ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5203/2023

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.08.2020, reclamanta Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale-Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman și Autoritatea pentru Management pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, anularea Deciziei nr. x/17.06.2020, înregistrată sub nr. x din 13 iulie 2020, privind soluționarea contestației înregistrate la OPIPOCU MEC cu nr. 23964/SJCSN din data de 17.03.2020, formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.02.2020 emis de către OIPOCU-MEC, prin care echipa de control a declarat ca neeligibile cheltuielile în sumă totală de 5.293.454,74 RON, precum și anulaea creanței în valoarea menționată.

La data de 08.01.2021, reclamanta a formulat cerere completatoare prin care a arătat că solicită anularea atât a Deciziei nr. x/17.06.2020 privind soluționarea contestației cât și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.02.2020 emis de OIPOCU-MEC, prin care s-a stabilit în sarcina sa titlul de creanță în sumă de 5.293.454,74 RON.

Prin încheierea de ședință din 9 iunie 2021, instanța a respins excepția necompetenței materiale și excepția tardivității cererii completatoare, ca neîntemeiate.

Prin sentința nr. 874 din 2 mai 2022, Curtea a de apel respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Autorității de Management POCU (fosta AMPOSDRU) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), ca neîntemeiată.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene)-AMPOCU (fostă AMPOSDRU), ca neîntemeiată.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a anulat Decizia nr. x/17.06.2020 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.02.2020 emise de Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman (OIPOCU) -MEC.

Această sentință a fost atacată cu recurs de pârâții Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman-Ministerul Educației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru motive pe care fiecare dintre recurenți le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recurentul-pârât Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman-Ministerul Educației a solicitat casarea parțială a hotărârii recurate în ceea ce privește anularea Deciziei nr. x/17.06.2020 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/11.02.2020 emise de OIPOCU-MEC și, pe fond, respingerea acțiunii.

În dezvoltarea motivului de casare învocat, acest recurent- pârât a formulat următoarele critici:

- Instanța a judecat cauza fără a ține cont de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale a României nr. 66 din 26 februarie 2015, de principiul tempus regit actum și de Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 și nr. 1083/2006, preexistente O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care norma de drept substanțial după care s-a apreciat neeligibilitatea cheltuielilor este art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2001, nefiind aplicate retroactiv prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

- Nu au fost avute în vedere prevederile imperative ale dreptului național, constând în art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009, pct. 33 din Decizia Curții Constituționale a României nr. 66 din 26 februarie 2015 și art. 11 din Legea nr. 24/2000.

- Hotărârea recurată încalcă jurisprudența CJUE și Comunicarea interpretativă a Comisiei Comunităților Europene cu privire la regulile comunitare de atribuire a contractelor nesupuse sau supuse parțial prevederilor Directivei privind achizițiile publice (2006/C179/02), art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, art. 12 din Regulamentul(CE) nr. 1260/1999 și art. 49 din Tratatul CE, în ceea ce privește exigențele obligației de transparență pe care o implică principiul egalității de tratament și cel al nediscriminării în procedurile de atribuire, dar și conținutul noțiunii de "neregulă", cu consecința retragerii avantajului obținut nejustificat.

În fine, recurentul- pârât a menționat că în dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate și executabilitate a actelor administrative, iar în speță reclamanta nu a oferit argumente reale de nelegalitate, iar măsura dispusă nu este disproporționată.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a criticat sentința ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material atât în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a MIPE, cât și pe fondul cauzei.

Cu privire la primul aspect menționat, a susținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost în mod greșit respinsă, pentru că MIPE nu este nici emitentul actelor atacate, nici titularul obligațiilor care stau la baza emiterii acestuia, iar argumentul chemării în judecată a ministerului pentru opozabilitatea hotărârii nu poate constitui un temei care să-i confere calitate procesuală pasivă, fără ca această calitate să fi fost justificată prin indicarea obiectului cererii, a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretențiile reclamantei și a dovezilor care le susțin, conform art. 194 lit. d) și e) și art. 249 din C. proc. civ.. Instanța era obligată să verifice chiar din oficiu calitatea procesuală, în virtutea rolului activ conferit prin art. 22 alin. (2) C. proc. civ., dar în speță s-a subrogat în drepturile și obligațiile reclamantei, aducând argumente pentru justificarea chemării în judecată a MIPE.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-pârât a explicat pe larg temeiurile de drept care au justificat emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare cu privire la neregula constând în încălcarea prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009 și a criticat sentința pentru reținerea nelegală a încălcării principiului predictibilității, al securității juridice și al neretroactivității legii.

