ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1819/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 16.04.2018, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, a solicitat anularea Deciziei nr. 351 din data de 05.10.2017 prin care s-a soluționat contestația sa înregistrata la AJFP sub nr. x/07.07.2017; anularea Deciziei de impunere nr. x/24.04.207 și a Raportului de inspecție fiscala nr. x/24.04.2017, cu consecința exonerării sale de la plata obligațiilor fiscale suplimentar stabilite la plata în cuantum 78.206 RON - impozit pe profit, 1.116.595 RON -TVA, și 646.335 RON - impozit pe veniturile din dividende, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 254 din 15 octombrie 2018, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, ca neondată.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, în rejudecare,

În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a considerat ca principiul aparenței în drept nu are aplicabilitate în dreptul fiscal, astfel că nu a mai procedat la analiza acestui motiv de nelegalitate, iar în ceea ce privește principiul încrederii legitime, a considerat că nu poate fi reținută aplicabilitatea acestuia, raportat la împrejurare că de fapt subscrisa cunoșteam împrejurarea că o comunicare către administratorul special nu putea produce efecte juridice în condițiile date, astfel că subscrisa mi-aș invoca propria culpă.

Astfel instanța reține că nu poate fi aplicabil principiul încrederii legitime în speța, atâta timp cât comunicarea actelor administrative și către administratorul special a reprezentat o acțiune diligentă a organelor fiscale, în contextul în care pe rolul instanțelor judecătorești exista un apel împotriva soluției instanței de insolvență privind ridicarea dreptului de administrare.

Așadar, în opinia instanței de fond această comunicare ar fi putut fi valorificată în măsura în care sentința de ridicare a dreptului de administrare ar fi fost desființată în calea de atac a apelului.

Recurenta consideră nelegală hotărârea sub aspectul considerentelor ce vizează principiul protecției încrederii legitime.

Susține că instanța de fond, deși a reținut corect că soluția de ridicare a dreptului de administrare era una executorie, în contextul dat se pune problema de a știi de ce era necesară comunicarea actelor administrativ fiscale și către administratorul special, atâta timp cât dreptul de administrare era ridicat încă de la data de 18.01.2017.

O eventuală soluție de admitere a apelului nu ar fi fost în măsura să valideze, din punct de vedere al legalității, comunicarea actelor administrativ fiscale către administratorul special, atâta timp cât hotărârea primei instanțe era executorie, astfel că legalitatea procedurii de comunicare nu putea fi afectată de un fapt ulterior, cum ar fi cel al admiterii apelului împotriva hotărârii de ridicare a dreptului de administrare.

Apreciază că altele au fost resorturile pentru care actele administrativ fiscale au fost comunicate și către administratorul special, sens în care nu lipsită de relevanță este împrejurarea că administratorul special a fost persoana care a reprezentat societatea pe durata inspecției fiscale, în virtutea art. 124 din Codul de procedură fiscală.

Pe cale de consecință, atâta vreme cât doamna C. a avut și are, atât calitatea de administrator special al societății, cât și calitatea de reprezentant al societății pe durata inspecției fiscale, în mod corect actele administrativ fiscale i-au fost comunicate și acesteia.

Atâta timp cât organele de inspecție fiscală au apreciat că nu este legală comunicarea, în lipsa comunicării actelor administrative administratorului special organul de soluționare a contestației nu putea invalida aceste aprecieri ale organului de inspecție fiscală, cu atât mai mult cu cât conduita acestora a creat societății convingerea că termenul de contestației curge de la data de 28.04.2017, iar nu de la data de 25.04.2017.

Așadar, în mod eronat a reținut instanța de fond că termenul de formularea a contestației împotriva actelor administrativ fiscale ar începe să curgă de la data 25.04.2017, de vreme ce la data de 28.04.2017 actele au fost comunicate sub semnătură administratorului special, formând convingerea persoanelor interesate că termenul curge de la această dată.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă reiterează motivele de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată.

II. Procedura derulată în recurs

Ambele intimate -pârâte au formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 351/5.10.2017 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției de Administrare Fiscală, prin care s-a respins ca nedepusă în termen contestația formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/22.04.2017 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/24.04.2017, ambele întocmite de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj pentru suma totală de 1.841.136 RON.

În esență, organul de soluționare a contestației a reținut că decizia de impunere a fost comunicată reclamantei la data de 25.04.2017 iar aceasta a formulat contestație la data de 13.06.2017, potrivit ștampilei aplicată de oficiul poștal pe plicul de expediere a contestației, în afara termenului de 45 de zile prevăzut de art. 270 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

În concluzie, făcând aplicarea dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., prin raportare la art. 185 alin. (1) din același act normativ cu aplicarea art. 280 alin. (1) din Codul de procedură fiscală organul de soluționare a contestației a respins contestația ca tardivă.

Prima instanță, soluționând cauza, a respins acțiunea reclamantei, apreciind că soluția de respingere a contestației ca tardivă, este temeinică și legală.

Soluția instanței de fond este împărtășită de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt.

Criticile din recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Înalta Curte reține că prin sentința civilă nr. 76/18.01.2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016 – executorie conform art. 8 alin. (3) din Legea 85/2014 – s-a deschis procedura generală a insolvenței la cererea debitorului (reclamantei din prezentul dosar) și i s-a ridicat debitoarei dreptul de administrare, fiind numit în calitate de administrator judiciar D..

