ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4762/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare înregistrată la data de 09.02.2022 pe rolul Tribunalului Vaslui, secția civilă sub nr. x/2022, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat în principal obligarea pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata despăgubirilor în cuantum de 180.575,71 RON (la nivelul dobânzii legale penalizatoare), calculate potrivit art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, pentru lipsa de folosință a sumei de 1.030.428,31 RON, pentru perioada 16.02.2018-12.10.2021, executată necuvenit în baza titlului executoriu, iar, în subsidiar, la plata despăgubirilor în cuantum de 38.487,42 RON, calculate potrivit art. 42 alin. (2) și (4) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, pentru lipsa de folosință a aceleiași sumei, pentru aceeași perioadă.

2.1. Prin sentința civilă nr. 130 din data de 13 aprilie 2022, Tribunalul Vaslui, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

A apreciat, în esență, Tribunalul că acțiunea în despăgubiri este de competența aceleași instanțe care a soluționat sau are competența să judece acțiunea principală în contencios administrativ, potrivit principiului accesorium sequitur principalae, iar în cauza de față, acțiunea principală a fost reprezentată de cererea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 44289/26.11.2015, ce privea un debit în cuantum de 5.251.377,85 RON și a Deciziei nr. 39290/23.10.2015, ce privea accesorii în cuantum de 2.381.221,60 RON și a fost judecată în primă instanță de Curtea de Apel București, care s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 2929/12.07.2017, definitivă prin decizia nr. 1045 din 20.02.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, iar prin sentința nr. 107 din 14 iulie 2022, o astfel de instanță a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a apreciat că din cuprinsul prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă existența unui număr de două premise cu privire la cererea de despăgubiri a persoanei vătămate: cea care vizează formularea unei astfel de cereri odată cu acțiunea privind anularea actului administrativ vătămător și cea exercitată în mod separat, în termenul de prescripție de un an reglementat de alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 554/2004. Reținând lipsa unei incompatibilități între prevederile Legii nr. 554/2004 și cele ale C. proc. civ. în materia stabilirii caracterului cererilor în justiție din perspectiva căii procedurale alese, curtea a apreciat că, în prima situație, cererea de despăgubiri este accesorie, soluționarea ei depinzând de soluția dată capătului de cerere principal de anulare a actului administrativ (în sensul definiției date de art. 30 alin. (4) C. proc. civ.), iar, în a doua situație, cererea de despăgubiri este principală, fiind introductivă de instanță și de sine stătătoare, în sensul art. 30 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, instanța a reținut că, în raport de prevederile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, conform cărora cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, în situația cererilor de despăgubiri formulate pe cale separată, având natura juridică de cereri principale, competența materială se identifică în raport de astfel de repere. Pentru astfel de considerente, instanța a apreciat că în cauză este incident criteriul valoric, ce, față de suma despăgubirilor solicitate, atrage competența tribunalului.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că aspectul care a generat, în condițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a soluționa cauza pendinte, îl constituie problema instanței competente material să judece un litigiu având drept obiect pretențiile reclamantei A. S.A., prin care aceasta solicită acordarea, în principal, a despăgubirilor în cuantum de 180.575,71 RON (la nivelul dobânzii legale penalizatoare), calculate potrivit art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, pentru lipsa de folosință a sumei de 1.030.428,31 RON, pentru perioada 16.02.2018-12.10.2021. În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 38.487,42 RON, calculate potrivit art. 42 alin. (2) și (4) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, pentru lipsa de folosință a aceleiași sumei, pentru aceeași perioadă.

Din analiza cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanțele de contencios administrativ, Înalta Curte reține că ceea ce aceasta solicită este, în fapt, obligarea autorității pârâte de plata, prin mecanismul reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004, a despăgubirilor aferente reparării prejudiciului constând în beneficiul nerealizat, apreciat de reclamantă ca fiind generat patrimoniului său prin emiterea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/23.10.2015, anulată parțial de instanța de contencios administrativ prin sentința civilă nr. 2929/12.07.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă la data de 20.02.2020 ca urmare a pronunțării deciziei nr. 1045 din 20.02.2020 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Din această perspectivă relevante sunt susținerile reclamantei potrivit cărora prin lipsirea de folosință a sumei de 1.030.428,31 RON, executată în plus față de suma real datorată de reclamanta A. S.A. cu titlu de accesorii, aceasta a suferit un prejudiciu, o pierdere patrimonială, respectiv o micșorare a patrimoniului, fiind lipsită de posibilitatea de a folosi suma de bani în perioada 16.02.2018-12.10.2021.

