarii.

Normele se referă la cu totul alte atribuții de serviciu ale comandantului unității care are calitatea de ordonator de credite, acesta având atribuții de stabilire a destinației unor fonduri etc., în acest sens fiind enunțate principiile arătate, și nu are atribuții de stabilire și calcul efectiv al salariilor salariaților civili din unitate.

De asemenea, este vădit eronată afirmația recurentului, în sensul că o interpretare contrară ar conduce la situația în care comandantul unității/ordonatorul de credite nu ar răspunde niciodată, deoarece deciziile de management, modalitatea în care se alocă fondurile și alte atribuții de acest tip, care presupun decizia ordonatorului de credite, chiar dacă este întemeiată pe referate ori propuneri ale personalului de specialitate, sunt acte care pot fi emise numai de acesta și care presupun răspunderea sa în cazul în care sunt nelegale. Calculul salariului însă nu intră în mod clar în cadrul atribuțiilor sale, iar prin simpla aprobare a proiectului de ordin în cauza de față, intimatul-reclamant nu a săvârșit o faptă ilicită.

Or, în lipsa existenței unei fapte ilicite, nu poate fi îndeplinită nici condiția existenței vinovăției și, desigur, nici celelalte cerințe ale răspunderii materiale nu pot fi reținute, neexistând suport, nici în fapt dar nici legal, în acest sens.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale pentru UM 02576 București și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale pentru UM 02576 București și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, prin Direcția Juridică împotriva sentinței nr. 5176 din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2022.