ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1980/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

- suspendarea executării măsurii de plata a creanței bugetare in cuantum de 135.350,34 RON stabilita prin titlul executoriu, pana la pronunțarea instanței pe fondul cauzei,

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale in cadrul obiectivului convergenta nr. x/17.01.2017.

- anularea Deciziei nr. x/22.03.2017 emisa de către OIPOCU MEN (fost OIPOSDRU MENCS) la plângerea prealabila formulata de către A.;

- obligarea OI POCU MEN sa revoce măsura de plata a creanței bugetare in cuantum de 135.350,34 RON precum si a penalităților si dobânzilor eventual calculate la valoarea debitului;

- plata cheltuielilor de judecata generate de prezentul litigiu, reprezentând taxa judiciara de timbru, onorariul de avocat.

Prin sentința civilă nr. 4737 din data de 5 decembrie 2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării.

Pe fondul cauzei a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Directia Organismul Intermediar pentru Programul Operational Capital Uman-Ministerul Educațional Național, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 4737 din data de 5 decembrie 2017 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și în în urma rejudecării să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În susținerea cererii de recurs, reclamanta a susținut următoarele critici:

Hotărârea recurată prezintă elemente străine de natura pricinii, iar alături de aceasta apreciază că instanța de fond a ales o modalitate greșită de interpretare a situație dedusa judecații și a actelor administrative contestate.

Mai arată recurenta-reclamantă că sentința cuprinde și motivări contradictorii ale instanței, elemente care au determinat instanța de fond sa respingă contestația formulata, argumentând împrejurări contrare situației de fapt rezultata din documentele doveditoare.

Instanța de fond a reținut, in motivarea sentinței pronunțate, elemente contrare documentelor doveditoare astfel:

- a stabilit ca nu poate analiza procesul de invatamant in România, deoarece a fost investita cu deslușirea raporturilor litigioase dintre parii;

- a stabilit că atingerea obiectivului proiectului implică și desfășurarea unor cursuri (întâlniri) nefiind suficientă diseminarea informațiilor prin mijloacele indicate de reclamantă;

- a acordat valoare probatorie constatărilor din Nota întocmita de DLAF;

- nu a acordat semnificație probatorie planșelor foto depuse de reclamanta, cu motivarea că nu există certitudinea că acestea au fost realizate în împrejurările afirmate de reclamantă.

In susținerea recursului formulat recurenta-reclamantă a făcut trimitere și la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 care nu limitează recursul la dispozițiile exprese ale art. 488 din Noul C. proc. civ., ci se acceptă ca instanța in recurs să analizeze cererea de recurs inclusiv pe situația de fond a cauzei.

In acest sens prin cererea de recurs formulata recurenta a evidențiat elemente străine de natura pricinii, interpretarea de către instanța de fond in mod greșit a cauzei dedusa judecații, pronunțarea pe aspecte cu care nu a fost investita, argumentând imprejurari contrare situației de fapt.

Ca prim motiv de recurs, recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond în sensul în care a reținut că nu poate analiza procesul de învățământ în România, deoarece a fost investită cu deslușirea raporturilor litigioase dintre părți.

Un al doilea motiv de recurs vizează motivarea instanței potrivit căreia atingerea obiectivului proiectului implică și desfășurarea unor cursuri (întâlniri), nefiind suficientă diseminarea informațiilor prin mijloacele indicate de reclamanta.

O a treia critică pe care o aduce sentinței pronunțate de instanța de fond vizează certitudinea cu care instanța a acordat valoare probanta Notei de control a DLAF fără să fie preocupată în a analiza materialul probator al recurentei care contraargumenta susținerile nefondate și eronate ale echipei de control.

O alta critica pe care a aduce recurenta-reclamantă sentinței pronunțate de instanța de fond este aceea că instanța nu a acordat semnificație probatorie planșelor foto depuse de reclamanta, cu motivarea că nu există certitudinea ca acestea au fost realizate în împrejurările afirmate de reclamanta.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 01.10.2018, prin care și-a exprimat poziția procesuală în raport cu argumentele prezentate de recurenta-reclamantă și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 26.10.2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 30 martie 2021.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că, în perioada 03.01.2011-02.01.2014 A. a implementat proiectul x Dezvoltarea și implementarea unui sistem de monitorizare, îmbunătățire continuă și evaluare a calității în învățământul superior deschis și la distanță pe baza indicatorilor de performanță și standardelor internaționale de calitate (ODEQA).

În vederea implementării acestui proiect, reclamanta a încheiat cu Protocol de colaborare cu Universitatea "Dunărea de Jos" .

Prin Nota de control nr. x/04.11.2015, D.L.A.F. a sesizat Direcția Generală Programe Capital Uman, care a întocmit Suspiciunea de fraudă nr. x/11.12.2015 .

În urma verificării suspiciunii de fraudă și a documentelor aferente contractului de finanțare nerambursabilă, s-a întocmit procesul de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. x/17.01.2017, prin care s-a stabilit în sarcina beneficiarului o creanță în valoare de 135.350,43 RON, reținându-se că nu este îndeplinită condiția privind realitatea serviciilor prestate, respectiv realitatea întâlnirilor directe planificate la sediul Universității Dunărea de Jos Galați, în cadrul subactivității A 6.7 "Formare și conștientizare cadre didactice în asigurarea calității în ID".

