ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2021

HOTĂRÂRE
25.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 481/C din 29 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr. x/2016, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIȚII URBAN S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CII BISTRICEANU DUMITRU, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL PIATRA NEAMȚ, PRIN PRIMAR.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta S.C. Compania Municipală de Investiții Urban S.A., prin administrator judiciar A., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii primei instanțe, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Bacău la data de 20.03.2018 s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ.. Încheierea a fost comunicată părților la data de 02.04.2018, conform dovezilor de la dosar recurs.

Prin decizia nr. 19 din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția a II – a civilă, de contencios administrativ și s-a constatat perimată judecata recursului promovat de recurenta-reclamantă S.C. Compania Municipală de Investiții Urban S.A., prin administrator judiciar A., împotriva sentinței civile nr. 481/C din 29 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Piatra Neamț, prin primar.

Împotriva acestei hotărâri de constatare a perimării a formulat recurs reclamanta S.C. Compania Municipală de Investiții Urban S.A. prin Administrator Judiciar CII Bistriceanu Dumitru, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât temeiul de drept reținut nu este aplicabil în cauză, nefiind aplicabil termenul special de 6 luni, ci este aplicabil termenul general de 1 an, având în vedere materia contenciosului administrativ.

Analizând criticile invocate în recurs raportat la hotărârea atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Bacău, la data de 20.03.2018, a fost dispusă suspendarea judecării cauzei, pentru lipsa părților.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, încheierea a fost comunicată părților la data de 02.04.2018. Ulterior acestui moment, nici una dintre părți nu a efectuat acte de procedură în dosar.

Potrivit art. 416 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Având în vedere faptul că pricina a rămas în nelucrare peste timpul prevăzut de dispoziția legală arătată, iar părțile nu au solicitat repunerea cauzei pe rol în acest interval, expres prevăzut de art. 416 C. proc. civ., în mod corect instanța de recurs sesizată cu soluționarea cauzei a constatat intervenită perimarea.

Susținerile recurentei sunt nefondate, având în vedere că legea contenciosului administrativ se completează cu dispozițiile C. proc. civ., iar instituția perimării este prevăzută de C. proc. civ., termenul de 1 an invocat nefiind prevăzut de dispozițiile legale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre legală, prin constatarea perimării cererii de recurs, considerente pentru care calea de atac va fi respinsă ca nefondată.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. Compania Municipală de Investiții Urban S.A. prin Administrator Judiciar CII Bistriceanu Dumitru împotriva deciziei civile nr. 19 din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2040/2022
celelalte dispoziții din sentința apelată care nu sunt contrare acestei hotărâri. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta. 4. Prin decizia nr. 787 din 30 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
ÎCCJ 2021-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2020/2021
pârâții C. și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PIATRA NEAMȚ; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului C. suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, reclamanta Compania Municipală de Investiții
ÎCCJ 2022-01-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 27/2022
rârea pronunțată în apel Prin Decizia nr. 108/2019 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. Compania Municipală de Investiți
ÎCCJ 2022-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3759/2022
Judecătoriei Piatra Neamț. 3. Cererea de recurs Împotriva încheierii din 9 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Municipiul Piatra Neamț
ÎCCJ 2021-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 36/2021
invocată de pârâții E. și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PIATRA NEAMȚ, respingându-se, ca prescrisă, acțiunea precizată, formulată în contradictoriu cu pârâții E. și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PIATRA NEAMȚ. Prin decizia nr. 724/2019 d
Sursă