ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1894/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 februarie 2019, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Auto Satu Mare și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Auto Mureș, anularea actului administrativ constând în refuzul nejustificat al pârâtelor de a furniza datele de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismelor cu nr. înmatriculare x și y, prin adresa nr. x/11.11.2019, obligarea pârâtelor la furnizarea datelor de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismelor cu nr. înmatriculare x și y, obligarea pârâtului de ordin 1 la plata de daune interese în cuantum de 46040 forinți în echivalent în RON, respectiv 688 RON, reprezentând pretenții imposibile de recuperat de la debitori datorită refuzului nejustificat, cu obligarea pârâtului la cheltuielile de judecată.

Prin sentința civilă nr. 122/CA din 03 iulie 2019 a Curții de Apel Oradea – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Auto Satu Mare, și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Auto Mureș, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor .

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei în vederea rejudecării către Curtea de Apel Oradea; cu cheltuieli de judecată;

A arătat recurenta că a solicitat intimatei comunicarea datelor proprietarilor a două autoturisme pe baza numărului de înmatriculare. Pentru fundamentarea cererii sale privind comunicarea datelor solicitate, reclamanta a indicat faptul că acestea îi sunt necesare în vederea recuperării taxelor de parcare neachitate, fiind inițiată procedura somației europene de plată prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată. În cursul acestei proceduri autoritatea competentă din Ungaria a solicitat indicarea datelor debitorilor. A anexat și toate înscrisurile care fundamentează dreptul recurentei-reclamante de a solicita datele mai sus arătate la cererea adresată pârâtei.

Intimata pârâtă a respins cererea reclamantei. La baza respingerii, așa cum rezultă din Adresa nr. x/07.11.2018 aflată la dosarul cauzei, au stat exclusiv motive de legalitate și oportunitate, pârâta considerând că în temeiul actelor normative invocate de către recurenta reclamantă admiterea cererii de comunicare a datelor solicitate nu este impusă. Pârâta nu a invocat prin adresa de respingere nedovedirea stării de fapt indicate de către reclamantă.

Recurenta-reclamantă a arătat că prin cererea sa de chemare a în judecată a solicitat în contradictoriu cu intimata pârâtă anularea actului administrativ prin care s-a respins cererea reclamantei în sensul eliberării numelui/denumirii și adresei/sediului proprietarilor autoturismelor cu nr. de înmatriculare x și y și eliberarea datelor de identificare solicitate.

În această cerere reclamanta s-a limitat la critica actului administrativ la aspectul legalității, la temeiul respingerii cererii reclamantei stând exclusiv motive de legalitate, nefiind contestat dreptul reclamantei recurente de a culege taxe de parcare nici faptul că autoturismele ar fi parcate în zone unde plata unor astfel de taxe este datorată.

În acțiunile de contencios administrativ instanța de judecată nu se poate substitui organelor administrative pentru a evalua dacă cererea adresată acestora este temeinică raportată la starea de fapt invocată, dacă însuși organul administrativ nu a respins cererea petentului pe baza lipsei dovedirii stării de fapt. În această cauză interesul reclamantei este dovedit prin necesitatea datelor solicitate în vederea parcurgerii unei proceduri cu caracter judiciar (somația europeană de plată) temeinicia pretențiilor față de proprietarii autoturismului urmând a fi determinată în cursul celei din urmă proceduri. Astfel condiția dreptului material aplicabil, cea prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. f) a Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 ("prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță...") este îndeplinită, și datele pot fi comunicate.

În motivarea hotărârii atacate Curtea de Apel Oradea a arătat că nu a fost dovedit faptul că autovehiculele cu numerele de înmatriculare mai sus arătate, ar fi staționat în zona de parcare cu plată administrată de societatea reclamantă, astfel încât interesul reclamantei a rămas nedovedit. Or, recurenta-reclamantă a demonstrat interesul procesual în înaintarea cererii prin existența unei dispoziții din partea organelor judiciare din Ungaria, prin care se solicită completarea cererii de somație europeană de plată cu numele/denumirea și domiciliul/sediul debitorului în vederea realizării creanței.

Mai mult administrarea oricărei probe cu privire la locul staționării autovehiculelor în cauză este superfluă în condițiile în care datele proprietarilor se solicită pentru parcurgerea unei proceduri judiciare într-un alt stat european în vederea recuperării unei creanțe, și acest din urmă fapt este dovedit și necontestat.

Prin respingerea cererii recurentei-reclamante numai pe considerente juridice, intimata pârâtă a indicat că pe baza actelor comunicate ei este lămurită cu privire la starea de fapt.

