ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 01.02.2018, reclamanta A., Dublin - Sucursala România a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei Casimcea și Comuna Casimcea prin primar în temeiul art. 281 CPF coroborat cu art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004: - În principal, anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/12.06.2017, înregistrată la A. sub nr. x/15.06.2017, și a oricăror acte subsecvente emise în temeiul acesteia și obligarea la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea acestor acte nelegale. În acest sens a solicitat obligarea pârâtelor la plata cu titlu de despăgubire a sumei estimate provizoriu la 41.971,29 RON, precum și despăgubiri în cuantum de 0,35%/an din 10.259.750,92 RON și 100 EUR/trimestru, ce vor fi calculate ulterior de executorul judecătoresc, în temeiul art. 628 alin. (2) C. proc. civ. - În subsidiar, obligarea Organului fiscal local din cadrul Primăriei comunei Casimcea sau a organului competent conform legii, la soluționarea Contestației fiscale înregistrată sub nr. x/16 iunie 2016 și a completării la această Contestație, înregistrată sub nr. x/26 iulie 2017; - Obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3343 din data de 13 iulie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a: - respins ca lipsită de obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăriei Comunei Casimcea; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Comunei Casimcea; - a respins cererea formulată de reclamanta A., Dublin - Sucursala România, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Casimcea, cu sediul în comuna Casimcea, pentru lipsa calității procesuale pasive; - a calificat excepția inadmisibilității capătului subsidiar de cerere, prin care se solicită obligarea organului fiscal la soluționarea contestației fiscale, ca fiind apărare de fond. Respinge excepția inadmisibilității cererii în pretenții ca tardiv formulată. Admite în parte cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Comuna Casimcea prin Primar; Anulează decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/12.06.2017 și toate actele subsecvente emise în temeiul acesteia. Admite în parte cererea în pretenții și dispune obligarea pârâtei Comuna Casimcea prin Primar să plătească reclamantei sumele de 30.542,76 RON și 410 euro și de 9.077,03 RON și 100 euro, respingând ca neîntemeiate restul pretențiilor. Respinge ca rămasă fără obiect cererea subsidiară formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Organul Fiscal Local din Cadrul Primăriei Comunei Casimcea prin Primar, prin care se solicită obligarea organului fiscal la soluționarea contestației fiscale. Obligă pârâta Comuna Casimcea prin Primar să plătească reclamantei suma de 20.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză A. Împotriva sentinței civile nr. 3343 din data de 13 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comuna Casimcea prin Primar prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar dacă va rejudeca cauza a solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. În susținerea cererii de recurs, recurenții-pârâți au susținut următoarele: Într-o primă critică, pârâții susțin că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a încălcat mai multe principii fundamentale ale procesului civil, reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute. Instanța de fond nu a stăruit, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În cauză, instanța de fond a nesocotit rolul său în procesul civil, mulțumindu-se să preia în motivarea foarte sumară doar o interpretare sistematică considerăm noi incorectă, a dispozițiilor art. 236 alin. (7)-(13). Într-adevăr, potrivit art. 250 C. proc. civ., dovada se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții (legale sau judiciare), mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloace materiale de proba, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege. Suțin pârâții că, instanța de fond nu a analizat în niciun fel argumentele din cadrul Deciziei de răspundere solidară, actul adminstrativ fiscal supus controlului judiciar, mulțumindu-se doar să interpreteze dispoziții legale, fără nicio trimitere la actul atacat, apreciind că "toate celelalte susțineri ale părților au fost deja analizate implicit, raționamentul juridic prezentat de curte răspunzând fiecărui motiv ori apărare în parte, explicit ori implicit". În concluzie, faptul că motivarea sumară a instanței de fond se fundamentează doar pe câteva idei extrase din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, nu poate să conducă la concluzia că instanța a procedat la o examinare a probelor administrate, ceea ce înseamnă că aceasta nu a stăruit prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Rezultă că există o încălcare a dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., dar și a art. 20 C. proc. civ., norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Recurenții-pârâți au susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Instanța de fond a reținut în hotărârea