În esență, a arătat că prin soluția pronunțată au fost ignorate dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul de prescripție pentru dreptul de stabilirea creanței bugetare nu se raportează la perioada desfășurării proiectului, ci la declarația finală de închidere a programului dată în mod oficial de Comisia Europeană, dacă nu există un termen mai mare, dar și cele ale art. 6 alin. (1), (9) alin. (1) lit. a) și 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011, prin care legiuitorul a conferit autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene atribuția de a verifica cheltuielile efectuate în cadrul proiectelor finanțate, chiar și în situația în care acestea au fost anterior autorizate și obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursare sau plată cheltuielile care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate sau conformitate ori de a acționa pentru recuperarea sumelor acordate nelegal.

Cu privire la aplicarea în timp a O.U.G. nr. 66/2011, a citat Decizia Curții Constituționale a României nr. 66/2015 și Hotărârea CJUE pronunțată la 26.05.2016, în cauzele conexate nr. C-260/14 și C-261/14, ca argumente pentru validitatea actelor administrative contestate și în sensul nelegalității sentinței recurate.

Recurentul-pârât Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman-Ministerul Educației a formulat întâmpinare față de recursul pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Intimata - reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011, Decizia nr. x/17.06.2020, prin care Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman-Ministerul Educației a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale din cadrul obiectivelor de convergență nr. 1226/SJCSN/11.02.2020.

Prin procesul-verbal contestat, care a fost emis în cadrul verificării ex post proiectului ce a format obiectul Contractul de Finanțare x înregistrat la AMPOSDRU cu nr. x/04.08.2010, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS), Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" (AMPOSDRU) și Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare, a fost declarată ca neeligibilă suma de 5.293.454,74 RON aferentă parteneriatului încheiat, în vederea depunerii cererii de finanțare, de beneficiarul finanțării cu A. S.A.

Neregula reținută a constat în încălcarea obligației de transparență în ceea ce privește stabilirea parteneriatului cu A. S.A, obligație prevăzută în art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009.

După efectuarea cercetării judecătorești, Curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene)-AMPOCU (fostă AMPOSDRU), a admis cererea de chemare în judecată și a anulat decizia de soluționare a contestației și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, atât atât în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a MIPE, cât și pe fondul cauzei, nefiind identificate elemente care să atragă reformarea sentinței.

Răspunzând motivelor de recurs în limitele prevăzute de art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă, care are ca scop verificarea conformității sentinței atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a fi reluate toate elementele de fapt relatate pe larg în sentința atacată și în actele procesuale ale părților, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a MIPE

Contrar susținerilor recurentului-pârât, și care parțial se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând motive de ordin procedural, în cuprinsul sentinței atacate nu pot fi identificate încălcări ale normelor ce reglementează calitatea procesuală, instanța de fond făcând aplicarea corectă a prevederilor art. 36 C. proc. civ., potrivit căruia:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Prima instanță nu a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene în virtutea unei calități de emitent al vreunuia dintre actele administrative contestate, ci în calitate de titular al unor drepturi și obligații decurgând din contractul de finanțare x și în considerarea funcției de Autoritate de Management cu atribuții de unitate de plată în temeiul art. 2 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 64/2009, în condițiile în care dezlegarea raportului juridic litigios implica interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale referitoare la condițiile de contractare a finanțării.

Soluția pronunțată este întemeiată în fapt și în drept și se încadrează în limitele rolului activ conferit de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în virtutea căruia judecătorul este în drept, între altele, să ceară părților să prezinte explicații cu privire la situația de fapt și motivarea în drept, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Cu privire la fondul cauzei

Ambii recurenți pârâți au criticat sentința prin prisma unor considerente legate, în esență, de aplicarea în timp a legii și de încălcarea normelor de drept naționale și europene cu privire la activitatea de control al accesării și utilizării fondurilor europene și noțiunea de "neregulă". De aceea, argumentele de nelegalitate expuse în cele două cereri de recurs vor grupate și, în măsura în care sunt similare, li se va răspunde prin considerente comune.

