ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1431/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.02.2020, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice și Administrației - Direcția generală – Programul Operațional Regional și ADR Vest, anularea Notei de neconformitate nr. x/30.10.2019 și Deciziei nr. 9/08.01.2020 privind soluționarea contestației emise de pârâți în derularea proiectului "Îmbunătățirea eficienței energetice în sectorului rezidențial prin reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din zona A." - COD SMIS:1 19790; în subsidiar, reclamanta a soliciat modificarea Notei de neconformitate atacată pe calea prezentei contestații în sensul diminuării la 5% a corecției financiare/reducerii procentuale aplicată în procent de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/03.07.2017, față de lipsa gravității neconformității invocate.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 4306 din 25 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță sesizată a reținut că litigiul dedus judecății nu se poartă între două autorități publice, ci între o autoritate publică, emitentă a actului administrativ considerat nelegal, și o persoană pretins vătămată – reclamanta, persoană juridică de drept public, aceasta din urmă neacționând în regim de putere publică, ci adresîndu-se instanței de contencios administrativ ca orice persoană vătămată, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 în sensul că revine instanței de la sediul reclamantei competența exclusivă de soluționare a cauzei, iar reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timișoara are sediul în județul Timiș.

2.2. Hotărârea Tribunalului Timiș – secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 999 din 24 noiembrie 2020, Tribunalul Timiș – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timiș a avut în vedere calitatea reclamantei și sediul pârâtului. Astfel, calitatea reclamantei de autoritate publică este în măsură să atragă incidența art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar Tribunalul București este competent să judece prezentul litigiu, ca instanță în circumscripția căreia este situat sediul pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

În cauză, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Direcția Generală – Programul Operațional Regional și Administrația pentru Dezvoltare Regională Vest, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 9/08.01.2020 prin care s-a respins contestația formulată împotriva Notei de neconformitate nr. x/30.10.2019 în cadrul proiectului "Îmbunătățirea eficienței energetice în sectorului rezidențial prin reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din zona A.".

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Timișoara are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora. Totodată, art. 96 din O.U.G. nr. 57/2019 prevede că "Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu"

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Deși în prezenta cauză reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituție publică, fără a face distincție între situațiile în care instituție publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timișoara și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timișoara și pe pârâții Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Direcția Generală – Programul Operațional Regional și Administrația pentru Dezvoltare Regională Vest în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timișoara și pe pârâții Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Direcția Generală – Programul Operațional Regional și Administrația pentru Dezvoltare Regională Vest în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 martie 2021.