pronunțată că, "regula generală în materii de obligații ale terțului poprit în cadrul executării silite prin poprire prevăzută de către art. 236 alin. (9), Codul de procedură fiscală, este de a face plata de îndată sau după ce creanța devine exigibilă, excepție făcând însă executarea silită prin poprirea conturilor bancare ale debitorului pentru care sunt prevăzute dispozițiile art. 236 alin. (12)-14, situație în care se prevede că, potrivit alin. (13), sumele sunt indizponibilizate de la data înființării popririi, băncile având obligația să plătească aceste sume în contul indicat în termen de 3 zile de la indisponibilizare." În realitate, instanța a aplicat greșit dispozițiile din Codul de procedură fiscală, interpretarea sa fiind cu totul eronată. Potrivit art. 236 C. proc. civ. fiscală, recurenții-pârâți afirmă că textul prevede că se aplica doar în cazul sesizării băncii potrivit alin. (12) și doar în acel caz menționat expres, băncile au obligația de a plăti sumele indisponibilizate în termen de 3 zile. Doar în cazul în care poprirea asupra conturilor bancare este înființată după împlinirea unui termen de 30 de zile de la somația de plată, (termen în vigoare la momentul respectiv"). Instanța de fond nu a analizat corect textele legale aplicabile și argumentele subscrisei formulate prin întâmpinare, neoferind niciun fel de interpretare la textul legal potrivit căruia poprirea reglementată de către alin. (13) se aplică doar după transmiterea unei somații de plată debitorului. Or, poprirea asigurătorie, anterior înființată, cum este și în speța de față, devine executorie, de îndată ce creanța fiscală ajunge la scadență/devine exigibilă, fără a fi nevoie de transmiterea unei somații de plată și fără îndeplinirea altei formalități. Astfel: "Poprirea înființată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie potrivit art. 213 alin. (3). în acest caz, organul fiscal transmite terțului poprit o adresa de înființare a popririi executorii" În ceea ce privește obligarea autorității locale la plata de despăgubiri, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenții afirmă că instanța de fond a reținut în mod greși to faptă prejudiciabilă ilicită a subscrisei urmare a căreia a fost cauzat intimatei un prejudiciu. În raport de data emiterii a Scrisorii de garanție bancară (16.06.2017) și data depunerii Contestației fiscale (16.06.2016) fapta prejudicabilă ilicită a pârâtei nu există. Recurenții-pârâți în susținerea cererii de recurs au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. B. Reclamanta, A., Dublin - Sucursala România a formulat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 3343 din data de 13 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care a solicitat admiterea recursului incident și casarea soluției instanței de fond privitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului și cu privire la soluția de respingere parțială a capătului de cerere privind despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin emiterea Deciziei de atragere a răspunderii solidare, solicitând casarea în parte a sentinței recurate și admiterea în integralitate a acestui capăt de cerere. A mai solicita reclamanta în măsura în care se va admite recursul principal să se dispună următoarele: - Admiterea recursului incident formulat de A. pentru neanalizarea sau greșita analizare a unor motive de nelegalitate ale Deciziei de atragere a răspunderii solidare; În cazul admiterii acestui punct subsidiar al recursului incident, solicită instanței de recurs casarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, fie trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, fie admiterea pe fond a cererii de chemare în judecată; - Admiterea recursului incident în ce privește soluția primei instanțe cu privire la capătul subsidiar de cerere (privind obligarea Organului fiscal local sau a organului competent la soluționarea Contestației fiscale formulate de A. în prezentu litigiu). În legătură cu acest punct subsidiar al prezentului recurs incident, în ipoteza admiterii recursului principal și a neîndeplinirii condițiilor art. 281 alin. (5) CPF, solicită instanței de recurs casarea sentinței atacate și obligarea Organului fiscal local sau a organului fiscal competent la soluționarea Contestației. În susținerea capătului principal de cererea al recursului incident, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Comunei Casimcea, recurenta-reclamantă apreciază că prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Comunei Casimcea ca urmare a unei interpretări viciate a cadrului legislativ în materie. Mai exact, Curtea de Apel București a reținut în mod greșit că primarul nu poate sta în judecată decât în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale. Contrar interpretării primei instanțe, nicio dispoziție legală nu reglementează lipsa de plano a capacității sau a calității procesuale a primarului, ci doar posibilitatea acestuia de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială în instanță. Raportat la obiectul acțiunii, consideră recurenta că primarul