ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1011/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat: anularea Hotărârii nr. 533 din 11 iunie 2019 (art. 1 pct. 9) și a Hotărârii nr. 795/26 septembrie 2019 (pct. 3) emise de pârât; obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ prin care să se constate îndeplinirea condițiilor de numire în funcția de procuror prevăzute de art. 33

1

din Legea nr. 303/2004; stabilirea unui termen de executare de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, precum și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 24 din 17 februarie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii în anulare a Hotărârii nr. 795/26.09.2019 (pct. 3), pronunțate de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind stabilirea unui termen de executare a hotărârii și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respingând acest capăt de cerere ca inadmisibil, și a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate.

Împotriva sentinței civile nr. 24 din 17 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de casare indicate prin cererea de recurs, reclamanta a formulat, în esență, următoarele critici:

Judecătorul fondului a încălcat principiul dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., în componenta sa privind dreptul de acces la o instanță cu deplină jurisdicție, atunci când a statuat că nu are puterea de a se pronunța asupra încălcării principiului neretroactivității legii civile prin modul de aplicare a dispozițiilor art. 33

1

din Legea nr. 303/2004.

Conflictul de legi în timp este soluționat de instanțele de judecată care trebuie să decidă între aplicarea principiului neretroactivității legii civile sau a principiului efectului imediat al legii noi, ținând cont de regulile fundamentale prevăzute de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 din C. civ.

Prima instanță apreciind că aplicarea dispozițiilor art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 în deplină concordanță cu principiul neretroactivității legii civile, nu este de competența sa, a încălcat dreptul de acces la justiție care este inerent garanției unui proces echitabil, în sensul art. 21 din Constituție și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Regulile procedurale au fost încălcate și în ce privește modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind stabilirea unui termen de executare a hotărârii și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, al cărei temei de drept îl constituie dispozițiile art. 18 alin. (6) din legea menționată.

Prima instanță a schimbat fundamentul juridic al acestei cereri, examinând-o numai din perspectiva dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, încălcând astfel prevederile art. 22 din C. proc. civ.

Dispozițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 trebuie aplicate în deplină concordanță cu principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 din C. civ.

În cauză, acordarea calificativelor, reprezintă un act uno ictu ale cărui efecte s-au epuizat sub regimul legii în vigoare la momentul acordării calificativelor, respectiv Legea nr. 60/1968.

Calificativele acordate sub regimul acestei legi constituie un fapt complet definitivat, care nu mai poate produce alte consecințe juridice în afara celor expres prevăzute de legea de la acea dată și nu poate produce alte efecte viitoare, fără a încălca principiul neretroactivității legii civile și a înfrânge cerința previzibilității normei juridice.

Prin urmare, calificativele acordate anterior apariției Legii nr. 303/2004, reprezintă din perspectiva conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, realizată în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi și pentru care, dacă s-ar aplica o lege ulterioară, ar însemna să i se atribuie efect retroactiv.

Considerentele Deciziei nr. 436 din 08 iulie 2014, pronunțate de Curtea Constituțională, care a statuat în sensul că "dacă legea creează o situație juridică nouă, ea nu ar putea să prevadă că noua situație juridică s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare", chiar dacă vizează abaterile disciplinare săvârșite anterior aplicării Legii nr. 303/2004, sunt pe deplin aplicabile și în ce privește calificativele acordate anterior Legii nr. 303/2004, calificative ce sunt guvernate de legea în vigoare la data acordării acestora.

Sintagma "au avut calificativul foarte bine la toate evaluările" din conținutul art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, se referă numai la calificativele acordate de la data apariției Legii nr. 303/2004, legea nouă neputând retroactiva, neputând atribui efecte pe care aceste calificative nu le puteau produce sub regimul legii în vigoare în anii 1984 și 1985.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 trebuie interpretate și aplicate în sensul că este îndeplinită cerința calificativului "foarte bine" la toate evaluările, dacă evaluările privesc perioada minimă de 10 ani.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția nulității recursului, pentru nelegala timbrare a acestei căi de atac, iar în subsidiar, a solicitat, respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât a învederat, în esență, că prima instanță a respectat principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, iar împrejurarea că nu au fost primite, motivat, susținerile reclamantei referitoare la aplicarea principiului neretroactivității legii civile, nu reprezintă o încălcare a acestui principiu.