A mai arătat recurenta-reclamanta, exclusiv pe baza probelor existente la dosar că a dovedit peste orice dubiu și îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c) a Regulamentul (UE) 2016/679 ("prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului"), indicând că are sarcina administrării locurilor de parcare cu plată din Budapesta.

Astfel consideră recurenta că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină reținerea lipsei interesului în promovarea acțiunii, acest interes fiind dovedit pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei și că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a dreptului material, și se impune casarea acesteia în temeiul art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 ale C. proc. civ.

Intimații-pârâți Instituția Prefectului- Județul Satu Mare pentru Serviciul Public Comunitar regim Permise de Conducere și Înmatriculare a vehiculelor Satu Mare și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelelor București au formulat întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Itimata-pârâtă Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelelor București,a invocat excepția nulității recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă, constată că este neîntemeiată și o va respinge, întrucât criticile invocate de recurentă au fost circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 488 pct. 6) și 8) C. proc. civ., urmând a fi analizată temeinicia acestora.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, hotărârea judecătorească atacată este amplu motivată, în fapt și drept, iar pe de altă parte, atât în procedura prealabilă acțiunii în contenciosul administrativ cât și în cadrul acțiunii de chemare în judecată, reclamanta și-a justificat/motivat acțiunea invocând interesul legal în prelucrarea datelor cu caracter personal a proprietarilor/utilizatorilor vehicule înmatriculate în circulație în România în raport de fapta săvârșită de către aceste persoane în Budapesta/Ungaria respectiv prin staționarea/parcarea respectivelor vehicule în zone de staționare/parcare cu taxă fără a achita această taxă, astfel încât, în analiza îndeplinirii condiției interesului legitim al reclamantei în prelucrarea datelor cu caracter personal, astfel cum este prevăzută de dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. f) din Regulamentul UE nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46UE (Regulamentul general privind protecția datelor), instanța de fond a analizat situația descrisă de către reclamantă și condiția premisă prevăzută de norma legală aplicabilă cauzei.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl formează acțiunea reclamantei înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 5 februarie 2019, prin care reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Auto Satu Mare și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Auto Mureș, anularea actului administrativ constând în refuzul nejustificat al pârâtelor de a furniza datele de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismelor cu nr. înmatriculare x și y, obligarea pârâtelor la furnizarea datelor de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismelor cu nr. înmatriculare x și y, obligarea pârâtului de ordin 1 la plata de daune interese în cuantum de 46040 forinți în echivalent în RON, respectiv 688 RON, reprezentând pretenții imposibile de recuperat de la debitori datorită refuzului nejustificat, cu obligarea pârâtului la cheltuielile de judecată.

Reclamanta a solicitat la data de 08.10.2014 pârâtului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Satu Mare să comunice datele de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismului cu numărul de înmatriculare x, având în vedere că acesta a fost găsit staționat în zonă cu plată din Budapesta, fără a avea afișată pe bord dovada de achitare a taxei de staționare. O cerere similară a formulat reclamanta și la pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Mureș, în legătură cu datele de identificare ale proprietarului/utilizatorului autoturismului cu nr. de identificare x.

Apreciind că nu are atribuții în acest sens, pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Mureș a transmis cererea reclamantei, spre competentă soluționare pârâtei Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, soluție care a fost adoptată și de către pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Mureș în ceea ce privește cererea ce i-a fost adresată.

Prin adresele nr. x/07.11.2018 și y/29.10.2018, pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a refuzat să furnizeze reclamantei informațiile solicitate, arătând, în esență, că lipsește acordul persoanei afectate, iar predarea datelor solicitate nu are caracter necesar și legitim.

Nemulțumită de răspunsul inițial, reclamanta a formulat plângere prealabilă, respinsă de pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor prin adresa nr. x/11.01.2019 cu motivarea că prin recursul grațios nu se indică elemente noi față de cele învederate prin cererile inițiale.

A reținut prima instanță că din interpretarea sistematică a art. 1 alin. (1), art. 4 pct. 1 și 2, precum și art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) "prezentul regulament stabilește normele referitoare la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și normele referitoare la libera circulație a datelor cu caracter personal", rezultă că orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra oricăror informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă intră în sfera de aplicare a regulamentului menționat în măsura în care nu este exceptată expres, iar o astfel de prelucrare se poate face numai respectând principiul legalității care impune încadrarea într-una din situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a)-f) din Regulamentul menționat.

