ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1846/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 21.01.2020, sub nr. x/2020, reclamanții Județul Timiș prin Consiliul Județean Timiș și Consiliul Județean Timiș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional a solicitat instanței ca, prin hotararea pe care o va pronunța, să dispună anularea titlului de creanță constând în Nota de neconformitate nr. x/01.10.2019 și a Deciziei nr. 323/10.12.2019 a Autorității de Management POR din cadrul Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltării și Administrației, înregistrată la Consiliul Județean Timiș sub nr. x/17.12.2019, precum și obligarea pârâtei la rambursarea cître Consiliul Județean Timiș a sumei 1.095.234,26 RON reținută ca și corecție financiară, reprezentand 25% din valoarea contractului nr. x/08.06.2016, aplicată prin Nota de neconformitate nr. x/01.10.2019.

2.1. Prin sentința nr. 1910/12.06.2020, Tribunalul București, secția a II - a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că reclamanta nu acționează în calitate de autoritate publică ci de persoană vătămată, așa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, iar actul a fost emis de pârâtă în calitatea sa de autoritate publică, fiind pe deplin aplicabilă teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentința nr. 826/14.10.2020, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Timiș a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate, care stabilesc competența teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în raport de calitatea reclamantului, care nu este nici persoană fizică, nici persoană juridică de drept privat, ci, potrivit art. 5 lit. k) din O.U.G. nr. 57/2019, autoritate publică.

II. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

În cauză, reclamantul Județul Timiș a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care a solicitat anularea unor acte administrative emise de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului, instituție publică, în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Județul Timiș are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică/autoritate publică.

Deși în prezenta cauză reclamantul acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituție publică/autoritate publică, fără a face distincție între situațiile în care instituția publică/autoritatea publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantului Județul Timiș și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș și Consiliul Județean Timiș și pe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional în favoarea Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2021.