are calitate procesuală pasivă în nume propriu (iar nu în calitate de reprezentant al unității-administrativ teritoriale) fiind (i) conducătorul Organului fiscal local și (ii) unicul semnatar al actului ce face obiectul acțiunii în anulare, în plus, potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001, acesta îndeplinește atribuții privind bugetul local. Nu în ultimul rând, A. urmărește obținerea unei hotărâri care să fie opozabilă tuturor entităților implicate în procedura de atragere a răspunderii solidare a Băncii, inclusiv Primarului Comunei Casimcea și care ar fi obligate să pună în executare hotărârea pronunțată în prezenta cauză. Pentru acest motiv, solicită casarea în parte a sentinței atacate, în temeiul motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., și admiterea cererii de chemare în judecată și în contradictoriu cu Primarul comunei Casimcea. Cu privire la admiterea în parte a capătului de cerere în despăgubiri, recurenta apreciază că soluția pronunțată de prima instanță cu privire la cererea în pretenții nu este legală. Prin sentința atacată, Curtea de Apel București a admis cererea în despăgubiri privind costurile suportate până la momentul pronunțării sentinței de către A. pentru emiterea scrisorii de garanție bancară ce a fost depusă la Organul fiscal local pentru suspendarea executării silite a Deciziei atacate, dar a respins solicitarea Băncii de a acorda în continuare despăgubiri pentru prejudiciile viitoare cauzate de Decizia de atragere a răspunderii solidare până la data soluționării definitive a cauzei. Prima instanță a respins solicitarea de acordare a prejudiciilor viitoare întrucât a apreciat că producerea acestora nu este neîndoielnică în sensul art. 1385 alin. (2) C. civ. pentru că există posibilitatea ca pârâții să execute de bunăvoie hotărârea dată în primă instanță. Prin dispoziția nr. 116 din 31 iulie 2018, pârâții au dispus suspendarea executării silite demarate împotriva A. în baza Deciziei de atragere a răspunderii solidare și suspendarea soluționării contestației administrative formulate de Bancă până la soluționarea definitivă a prezentului dosar. Având în vedere comportamentul abuziv al pârâților de până acum, A. nu are nicio garanție și nici încrederea că Organul fiscal local nu va relua executarea silită înainte de soluționarea definitivă a prezentului dosar sau că nu va adopta ale măsuri care să genereze din nou prejudicii în patrimoniul Băncii. Temeinicia recursului și soluția solicitată. Pentru evitarea oricărui dubiu, A. nu contestă soluția primei instanței de acordare a despăgubirilor constând în costurile suportate de Bancă până la momentul pronunțării soluției cuprinse în sentința atacată. În schimb, pentru conservarea tuturor drepturilor, A. critică prin prezentul recurs incident soluția primei instanțe în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu privire la prejudiciile viitoare și solicită instanței de recurs să se pronunțe pe fond și cu privire prejudiciilor suferite de A. după momentul pronunțării soluției de către prima instanță

Apărarea formulată în cauză Intimata-reclamantă A., Dublin - Sucursala România a depus întâmpinare la cererea de recurs declarată de pârâți prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Cu privire la examinarea recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 12 octombrie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 30 martie 2021. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că atât recursul principal, cât și recursul incident sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: În ceea ce privește situația de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că prin adresa nr. x/2.05.2017 emisă de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Casimcea și semnată de Primar în calitate e conducător al organului fiscal a fost înștiințată reclamanta că s-a înființat poprirea asigurătorie asupra sumelor de bani datorate de reclamantă debitorului S.C. B. S.R.L., solicitându-i-se reclamantei să comunice dacă datorează cu orice titlu vreo sumă de bani debitorului arătat, sumele urmând a fi reținute la acest moment pentru a fi virate în contul pârâtei în cazul începerii procedurii de executare silită. Prin adresa nr. x/8.05.2017 emisă de aceiași autoritate i s-a adus la cunoștință reclamantei faptul că s-a emis, la 8.05.2017, titlul executoriu pentru debitor astfel că poprirea asigurătorie înființată devine executorie și îi solicită să plătească de îndată suma reținută și cuvenită din conturile debitorului S.C. B. S.R.L., indicând dispozițiile art. 236 alin. (7) și (9) din Legea nr. 207/2015. Aceasta este înregistrată de reclamantă, potrivit art. 236 alin. (8) din Legea nr. 207/2015, la 8.05.2017 ora 14:53. Ulterior, la solicitarea de lămuriri formulată de intimata-reclamantă, recurenta-pârâta a emis adresa nr. x/10.05.2017 prin care i-a adus la cunoștință acesteia faptul că sunt aplicabile dispozițiile art. 236 alin. (7) și alin. (9) lit. a) C. proc. civ. fisc., având obligația de a plăti de îndată sumele reținute din conturile debitorului. De