ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1974/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția contencios administrativ și fiscal la data de 6.04.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A., în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună următoarele:

- anularea raportului de evaluare nr. x/18.03.2016, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate;

- obligarea pârâtei la acoperirea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestație.

Prin sentința civilă nr. 6254/3.11.2016 Tribunalul București, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, SCAF, prin raportare la prevederile art. 22 alin. (1) din Legea 176/2010 și art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, SCAF la data de 21.02.2017

Prin sentința civilă nr. 3450 din data de 3 octombrie 2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 3450 din data de 3 octombrie 2017a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar în urma rejudecării să se admită contestația și să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/18.03.2016, întocmit de Agenția Naționala de Integritate (ANI).

În susținerea cererii de recurs, reclamantul a investit instanța cu două cereri de recurs în care a susținut următoarele critici:

Prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pentru că a reținut o altă faptă de conflict de interese (inițierea unei hotărâri de consiliu local) decât cele reținute de Agenția Națională de Integritate - ANI prin Raportul contestat (semnarea a două acte adiționale la contracte), depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, care nu are competența legală de a constata conflicte de interese, nici de a extinde obiectul judecății la alte fapte decât cele care fac obiectul Raportului contestat.

Procedând astfel, prima instanță trece și în sfera puterii legislative, stabilind pe cale judecătorească un nou caz de conflict de interese în cazul primarilor, care nu este prevăzut de lege - art. 76, alin. (1) din Legea 161/2003. În acest mod, instanța a aplicat greșit și dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea 161/2003.

Sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează conflictul de interese, prima instanță făcând aplicarea unui text de lege care nu este aplicabil în cauză, art. 75 din Legea 393/2004. Abaterea disciplinară a conflictului de interese în cazul primarilor este definită de art. 76, alin. (1) din Legea 161/2003.

Pârâta ANI a încercat să întemeieze Raportul contestat pe alte prevederi legale, care nu sunt aplicabile în cauză. Din păcate, susține recurentul deși a atras atenția asupra acestei încălcări a legii prin concluziile orale și scrise, prima instanță a perpetuat această nelegalitate.

Sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează conflictul de interese, dat fiind că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale conflictului de interese în cazul primarului, prevăzut de art. art. 76, alin. (1) din Legea 161/2003: Reclamantul A. nu a încheiat un act juridic prin care a produs un folos material pentru fiul său, așa cum se reține în Raportul contestat.

Recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale, dat fiind că nu a identificat corect care este actul decizional care a dat naștere presupusului folos material. Acest act decizional nu e niciun proiect de hotărâre, nici semnarea actului adițional.

Inițierea hotărârii este o operațiune administrativă care nu produce efecte juridice de sine stătătoar, în lipsa manifestării de voință a consiliului local, materializată printr-o hotărâre, proiectul nu produce niciun efect juridic și, în mod evident, nu poate întemeia răspunderea disciplinară a Recurentului.

Semnarea actului adițional este o operațiune administrativă ulterioară adoptării actului decizional, respectiv hotărârea de consiliu local, care nu produce efecte de sine stătătoare, ci doar efectele juridice ale actului decizional.

Considerațiile primei instanțe privind posibilitatea de a-și delega atribuțiile pe care o avea primarul arată de fapt inutilitatea sancționării prezentelor fapte și că nu putea exista în cauză o influențare a actului semnării: în cazul delegării, viceprimaru! ar fi făcut același lucru pe care l-a făcut primarul și anume ar fi dus la îndeplinire hotărârea consiliului local, prin semnarea actelor adiționale.

De asemenea, teoria expusă de prima instanță potrivit căreia primarul are posibilitatea de a pune în executare în mod selectiv hotărârile consiliului local, doar pe acelea pe care el le consideră legale, contrazice cele mai elementare noțiuni de drept public, cum ar fi prezumția de legalitate a actelor administrative, și de funcționare a autorităților locale, în care autoritatea executivă - primarul - pune în executare hotărârile autorității deliberative, consiliul local.

