ÎCCJ, Decizia nr. 619/2023

Cariera Magistraților. Incidența Decizie CCR nr. 619/2023

Cuprins pe materii:

Drept administrativ reglementat prin legi speciale. Cariera magistraților. Acte emise de CSM

Index alfabetic:

- Magistrat

- Decizie a Curții Constituționale

- Principiul predictibilității

Legea nr. 303/2004, art. 87 alin. (8)

Decizia CCR nr. 619/2023

Prin Decizia nr. 619/2023, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr.71/26.01.2024, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, cu referire la sintagma „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției”.

Curtea Constituțională a reținut că „nici în cuprinsul art. 87 din Legea nr. 304/2004 și nici în altă normă legală nu se definește această sintagmă, nu sunt prevăzute criterii obiective de evaluare, prin urmare, s-a constatat lipsa de claritate și de previzibilitate a sintagmei sus-menționate.”

S-a mai reținut că „emiterea unui aviz de către Consiliul Superior al Magistraturii nu acoperă viciile contestate, procurorul vizat nu este citat, nu i se asigură toate garanțiile dreptului la un proces echitabil și ale dreptului la apărare.”

În concluzie, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), referitoare la calitatea legii, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 privind dreptul la apărare.

Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituția României, raportat la art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, reține că nu mai subzistă temeiul legal pentru emiterea actelor administrative contestate, fapt pentru care soluția ce se desprinde este constatarea nelegalității acestora.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2584 din 16 mai 2024

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., Procuror șef adjunct al D.N.A., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și Direcția Națională Anticorupție, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea Ordinului nr. 12 din data de 16.01.2019, emis de Procurorul Șef al Direcției Naționale Anticorupție, a Hotărârii nr. 45/17.01.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori și, pe cale de excepție, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, anularea Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2 din 8.01.2019 și a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori nr. 41 din 15.01.2019.

Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (7) și (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în raport de prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21, art. 24 art. 132 alin. (1), art. 133 și 134 din Constituția României.

Prin încheierea de ședință din data de 19.06.2020, Curtea de Apel București a respins excepțiile invocate de pârâți privind lipsa calității procesuale pasive, a admis excepția lipsei procedurii prealabile în ceea ce privește Hotărârea nr. 45/17.01.2019 a C.S.M, a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce privește Ordinul nr. 2/08.01.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce privește Hotărârea nr. 41/15.01.2019 a C.S.M. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor 87 alin. (7) și (8) din Legea nr. 304/2004, în raport de prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 132 alin. (1), art. 133 și 134 din Constituție.

Prin încheierea de ședință din 03.09.2020, instanța a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii de ședință din data de 19.06.2020, în sensul că sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (7) și (8) din Legea nr. 304/2004 s-a făcut prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21 și art. 24 art. 132 alin. (1), art. 133 și 134 din Constituție, iar nu doar cu privire la prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 132 alin. (1), art. 133 și 134 din Constituție, cum din eroare s-a trecut în dispozitivul încheierii.

Prin sentința civilă nr. 1030 din 27 octombrie 2020 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de anulare a Hotărârii nr. 45/ 17.01.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, Secția pentru Procurori.

A fost respinsă în rest acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

2.1. Împotriva încheierii de ședință din 19 iunie 2020 și împotriva sentinței civile nr. 1030 din 27 octombrie 2020 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea în parte a încheierii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., sub aspectul greșitei soluții de admitere a excepției lipsei procedurii prealabile în ceea ce privește Hotărârea nr. 45/17.01.2019 a C.S.M., Secția pentru Procurori; casarea sentinței civile menționate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., sub aspectul greșitei soluții de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de anulare a Hotărârii nr. 45/ 17.01.2019 a C.S.M., Secția pentru Procurori, precum și sub aspectul greșitei soluții de respingere a cererii introductive de instanță, ca neîntemeiată, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Cu privire la soluția de anulare a Hotărârii nr. 45/17.01.2019, prin încheierea din data de 19.06.2020, în sensul admiterii excepției lipsei procedurii prealabile, cu consecința respingerii cererii, ca inadmisibilă, recurentul-reclamant consideră că prima instanță a încălcat atât norme procedurale, cât și norme de drept material.

