ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1832/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 26.07.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului Pentru Mediu, a solicitat anularea în tot a Deciziei Administrației Fondului pentru Mediu de respingere a dosarului de validare nr. x/19.03.2019 din cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională și a Deciziei de respingere a contestației cu nr. 46/CPF/04.06.2019 de către Comitetul director din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu și să se constate că îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute de Ordinul nr. 1287/2018 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la admiterea dosarului de validare nr. x din 19.03.2019 și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 242 din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Împotriva sentinței nr. 242 din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, recurent-reclamantă a arătat că sentința atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 49/2019, aplicabile cauzei, reținând greșit că dosarul de validare a fost respins, în mod aparent legal de către intimată, pentru că la data depunerii dosarului de validare reclamanta nu îndeplinea criteriul de eligibilitate prevăzut de art. 11 lit. h) din Ordinul nr. 1287/2018, respectiv, nu a prezentat niciun atestat ANRE tip B, iar intimata "nu avea posibilitatea legală de a solicita depunerea acesteia."

Prima instanță interpretează eronat dispozițiile art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 49/2009, reținând că intimata nu avea posibilitatea legală de a solicita depunerea documentului lipsă la momentul înaintării dosarului, respectiv a atestatului ANRE de tip B, cu toate că dispozițiile indicate dau intimatei-pârâte această posibilitate.

De altfel, documentul fusese deja depus la momentul la care Comitetul director s-a pronunțat asupra dosarului, iar faptul că decizia de respingere a fost publicată pe site-ul autorității pârâte la aproximativ 60 de zile de la data luării acesteia, deși intimata-pârâtă avea obligația de a publica decizia în maxim 30 de zile, conform art. 12 alin. (2) din O.U. nr. 49/2009, în restul dosarelor fiind publicată la 1-2 zile, i-a îngrădit recurentei dreptul de a depune un nou dosar, cu toate că s-ar fi încadrat în termenul prevăzut de lege.

Or, instanța de fond nu a analizat și nu a motivat, pe larg, această critică, limitându-se a reține că este lipsită de relevanță, astfel că, sub acest aspect, nu sentința nu respectă exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs și acțiunea introductivă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare

Analizând criticile aduse hotărârii instanței de fond, Înalta Curte constată, în ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurenta reclamantă.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, în speță, sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse sau o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

De altfel, recurenta a indicat drept motiv subsumat acestui caz de casare motivarea superficială a instanței de fond care a considerat lipsit relevanță aspectul referitor la posibilitatea reclamantei de a proceda la depunerea unui nou dosar de validare, întrucât se afla încă în termen, ceea ce, pe de o parte, se circumscrie argumentelor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, un astfel de motiv nu poate fi reținut ca fondat, întrucât motivarea completă a instanței de fond pe acest aspect există în considerentele sentinței.

În acest context, este de observat și că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate celelalte aspectele relevante, iar neînsușirea de către instanța de judecată a argumentelor unei părți nu echivalează cu o lipsă de motivare sau cu o motivare contradictorie, nici cu una străină de natura cauzei.

Nu este incident în cauză nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., raportat la criticile formulate în recurs, care vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor O.G. nr. 49/2009.

În fapt, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat o cerere de validare în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, înregistrată la pârâtă sub nr. x/19 martie 2019, însoțită de documentele depuse în copie la dosar.

Prin Decizia nr. 54 bis/01.04.2019, Comisia de validare din cadrul Programului, a respins cererea de validare, reținând neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate, conform art. 11 lit. h) din Ghidul de finanțare, respectiv, neprezentarea atestatului ANRE de tip B.

Împotriva deciziei de respingere, recurenta-reclamantă a formulat contestație, înregistrată la AFM sub nr. x/04.06.2019.

Prin decizia Comitetului director, publicată pe site-ul AFM la data de 01.07.2019, contestația reclamantei a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu motivarea că cererea de validare nu respectă formularul prevăzut de în anexa 1 la Ghid, în baza art. 12 lit. a) și art. 13 alin. (8) din Ghidul de finanțare, și se menține rezoluția de comisiei de validare. S-a mai reținut că motivul de respingere din evaluarea juridică intră sub incidența art. 13 alin. (5)- cererea de validare era un document depus în altă formă, iar instalatorului i s-ar fi cerut depunerea cererii în formă actualizată. Dacă nu ar fi existat motivul de respingere din evaluarea tehnică, întrucât lipsa unui document (atestatul ANRE de tip B nu a fost depus la dosar), intră sub incidența art. 13 alin. (7 lit. b), care, coroborat cu art. 13 alin. (8), duce la respingerea dosarului de validare.