Apelul declarat de A. S.R.L., prin administrator special C., prin care a solicitat revenirea asupra măsurii ridicării dreptului de administrare a organelor statutare în temeiul art. 85. alin. (3)din Legea 85/2014, a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr. 327/29.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Decizia de impunere nr. x/24.04.2017 și raportul de inspecție fiscala nr. x/24.04.2017, au fost comunicate administratorului judiciar D. la data de 25.04.2017, iar d-nei C. la data de 28.04.2017.

Contestația formulată împotriva actelor admininistrativ -fiscale de mai sus a fost depusă la organul emitent, respectiv Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, fiind transmisă prin poștă la data de 13.06.2017, conform dovezilor depuse la dosarul fiscal .

În raport de această stare de fapt în mod legal organul de soluționare a contestațiilor a interpretat prevederile din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență cu privire la puterea de reprezentare a debitorului în cazul ridicării dreptului de administrare.

Potrivit art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, administratorul special administrează activitatea debitorului doar în situația în care acestuia nu i s-a ridicat dreptul de administrare. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce și activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților/membrilor în procedura de insolvență, potrivit art. 56 alin. (2) prin raportare la art. 5 alin. (1) pct. 4 din Legea 85/2014.

Așadar, după ridicarea dreptului de administrare există un unic reprezentant legal al debitorului aflat în insolvență, în persoana administratorului/lichidatorului judiciar, căruia i-a fost comunicată decizia de impunere în litigiu, la data de 25.04.2017.

În consecință, singura comunicare a deciziei de impunere care a produs efecte juridice și de la care a început să curgă termenul de 45 de zile de depunere a contestație, conform prevederilor art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, este cea făcută administratorului judiciar.

Art. 124 din Codul procedură fiscală de care se prevalează recurenta-reclamantă este străin cauzei deoarece are un obiect diferit de reglementare în raport cu chestiunea litigioasă din speță, din titlul marginal al acestuia rezultând că instituie obligația de colaborare a contribuabilului cu organul de inspecție fiscală prin numirea unei persoane care să dea informații; rezultă că nu se poate pune semnul egalității între persoana desemnată să colaboreze cu organul de inspecție fiscală prin furnizarea de informații și persoana care este reprezentantul legal al societății, care în speță, de la momentul ridicării dreptului de administrare al debitorului, este administratorul judiciar.

Prin urmare, încă de la momentul începerii inspecției fiscale (16.03.2017) d-na C. nu mai avea calitatea de reprezentat legal a reclamantei însă în calitatea sa de fost administrator și asociat unic era în măsură să colaboreze cu organul de inspecție fiscală în vederea stabilirii stărilor de fapt fiscale.

Înalta Curte constată, de asemenea, nefondate, și susținerile recurentei privind incidența principiului protecției încrederii legitime, în sensul că dreptul de a se prevala de acest principiu se extinde la orice justițiabil pe care o autoritate administrativă l-a determinat să nutrească speranțe întemeiate prin furnizarea unor asigurări precise (jurisprudența CJUE din cauza Salomie, C-183/14).

Instanța de fond a apreciat corect că diligența echipei de inspecție fiscală de a comunica decizia de impunere atât administratorului judiciar cât și administratorului special nu poate reprezenta o asigurare precisă cu privire la calitatea de reprezentant legal al debitoarei a d-nei C..

Contrar susținerilor recurentei, organul fiscal a acționat cu diligență întrucât la acel moment (luna aprilie 2017) măsura prin care s-a ridicat dreptul de administrare era executorie și, prin urmare, organul fiscal nu era obligat să comunice actele administrativ fiscale decât administratorului judiciar.

Astfel, se impune precizarea că la data de 28.04.2017 era în curs apelul promovat de debitoare împotriva sentinței civile nr. 76/18.01.2017 pronunțata de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016, care s-a soluționat la data de 29.05.2017 prin decizia civilă nr. 327.

Așadar, reclamanta putea valorifica aceasta comunicare - cea făcuta doamnei C. -, în măsura în care decizia civila nr. 327/29.05.2017 ar fi modificat sentința civilă nr. 76/18.01.2017 pronunțata de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016, aceasta fiind și rațiunea pentru care actele administrative fiscale au fost comunicate și acesteia.

De altfel, la data de 29.05.2017 ─ când s-a clarificat definitiv situația cu privire la ridicarea dreptului de administrare ─ reclamanta era încă în termenul de formulare a contestației prevăzut de art. 270 alin. (1) Codul de procedură fiscală, ultima zi a termenului fiind în data de 12.06.2018.

Prin urmare, în mod corect a apreciat instanța de fond că reclamanta nu se poate prevala de principiul protecției încrederii legitime, dimpotrivă aceasta își invocă propria culpă câtă vreme cunoștea consecințele ridicării dreptului de administrare, măsura dispusă de judecătorul sindic fiind apelată de către reclamanta A. S.R.L., prin administrator special C..

Criticile aduse fondului raportului juridic fiscal excedează analizei instanței de control judiciar, față de limitele învestirii prin sentința recurată.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinței nr. 254 din 15 octombrie 2018 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2021.