Hotărârea nr. 45/2019, prin care s-a dispus continuarea activității recurentului-reclamant în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, începând cu data de 16.01.2019, este un act administrativ subsecvent Ordinului nr. 12/2019, prin care acesta a fost revocat din funcția de procuror al Direcției Naționale Anticorupție și nu are natura juridică a unui act administrativ de sine stătător, autonom, cum în mod greșit a apreciat judecătorului fondului.

În speță nu are relevanță faptul că cele două acte administrative au emitenți diferiți, cât timp Hotărârea nr.45/2019 a fost emisă, ca efect al ordinului de revocare.

Normele procedurale încălcate de prima instanță sunt cele reglementate de dispozițiile art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora, în urma revocării în condițiile prev. de art. 87 alin. (8), la data încetării activității în cadrul DNA, procurorul revine la parchetul de unde provine, în lipsa atacării măsurii de revocare.

Mai invocă recurentul-reclamant faptul că prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care reglementează cazul exonerării de la obligația îndeplinirii procedurii prealabile în situația în care actul administrativ atacat a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

Cu privire la respingerea cererii de anulare a Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2/08.01.2019, prin care s-a dispus ca pe perioada vacanței funcției de procuror-șef DNA, procurorul șef adjunct B. să exercite atribuțiile acestuia, recurentul-reclamant susține aplicarea greșită a normelor procedurale și a normelor de drept material.

Se arată că potrivit dispozițiilor art. 81 din Legea nr. 304/2004, Direcția Națională Anticorupție este independentă în raport cu instanțele de judecată și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia, iar art. 82 dispune în sensul că Direcția este condusă de un procuror-șef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ajutat de doi adjuncți, asimilați adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

În mod greșit, prima instanță a extins principiul subordonării ierarhice care guvernează activitatea parchetelor și în privința DNA, în condițiile în care legiuitorul a prevăzut că aceasta se bucură de independență, în raport cu parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

De asemenea, judecătorul fondului a adăugat la lege când a conchis că Legea nr. 303/2004 reglementează, pe perioada vacanței funcției de procuror șef al DNA, posibilitatea exercitării atribuțiilor acestei funcții de către un singur procuror șef adjunct, prin stabilirea de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a unei ordini între procurorii șefi adjuncți, în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor procurorului șef DNA, încălcându-se dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 3, art. 5 alin. (1), art. 7 lit. g) și h), art. 8 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 1643/C/15.05.2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al DNA și art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Ordinul nr. 2632/C/2014 pentru aprobarea Regulamentelor de ordine interioară ale parchetelor.

În cazul DNA, legiuitorul a prevăzut ca activitatea de conducere, în situația absenței procurorului șef, să fie asigurată de doi procurori șefi adjuncți, fără să existe o diferențiere în privința competențelor și modalității de executare a atribuțiilor acestora.

Din coroborarea dispozițiile art. 54 alin. (1) și art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, art. 40 alin. (2) și art. 41 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, numai Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate propune un procuror-șef interimar la conducerea DNA, în sens contrar, interimatul Direcției este asigurat de ambii procurori șefi adjuncți ai DNA.

În situația vacanței funcției de procuror șef DNA, legea a reglementat instituția delegării care se face de către Secția pentru procurori din cadrul C.S.M., la propunerea Procurorului General.

În ceea ce privește respingerea cererii de anulare a Ordinului nr. 12/16.01.2019, prin care s-a dispus revocarea recurentului-reclamant din funcția de procuror în cadrul DNA, se reține faptul că la momentul emiterii ordinului, funcția de procuror șef DNA nu era ocupată în condițiile prevăzute de lege, iar revocarea a fost dispusă de o persoană ce nu avea calitate de procuror șef DNA.

Pretinsa delegare a unor atribuții de către Procurorul General, până la momentul la care B. a fost delegat de către CSM să ocupe funcția de procuror-șef, nu echivalează cu deținerea calității de procuror-șef DNA.