Pe cale de consecință, în raport și de invocarea prevederilor O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, nu se poate reține că cererea de chemare în judecată vizează acte administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Invocarea prevederilor art. 42 alin. (2) și (4) din O.U.G. nr. 66/2011, realizată, de altfel, doar în susținerea petitului subsidiar (ce are, de altfel, natura unui petit afectat de condiția suspensivă a respingerii petitului statuat de reclamantă ca fiind principal), a avut drept rațiune evidențierea mecanismului de calcul, de determinare a câtimii prejudiciului apreciat de reclamantă ca fiind cauzat patrimoniului său.

Pe de altă parte, instanța învestită cu soluționarea conflictului de competență reține că potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004:

"când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)".

Astfel, când persoana vătămată nu a cerut despăgubiri prin acțiunea având drept obiect anularea actului administrativ, aceasta are deschisă calea unei acțiuni separate în despăgubiri, ce nu poate fi apreciată drept cerere accesorie.

Deși, după cum s-a reținut și în paragraful 77 al Deciziei nr. 22/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii, existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, reprezintă o condiție prealabilă pentru exercitarea cererii pentru despăgubiri formulată pe cale separată, contextul normativ al art. 30 alin. (4) C. proc. civ., definind cererea accesorie (la care fac trimitere și prevederile art. 123 C. proc. civ.), corelează o astfel de cerere cu un capăt principal de cerere, iar nu cu o cerere soluționată distinct, într-un cadrul procesual finalizat anterior învestirii instanței cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Prin instanță de contencios administrativ competentă, în sensul art. 19 din Legea nr. 554/2004, se înțelege instanța determinată în baza prevederilor art. 10, și nu instanța care a soluționat acțiunea în anularea actului administrativ a cărui emitere a generat prejudiciul clamat în acțiunea întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004. A interpreta altfel, ar însemna a reține reglementarea unei prorogări de competență în favoarea acestei instanțe, fără ca textul art. 19 să o prevadă expres, interpretare ce ar adăuga la lege. Dacă legiuitorul ar fi dorit să reglementeze o prorogare de competență în favoarea unei anumite instanței de contencios administrativ, precum cea care a soluționat acțiunea în anulare, ar fi reglementat în acest sens.

Totodată, instanța competentă cu soluționarea conflictului de competență reține că prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dispun cu privire la competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport de două criterii: rangul organul emitent al actului și cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat, însă enumerarea circumscrisă criteriului valoric este una limitativă și vizează doar taxele și impozitele, contribuțiile, datoriile vamale, precum și accesoriile acestora, iar nu și pretenții formulate în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, ce vizează acoperirea unui potențial prejudiciu ce ar fi putut fi generat patrimoniului reclamantului de demersul autorității de a emite un act administrativ a cărui nelegalitate a fost constatată pe cale judiciară, printr-o hotărâre judecătorească definitivă (bineînțeles, toate acestea subordonate verificării îndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii patrimoniale a autorității de către instanța de judecată învestită cu acțiunea întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004).

În raport de astfel de aspecte, criteriul incident determinării competenței materiale în prezenta cauză este cel al rangului autorității pârâte a cărei răspundere pentru emiterea actului administrativ este invocată, iar din această perspectivă, dată fiind calitatea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, de autoritate publică centrală, competența aparține curții de apel.

Întrucât din actele dosarului rezultă că reclamanta are sediul în municipiul Vaslui, acțiunea în contencios administrativ promovată de aceasta se află, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, în competența teritorială de soluționare a instanței în circumscripția căreia se află localitatea sediului reclamantei, respectiv Curtea de Apel Iași.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A și pe pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.