asemenea arată expres faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 236 alin. (12) C. proc. civ..fisc. În aceiași zi, la 10.05.2017, pârâta emite și adresa nr. x prin care îi solicită reclamantei să suspende poprirea executorie potrivit art. 236 alin. (17) C. proc. civ. fisc., fiind depusă de către debitor o scrisoare de garanție bancară din 9.05.2017. Ulterior, recurenta-pârâta Comuna Casimcea a emis decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/12.06.2017 prin care decide angajarea răspunderii solidare a reclamantei în temeiul art. 25 alin. (1) lit. b) C. proc. civ..fisc., în vederea realizării în tot/parte a creanțelor fiscale ale debitorului S.C. B. S.R.L. Pârâta Comuna Casimcea a stabilit prin considerentele deciziei faptul că reclamanta avea obligația, în calitate de terț poprit, să plătească în contul pârâtei de îndată sumele poprite și nu doar să le indisponibilizeze, nefiind în situația în care să beneficieze de termenul de 3 zile pentru plata acestora potrivit art. 236 alin. (13) teza finală C. proc. civ..fisc. Înalta Curte în ceea ce privește prima critică formulată de către recurenta-pârâtă Comuna Casimcea prin Primar conform căreia instanța de fond nu a respectat la pronuțarea hotărârii o serie de principii ale procesului civil, susținând că instanța de fond nu a stăruit, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată. Față de criticile invocate în susținerea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs recurenții-pârâți au indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv de casare ca privește încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Înalta Curte reține că motivul de casare invocat de către recurenții-pârâți vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. Potrivit art. 174 C. proc. civ.:,,(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat." Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale, iar dispozițiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar acest text legal vizează o singură ipoteza de nulitate respectiv, încălcarea formelor procedurale. Totodată trebuie avut în vedere că nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări. Înalta Curte reține că sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității, disponibilității, dreptului la apărare etc. În raport de criticile invocate de către recurenții-pârâți care privesc cu precădere modalitatea de adminisstrare și analiză a probelor propuse, se constată că instanța de fond nu a încălcat niciunul din principiile fundamentale ale procesului civil în pronunțarea sentinței recurate, astfel că, în integralitate criticile invocate de către pârâți în susținerea acestui motiv de casare sunt nefondate. În ceea ce privește critica înemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care vizează greșita interpretare făcută de instanța de recurs a prevederilor art. 236 alin. (5) - (13) din Codul de procedură fiscală, Înalta Curte apreciază de asemenea că reprezintă o critică nefondată. Înalta Curte apreciază ca fiind relevant și în raport cu apărările făcute de recurenții-pârâți în susținerea motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar și a celui de la pct. 8 al aceluiaș articol faptul că în mod corect a reținut instanța de fond că în prezenta cauză nu se impune analiza legalității executării silite prin poprire, deoarece aceasta face obiectul unor contestații la executare formulate de către debitor și terțul poprit, aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în dosarele nr. x/2017 și y/2017, ci doar legalitatea actului administrativ fiscal supus controlului curții de reclamanta terț poprit – decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/12.06.2017. Recurenții-pârâți apreciază în mod greșit că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală, deorece, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că regula generală în materie de obligații ale terțului poprit în cadrul executării silite prin poprire, este regula prevăzută de art. 236 alin. (9) C. proc. civ. fisc., și care impune ca plata să se facă de îndată sau după ce creanța devine exigibilă pentru sumele de bani datorate debitorului, cu excepțiile prevăzute la art. 236 alin. (12)-(14) C. proc. civ. fisc., privitoare la executarea silită prin poprirea conturilor bancare ale debitorului. În acest caz potrivit alin. (13) al art. 236 C. proc. civ. fisc.: "În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, potrivit alin. (12), sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în RON și în valută sunt indisponibilizate în limita sumei necesare pentru realizarea obligației ce se execută silit, astfel cum aceasta rezultă din adresa de înființare a popririi. Băncile au obligația să plătească sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de executare silită în termen de 3 zile de la indisponibilizare." Cum în speță, la data de 8.05.2017 a fost emisă adresa nr. x prin care s-a adus la cunoștință titlul executoriu emis pe numele debitorului, această procedură confirmă instituirea unei măsuri de poprire asiguratorie, măsura