Cu privire la noțiunea de „exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției”, textul art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 conține o formulare ambiguă, imprecisă și neclară, ce încalcă principiul previzibilității legii, încălcându-se dispozițiile art. 8 și art. 36 din Legea nr. 24/2000, sentința fondului fiind criticabilă din perspectiva motivelor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Sintagma analizată instituie doar competența procurorului șef al D.N.A. de a emite ordinul de revocare, dar nu prevede nicio procedură pentru emiterea acestuia, singurul element procedural cerut fiind solicitarea avizului secției pentru procurori a C.S.M., necunoscându-se modalitatea în care se va stabili dacă a avut loc o exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, nu se stabilește în cât timp de la comiterea faptelor imputate poate fi declanșată procedura revocării, nu sunt trasate limite ale gravității exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției.

În sprijinul motivelor de casare, recurentul-reclamant invocă Decizia Curții Constituționale nr. 33/23.01.2018, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T., precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispoziții ce aveau un conținut similar cu cele prevăzute de art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004.

Aceleași aspecte de neconstituționalitate au fost evidențiate și de către recurentul-reclamant, însă prima instanță a considerat că textul în discuție conține suficiente repere pentru a fi aplicabil, fără a le indica în concret.

Instanța de judecată a încălcat prevederile art. 44 și art. 45 din Legea nr. 317/2004, apreciind că revocarea s-a dispus ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și nu ca urmare a aplicării unei sancțiuni disciplinare, deși ordinul de revocare are în vedere și ipoteza considerării

exercitării necorespunzătoare

ca fiind indicii ale săvârșirii de abateri disciplinare.

Recurentul-reclamant susține că prima instanță a apreciat nelegal că revocarea pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor funcției nu este în legătură cu rezultatele evaluării anulare obținute de procurorii D.N.A., încălcându-se art. 87 alin. (7) și (8) din Legea nr. 304/2004.

O altă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești a instanței de judecată, înțeleasă ca depășire a competenței funcționale, prin statuarea de către un complet de contencios administrativ asupra unor aspecte a căror verificare este dată în competența instanței penale.

Cu această ocazie, instanța de fond a încălcat regulile de procedură, precum și normele de drept substanțial, respectiv art. 62 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 4 din Legea nr. 303/2004, art. 62 și art. 63 din Legea nr. 303/2004, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, dar și prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 4 C. proc. pen.

De asemenea, recurentul-reclamant susține încălcarea dispozițiile art. 5 din Legea nr. 303/2004, în raport de obligațiile primei instanțe referitoare la presupusa incompatibilitate a emitentului Ordinului nr. 12/2019 din perspectiva existenței unor raporturi de muncă conflictuale.

Referitor la respingerea cererii de anulare a Hotărârii Secției pentru procurori din cadrul C.S.M. nr. 41/15.01.2019 prin care a fost avizată favorabil solicitarea de revocare a recurentului-reclamant din funcția de procuror în cadrul DNA Serviciul Teritorial Ploiești, se invocă încălcarea dreptului la apărare, prin motivarea conform căreia emiterea avizelor de către C.S.M. nu este condiționată de o procedură prealabilă contradictorie.

Recurentul-reclamant consideră că în cadrul procedurii de revocare trebuie să fie citat, să ia cunoștință de toate actele dosarului de revocare și să solicite administrarea de probe în apărare, să i se asigure toate garanțiile dreptului la apărare, în conformitate și cu cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 45/30.01.2018, în sensul că fiecare aspect ce ține de statutul judecătorului „trebuie supus unui control judiciar efectiv”.

Se invocă și încălcarea dispozițiile art. 7 lit. g) din Regulamentul aprobat prin O.M.J. nr. 1643/C/15.05.2015, deoarece prin Hotărârea nr. 41/2019, Secția pentru procurori a avizat solicitarea făcută de un procuror șef adjunct al DNA și nu de procurorul șef al DNA, această funcție fiind ocupată cu încălcarea prevederilor legale.

Recurentul-reclamant susține că sentința atacată este nemotivată, nu au fost analizate înscrisurile depuse și nu s-au arătat motivele pentru care a fost înlăturată proba cu adresele solicitate către C.S.M. și I.C.C.J.

2.2 Împotriva încheierii din 19 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a încheierii recurate și admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce privește Ordinul nr. 2/08.01.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul-pârât susține interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la Ordinul nr. 2/08.01.2019, în contextul în care prima instanță a reținut că actul intrase în circuitul civil și produce efecte juridice, iar reclamantul nu avea obligația de a parcurge procedura prealabilă.