În concluzie, având în vedere că nu este îndeplinit unul dintre elementele laturii obiective a abaterii disciplinare a conflictului de interese, și anume persoana evaluată nu a participat la luarea deciziilor care au produs pretinsele foloase materiale, se impune anularea raportului contestat.

Mai arată reclamantul că, încheierea actului adițional nr. x/17.07.2015 nu a produs niciun folos material pentru societatea B. S.R.L., având în vedere că actul adițional în cauză a avut ca obiect majorarea prețului chiriei datorate în baza contractelor de închiriere, iar actul adițional nr. x/08.10.2014 se referă la un o prelungire ce urma să intre în vigoare la data de 28.10.2016, neproducând efecte până la încheirea Raportului contestat, la 18.03.2016.

Sentința recurată suferă, în privința identificării folosului material, de aceleași defecte ca și Raportul contestat. Nici în cuprinsul acesteia nu sunt identificate în concret foloasele materiale.

Sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor imperative ce instituie sancțiunea nulității absolute a tuturor actelor efectuate de Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate - ANI în lucrarea ce a fost finalizată cu Raportul de evaluare contestat, în temeiul art. 13, alin. (2) din Legea 176/2010, dat fiind că solicitările de date și informații de la instituții au fost efectuate fără informarea persoanei evaluate și fără invitarea ei pentru a depune un punct de vedere și, în consecință, să dispuneți anularea Raportului contestat.

Sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legislației Uniunii

Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara (art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.).

Procedura de evaluare a conflictului de interese, prevăzută de Legea 176/2010, în baza căreia a fost emis Raportul contestat, încalcă legislația Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara și alții.

Sentința recurată este pronunțată cu încălcarea principiului priorității dispozițiilor din dreptul Uniunii Europene față de normele cuprinse în legislația națională, referitoare la lipsa de efecte juridice, după 1 decembrie 2009, a Deciziei Comisiei Europene 2006/928/CE, precum și a legislației naționale de implementare a Deciziei sus-amintite, în speță Legea 176/2010, drept urmare recurentul a solicitat să se constate că:

Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției (în continuare denumită și "Decizia MCV") este caducă, lipsită de efecte juridice, începând cu 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dat fiind că sus-amintita Decizie nu se poate încadra, nu se mai regăsește în competențele Uniunii Europene post-Lisabona;

Având în vedere că Decizia MCV este invalidă, caducă, lipsită de efecte juridice și legislația națională de implementare a Deciziei MCV, în speță Legea nr. 176/2010, este, la rândul ei, caducă, lipsită de efecte juridice și trebuie înlăturată de la aplicare;

Prin înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor Legii nr. 176/2010, procedura de evaluare desfășurată în privința recurentului, inclusiv raportul contestat, rămâne fără temei legal, drept pentru care raportul contestat trebuie anulat, ca fiind nelegal.

A mai susținut recurentul-reclamant că majoritatea motivelor contestației inițiale au fost respinse fără o motivare, astfel că sentința recurată, prezintă caracterele unei hotărâri nemotivate.

În recursul depus personal de către recurentul-reclamant, pe lângă motivele invocate în recursul depus prin apărătorul ales, reclamantul a mai susținut și că prin sentința recurată s-au încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității actelor de procedură ale instanței.

În drept, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 28.08.2018, prin care și-a exprimat poziția procesuală în raport cu argumentele prezentate de recurentul-reclamant și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că raportul contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 17.11.2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 22 septembrie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin raportul de evaluare întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate și înregistrat sub nr. x/11.03.2016 s-a constatat că reclamantul A., nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese, încălcând dispozițiile art. 76 alin. (1) și alin. (2) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupție, coroborate cu dispozițiile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, întrucât a existat un interes de natură patrimonială pentru fiul său, deoarece în perioada exercitării mandatului de primar al orașului Zlatna din județul Alba, a semnat actele adiționale cu nr. x/8.10.2014 și nr. y/17.07.2015 la contractele de închiriere nr. x/26.10.1999 și y/20.11.2001 încheiate între UAT Zlatna și S.C. B. S.R.L., societate comercială în cadrul căreia A.,fiul persoanei evaluate, deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic,începând cu data de 17.11.2004.