Împotriva acestui proces-verbal, reclamanta a formulat contestație administrativă, înregistrată sub nr. x/21.02.2017, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. x/22.03.2017, în sensul respingerii.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile invocate de recurenta-reclamantă întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și care vizează faptul că instanța de fond nu a analizat motivele prezentate în susținerea cererii de chemare în judecată prin reținerea argumentului conform căruia instanța nu poate analiza procesul de învățământ din România, precum și faptul că a acordat valoare probatorie constatărilor din nota DLAF și nu a acordat importanță planșelor foto prezentate de reclamantă, Înalta Curte, analizând această critică și având în vedere și cele reținute mai sus, dar și cele ce urmează în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) cpt. 8 C. proc. civ. apreciază că aceste critici sunt nefondate.

În concret, recurenta apreciază că instanța de fond nu a motivat sentința pronunțată în raport de argumentele prezentate în apărare, ori a ărezentat motive contradictorii în raport cu apărările părților.

Față de acest motiv de casare, Înalta Curte reține că în temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În speță, Înalta Curte, analizând raționamentul juridic ce a stat la baza soluției pronunțate de către instanța de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că, instanța de fond a reținut în mod corect că în raport de argumentele propuse de către reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, respectiv că: nu rezultă că subactivitatea 6.7 Formare și conștientizare cadre didactice în asigurarea calității în ID trebuia să se desfășoare numai față în față, la sediile universităților, așa cum concluzionează în mod eronat, netemeinic și nelegal autorii activității de verificare din cadrul legal aplicabilă și că, Nota de control DLAF nr. 903/2014 nu reprezintă un document cu o valoare probatorie absolută; reclamanta nu a prezentat temeiuri juridice aplicabile actului de control efectuat de autoritatea pârâtă astfel că este irelevantă apărarea sa pentru analizarea cauzei, iar față de poziția prin care se contestă nota de control efectuată de DLAF nu s-au adus argumente care să contrazică cele consemnate în respectiva probă.

Din această perspectivă, instanța de fond a emis o opinie juridică proprie și a pronunțat o soluție argumentată juridic, aspect ce contrazice critica recurentei-reclamante, conform căreia instanța de fond nu a prezentat motivele pe care se întemeiază soluția, în raport de argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată.

Se constată în contra celor susținute de recurent, că instanța de fond a efectuat o analiză judicioasă a cauzei, raportată la elemente de fapt și de drept puse în discuție de către reclamantă, în raport cu specificitatea speței.

Astfel, Înalta Curte subliniază că pronunțarea unei soluții care respectă îndeaproape cerințele tehnice procedurale instituite art. 425 C. proc. civ. și care prezintă în mod clar raționamentul juridic al judecătorului, inclusiv în situația în care soluția ar urma a fi reformată de către instanța de control judiciar, nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Or, în speță instanța de fond a respectat rigorile impuse de textul de lege prevăzut de art. 425 C. proc. civ. oferind propriul raționament juridic față de soluția adoptată, considerente pentru care, criticile susbscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nici acestea nu sunt întemeiate, în considerarea celor ce urmează:

Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a efectuat o interpretare eronată a cauzei deduse judecății, aceasta în mod corect reținând că argumentele prezentate de reclamantă, respectiv cele privitoare la modalitatea în care s-a desfășurat activitatea de implementare a proiectului x Dezvoltarea și implementarea unui sistem de monitorizare, îmbunătățire continuă și evaluare a calității în învățământul superior deschis și la distanță pe baza indicatorilor de performanță și standardelor internaționale de calitate (ODEQA) privesc chestiuni ce vizează modalitatea de realizare a procesului de învățare/predare și nu argumente de legalitate privitoare la felul în care acest proiect a fost realizat de către reclamantă.

În mod just a reținut instanța de fond că, reclamanta în susținerea cererii sale de chemare în judecată s-a bazat pe chestiuni generale, aspecte reiterate de altfel prin cererea de recurs fără a sublinia în mod explicit dacă, la implementarea proiectului, aceasta a utilizat capitalul de care a beneficiat în acord cu obligațiile care rezultă din cererea și contractul de finanțare.

Or, față de această situație, instanța de recurs în raport cu criticile invocate prin recurs, constată că în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta avea obligația să justifice atingerea obiectivului asumat prin contract. Simpla afirmație că persoanele participante și beneficiare ale acestui proiect au primit informațiile necesare și au diseminat aceste informații nefiind îndestulătoare, în condițiile în care la o minimă analiză a cererii de finanțare se observă că resursele alocate vizau cheltuieli pentru săli de instruire, spații de lucru, cazare, masă etc .

Față de cele reținute mai sus, actul de control contestat a reținut în mod corect că transmiterea la distanță a materialelor/informațiilor, fără deplasarea experților la fața locului, prin întâlniri directe, în vederea desfășurării acțiunii de formare și conștientizare a cadrelor didactice, nu a condus la asigurarea condițiilor necesare în vederea atingerii indicatorului aditional – [output] ID2, această conduită oferind argumentele necesare pentru emiterea procesului-verbal de constatare neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.01.2017.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante care vizează importanța acordată de către instanța de fond a Notei de control a DLAF, fără ca instanța să se raporteze și la argumentele prezentate de către reclamantă, instanța de recurs apreciază că reprezintă o critică nefondată. Din contră, instanța de fond a efectuat o analiză și a argumentelor prezentate de reclamantă, însă în mod corect a reținut că argumentele sale nu combat constatările DLAF. Totodată urmărind conduita procesuală adoptată de reclamantă în raport de concluzia instanței de fond față de Nota de control a DLAF se confirmă opinia primei instanței, în sensul că reclamanta nu a propus dovezi noi care să răstoarne concluziile notei de control. Or, în raport de prevederile art. 249 C. proc. civ. reclamanta avea obligația să probeze susținerile sale în contra acestei note de control.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. Împotriva sentinței civile nr. 4737 din data de 5 decembrie 2017 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2021.