Totodată, prima instanță a analizat petitul privind stabilirea unui termen de executare a hotărârii și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin prisma tuturor dispozițiilor legale invocate de reclamantă.

De asemenea, în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 sunt dispoziții în vigoare de imediată aplicare, iar din contextul cadrului legislativ actual nu se poate reține că aceste dispoziții au fost aplicate în mod retroactiv.

La termenul de judecată din 18 februarie 2021, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit textului de lege mai sus enunțat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, și anume a celor referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițile legii, cu respectarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ.

Susținerile recurentei-reclamante vizând încălcarea de către judecătorul fondului a principiului dreptului la un proces echitabil, în componenta sa privind dreptul de acces la o instanță cu deplină jurisdicție, nu pot fi primite.

Înalta Curte reține că instituirea principiului prevăzut de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ. are la bază dispoziții constituționale, precum și prevederi existente în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în tratate și în alte reglementări internaționale.

Conform art. 124 alin. (1) din Constituția României, "Justiția se înfăptuiește în numele legii", iar alin. (2) și (3) ale aceluiași articol stabilesc în sensul că "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți", și "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii".

De asemenea, art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În speță, răspunzând susținerilor reclamantei, prima instanță nu a statuat în sensul că nu are puterea de a se pronunța asupra încălcării principiului neretroactivității legii civile, prin modul de aplicare a dispozițiilor art. 33

1

din Legea nr. 303/2004.

Din parcurgerea considerentelor sentinței recurate se observă că judecătorul fondului a analizat într-o manieră clară și completă susținerile reclamantei privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile din perspectiva modului de aplicare a dispozițiilor art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, concluzionând că la emiterea hotărârilor contestate au fost respectate prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din C. civ., iar împrejurarea că una din cerințele legale, analizate în soluționarea cererii reclamantei, vizează fapte trecute, nu conduce la concluzia aplicării retroactive a normei legale.

Totodată, în ceea ce privește atributul normei de drept de a fi în acord cu prevederile constituționale, prima instanță a apreciat că asupra acestei chestiuni se poate pronunța Curtea Constituțională, prin mecanismele prevăzute de Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În contextul arătat, înlăturarea de către instanța de fond, în mod argumentat, a susținerilor reclamantei în sensul că hotărârile contestate sunt rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 și a încălcării principiului neretroactivității legii civile, nu constituie o încălcare a principiului dreptului la un proces echitabil.

Criticile recurentei-reclamante vizând încălcarea regulilor de procedură în ceea ce privește modalitatea de soluționare a capătului de cerere având ca obiect stabilirea unui termen de executare a hotărârii și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sunt neîntemeiate.

Contrar susținerilor recurentei, prima instanță nu a schimbat fundamentul juridic al petitului în discuție, ci l-a examinat prin prisma dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, invocate de către reclamantă în susținerea acestui capăt de cerere.

Înalta Curte reține că procedura specială de executare prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 se aplică numai dacă prin dispozitivul hotărârii definitive ce constituie titlu executoriu, autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să se efectueze anumite operațiuni administrative, fiind vorba despre obligații de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin reprezentații săi legali.

Procedura de executare reglementată de Legea contenciosului administrativ se declanșează la cererea creditorului, care poate acționa în cadrul termenului de prescripție a executării silite, termen care începe să curgă de la data stabilită în hotărâre pentru executarea acesteia sau, în lipsa unei astfel de dispoziții, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În această primă etapă a procedurii se încearcă obținerea executării în natură a obligației prevăzute în titlul executoriu, prin mijloace de constrângere specifice, instanța de executare putând, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, să aplice conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar creditorului să îi acorde penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.

Împrejurarea că, în speță, în motivarea soluției de respingere, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind stabilirea unui termen de executare a hotărârii și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond nu a făcut referire în mod explicit la prevederile art. 18 alin. (6) din această lege, nu înseamnă că a schimbat fundamentul juridic al petitului mai sus menționat, prin examinarea acestuia numai din perspectiva dispozițiilor art. 24 din lege.

Această concluzie se impune în raport de textul art. 18 din Legea nr. 554/2004, care stabilește soluțiile pe care le poate da instanța de judecată, reținându-se că, în cauză, în temeiul art. 18 alin. (6) din lege, instanța de fond a pronunțat o soluție pornind de la modul de formulare a capătului de cerere în discuție, prin care s-a solicitat stabilirea unui termen de executare a hotărârii în vederea aplicării amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, fiind examinate în concret dispozițiile legale invocate în susținerea acestui petit.

