ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1839/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2020 la data de 27.01.2020, reclamanta A., prin A. Sucursala Cluj Napoca, a formulat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară contestație împotriva Rezoluției Inspectorului șef, pronunțată în dosarul nr. x/20.12.2019, solicitând admiterea contestației și desființarea Rezoluției Inspectorului-șef, a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința nr. 604 din 10.07.2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., prin A. -Sucursala Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Reclamanta A., prin A. -Sucursala Cluj Napoca a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată nu îndeplinește exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind superficial motivată. Instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra celor mai importante argumente formulate prin cererea de chemare în judecată, ci a preluat diferite norme legale speciale, aparent aplicabile cauzei, fără a motiva conexitatea lor cu argumentele și dovezile aduse, fapt care demonstrează că nu au fost examinate efectiv elementele de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Printr-un alt set de critici, recurenta – reclamantă a arătat că instanța a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 317/2004 raportat la prevederile Legii nr. 303/2004, cu referire la modul de îndeplinire a atribuțiilor regulamentare privind repartizarea și instrumentarea dosarului nr. x/2018 de către magistrații Curții de Apel Târgu Mureș, nominalizați în sesizare.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata -pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluției din 20.12.2019 a Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare (C19-4475) și a Rezoluției nr. 3280/30.09.2019, prin care, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, s-a dispus clasarea sesizării formulate de reclamantă, reținându-se că nu există indicii care să releve săvârșirea unor abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară.

Soluția de respingere a cererii ca neîntemeiată este împărtășită și de instanța de control judiciar, care, analizând punctual motivele de recurs, reține următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se sprijină, care cuprind motive contradictorii sau care conțin motive străine de natura cauzei.

În speță, nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele menționate, pentru că sentința atacată este motivată conform exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu indicarea situației de fapt reținute de instanță și a motivelor de drept pe care s-a întemeiat soluția, considerentele explicând soluția pronunțată în dispozitiv prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reține că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În aceste condiții, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Prin sesizarea înregistrată la Direcția de inspecție judiciară pentru judecători sub nr. x, petenta A. Sucursala Cluj-Napoca a susținut că dosarul nr. x/2018 a fost soluționat de către un complet al Curții de Apel Târgu Mureș, nespecializat în materia achizițiilor publice.

A arătat petenta că prin sentința civilă nr. 19/11.01.2019 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2018 s-a admis cererea formulată de reclamanta A.. (petenta în cauză), fiind obligat pârâtul Orașul Sîngeorgiu de Pădure, prin Primar, la plata sumei de 829.181,36 RON, reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 12.575,95 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Orașul Sîngeorgiu de Pădure prin Primar, înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureș la data de 25.07.2019, primind în ECRIS ca și obiect "pretenții."

La data de 03.05.2019, doamna judecător B., președintele secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, a constatat că s-a îndeplinit procedura în vederea aplicării criteriului aleatoriu de repartizare a cauzei în sistemul informatic ECRIS. Persoana desemnată potrivit art. 103 din ROIIJ cu îndeplinirea atribuțiilor tehnice privind repartizarea aleatorie, a efectuat operațiunile, conform normelor speciale menționate în Rezoluția din 03 mai 2019, în vederea repartizării aleatorii la un complet de judecată. A mai arătat petenta că președintele completului C5RCA, învestit cu soluționarea dosarului, domnul judecător C., deși a observat că dosarul a fost înregistrat cu obiectul "pretenții", nu a constatat și incompatibilitatea completului, raportat la prevederile art. 53 și urm. din Legea nr. 101/2016. în opinia petentei, președintele completului ar fi trebuit să-și verifice competența, conform, art. 131 și art. 200 C. proc. civ. și să dispună trimiterea dosarului completului specializat competent.

S-a mai susținut că, prin repartizarea dosarului către un complet de judecată nespecializat în materia achizițiilor publice, președintele Curții de Apel Târgu Mureș și-a încălcat atribuțiile manageriale prevăzute de art. 7 lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Prin rezoluția Inspecției Judiciare din data de 30 septembrie 2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, petenta a formulat plângere, în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat și modificată, care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-4475.

Prima instanță a constatat că aspectele invocate în fața Inspecției Judiciare de către recurentă se circumscriu abaterilor prevăzute de art. 99 lit. m) și t) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu aceste texte de lege, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod nejustificat a obligațiilor cu caracter administrativ prevăzute de lege sau de regulamente", respectiv "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență".

