ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1986/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 22.05.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârilor secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014 și nr. 136/05.03.2019 și, pe fond, a solicitat anularea Hotărârii nr. 644/10.07.2019 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea sa de continuare a activității la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, după încetarea mandatului în funcția de prim procuror la această unitate de parchet, începând cu data de 01.01.2020. Totodată, a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă adresată secției pentru procurori și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii, prin secția pentru procurori, să dispună continuarea activității sale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului.

Prin sentința nr. 63/2020 din data de 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității petitului privind anularea răspunsului dat la plângerea prealabilă și excepția inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate a Hotărârilor secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014 și nr. 136/05.03.2019, invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare.

A respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Hotărârilor nr. 580/16.09.2014 și nr. 136/05.03.2019 emise de Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru procurori.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă în ceea ce privește petitul privind anularea răspunsului dat la plângerea prealabilă și ca nefondată, în ceea ce privește petitul de anulare a Hotărârii nr. 644/10.07.2019 emisă de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Împotriva sentinței nr. 63/2020 din data de 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recuirsului, casarea în tot a sentinței recurate și în rejudecarea cauzei să se admită excepția de nelegalitate a Hotărârilor nr. 580/16.09.2014 și nr. 136/05.03.2019 și admiterea cererii sale de anulare a Hotărârii nr. 644 din 10 iulie 2019 a secției pentru Procurori a CSM.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat următoarele critici:

Cu privire la respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelcgalitate a Hotărârilor nr. 580/16.09.2014 și nr. 136/05.03.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

Prin sentința ce formează obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel Brașov a reținut, în esență că, Hotărârile secției pentru procurori nr. 580/16.09.2014 și nr. 136/05.03.2019 reprezintă acte administrative normative, ce nu pot fi atacate decât separat pe calea unei acțiuni în anulare, întrucât conțin reglementări cu caracter general, impersonale, C. proc. civ. efecte erga omnes în cadrul categoriei profesionale ale procurorilor. Totodată, instanța a reținut că cele două hotărâri reprezintă acte unilaterale emise în vederea aplicării unitare a art. 51 din Legea 303/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2001 privind contenciosul administrativ, actul administrativ reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În timp ce actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, impersonale, actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane. Potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, actele normative reprezintă acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, respectiv un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați. De asemenea, actele administrative individuale sunt acea categorie de acte care urmărește stabilizarea unei situații juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept.

Așadar, cele două categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul lor, cât și în raport de criteriul determinabilitații persoanelor cărora li se aplică, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produc efecte erga onmes, ci urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept. (I. C. civ..J, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2110/2012, www.x.ro).

În speță, ambele hotărâri produc efecte juridice față de o categorie determinată de magistrați, fiind aplicabile procurorilor. Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că distincția între actele administrative individuale și cele normative se realizează în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga onmes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte.

Astfel, cele două hotărâri ale secției pentru procurori produc efecte cu privire la o categorie determinată de persoane, respectiv cu privire la corpul profesional al magistraților procurori.

În consecință, spre deosebire de hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care pot viza întregul corp al magistraților judecători și procurori, producând efecte erga omnes, efectele juridice ale hotărârilor secției pentru procurori sunt restrânse, vizând doar magistrații procurori și nu pot avea decât natura unor acte juridice administrative individuale. Singurele hotărâri emise de Consiliul Superior al Magistraturii care pot avea natura juridică a unor acte administrative cu caracter normativ sunt cele pronunțate de Plenul Consiliului și care produc efecte juridice cu privire la întregul corp al magistraților.

Cu privire la respingerea acțiunii pe fond, recurentul-reclamant susține următoarele:

Curtea de Apel Brașov a reținut că refuzul exprimat de secția pentru procurori, în cuprinsul Hotărârii nr. 644/10.07.2019, cu privire la cererea de continuare a activității formulată de subsemnatul este unul justificat, având în vedere că statistica prezentată în cuprinsul hotărârii atacate arată că, la Parchetul de pe lângă Judecătoria întorsura Buzăului, unde se solicită continuarea activității, nu numai că nu există loc vacant, ci un procuror funcționează peste schemă.

Totodată instanța a reținut că nu poate fi primit argumentul privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, prin raportare la practica administrativă a secției pentru Judecători, deoarece nu s-a făcut dovada că magistrații în cauză s-ar fi aflat în situație identică cu reclamantul, respectiv că la instanțele pentru care cererile erau deja admise, schemele erau deja depășite.

Soluția instanței de fond este netemeinică,

Prin Hotărârea nr. 580 din data de 16 septembrie 2014, secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit cu valoare de principiu că "în perioada mandatului de conducere, procurorul poate solicita ca, la încetarea activității în funcția de conducere, conform art. 51 din Legea nr. 303/2004 ți art. 4 alin. (10) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, să funcționeze pe un loc de execuție la o altă unitate de parchet, alta decât cea de la care provine, dacă la acea unitate de parchet există post vacant".