Alături de argumentele prezentate anterior, întrucât pretinsa încălcare a regulilor de procedură în modalitatea mai sus arătată de către reclamantă, nu se încadrează printre cazurile de nulitate necondiționată de existența unei vătămări, enumerate de art. 176 din C. proc. civ., se reține că în raport de soluția respingerii petitelor principale ale acțiunii, ca nefondate, soluția dată în privința capătului accesoriu de cerere mai sus criticat, nu este de natură a cauza reclamantei o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură, în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, soluția de respingere a capetelor de cerere având ca obiect anularea hotărârilor contestate și obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ prin care să se constate îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor de numire în funcția de procuror, potrivit art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale litigiului dedus judecății.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 prevăd condițiile legale pentru numirea în funcția de judecător sau procuror, fără concurs sau examen, fiind vorba de dispoziții în vigoare de imediată aplicare, astfel că în raport de cadrul legislativ actual, nu se poate reține aplicarea retroactivă a prevederilor legale enunțate.

Din modul de reglementare a procedurii speciale instituite de dispozițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004, rezultă că au fost stabilite condiții distincte pe care o persoană trebuie să le îndeplinească, în mod cumulativ, pentru a putea fi numită, fără concurs sau examen, în funcția de judecător sau procuror, și anume: persoana să fi ocupat minimum 10 ani funcția de judecător sau procuror și magistrat-asistent, să nu fi fost sancționată disciplinar, să fi avut numai calificativul "foarte bine" la toate evaluările și să-și fi încetat activitatea din motive neimputabile.

Împrejurarea că, în speță, una dintre aceste cerințe prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, privește calificativele acordate reclamantei în anii 1984 și 1985, sub imperiul Legii nr. 60/1968, act normativ care nu mai este în vigoare, nu este de natură a conduce la concluzia aplicării retroactive a legii.

Contrar susținerilor recurentei, calificativele acordate anterior apariției Legii nr. 303/2004, nu reprezintă, din perspectiva conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, instanța de control judiciar reținând că este opțiunea legiuitorului de a stabili condițiile necesare pentru numirea în magistratură, fără concurs sau examen, condiții care se aplică doar procedurilor viitoare de numire în funcția de judecător sau procuror.

O interpretare conform căreia cerința discuție privește numai calificativele acordate începând cu data apariției Legii nr. 303/2004, ar conduce la situația ca în cazul recurentei-reclamante, care și-a încetat activitatea în anul 1996 și nu i-au fost acordate calificative în baza Legii nr. 303/2004, această cerință legală să nu se aplice, fapt ce ar contraveni procedurii instituite de art. 33

1

din legea menționată, care prevede condiții cumulative pentru numirea în magistratură, fără concurs sau examen.

Instanța de recurs achiesează la opinia primei instanțe în ceea ce privește trimiterile făcute de reclamantă la considerentele Deciziei nr. 436 din 08 iulie 2014, pronunțată de Curtea Constituțională, constatând că aceste considerente nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât situațiile nu sunt similare, chiar dacă problema în discuție privește modificarea legislativă a unor condiții de numire în funcția de procuror, fără concurs.

Înalta Curte apreciază neîntemeiată, și critica recurentei-reclamante potrivit căreia dispozițiile art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 trebuie interpretate și aplicate în sensul că este îndeplinită cerința calificativului "foarte bine" la toate evaluările, dacă evaluările privesc perioada minimă de 10 ani.

În dezacord cu susținerile recurentei, se constată că textul art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 face referire în mod expres la sintagma "toate evaluările", ce semnifică întreaga perioadă în care persoana respectivă a îndeplinit funcția de magistrat, astfel încât, calificativul "foarte bine" se impune a fi obținut la toate evaluările.

În consecință, în mod judicios prima instanță a reținut că aplicarea dispozițiilor art. 33

1

din Legea nr. 303/2004 în sensul prezentat de reclamantă, respectiv prin alegerea perioadei pe care dorește să o ia în considerare pentru dovedirea cerinței de a fi ocupat minimum 10 ani funcția de procuror și prin înlăturarea perioadei în care calificativul obținut nu a fost cel prevăzut de lege, contravine cerințelor legale instituite de dispozițiile menționate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 24 din 17 februarie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.