De asemenea, se impune precizarea că în ambele cereri de recurs se regăsesc tratate pe larg aspecte care nu au format obiect de analiză în primul stadiu procesual și nu au stat la baza anulării actelor administrative prin sentința atacată cu recurs [de ex., termenul de prescripție pentru dreptul de stabilirea creanței bugetare prevăzut de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011; pretinsa încălcare art. 6 alin. (1), (9) alin. (1) lit. a) și 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011, cu privire la atribuțiile, obligațiile și procedurile urmate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene; caracterul efectiv sau potențial al prejudiciului, ca element definitoriu al neregulii]. Neavând o legătură concretă cu soluția pronunțată de prima instanță, aceste susțineri depășesc limitele recursului și nu vor fi analizate punctual în cadrul deciziei de față.

Verificările și măsurile consemnate prin procesul-verbal de de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale din cadrul obiectivelor de convergență nr. 1226/SJCSN/11.02.2020 au fost întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, neregula constatată datând din anul 2010, când în vigoare era O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate necorespunzător.

Potrivit dispozițiilor art. 66 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011:

"Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare".

Prin decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 07.04.2015, Curtea Constituțională a României a constatat că prevederile citate mai sus sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituție, aducând atingere principiului neretroactivității legii, deoarece permit aplicarea normelor de drept substanțial din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 (par. 32).

Curtea Constituțională a statuat, de asemenea, că, urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, așadar fără a se putea combina dispozițiile de drept substanțial din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului (par. 33).

Prin urmare, neconstituționalitatea constatată se raportează la normele de drept substanțial a căror aplicare retroactivă ar fi permis-o art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, iar în privința acestora considerentele deciziei aduc unele nuanțări (par. 26):

"(...), sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 sunt mai severe în sensul că reglementează și cu privire la potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, în schimb, sub aspectul corecțiilor/reducerilor în cazul constatării neregulilor, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 sunt însă mai favorabile decât cele ale Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, stabilind în anexa la ordonanța de urgență corecții/reduceri procentuale, potrivit principiului proporționalității."

În considerentele deciziei, cu relevanță pentru cauza de față s-au mai reținut următoarele (par. 24, 25):

- materia prevenirii, constatării și sancționării neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene a fost reglementată prin două acte normative succesive, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

- definiția neregulii, cuprinsă în art. 2 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003, modificat prin art. I pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 20 august 2008, avea următorul conținut "a) neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită".

- în art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, definiția este următoarea:

"neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit."

- definiția neregulii cuprinsă în art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 este o preluare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 23 decembrie 1995, potrivit cărora "Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate", precum și a celor ale art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria x nr. x din 31 iulie 2006, potrivit cărora "«neregularitate» înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general"

- Potrivit observațiilor scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 Județul Neamț și alții, comunicate la dosarul Curții Constituționale de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în anexă la punctul său de vedere (paragraful 14), o acțiune sau inacțiune poate fi calificată drept "neregulă" dacă sunt reunite trei condiții: (1) să se fi încălcat o normă din dreptul Uniunii, (2) să fie cauzată de un operator economic și (3) să aibă, sau să poată avea, ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europe. Cu privire la "dreptul Uniunii", Comisia arată că prevederile de drept național care sunt menite să pună în aplicare legislația Uniunii, inclusiv cele referitoare la procedura de achiziții publice, incidente în prezenta cauză, trebuie să fie considerate ca intrând sub incidența art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95.

- potrivit art. 2 alin. (1) lit. o) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aplicarea de corecții financiare semnifică măsurile administrative luate de autoritățile competente, în conformitate cu prevederile ordonanței de urgență, care constau în excluderea de la finanțarea din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă, în speță constând într-o reducere procentuală din suma solicitată la plată. Aceste prevederi preiau conținutul normativ al art. 98 alin. (2) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 potrivit căruia "Corecțiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parțială a participării publice pentru programul operațional." În plus, analizând comparativ dispozițiile art. 4 și art. 5 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95, Curtea constată că noțiunea de "corecții financiare" are semnificația de măsură administrativă, iar nu de sancțiune administrativă. În acest sens sunt și observațiile scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 Județul Neamț și alții."