Recurentul-pârât invocă prevederile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, prin care se dispune asupra obligativității parcurgerii procedurii prealabile.

3.1. Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare față de recursul declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând, în principal, admiterea excepției nulității acestuia, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, Consiliul Superior al Magistraturii a depus recurs incident împotriva încheierii de ședință din 19 iunie 2020 și împotriva sentinței civile nr. 1030 din 27 octombrie 2020 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței și încheierii recurate, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C.S.M. în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 12/16.01.2019, emis de Procurorul Șef al DNA și anularea Ordinului nr. 2/08.01.2019, emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respingerea acestor capete de cerere ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, precum și admiterii excepției lipsei procedurii prealabile cu privire la capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 41/15.01.2019 a Secției pentru Procurori a CSM și respingerea, ca inadmisibil, a acestui capăt de cerere.

În motivarea recursului incident, referitor la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce privește cererea având ca obiect anularea Ordinului nr. 12/16.01.2019, emis de procurorul șef al DNA, și anularea Ordinului nr. 2/08.01.2019, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte se susține aplicarea greșită a dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, or o astfel de identitate nu poate fi reținută, în condițiile în care recurentul-pârât nu este emitentul actelor contestate.

Se mai susține că nu pot fi reținute considerentele primei instanțe în sensul că din structura acțiunii rezultă că reclamantul a avut în vedere chemarea în judecată a fiecărui pârât, prin raportare la actul administrativ emis de aceștia, atât timp cât în lipsa unei precizări exprese a acțiunii, în sensul clasificării cadrului procesual pasiv, era imperios ca instanța de fond să lămurească această chestiune.

Cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei procedurii prealabile pentru anularea Hotărârii nr. 41/15.01.2019 a Secției pentru procurori din cadrul C.S.M., recurentul-pârât invocă aplicarea greșită a dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Se mai arată că nu pot fi reținute considerentele instanței de fond, în sensul că actul administrativ în discuție a stat la baza emiterii Ordinului nr. 12/16.01.2019, deoarece Hotărârea nr. 45/2019 este emisă de o altă instituție decât cea care a emis ordinul, în baza unui temei juridic distinct și reprezintă un act administrativ de sine stătător.

3.3.Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Prin încheierea din 8 decembrie 2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului pârâtului Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată de recurentul-reclamant prin întâmpinare.

Totodată, la același termen de judecată, Înalta Curte a suspendat judecata recursurilor, în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., apreciind că aspectele asupra cărora a fost sesizată Curtea Constituțională în procedura de neconstituționalitate ar putea orienta soluția ce urmează în cadrul recursurilor declarate în cauză.

La termenul de judecată din 16 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, potrivit mențiunilor din practicaua prezentei decizii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului exercitat în cauză

Analiza motivelor de casare

● Soluția de anulare a Hotărârii nr. 45/17.01.2019 a Secției pentru Procurori din cadrul C.S.M., dată prin încheierea din 19.06.2020, în sensul admiterii excepției procedurii prealabile și a respingerii, ca inadmisibile, a cererii.

Prin hotărârea nr. 45/2019 s-a dispus continuarea activității reclamantului în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, urmare a emiterii Ordinului nr. 12/16.01.2019 prin care s-a dispus revocarea acestuia din funcția de procuror al Direcției Naționale Anticorupție.

Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în urma măsurii revocării în condițiile prevăzute de art. 87 alin. (8), la data încetării activității în cadrul DNA, procurorul revine la parchetul de unde provine.

Înalta Curte reține că măsura revenirii recurentului-reclamant la parchetul de unde provine este o consecință directă a emiterii hotărârii prin care s-a dispus revocarea acestuia din funcția de procuror DNA.

Așadar, hotărârea nr. 45/17.01.2019 nu reprezintă un act administrativ autonom, de sine stătător, cum a susținut prima instanță, ci are consecința de a pune în executare un act administrativ, cel de revocare din funcția de procuror DNA.

Rolul procedurii prealabile este acela de a oferi o posibilitate părții vătămate să obțină rezolvarea situației prin recunoașterea dreptului sau interesului legitim, fără mijlocirea instanței de judecată.