Recurenta-reclamantă reclamă lipsa verificărilor concrete și complete a aspectelor sesizate, contrar celor reținute de prima instanță, și interpretatea greșită a prevederilor Legii nr. 317/2004 raportat la prevederile Legii nr. 303/2004, cu referire la modul de îndeplinire a atribuțiilor regulamentare privind repartizarea și instrumentarea dosarului nr. x/2018 de către magistrații Curții de Apel Târgu Mureș, nominalizați în sesizare.

Înalta Curte reține că verificările ce țin de atribuțiile Inspecției Judiciare, nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. A admite o altă interpretare ar înseamnă nesocotirea principiile constituționale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

În speță, verificările prealabile, reglementate la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, au fost efectuate de către un inspector judiciar desemnat în condițiile art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, care a avut în vedere înscrisurile atașate sesizării, evidențele din sistemul informatic Curții de Apel Mureș, precum și verificările realizate la nivelul aceleiași curți de apel. Verificările au fost finalizalizate la data de 30.09.2019, conform procesului-verbal întocmit în acest sens, fiind respectate dispozițiile art. 12 și art. 14 din Regulament.

Înalta Curte are în vedere că, pentru a se reține incidența prevederilor art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 303/2004, este necesar a se dovedi exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, art. 99

1

din același act normativ stipulând că există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane și există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Or, în speță, judecătorul fondului în mod corect a constatat că reclamanta nu a făcut dovada încălcării de către magistrații nominalizați în sesizare a normelor regulamentare și procedurale, cauza fiind repartizată unui complet specializat în soluționarea litigiilor în materia achizițiilor publice, care a și solutionat-o, în considerarea aceleiași specializări.

În referire la domnul judecător C. s-a reclamat de către recurentă nerespectarea regulilor de procedură edictate la art. 131 și art. 200 C. proc. civ., context în care magistratul nu ar fi invocat necompetența funcțională a completului pe care îl conducea, însă, din documentele analizate de către Inspecția Judiciară rezultă că domnul judecător conducea un complet de judecată ce întrunea condiția de specializare în materia achizițiilor publice prevăzută de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Or, așa cum în mod corect a observat și instanța de fond, recurenta -reclamantă nu a avut în vedere succesiunea în timp a hotărârilor Colegiului de conducere al instanței, prevalându-se de o hotărâre din 28 mai 2019, fără a observa reglementările realizate anterior de către același organ colectiv de conducere.

Detalierea adusă în hotărârea din 28 mai 2019 nu exclude aplicarea deciziilor anterioare, în raport cu care completul în discuție era complet specializat în materie.

De altfel, decizia președintelui Curții de Apel din data de 03.06.2019 atestă exact aspectele legate de succesiunea în timp a specializării completurilor, corelat cu evoluția în timp a cerințelor legislației incidente în materia achizițiilor publice.

Ca atare, nu pot fi reținute criticile privind superficialitatea verificărilor Inspecției Judiciare, iar elementele legate de exercitarea cu rea-credință a atribuțiilor de către judecător nu au fost probate.

Nici din perspectiva nemulțumirilor legate de modul de exercitare a atribuțiilor de către cei doi măgistrați cu funcții de conducere în instanță nu au fost întrunite cerințele indicate la art. 99 lit. m) - "nerespectarea în mod nejustificat a obligațiilor cu caracter administrativ prevăzute de lege sau de regulamente" .

În atare situație, în mod judicios prima instanță a reținut că reclamanta nu a dovedit încălcări ale normelor legale ori regulamentare în procesul managerial or în exercitarea atribuțiilor generate de funcția de conducere în sarcina magistraților respectivi.

În esență, reclamanta a reiterat critici legate de nerespectarea normelor legate de repartizarea dosarului nr. x/2015, dar în corelație cu atribuțiile ce reveneau președintelui de secție și președintelui Curții de Apel Târgu Mureș, însă din probele administrate de către Inspecția Judiciară rezultă că ambii magistrați au respectat dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f), respectiv art. 24 din ROIIJ, inspectorul judiciar procedând la o verificare temeinică a evidențelor instanței sub acest aspect.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., prin A. Sucursala Cluj-Napoca, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A., prin A. Sucursala Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 604 din 10 iulie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2021.