Prin Hotărârea pronunțată la 26 mai 2016, în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat următoarele:

"1) Articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 trebuie interpretate în sensul că nerespectarea dispozițiilor naționale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziții publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menționat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

2) Articolul 98 alin. (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecțiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care acestea au fost aplicate unor cheltuieli cofinanțate din fondurile structurale pentru nerespectarea dispozițiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, sunt măsuri administrative în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

3) Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

Ambii recurenți pârâți au formulat critici legate de încălcarea sau aplicarea greșită a principiului tempus regit actum, a principiului neretroactivității legii, a deciziei CCR și a Hotărârii CJUE citate mai sus, precum și a normelor din ordinea juridică națională sau europeană la care se referă acestea.

Din lecturarea sentinței atacate, Înalta Curte constată că prima instanță a constatat, într-adevăr, aplicarea retroactivă a normelor de drept substantial din O.U.G. nr. 66/2011 (în privința cărora reamintim că instanța de contencios constitutional a reținut ca element distinctiv, defavorabil entităților controlate, doar ideea potențialității prejudicierii bugetului Uniunii Europene, față de efectivitatea prejudiciului în reglementarea O.G. nr. 79/2003), dar nu a abordat noțiunea de "neregulă" și nu a reținut, ca motiv de anulare a actelor contestate, vreun argument care să poată fi considerat antagonic interpretărilor date de cele două curți, după cum nu a făcut aprecieri care să poată pune problema identificării greșite a naturii juridice a măsurii administrative de retragere a avantajului financiar acordat.

În realitate, considerentul hotărâtor pe care prima instanță și-a fundamentat soluția de anulare a actelor administrative contestate a fost însăși inexistența neregulii reținute de autoritatea emitentă, la această concluzie ajungând pe baza unei analize care a făcut aplicarea pe deplin a principiului tempus regit actum și a reținut că în speță nu a existat o încălcare a art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009 sau a legislației secundare în vigoare în intervalul de referință al evaluării și aprobării proiectului finanțat, ceea ce răstoarnă prezumția de legalitate ce stă la baza caracterului executoriu al actului administrativ.

Or, atât în regulamentele europene incidente, cât în legislația națională, fără distincție în funcție de succesiunea în timp a actelor normative, neregula are ca prim element definitoriu încălcarea unei norme naționale sau europene în materie.

În identificarea normei de drept la care se raportează neregula, ca fiind norma în vigoare la data producerii situației de fapt care primește o anumită calificare juridică (altfel spus, cadrul normativ în vigoare la data pretinsei încălcări), fără a mai reveni asupra deciziei Curții Constituționale a României, tratată mai detaliat în cele de mai sus, Înalta Curte reține ca fiind relevante și următoarele paragrafe din motivarea hotărârii CJUE din cauzele conexe C-260/14 și 261/14:

"53. (….) instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă, în împrejurările din cauza principală, principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice.

Așadar, o lege nouă s-ar putea aplica, în anumite condiții, numai efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi, iar nu înseși calificării juridice a situației de fapt respective.

Din această perspectivă, instanța de fond a reținut corect că procedura urmată de intimata- reclamantă pentru stabilirea parteneriatului cu o entitate privată a respectat obligațiile de transparență și nediscriminare astfel cum erau configurate normativ până la data limită fixate în vederea depunerii cererii de finanțate (07.09.2009), prin publicarea pe pagina de internet a anunțului ("Solicitare de expresii de interes") înregistrat cu nr. x/07.07.2009, în care a invitat entitățile interesate să transmit, cel mai târziu la 31 iulie 2009, ora 11:00, scrisori de interes însoțite de informații și documente pentru a demonstra că sunt eligibile în raport cu obiectul proiectului ("Extinderea competențelor IT în învățământul preuniversitar") și au calificarea și capacitatea necesare implementării proiectului.

