ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2180/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2019 la data de 02.10.2019, modificată la data de 14.10.2019 reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori și Consiliul Superior al Magistraturii, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării Hotărârilor nr. 17, 19 și 21 din data de 30.09.2019, ale Comisiei de Organizare a concursului de promovare pe loc a procurorilor în funcții de execuție, organizat în perioada septembrie- noiembrie 2019 și a Hotărârilor nr. 838, 839 și 841 din data de 10.10.2019 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori.

Prin sentința civilă nr. 216/2019 pronunțată în data de 18 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare formulate împotriva Hotărârilor nr. 838, 839 și 841 emise de CSM, secția pentru Procurori și a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată împotriva acestor hotărâri.

A repins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii de suspendare formulate cu privire la Hotărârile nr. 17,19 și 21 emise de CSM, secția pentru Procurori din data de 30.09.2019.

A respins ca nefondată cererea de suspendare a efectelor Hotărârilor nr. 17, 19 și 21 emise de CSM, secția pentru Procurori formulată de reclamanții A., B., C., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori.

Împotriva sentinței civile nr. 216/2019 din data de 18 octombrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, trimiterea cauzei spre rejudecare.

Sub aspectul criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul arată că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Astfel, se arată că prin cerere de modificare a cererii de chemare în judecată s-a solicitat suspendarea Hotărârii nr. 21 a Comisiei de organizare a concursului de promovare pe loc a procurorilor și a Hotărârii nr. 841 a CSM, secția pentru procurori. Or, instanța de fond nu a analizat criticile referitoare la liberul acces la justiție, termenul rezonabil și egalitatea armelor astfel cum sunt evidențiate în cuprinsul art. 6 paragraf 1 din CEDO, față de împrejurarea că hotarârile anterior menționate nu au fost comunicate și nici publicate. În acest context, termenul în vederea solicitării suspendării actului administrativ a fost de 6 zile, vădit nerezonabil, față de situația judecătorilor, care potrivit calendarului estimativ al concursului de promovare aveau un termen de 27 zile.

Sub aspectul criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că interpretarea instanței de fond este contrară dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 alin. (2) din C. civ., ambele referindu-se la principiul aplicării legii civile în timp.

Astfel, recurentul arată că a participat în data de 16.09.2018 la concursul de promovare în funcții de execuție, îndeplinind condițiile de vechime prevăzute de art. 44 din Legea nr. 303/2004 (forma în vigoare la data organizării concursului), concurs pe care nu l-a promovat.

Ulterior, a intervenit Legea nr. 242/2018, în vigoare la data de 18.10.2018, prin care au fost modificate condițiile minime de vechime pentru promovarea în funcții de execuție la parchetele de pe lângă instanțele superioare.

Recurentul apreciază că prin modificarea art. 44 din Legea nr. 303/2004 dreptul câștigat anterior a fost afectat, noile dispoziții aplicându-se retroactiv, afectând astfel perioada recunoscută de legea veche și implicit dreptul câștigat în condițiile legii vechi.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori și Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția lipsei de interes cu consecința respingerii recursului ca lipsit de interes, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes, Înalta Curtea o va respinge ca neîntemeiată, reținând că reclamantul justifică interesul formulării acțiunii, în sensul dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., față de solicitarea constatării îndeplinirii în persoana sa a condițiilor de vechime necesare pentru înscrierea la concursul de promovare pe loc în funcție de execuție, corespunzător gradului de procuror de pe lângă tribunal, având în vedere concursurile viitoare la care reclamantul ar putea participa.

Totodată, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând o motivare care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit este întemeiată.

Instanța de control judiciar reține că hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate nu reiau întocmai susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu reprezintă o necercetare a cauzei, în sensul celor arătate de recurent, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii.

Pe de altă parte, criticile recurentului vizând principiul liberului acces la justiție, termenului rezonabil și egalității armelor, astfel cum sunt evidențiate în cuprinsul art. 6 paragraf 1 din CEDO, nu se concretizează prin ele însele în motive de recurs, fără a fi raportate la considerentele reținute în cuprinsul sentinței recurate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica recurentului-reclamant privitoare la lipsa motivării sentinței atacate.

II.2. Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamantul deține în prezent funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, iar în anul 2018 s-a înscris la concursul de promovare pe loc a procurorilor în funcții de execuție, organizat în perioada septembrie - noiembrie 2019, în vederea obținerii gradului profesional de parchet de pe lângă tribunal. În etapa verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru participarea la concurs, Comisia de organizare a concursului a apreciat că nu întrunește condițiile de vechime prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispunând prin Hotărârea nr. 21/30.09.2019 respingerea cererii reclamantului de înscriere la concurs.

Ulterior, a intrat în vigoare la data de 18.10.2018 Legea nr. 242/2018 prin care au fost modificate condițiile minime de vechime pentru promovarea în funcțiile de procuror la parchetul de pe lângă tribunal, procuror la parchetul de pe lângă Curtea de Apel și procuror la parchetul de pe lângă Înalta Curte, în sensul că: "Art. 44 - (1) Pot participa la concursul de promovare pe loc, în gradul profesional imediat superior, judecătorii și procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții minime de vechime:

a) 7 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat și procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat;

b) 10 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta;

c) 10 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

(...)".