De asemenea, Hotărârea de principiu nr. 136 din data de 05.03.2019 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prevede că: "la încetarea mandatului funcției de conducere ca urmare a expirării perioadei, continuarea activității procurorului într-o funcție de execuție în cadrul parchetului de unde a provenit, să fie constatată printr-un act administrativ intern de către Direcția de resurse umane - Serviciul de resurse umane pentru parchete, iar în celelalte ipoteze prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, să fie sesizată secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune în consecință".

Hotărârile menționate consolidează o practică potrivit căreia, în situația în care, procurorul solicită ca la încetarea funcției de conducere să își continue activitatea la o altă unitate de parchet, alta decât cea de la care provine, secția pentru procurori realizează o analiză privitoare la posturile de execuție vacante, încărcătura parchetelor, precum și alte criterii obiective, urmând să decidă continuarea activității la unitatea de parchet la care procurorul a deținut funcția de conducere ori, după caz, la unitatea de parchet de la care provine.

Atât practica instituită de secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cât și cele două hotărâri menționate mai sus sunt nelcgalc prin raportare la dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, atât în forma actuală, cât și în cea anterioară și au vădit caracter discriminatoriu, întrucât în ceea ce îi privește pe judecători, nu există asemenea condiționări.

În mod greșit a reținut Curtea de Apel Brașov că nu s-a făcut dovada că magistrații în cauză s-ar fi aflat în situație identică cu subsemnatul, respectiv că la instanțele pentru care cererile erau deja admise, schemele erau deja depășite. Astfel, conform practicii secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, se dispune în mod automat continuarea activității unui judecător căruia i-a expirat mandatul de conducere, la instanța pentru care acesta optează, cât timp opțiunea acestuia se circumscrie alternativelor oferite de dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și atâta timp a fost exercitată în termen, fără condiționarea existenței unor locuri vacante la instanța pentru care optează judecătorul, respectiv ftră îndeplinirea altor condiții.

Potrivit aceleiași practici, în caz de lipsă a unor posturi vacante la instanța pentru care a optat judecătorul să își continue activitatea după expirarea mandatului de conducere s-a dispus, pentru asigurarea exercitării acestui drept, transferul temporar al unui post de la o altă instanță (Hotărârea secției pentru judecători nr. 810 din data de 20.06.2019). Apoi, potrivit practicii aceleiași secții, au fost admise în principiu cereri de continuare a activității după expirarea mandatului funcției de conducere formulate de judecători, la o altă instanță decât cea de la care provin, chiar dacă la instanța pentru care au optat nu existau locuri vacante la momentul analizării cererii (Hotărârile secției pentru Judecători nr. 592 din data de 15 mai 2018 și nr. 27 din 17 ianuarie 2017).

Așadar, prin practica adoptată de secția pentru judecători s-a consacrat o veritabilă vocație a judecătorului de a opta la oricare dintre instanțele la care acesta are dreptul să funcționeze, la expirarea mandatului de conducere, fără condiționarea existenței unor posturi vacante.

Practica celor două Secții ale Consiliului Superior al Magistraturii ar trebui să fie unitară, cât timp dreptul de opțiune al judecătorilor și al procurilor care au îndeplinit funcții de conducere este prevăzut de aceeași dispoziție legală, tară nicio diferențiere sau condiționare. Dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 stabilesc un regim juridic unic atât pentru judecători, cât și pentru procurori, prevăzând expres că "/a expirarea mandatului funcției de conducere, judecătorii sau procurorii pot ocupa [...] o [...] funcție [...]". Discriminarea instituită prin practica secției pentru procurori încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României, care prevăd că cetățenii sunt egali în fața legii și în fața autorităților publice, Jară privilegii și fără discriminări. Ca urmare, cât timp legea prevede aceleași drepturi destinatarilor ei, ea trebuie aplicată cu aceeași unitate de măsură acestora.

Intre situația reclamantului și situațiile judecătorilor cărora le-au fost admise cererile de continuare a activității există identitate perfectă, iar la dosarul cauzei se regăsesc mai multe hotărâri ale secției pentru Judecători, prin care magistraților judecători le-au fost admise cereri de continuare a activității la instanțe unde nu existau posturi vacante Ia momentul analizării cererilor.

În raport cu cele de mai sus, argumentele aduse cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție sunt fondate.

Curtea de Apel Brașov nu a analizat argumentele reclamantului în sensul că hotărârile menționate adaugă la lege.