Calificările solicitate au fost: - Competență profesională în elaborarea de programe și materiale de formare a cadrelor didactice; - Expertiză în furnizarea și integrarea de soluții eLearning; - Experiența în implementarea de proiecte educaționale; - Capacitatea de e organiza procesul de formare și coordonare a grupului țintă; - Capacitatea de a monitoriza un număr mare de echipe răspândite la nivel național; S-a arătat în anunț că, în baza scrisorilor de interes primite în termenul stabilit, va fi selectată organizația care, potrivit informațiilor furnizate, răspunde cel mai bine criteriilor menționate.

Partenerul A. S.A. a transmis scrisoarea de interes nr. 14025/30.07.2009, împreună cu oferta pentru a demonstra eligibilitatea conform cerințelor din Solicitarea expresiei de interes, înregistrată în registrul de intrări- ieșiri al AARNIEC cu nr. 746/31.07.2009, iar acordul de parteneriat a fost încheiat de 02.09.2009.

Art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, publicată în Monitorul Oficial la 17.06.2009, în vigoare la data de punerii cererii de finanțare, menționa doar faptul că beneficiarii, în alegerea unui partener privat, trebuie să aplice "o procedură transparentă și nediscriminatorie", însă fără a oferi detalii suplimentare cu privire la alegerea procedurii și la condițiile minime pentru care condiția de transparență este considerată îndeplinită.

Abia la data de 15.09.2009, ulterior termenului limită stabilit pentru încărcarea în aplicația electronică a cererilor de finanțare - 07.09.2009 - și cu trei luni mai târziu față de termenul stabilit prin art. 26 din O.U.G. nr. 64/2009, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 2548/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, în care a fost detaliată procedura de selecție a partenerilor privați, în aplicarea art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009.

Fără a nega de plano marja de apreciere a autorităților cu competențe în gestionarea finanțărilor, atribuțiile lor de a verifica cheltuielile efectuate în cadrul proiectelor finanțate, chiar și în situația în care acestea au fost anterior autorizate, obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursare cheltuielile care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate sau conformitate ori de a acționa pentru recuperarea sumelor acordate nelegal, instanța de fond a reținut în mod judicios că principiile securității juridice și al predictibilității se opun ca modul în care autoritatea contractantă a derulat procedura de selecție să fie evaluat și încadrat în conținutul unei nereguli în raport cu standardele fixate de un cadru normativ care nu era în vigoare la data actului sau conduitei supuse verificării.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin hotărârea atacată nu s-a pus problema încălcării sau ignorării prevederilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la termenul de prescripție a dreptului de stabilire a creanței bugetare. Ceea ce a reținut instanța de fond a fost faptul că verificările au fost demarate după 10 ani de la momentul depunerii cererii de finanțare, dar cu toate acestea beneficiarul finanțării a respectat obligația de transparență și a putut depune dovezile corespunzătoare legate de îndeplinirea formalităților necesare la momentul derulării lor, iar în contextul dat, respectarea principiului proporționalității în procedura de verificare presupune a nu fi impuse retroactiv condiții probatorii excesive, cu privire la circumstanțe extrinseci.

De altfel, printr-un considerent subsidiar, instanța de fond a reținut că și în situația în care Ordinul nr. 2548/2009 ar fi fost în vigoare la data organizării procedurii de selecție a partenerului privat, pentru asigurarea obligației de transparență prevăzute în termeni generali în art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009, art. 31 alin. (6) din ordin reglementa în mod alternativ două modalități de aducere la cunoștința publicului a intenției de stabilire a unui parteneriat cu entități private: prin intermediul canalelor media cu acoperire națională sau prin internet. Or, reclamanta a urmat cea de-a doua modalitate, prin publicarea anunțului pe pagina internet.

Având în vedere toate aceste argumente reținute corect în sentință, instanța de control judiciar constată nefondate criticile recurentelor și în ceea ce privește conținutul propriu-zis al obligației de tranparență, astfel cum reiese din legislația națională și europeană aplicabilă în cauză și din hotărârile CJUE citate în cererile de recurs și pe care autoritățile recurente pretind, fără temei, că le-ar fi încălcat prima instanță.

În consecință, Înalta Curte constată că nu este întrunit motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să respingă recursul formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman-Ministerul Educației și Autoritatea pentru Management pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței nr. 1082 din 7 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.