În aceste condiții, prima instanță a analizat dacă o astfel de prelucrare de date cu caracter personal este legală, fiind justificată de cel puțin una dintre situațiile avute în vedere de art. 6 alin. (1) lit. a)-f) din Regulamentul menționat .

În acest sens a reținut prima instanță că nici din documentația care a stat la baza emiterii refuzului de comunicare a datelor și nici din vreo altă probă de la dosar nu rezultă situația de fapt descrisă de reclamantă în cererile adresate pârâtelor și în cererea de chemare în judecată, respectiv faptul că proprietarii/utilizatorii autoturismelor cu numerele de înmatriculare indicate ar fi parcat aceste autoturisme în interiorul orașului Budapesta pe o stradă în care parcarea/staționarea se face cu plată, fără a avea achitată taxa de parcarea corespunzătoare.

În aceste condiții, în lipsa unei astfel de dovezi, prima instanță nu a reținut existența unui interes legitim al reclamantei în sensul Regulamentului (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale deținătorilor autovehiculelor cu nr. înmatriculare x și y.

A reținut prima instanță că, raportat la lipsa unui astfel de interes, apare ca fiind în conformitate cu prevederile regulamentare refuzul pârâtei de a-i furniza reclamantei informațiile solicitate. În lipsa dovezii faptului că proprietarii/utilizatorii autoturismelor cu numerele de înmatriculare indicate ar fi parcat aceste autoturisme în interiorul orașului Budapesta pe o stradă în care parcarea/staționarea se face cu plată, fără a avea achitată taxa de parcare corespunzătoare nu se poate reține situația avută în vedere la art. 6 lit. b) din Regulament neputându-se reține încheierea unui contract între deținătorii vehiculelor menționate și reclamantă.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a justificat interesul procesual prin existența unei dispoziții din partea organelor judiciare din Ungaria, prin care se solicita completarea cererii de somație europeană de plată cu numele/denumirea și domiciliul/sediul debitorului în vederea realizării creanței.

Față de cele reținute de prima instanță, privind faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, criticile recurentei sunt întemeiate

La momentul constatării faptelor, respectiv 10.03.2018, era în vigoare Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, Legea fiind abrogată la data de 25 mai 2018 prin Legea nr. 129/2018, lege care a intrat în vigoare la 24 iunie 2018.

Materia prelucrării datelor cu caracter personal este reglementată la nivel european de DIRECTIVA 95/46/CE a PARLAMENTULUI EUROPEAN și a CONSILIULUI din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, precum și de REGULAMENTUL nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

Potrivit art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) "prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

(a) persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;

(b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;

(c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului;

(d) prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;

(e) prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul;

(f) prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil".

Potrivit art. 11

4

și 11

5

lit. f) din O.G. nr. 83 din 30 august 2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, recurenta-pârâtă DRPCIV ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, are atribuția de a furniza, în condițiile legii, date de identificare a persoanei, solicitate de autorități și instituții publice, operatori economici și de alte persoane juridice pentru derularea unor acțiuni de interes general reglementate prin acte normative.

Legea la care se referă textul anterior citat este reprezentată de Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (lege in vigoare la momentul constatării faptelor, respectiv 10.03.2018, pt auto nr. x și pt. auto nr. x, abrogată la data de 25 mai 2018). Conform art. 3 lit. b) din Legea 677/2001, transferul de date cu caracter personal este o forma de prelucrare a acestora.

La aceeași lege face trimitere și art. 24 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 27 din 3 februarie 2010 privind măsurile de natură organizatorică și tehnică pentru asigurarea securității prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către structurile/unitățile Ministerului Administrației și Internelor:

"(1) Datele cu caracter personal se pot comunica între operatori și împuterniciții acestora sau între operatori sau împuterniciți ai acestora și alte instituții ori organisme publice sau entități de drept public sau privat în una dintre următoarele situații:

a) dacă persoana vizată și-a dat consimțământul expres și neechivoc pentru comunicarea datelor sale;

b) fără consimțământul persoanei vizate în cazurile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare;

c) în cazul prelucrării datelor cu caracter personal în activitățile de prevenire, cercetare și combatere a infracțiunilor, precum și de menținere și asigurare a ordinii publice, în condițiile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 238/2009."

Potrivit dispozițiilor acestei legi, prelucrarea codului numeric personal sau a altor date cu caracter personal având o funcție de identificare de aplicabilitate generală poate fi efectuată numai dacă persoana vizată și-a dat în mod expres consimțământul (art. 8 alin. (1) lit. a) din lege) sau prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziție legală (art. 8 alin. (1) lit. b) din lege).