Din înscrisurile depuse în probatoriu în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. a deținut, începând cu data de 26.06.2012, funcția de primar al orașului Zlatna, potrivit încheierii nr. 1202/CC/2012/26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Alba-Iulia, iar fiul său A. a deținut calitatea de adminstrator și asociat unic al S.C. B. S.R.L. începând cu data de 17.11.2004, inclusiv la data verificărilor efectuate de ANI, astfel cum rezultă din adresa nr. x emisă de ONRC.

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect următoarele aspecte de fapt:

Primăria orașului Zlatna, reprezentată legal de Primarul orașului Zlatna, în calitate de locator, a încheiat cu S.C. B. S.R.L., reprezentată prin ing. A., în calitate de locatar, contractul de închiriere nr. x/20.11.2001, având ca obiect închirierea spațiului locativ situat în orașul Zlatna, strada x nr. 1, compus din 2 încăperi, cu o suprafață totală de 69,32 mp.

Ulterior expirării termenului contractual care a fost stabilit inițial prin contractul de închiriere nr x/20.11.2001, părțile au încheiat mai multe acte adiționale succesive, prin care au prelungit efectele contractului de închiriere.

Astfel, prin actul adițional nr. x/10.08.2011 la contractul de închiriere nr. x/20.11.2011 încheiat între Primăria orașului Zlatna, reprezentată legal de Primarul orașului Zlatna, în calitate de locator și S.C. B. S.R.L., în calitate de locatar părțile au prelungit termenul de închiriere până la data de 27.10.2016.

Primăria orașului Zlatna, reprezentată legal de Primarul orașului Zlatna, în calitate de locator, a încheiat cu S.C. B. S.R.L., reprezentată prin ing. A., în calitate de locatar, contractul de închiriere nr. x/26.10.1999, fila x, volumul I din dosarul Tribunalului București, având ca obiect închirierea spațiului locativ situat în orașul Zlatna,strada x nr. 1, compus din 2 încăperi, cu o suprafață totală de 23,4 mp.

Potrivit art. 2 din contractul de închiriere nr. x/26.10.1999, termenul închirierii a fost de 5 ani, cu începere de la data de 15.10.1999 până la data de 15.10.2004.

Ulterior expirării termenului contractual,care a fost stabilit inițial, prin contractul de închiriere nr. x/26.10.1999, părțile au încheiat mai multe acte adiționale succesive, prin care au prelungit efectele contractului de închiriere.

Prin actul adițional nr. x/28.09.2004, la contractul de închiriere nr. x/26.10.1999, încheiat între Primăria orașului Zlatna, reprezentată legal de Primarul orașului Zlatna, în calitate de locator și S.C. B. S.R.L. în calitate de locatar, părțile au prelungit termenul de închiriere până la data de 15.10.2009.

Prin actul adițional nr. x/23.06.2009, fila x, la contractul de închiriere nr. x/26.10.1999, încheiat între Primăria orașului Zlatna, reprezentată legal de Primarul orașului Zlatna, în calitate de locator și S.C. B. S.R.L., în calitate de locatar, părțile au prelungit termenul de închiriere până la data de 15.10.2014.

Din inscrisurile prezentate în probatoriu se constată că, contractul de închiriere x/20.11.2001 încheiat între UAT Zlatna și S.C. B. S.R.L. a fost prelungit, prin acte adiționale succesive, prin acordul părților până la data de 27.10.2016, iar contractul de închiriere nr. x/26.10.1999 încheiat între UAT Zlatna și S.C. B. S.R.L. a fost prelungit, prin acte adiționale succesive, prin acordul părților până la data de 15.10.2014.

Cu privire la implicarea efectivă a reclamantului în procedura de prelungire a celor două contracte de închiriere, Înalta Curte apreciază ca fiind relevantă procedura demarată de acesta de inițiere a proiectului de hotărâre de Consiliu Local privind prelungirea cu 2,5 a acestor contracte prin act adițional astfel cum rezultă din înscrisul de la dosarul de la Tribunalul București.