confirmată legal de prevederile art. 213 alin. (3) teza finală din C. proc. civ. fisc., conform cărora măsurile asiguratorii:,,(...) pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.", coroborat cu art. 236 alin. (7), conform căruia: "Poprirea înființată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie potrivit art. 213 alin. (3). În acest caz organul fiscal transmite terțului poprit o adresă de înființare a popririi executorii. Totodată, despre această măsură va fi înștiințat și debitorul." Astfel de la acest moment toate dispozițiile legale ce reglementează executarea silită prin poprire, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel sunt aplicabile părților. Cum în speță, intimata-reclamantă avea la dispoziție un termen de 3 zile în care avea obligația de a indisponibiliza sumele față de care recurenta-pârâtă a emis titlul executoriu, termen care în interpretarea art. 2553 alin. (1) C. civ. este un termen pe zile libere și în măsura în care debitorul a depus la data de 10.05.2017 prin adresa nr. x o scrisoare de garanție, care a condus la suspendarea executării, în mod corect a arătat instanța de fond că nu se impune angajarea răspunderii solidare a intimatei-reclamante. În considerarea celor mai sus arătate, instanța de recurs apreciază ca fiind nefondate criticile invocate de către recurenții-pârâți în ceea ce privește legalitatea sentinței recurate în raport cu procedura de indisponibilizare a sumelor datorate de debitor, de către intimata-reclamantă. În ceea ce privește critica recurenților-pârâți față de soluția instanței de fond prin care pârâta Comuna Casimcea a fost obligată la plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate reclamantei, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, având în vedere probatoriul administrat în cauză și prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Din înscrisurile propuse în probatoriu, se constată că pentru a obține suspendarea executării silite a sumei ce face obiectul deciziei contestate, de angajare a răspunderii solidare nr. x/12.06.2017, intimata-reclamantă a depus, potrivit art. 235 C. proc. civ. fisc., o scrisoare de garanție cu nr. x din 16.06.2017 cu termen de valabilitate 17.07.2018, pentru care a achitat băncii emitente comisioane în valoare totală de 30.542,76 RON și 410 euro, sume confirmate de anexele depuse la dosarul de fond, reprezentând mod de calcul tranșe de comision și mesaje SWIFT . În raport cu acest probatoriu, instanța de recurs apreciază că în mod corect instanța de fond a admis în parte cererea în pretenții formulată de intimata-reclamantă. În ceea ce privește recursul incident declarat de reclamantă prin care solicită reformarea sentinței recurate cu privire la soluția de admitere în parte, în sensul că în mod greșit instanța nu a acordat plata și pentru prejudiciu viitor reprezentând despăgubiri de 0,35% p.a., procent aplicat la suma de 10.259.750,92 RON, și de 100 euro/trimestru (aferentă sumei de 3.190,99 euro), care se vor plăti de aceasta până la soluționarea definitivă a litigiului de față, Înalta Curte apreciază că este nefondat. În conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (1) și (2) C. civ.: "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (...)" Așadar în condițiile în care intimata-pârâtă Comuna Casimcea poate executa de bună voie sentința fără a fi necesară o procedură de executare, în mod corect a reținut instanța de fond că prejudiciul invocat de către recurenta-reclamantă nu are un caracter neîndoielnic. Înalta Curte, în ceea ce privește recursul incident prin care recurenta-reclamantă critică soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale a Primarului Comunei Casimcea, apreciază de asemenea că este nefondat. În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată că Primarul Comunei Casimcea în raport cu prevederile art. 17 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. fiscală coroborat cu art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 215/2001 (lege aplicabilă la data introducerii acțiunii) nu poate sta într-un proces în nume propriu, ci doar în calitate de reprezentant al unităților administrativ teritoriale pe care le reprezintă în chestiuni care vizează activitatea (drepturile și obligațiile) acestora. În raport de textele de lege indicate mai sus, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Comunei Casimcea în prezentul litigiu. Înalta Curte, în ceea ce privește cererile subsidiare formulate de recurenta-reclamantă A., Dublin - Sucursala România în cuprinsul recursului incident pe care le-a solicitat a fi analizate doar în măsura în care recursul principal va fi admis, apreciind că recursul principal urmează a fi respins ca nefondat și făcând aplicarea pricipiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., constată că nu se impune analiza criticilor formulate de către reclamantă în suținerea capetelor de cerere subsidiare. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge atât recursul principal declarat de pârâți, cât și recursul incident declarat de reclamantă, ca nefondate.