Soluționând cauza, prima instanță a respins acțiunea reclamantei reținând ca fiind temeinic și legal actul administrativ contestat, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar.

Cu titlu preliminar, se reține că în speță cadrul legal este reglementat de prevederile Ordinului nr. 1287/2018 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrări surplusului în rețeaua națională, iar nu cele ale O.G. nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, pe care și-a întemeiat recurenta apărările.

Astfel, potrivit art. 12 lit. a) din Ghidul de finanțare, cererea de validare a instalatorului, completată integral, prin tehnoredactare, conform formularului prevăzut în anexa nr. 1 la Ghid, în original, este semnată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia.

Conform art. 13 alin. (5) din același Ghid, în cazul în care se constată că documentele depuse în dosarul de validare prezintă neconcordanțe sau a fost depusă în altă formă decât cea prevăzută de ghid, autoritatea aduce la cunoștința instalatorilor, prin publicarea pe site-ul propriu, motivele invalidării, iar aceștia, în termen de cinci zile lucrătoare de la publicare, au posibilitatea de a transmite documentele în formă corectă și/sau clarificările solicitate, cu condiția ca documentele și/sau clarificările să dovedească eligibilitatea solicitantului la data depunerii cererii de validare.

Potrivit art. 13 alin. (7), respingerea dosarului de validare se poate realiza în situația lipsei unui document, neprezentarea acestuia la termenul stabilit ori ieșirea sa din perioada de valabilitate și respectiv neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate.

Textele legale menționate anterior permit concluzia că documentele justificative ale cererii de validare trebuie să existe, în materialitatea lor, la data depunerii cererii de validare.

Autoritatea are posibilitatea de a solicita celui ce a depus cererea,depunerea unor documente în formă corectă în situația în care acele documente au fost depuse deja însă sunt informe. De asemenea, se pot solicita clarificări în situația în care acele clarificări dovedesc eligibilitatea solicitantului la data depunerii cererii de validare.

Față de probațiune administrată, instanța de fond în mod corect a constatat că la data depunerii cererii de validare, așa cum cere art. 13 alin. (5) din Ghidul de finanțare, reclamanta nu îndeplinea cerința referitoare la deținerea atestatului de tip B, fiind evident că acesta a fost obținut de către reclamantă prin decizia nr. 543 din 25 martie 2019.

Cererea de validare în cadrul programului a fost depusă de către reclamantă la data de 19 martie 2019 însă, față de lipsa înscrisului, în materialitatea lui, în ziua depunerii cererii, autoritatea nu avea posibilitatea legală de a solicita depunerea acestuia, fiind evident că acesta nu era emis încă la data depunerii cererii de validare.

În același timp, autoritatea pârâtă nu era îndreptățită să solicite clarificări reclamantei întrucât clarificările trebuiau să dovedească eligibilitatea solicitantului, la data depunerii cererii de validare, fiind evident că la data depunerii cererii documentul menționat anterior nu exista.

În acest context, decizia luată de către autoritate, la data de 1 aprilie 2019, de respingere a cererii de validare, este temeinică și legală.

Referitor la criticile din recurs referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că toată argumentația recurentei- reclamante pornește de la neînțelegerea/ignorarea prevederilor art. 13 alin. (7) și ale art. 13 alin. (8) din Ghid, din care rezultă că neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate la momentul introducerii cererii de validare, coroborat cu existența unor neconcordanțe sau cu depunerea documentelor într-o altă formă decât cea prevăzută de ghid, duc Ia respingerea dosarului.

Or, la data de 19.03.2019, dată la care a fost depus dosarul de validare nr. x/PF, Decizia nr. 543/25.03.2019 de acordare a atestatului de tip B nu exista, astfel încât, recurenta reclamantă nu îndeplinea criteriile de eligibilitate la momentul depunerii dosarului de validare.

Prin urmare, completarea dosarului reclamantei, pentru situația în care s-ar fi discutat respingerea în data de 27 mai 2019 nu era posibilă, în temeiul argumentelor de fapt și de drept menționate anterior.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 242 din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2021.