Pornind de la aceste elemente de fapt, Înalta Curte apreciază că raționamentul-juridic pentru soluționarea acestei cauze în calea extraordinară de atac trebuie să aibă în vedere modalitatea de interpretare a prevederilor legale care stabilesc incompatibilitatea aleșilor locali în raport de situația de fapt concretă, respectiv art. 76 din Legea nr. 161/2003 efectuată de către instanța de fond.

Înalta Curte trecând la analiza în concret a motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant, constată că toate criticile aduse ca argument în susținerea lor sunt nefondate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. conform căruia casarea hotărârii recurate se poate cere când instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant oferă o interpretare proprie și subiectivă a modului de analiză a cauzei, transpus de către instanța de fond.

În speță, instanța de fond nu a reținut în analiza conflictului de interese altă faptă decât cea pe care a prezentat-o intimata-pârâtă în raportul de evaluare contestat. Pe de altă parte, motivul de casare prevăzut de punctul 4, al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se referă la respectarea unor competențe jurisdicționale față de principiul separației puterilor în stat și nu în ceea ce privește a modului de interpretare a unei fapte din perspectiva competențelor instituite în parte, fiecărui organ jurisidicțional.

Or, în cauză, instanța de fond, în manifestarea competențelor sale emite o opinie juridică în raport de apărările părților și probatoriul administrat de acestea, astfel că nu se paote vorbi despre o depășire a atribuțiilor judecătorești în ceea ce o privește, considerente pentru care criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia casarea sentinței recurate se poate cere când aceasta încalcă regulile de procedură, Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost invocat în cuprinsul recursului formulat de reclamant personal, însă acesta nu a prezentat și critici efective care să se circumscrie acestui motiv de casare. Față de aceste considerente, instanța de recurs apreciază că acest motiv de casare este nefondat și-l va respinge ca atare.

În ceea ce privește criticile invocate de recurentul-reclamant întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și care vizează faptul că instanța de fond nu a analizat motivele prezentate în susținerea cererii de chemare în judecată, iar față de acestea instanța de fond nu a prezentat propriile motive pentru care a respins cererea, Înalta Curte, analizând această critică și având în vedere și cele reținute mai sus, dar și cele ce urmează în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) cpt. 8 C. proc. civ. apreciază că aceste critici sunt nefondate.

În concret, recurentul apreciază că instanța de fond nu a motivat sentința pronunțată în raport de argumentele prezentate în apărare.

Față de acest motiv de casare, Înalta Curte reține că în temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În speță, Înalta Curte, analizând raționamentul juridic ce a stat la baza soluției pronunțate de către instanța de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că, instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței prevederile art. 76 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 și ale art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali în raport cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 care precizează atribuțiile alesului local.

Din această perspectivă, instanța de fond a emis o opinie juridică proprie și a pronunțat o soluție argumentată juridic, aspect ce contrazice critica recurentului-reclamant, conform căruia instanța de fond nu a prezentat motivele pe care se întemeiază soluția, în raport de argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată.

Se constată în contra celor susținute de recurent, că instanța de fond a efectuat o analiză judicioasă a cauzei, raportată la toate elemente de fapt și de drept aplicabile speței.

Astfel, Înalta Curte subliniază că pronunțarea unei soluții care respectă îndeaproape cerințele tehnice procedurale instituite art. 425 C. proc. civ. și care prezintă în mod clar raționamentul juridic al judecătorului, inclusiv în situația în care soluția ar urma a fi reformată de către instanța de control judiciar, nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Or, în speță instanța de fond a respectat rigorile impuse de textul de lege prevăzut de art. 425 C. proc. civ. oferind propriul raționament juridic față de soluția adoptată, considerente pentru care, criticile susbscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nici acestea nu sunt întemeiate, în considerarea celor ce urmează:

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că încălcarea privitoare la conflictul de interese de către reclamant, respectiv a prevederilor art. 76 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 și de art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, rezultă din efectuarea de către acesta a două acte juridice distincte, între care există o legătură de la cauză la efect, în exercitarea funcției de primar al orașului Zlatna.