Ipoteza de la art. 8 alin. (1) lit. b) din lege se detaliază în prev. art. 5 alin. (2) lit. e), care stabilesc următoarele: "(2) Consimțământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri: (...) e) când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terțului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate."

În cauză, problema în discuție este aplicabilitatea prev. art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu prev. art. 5 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 677/2001.

În privința normelor juridice ale Uniunii Europene aplicabile, gestionarea datelor cu caracter personal este reglementată de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.

Condițiile ce trebuie îndeplinite, pentru a se permite prelucrarea datelor cu caracter personal fără acordul persoanei vizate sunt următoarele:

- prelucrarea să fie necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terțului căruia îi sunt dezvăluite datele;

- acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate.

În ceea ce privește prima condiție, aceea ca intimata-reclamantă să dovedească un interes legitim, Înalta Curte constată că a fost îndeplinită. Astfel, din înscrisurile depuse în recurs (planse fotografice și inscrisurile doveditoare constatării întocmite la 10.03.2018) rezultă că cele două autoturisme cu privire la ai căror proprietari se solicită comunicarea datelor cu caracter personal au fost staționate pe străzi ce intră în sfera de atribuții a reclamantei, conform Hotărârii Consiliului Capitalei Budapesta nr. 30/2010 (VI.04.), care prevede obligativitatea plății taxei de staționare (Budapest I. Fatyol UTCA 1-3011 în ceea ce privește auto nr. x și respectiv Budapest I. Lovas UTCA 1-3011 în ceea ce privește auto nr. x).

De asemenea, paragraful 48 alin. (5) din Legea nr. 1 din 1988 din Ungaria, permite autorităților unităților administrației locale sa delimiteze zone de staționare cu plată. În baza paragrafului 9/D alin. (3) din cel din urma act normativ arătat, staționarea pe drumurile publice din interiorul localităților da naștere unui raport juridic civil (nu contravențional) în virtutea legii, între proprietarul/operatorul autovehiculului și unitatea administrativ teritorială sau societatea comerciala desemnata cu perceperea taxelor de staționare în zonele de parcare cu plată.

Reclamanta a întocmit două documente constatatoare, în virtutea cărora intenționează efectuarea demersurilor legale pentru recuperarea creanței sale. Or, cum în mod corect a susținut recurenta-reclamantă, recuperarea unei pagube dovedește un interes legitim existent, patrimonial, din moment ce prin neachitarea creanței de parcare se cauzează o pagubă; astfel, prelucrarea datelor cu caracter personal este necesară pentru exercitarea interesului său legitim.

Din acest motiv, în temeiul art. 15/C al Legii nr. 1 din 1988 privind circulația rutieră din Ungaria au luat naștere obligații de plată a suprataxei de utilizare a rețelei de autostrăzi, care au natură civilă, în cuantum de 18040 forinți pentru fiecare eveniment de parcare.

În ceea ce privește cea de a doua condiție, aceea ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, Înalta Curte reține că este, de asemenea, îndeplinită. Astfel cum în mod corect a arătat recurenta, nu există un drept fundamental al unei persoane, cu privire la care se pretinde existența unei obligații legale de plată, de a se sustrage de la o asemenea plată.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivul de refuz reținut de intimata-pârâtă, în sensul că nu a fost identificată o normă legală care să stabilească în sarcina sa obligația de a prelucra datele cu caracter personal solicitate, este neîntemeiat, norma legală fiind reprezentată de prev. art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001, ale cărui condiții erau îndeplinite.

Astfel, invocarea de prima instanță a neîndeplinirii cerințelor impuse de art. art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, este nejustificată.

În concluzie, singurele condiții ce trebuia să fie îndeplinite de recurenta-reclamantă pentru a justifica solicitarea sa de prelucrare a datelor cu caracter personal erau cele de la art. 5 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 677/2001, condiții ce au fost îndeplinite în prezenta cauză. Ca atare, în mod nelegal a reținut prima instanță că nu sunt îndeplinite disp. art. 6 lit. a)-f) din din Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind fondat motivul de casare privind aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să comunice actele de identificare ale proprietarilor/utilizatorilor autoturismelor x și x. Va respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată și va menține în rest dispozițiile sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 122/CA din 03 iulie 2019 a Curții de Apel Oradea – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și în rejudecare:

Admite în parte acțiunea și obligă pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să comunice actele de identificare ale proprietarilor/utilizatorilor autoturismelor x și x.

Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.