În speță, autoritatea emitentă a Hotărârii nr. 45/2019 nu dispunea de marjă de apreciere pentru a dispune, eventual, revocarea actului, dispozițiile legale fiind imperative.

În plus, actul a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 (modificate prin art. I din Legea nr. 212/2018), în sensul că a fost eliminată obligativitatea plângerii prealabile pentru actele administrative care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.

În consecință, sunt fondate criticile aduse de recurentul-reclamant încheierii din 19.06.2020 cu privire la admiterea excepției lipsei procedurii prealabile și a respingerii cererii de anulare a Hotărârii nr. 45/2019, ca inadmisibilă, din perspectiva motivului de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt dezvoltate în același sens cu cele ce privesc pct. 8, astfel că nu vor mai fi analizate.

Cu privire la soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de anulare a Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte nr. 2/08.01.2019, prin care s-a dispus ca pe perioada vacanței funcției de Procuror șef DNA, procurorul-șef adjunct B. să exercite atribuțiile acestuia.

Recurentul-reclamant susține că la data emiterii ordinului de revocare a sa, funcția de procuror-șef DNA era vacantă, astfel că erau incidente dispozițiile art. 8 din Regulamentul de ordine interioară al DNA, potrivit cărora exercitarea atribuțiilor procurorului șef DNA se face de către ambii procurori șefi adjuncți.

Conform dispozițiile art. 8 lit. b) din O.M.J. nr. 1643/C/15.05.2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al DNA, procurorii șefi adjuncți ai DNA, înlocuiesc procurorul-șef direcție pe perioada absenței temporare a acestuia, exercitând atribuțiile ce le revin în această calitate.

În speță, nu sunt încălcate dispozițiile art. 57 alin. (7) din Legea nr. 304/2004, cum în mod corect a arătat și prima instanță, întrucât prin actul atacat nu s-a dispus delegarea în funcția de procuror-șef al DNA.

Faptul că art. 8 lit. b) din O.M.J. nr. 1643/C/15.05.2015 vorbește de cei doi procurori-șefi adjuncți ai DNA care pot îndeplini atribuțiile procurorului-șef al DNA, în lipsa acestuia, nu contrazice ipoteza în care, prin act al Procurorului General al Parchetului Î.C.C.J. să fie desemnat înlocuitor unul dintre procurorii șefi adjuncți, iar cel de-al doilea procuror-șef adjunct să înlocuiască la rândul său pe cel desemnat să exercite atribuțiile procurorului șef, în caz de absență temporară.

Această posibilitate nu este contrazisă de dispozițiile art. 62 alin. (1), art. 70 alin. (1) și (2), art. 76 și art. 80 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul cărora rezultă că Procurorul General al Parchetului I.C.C.J. este conducătorul parchetului în care funcționează DNA, având posibilitatea să stabilească o ordine de prioritate între procurorii-șefi adjuncți, atribuțiile neputând să fie exercitate concomitent.

Prin urmare, criticile formulate cu privire la nelegalitatea sentinței recurate în privința respingerii cererii de anulare a Ordinului nr. 2/08.01.2019 vor fi considerate nefondate.

În ceea ce privește respingerea, ca neîntemeiate, a cererilor de anulare a Hotărârii nr. 41/15.01.2019 a Secției pentru Procurori din cadrul CSM, prin care a fost avizată favorabil solicitarea de revocare a recurentului-reclamant din funcția de procuror DNA – Serviciul Teritorial Ploiești și a Ordinului nr. 12/16.01.2019, prin care Procurorul șef a dispus revocarea din funcție a recurentului-reclamant.

Înalta Curte consideră că este relevantă în prezenta cauză Decizia nr. 619/2023, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr. 71/26.01.2024, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, cu referire la sintagma „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției”.

Curtea Constituțională a reținut că nici în cuprinsul art. 87 din Legea nr. 304/2004 și nici în altă normă legală nu se definește această sintagmă, nu sunt prevăzute criterii obiective de evaluare, prin urmare, s-a constatat lipsa de claritate și de previzibilitate a sintagmei sus-menționate.

S-a mai reținut că emiterea unui aviz de către Consiliul Superior al Magistraturii nu acoperă viciile contestate, procurorul vizat nu este citat, nu i se asigură toate garanțiile dreptului la un proces echitabil și ale dreptului la apărare.