Hotărârile secției pentru procurori nr. 580/16.09.2014 și nr. 136/05.03.2019 adaugă la lege, întrucât dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu condiționează în niciun mod dreptul de opțiune al judecătorului/procurorului căruia urmează să îi expire funcția de conducere. în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, la încetarea funcției de conducere, opțiunea procurorului de a-și continua activitatea la o structură de parchet ar trebui să se materializeze într-o hotărâre care să cuprindă o constatare formală, atâta timp cât opțiunea acestuia se circumscrie alternativelor oferite de dispozițiile menționate. Prin condiționarea adăugată prin hotărârile secției pentru procurori, se instituie un mecanism administrativ ce restrânge sfera de aplicabilitate a dreptului de opțiune consacrat de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Cele două hotărâri fiind acte administrative individuale, au o forță juridică inferioară față de o lege adoptată de Parlament, așa cum este Legea nr. 303/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) liț. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ se emite în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, iar nu în contra legii. Ca urmare, cele două hotărâri nu pot da o interpretare unei dispoziții din legea menționată, care nu rezultă în mod expres din cuprinsul acesteia, astfel încât să restrângă efectele juridice ale acesteia. Actele administrative nu au aptitudinea de a anihila drepturile născute dintr-o lege și, în orice caz, aplicarea acestora trebuie să nu conducă niciodată către soluția irațională a inaplicabilității dispozițiilor actului normativ superior.

În drept, criticile invocate de recurent se subscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare față de cererea de recurs prin care a solicitat să se respingă ca nefondat recursul.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu privire la situația de fapt care a generat starea litigioasă între părți, instanța de recurs reține că recurentul-reclamant este este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna din anul 2016, iar în perioada 01.01.2017-31.12.2019 a deținut funcția de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Întorsura Buzăului.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/08.05.2019, acesta, în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a solcitat ca la expirarea mandatatului de prim-procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, să își continue activitatea ca procuror la aceeași unitate de parchet.

Prin Hotărârea secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 644/10.07.2019, cererea sa a fost respinsă, având în vedere lipsa locurilor vacante la această unitate de parchet.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 20.09.2019, în baza dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant a formulat plângere prealabilă, prin care a solicitat secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, revocarea hotărârii prin care i-a fost respinsă cererea de continuare a activității la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, după încetarea mandatului de prim-procuror la această unitate de parchet, iar în ședința secției pentru procurori din data de 14.11.2019 s-a dispus respingerea cererii sale ca neîntemeiată, răspuns comunicat la data de 28.11.2019 .

În apărarea intereselor sale, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârilor secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014 și nr. 136/05.03.2019, excepție pe care instanța de fond a respins-o ca inadmisibilă.

În ceea ce privește criticile invocate în recurs față de soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate având în vedere următoarele considerente:

Prin Hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014, emisă în baza art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 51 din Legea nr. 303/2004, s-a stabilit că "în perioada mandatului de conducere, procurorul poate solicita ca, la încetarea activității în funcția de conducere, conform art. 51 din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. (10) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, să funcționeze pe un loc de execuție la o altă unitate de parchet, alta decât cea de la care provine, dacă la acea unitate de parchet există post vacant și are dreptul să funcționeze potrivit gradului profesional, post ce va fi rezervat fără a fi blocată această funcție de la modalitățile de ocupare prevăzute de lege (promovare, transfer, încetarea activității 1a structurile specializate), în cauză fiind incidente prevederile art. 1341 din Legea nr. 304/2004" și că "prezenta hotărâre se comunică Direcției resurse umane și organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

Prin Hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 136/05.03.2019, emisă în baza art. 40 alin. (2) lit. q) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 51 din Legea nr. 303/2004, s-a stabilit: "constatarea continuării activității procurorului într-o funcție de execuție în cadrul parchetului de unde a provenit, la încetarea mandatului funcției de conducere ca urmare a expirării perioadei, printr-un act administrativ intern de către Direcția de resurse umane - Serviciul de resurse umane pentru parchete, iar, în celelalte ipoteze prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și cu modificările și completările ulterioare, sesizarea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a dispune în consecință" și că "prezenta hotărâre se comunică Direcției resurse umane și organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, stabilește că prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". Iar potrivit art. 4 alin. (1) și (4) din aceeași lege: "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate", iar "actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege."

Așadar din textele de lege invocate mai sus, rezultă pe de-o parte că actul administrativ este actul unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații. Iar pentru ca o excepție de nelegalitate a unui act administrativ să fie admisibilă se impune ca acesta să aibă un caracter individual.

În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte subliniază că nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice, sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

În ceea ce privește cele două hotărâri față de care s-a formulat excepție de nelegalitate, instanța de recurs constată că reprezintă acte administrative cu caracter normativ și în mod corect a reținut instanța de fond că au fost emise în dorința aplicării unitare a art. 51 din Legea nr. 303/2004, cu aplicabilitate față de categoria profesională a procurorilor.