Așadar, s-a reținut că în exercitarea funcției sale de primar al orașului Zlatna, recurentul-reclamant a propus spre adoptare în Consiliul Local Zlatna un proiect de hotărâre care a avut ca obiect, printre altele, prelungirea termenului contractului de închiriere nr. x/20.11.2001 încheiat între UAT Zlatna și S.C. B. S.R.L., care expira la data de 27.10.2016 și prelungirea termenului contractului de închiriere nr. x/26.10.1999, încheiat între UAT Zlatna și S.C. B. S.R.L., care expiră la data de 15.10.2014.

În conformitate cu prevederile art. 76 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003:

,,(1) Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.

(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

Iar în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004:,,(1) Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;"

Înalta Curte analizând cauza din perspectiva celor reținut e de instanța de fond raportat la criticile emise prin cererea de recurs de către recurentul-reclamant și a apărărilor susținute de intimata-pârâtă constată că sentința recurată este temeinică și legală prin prisma textelor de lege aplicabile cauzei și a situație de fapt supusă analizei de integritate.

În speță, se confirmă că în manifestarea obligațiilor prevăzute de art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, recurentul-reclamant în calitatea sa de primar al orașului Zlatna a inițiat un proiect de hotărâre privind prelungirea termenului contractului de închiriere nr. x/20.11.2001 încheiat între UAT Zlatna și S.C. B. S.R.L., care expira la data de 27.10.2016 și prelungirea termenului contractului de închiriere nr. x/26.10.1999, încheiat între UAT Zlatna și S.C. B. S.R.L., care expira la data de 15.10.2014. În urma inițierii proiectului de hotărâre a consiliului local s-a adoptat de acest for deliberativ al autorității publice locale, Consiliul Local Zlatna Hotărârea nr. 80/31.07.2014.

În mod corect a reținut instanța de fond în raport cu probatoriul administrat în cauză că recurentul-reclamant a inițiat adoptarea hotărârii sus-amintite și ulterior a procedat la semnarea actelor adiționale nr. x/8.10.2014 și nr. y/17.07.2015 la contractele de închiriere nr. x/26.10.1999 și nr. y/20.11.2001, încheiate între UAT Zlatna și S.C. B. S.R.L., cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 și a 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004, în condițiile în care asociat unic și administrator al respectivei societăți era fiul acestuia, numitul A..

În ceea ce privește criticile emise de către recurentul-reclamant conform cărora inițierea proiectului de hotărâre care a condus la prelungirea contractelor de închiriere prin actele adționale sus-amintite ca fiind o procedură ce cade în obligațiile de serviciu ale primarului, Înalta Curte apreciază că, interpretarea oferită de instanța de fond acestei situații, în sensul că inițierea procedurii de emitere a unei Hotărâri de Consiliu Local de către primar nu reprezintă o obligație imperativă, ci o opțiune este o interpretare corectă.

Înalta Curte în acord cu opinia instanței de fond subliniază că în vederea adoptării unor hotărâri de consiliul local cu precădere în situația de față, recurentul-reclamant avea un drept de opțiune și nu o obligație imperativă. În acest sens sunt relevante prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001 conform cărora:,,(6) Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali, de primar, viceprimar sau de cetățeni. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului unității administrativ-teritoriale și al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului." Așadar, în condițiile în care alături de primar și consilierii locali și chiar cetățenii pot iniția proiecte de hotărâri (în acest caz cu respectarea unei proceduri speciale), recurentul-reclamant nu poate justifica în cazul de față că nerespectarea prevederilor art. 76 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 și a art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004 în ceea ce privește conflictul de interes, a fost cauzată de respectarea unor obligații imperative instituite de textul de lege mai sus citat.

Totodată, chiar și în ceea ce privește încheierea actelor adiționale nr. x/8.10.2014 și nr. y/17.07.2015 la contractele de închiriere nr. x/26.10.1999 și nr. y/20.11.2001 prin participarea primarului în calitate de reprezentant al UAT Zlatna reprezintă un argument în plus la încălcarea din partea acestuia a prevederilor art. 76 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 și a art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 393/2004 de către acesta.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul acestuia, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 3450 din data de 3 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2021.