În concluzie, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 87 alin. (8) din Legea nr. 3014/2004, încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), referitoare la calitatea legii, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 privind dreptul la apărare.

Este de evidențiat faptul că prin Decizia nr. 100/05.03.3024, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții mai sus arătate, excepția fiind invocată de către reclamantul A., în prezenta cauză, însă decizia nu este motivată până în prezent.

Deși Decizia nr. 619/2023 a fost pronunțată într-o altă cauză, fiind în discuție aceleași prevederi legale declarate neconstituționale, Înalta Curte va ține seama de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prin care se arată că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii.

În același sens, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 78/2016, pentru organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T., dispoziții ce aveau un conținut similar cu cele prevăzute de art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004.

Întrucât a dispărut temeiul legal pentru emiterea Hotărârii nr. 41/2019 și a Ordinului nr. 12/2019, Înalta Curte, fără să mai considere necesar să analizeze și celelalte critici formulate, va constata că soluția ce se desprinde ca urmare a deciziei Curții Constituționale este nelegalitatea celor două acte și admiterea cererii de recurs sub acest aspect.

Recurentul-pârât consideră că prima instanță a respins în mod greșit excepția neîndeplinirii plângerii prealabile în privința Ordinului nr. 2/08.01.2019 prin care s-a dispus ca pe perioada vacanței funcției de procuror șef al DNA, atribuțiile acestuia să fie exercitate de procurorul adjunct direcție B., iar, în lipsa acestuia, de către procurorul șef adjunct direcție, C.

Înalta Curte va respinge motivul de nelegalitate, ca nefondat, în speță fiind îndeplinite prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, excepție de la dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din același act normativ, invocate de recurentul-reclamant.

Astfel, Ordinul nr. 2/08.01.2019 intrase în circuitul civil și produsese efecte juridice, unul dintre efecte fiind și acela al emiterii Ordinului nr. 12/16.01.2019, prin care s-a dispus revocarea recurentului-reclamant din funcția de procuror DNA, act contestat în cauză.

Înalta Curte va respinge criticile subsumate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a CSM în privința anulării Ordinului nr. 12/16.01.2019, emis de procurorul-șef al DNA și Ordinului nr. 2/08.01.2019, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.

În mod corect a apreciat prima instanță faptul că fiecare pârât a fost chemat în judecată în raport de actul administrativ pe care l-a emis, nefiind necesară o precizare expresă a acțiunii introductive în acest sens, întrucât se observă clar că fiecare act solicitat a fi anulat este însoțit de identificarea emitentului său, în sensul arătat de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, vor fi respinse, ca nefondate, și criticile referitoare la respingerea excepției lipsei procedurii prealabile în privința cererii de anulare a Hotărârii nr. 41/15.01.2019 a Secției pentru Procurori din cadrul CSM, ce are natura juridică a unui act premergător Ordinului nr. 12/16.01.2019 de revocare din funcție, cum în mod corect a arătat și prima instanță.

În plus, atât Hotărârea nr. 41/2019, cât și Ordinul nr. 12/2019 au fost analizate în cuprinsul recursului formulat de către recurentul-reclamant, iar nelegalitatea acestora a fost constatată ca urmare a aplicării în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 619/2023.

Față de acestea, în temeiul dispozițiile art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte a admis recursul formulat de reclamant împotriva încheierii din 19.06.2020 și sentinței civile nr. 1030/27.10.2020, a respins recursul formulat de pârâtul Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii din 19.06.2020 și recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii și sentinței, ca nefondate.

A fost casată, în parte, încheierea din 19.06.2020 în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei procedurii prealabile a Hotărârii nr. 45/17.01.2019 a Secției pentru Procurori din cadrul CSM.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

A fost casată sentința recurată și, rejudecând, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, urmând a se anula Hotărârea nr. 41/15.01.2019 a Secției pentru Procurori din cadrul CSM, Ordinul nr. 12/16.01.2019, emis de Procurorul șef al DNA, și Hotărârea nr. 45/17.01.2019 a Secției pentru Procurori din cadrul CSM.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de anulare a Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2/08.01.2019.