Reclamantul își susține criticile prin compararea condițiilor de vechime în funcția de judecător sau procuror impuse de textul de lege criticat pentru promovarea judecătorilor și procurorilor în sistemul ierarhizat al instanțelor naționale cu cele care sunt necesare potrivit reglementării anterioare a Legii nr. 303/2004.

Înalta Curte constată că nu poate reține critica prin care se susține că este încălcat principiul neretroactivității legii civile, comparându-se actualele condiții de promovare a magistraților cuprinse în art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu cele care erau prevăzute anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018, respectiv în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, având următorul cuprins:

"(1) Pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții minime de vechime:

a) 5 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat și procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat;

b) 6 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta;

c) 8 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.".

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat din perspectiva solicitării de suspendare a Hotărârii nr. 21/30.09.2019 a CSM, secția pentru procurori.

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 5 54/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate."

Din interpretarea prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, reiese că pentru suspendarea executării unui act administrativ trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile privind existența unor cazuri bine justificate și a unei pagube iminente, precum și condiția de ordin procedural de sesizare a autorității publice, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, actualizată.

În ceea ce privește condiția de sesizare a autorității publice, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în mod corect a reținut instanța de fond că reclamantul a depus la dosarul cauzei dovada îndeplinirii procedurii prealabile, respectiv contestația adresată Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

Validând raționamentul primei instanțe, Înalta Curte reține că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii, în mod cumulativ, a condițiilor privind existența unor cazuri bine justificate și a unei pagube iminente în raport de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, noțiunea de "cazuri bine justificate" este definită de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ."

"Paguba iminentă" este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, actualizată, ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public."

Pornind de la definiția legală care se regăsește la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările legate de starea de fapt și de drept rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ.

În cauza de față nu s-a dovedit că există o astfel de îndoială serioasă asupra legalității Hotărârii nr. 21 emisă se către CSM, secția pentru procurori la data de 30 septembrie 2019.

Pretinsele motive de nelegalitate, invocate de reclamant în susținerea cererii de suspendare, nu pot fi reținute ca reprezentând cauze care pot justifica suspendarea, în ceea ce îl privește pe reclamant, a tuturor efectelor produse de Hotărârii nr. 21 emisă se către CSM, secția pentru procurori la data de 30 septembrie 2019.

După cum rezultă din conținutul cererii de suspendare, reclamantul a invocat în susținerea cazului bine justificat anumite critici care se referă la modul în care au fost interpretate și aplicate de către pârât dispozițiile art. 44 din Legea nr. 303/2004, la situația concretă existentă în cazul reclamantului, sub aspectul condiției privind vechimea minimă necesară pentru promovarea în funcțiile de procuror la parchetul de pe lângă tribunal, fără a rezulta cu evidență, raportat la criticile respective, că există o îndoială serioasă asupra legalității măsurii de respingere a candidaturii reclamantului.

Mai mult, aceste susțineri nu pot fi reținute ca reprezentând împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului în cauză, fiind vorba de elemente de fapt care ar trebui dovedite în cadrul acțiunii în anulare.

În jurisprudența sa, Înalta Curte a reținut, în mod constant, că nelegalitatea unui act normativ nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă.

Totodată, Înalta Curte a conchis că nu se poate vorbi despre neretroactivitatea legii civile, în ipoteza în care, prin modificare unor prevederi legale - așadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de față -, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese.

Prin urmare, în contextul cadrului legislativ actual, sunt neîntemeiate susținerile reclamantului referitoare la afectarea unui drept la promovare câștigat în condițiile vechii reglementări, prin aplicarea retroactivă a noilor prevederi.

Legea dispune numai pentru viitor, aplicându-se în forma actuală situațiilor ivite după intrarea sa în vigoare, fiind atributul legiuitorului în a reglementa condiții noi de vechime pentru accederea magistraților la un grad superior celui deținut, fără ca prin aceasta să se poată aprecia că se aduce atingere, în esență, dreptului la promovare al acestora și implicit carierei lor profesionale.

Nu există o îngrădire a dreptului la care face referire reclamantul în modalitatea sugerată de acesta, reclamantul păstrând în continuare dreptul de a dobândi, în condițiile legii, gradul ierarhic superior, cu respectarea noilor cerințe de vechime impuse de legiuitor.

În concluzie, criticile reclamantului, astfel cum au fost formulate în această procedură simplă și sumară de soluționare a cererii de suspendare, nu relevă o îndoială serioasă în privința legalității actului pentru care s-a solicitat suspendarea efectelor produse în privința situației reclamantului.

Este de reținut că instanța care soluționează cererea de suspendare nu poate analiza pretinsele elemente de nelegalitate din perspectiva și cu instrumentele juridice specifice stabilirii caracterului legal sau nelegal al unui act administrativ, astfel cum se procedează în acțiunile care au ca obiect anularea propriu-zisă a actelor administrative.

Fiind vorba doar de aparența creată de actul administrativ, sub aspectul legalității sale, Înalta Curte constată că documentația existentă la dosarul cauzei atestă că nu există împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului pentru care reclamantul a solicitat suspendarea efectelor juridice.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantul A. ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes invocată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 216/2019 din data de 18 octombrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2020.