Față de această situație, opinia recurentului-reclamant întemeiată pe analogia dintre Hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârile Secțiilor acestuia în sensul că hotărârile secțiilor au caracter individual reprezintă un raționament juridic forțat în contextul în care cele două hotărâri vizate de excepția de nelegalitate urmăresc aplicarea unitară a prevederilor art. 51 din Legea nr. 303/2004 în ceea ce privește întreaga categorie profesională a procurorilor.

Așadar, în raport de această situație cele două hotărâri nu prezintă caracterul unor acte administrative individuale, considerente pentru care în mod corect instanța de fond a reținut că analiza legalității Hotărârilor secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014 și nr. 136/05.03.2019 se poate face doar în cadrul procedurii instituite de prevederile art. 1, 7 alin. (1

1

) și 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și nu pe calea excepție de nelegalitate prevăzută de prevederile art. 4 din aceeași lege.

În ceea ce privește criticile emise de recurentul-reclamant față de soluția instanței de fond pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că și aceste critici sunt nefondate.

În principal, în ceea ce privește situația particulară a recurentului-reclamant se reține că situației îi sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 242/2018, în raport de data formulării cererii de către acesta, respectiv la data de 08.05.2019.

Așadar, din interpretarea art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 242/2018, se apreciază că textul de lege instituie un drept de opțiune al titularului funcției de conducere de prim procuror ca, la expirarea mandatului, să opteze fie pentru o altă funcție de conducere la același parchet, în condițiile legii, fie pentru o funcție de execuție la parchetul pe care l-au condus sau de unde provin.

În cuprinsul prevederilor Hotărârârii secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/16.09.2014, în baza art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 51 din Legea nr. 303/2004, s-a stabilit că "în perioada mandatului de conducere, procurorul poate solicita ca, la încetarea activității în funcția de conducere, conform art. 51 din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. (10) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, să funcționeze pe un loc de execuție la o altă unitate de parchet, alta decât cea de la care provine, dacă la acea unitate de parchet există post vacant și are dreptul să funcționeze potrivit gradului profesional, post ce va fi rezervat fără a fi blocată această funcție de la modalitățile de ocupare prevăzute de lege (promovare, transfer, încetarea activității 1a structurile specializate), în cauză fiind incidente prevederile art. 1341 din Legea 304/2004" și că "prezenta hotărâre se comunică Direcției resurse umane și organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

Iar în cuprinsul Hotărârii nr. 136/05.03.2019 emisă în baza art. 40 alin. (2) lit. q) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 51 din Legea nr. 303/2004 s-a reținut că: "constatarea continuării activității procurorului într-o funcție de execuție în cadrul parchetului de unde a provenit, la încetarea mandatului funcției de conducere ca urmare a expirării perioadei, printr-un act administrativ intern de către Direcția de resurse umane - Serviciul de resurse umane pentru parchete, iar, în celelalte ipoteze prevăzute de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și cu modificările și completările ulterioare, sesizarea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a dispune în consecință" și că "prezenta hotărâre se comunică Direcției resurse umane și organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

Astfel se constată că constată că cele două hotărâri au fost adoptate pentru asigurarea intereselor bunei funcționări a sistemului judiciar, iar la emiterea Hotărârii secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 644/10.07.2019 hotărârile indicate mai sus au fost luate în considerare.

În mod corect a apreciat instanța de fond că la emiterea acestei hotărâri s-a avut în vedere situația posturilor din schema Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului și cea a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

Față de acest aspect, în mod just s-a reținut că situația statistică prezentată în cuprinsul hotărârii atacate arată că la Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, unde se solicită continuarea activității, nu numai că nu există un loc vacant, ci un procuror funcționează peste schemă. În aceste condiții, instanța de fond a reținut că refuzul exprimat de pârât în raport cu cererea reclamantului este unul justificat astfel că este nefondată cererea de anulare a Hotărârii nr. 644/10.07.2019.

Înalta Curte subliniază totodată, pe lângă situația de fapt efectivă, privitoare la complatarea organigramei fiecărui parchet în parte, că prezintă relevanță în soluționarea cauzei și prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care instituie doar un drept de opțiune al titularului funcției de conducere de a rămâne la expirarea mandatului în cadrul acesleiași instituții, opțiune care, nefiind intituită imperativ prin textul de lege trebuie îmtotdeauna coroborată cu alte elemente de fapt, într-o manieră ce sprijină bunul mers al instituțiilor respective.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței civile recurate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate în susținerea cererilor de recurs de ambele părți, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 63/2020 din data de 23 septembrie 2020 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 30 martie 2021.