ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1806/2021

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., A., C. și D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 18790/06.02.2019 de respingere a cererii lor de plată a despăgubirilor, conform dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, astfel:

către A., în calitate de mătușă a defunctei, suma de 1.394,41 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate in dosarul penal si suma de 448.600 RON, cu titlu de daune morale;

către B., in calitate de bunic al defunctei, suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale;

către A., în calitate de bunică a defunctei, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale;

către C., în calitate de unchi al defunctei, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale;

către D., în calitate de mătușă a defunctei, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 689 pronunțată la 30 octombrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B. și A., bunici ai victimei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect "anulare act administrativ", a anulat parțial Decizia nr. 18790/06.02.2019 emisă de FGA, în ceea ce privește respingerea daunelor morale solicitate de cei doi reclamanți, a obligat pârâtul FGA la plata către fiecare dintre reclamanții B. și A. a câte 15.000 de RON, cu titlu de daune morale, a respins în rest pretențiile reclamanților și a respins ca nefondată acțiunea formulată de ceilalți reclamanți: A., C. și D..

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 689 pronunțată la 30 octombrie 2019 de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii, ca netemeinice.

După prezentarea pe larg a istoricului speței, recurentul-pârât susține următoarele:

- instanta de fond a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 1391 alin. (2) C. civ., precum si cele ale art. 50 pct. 2 din Norma ASF nr. 23/2014;

- daunele morale acordate celor doi bunici - intimați au fost acordate în baza unor acte de stare civilă, care dovedesc relația de rudenie cu victima și nu prejudiciul moral incercat;

Nici faptul ca F.G.A. nu a contestat sustinerile reclamanților din contestatie nu poate constitui o dovada în sensul cerut de lege, având in vedere faptul ca FGA nu avea cum sa cunoasca daca sustinerile din contestatie sunt adevarate sau nu, nefiind prezentate decat cu ocazia contestatiei si nefiind altceva decat afirmatii care, eventual, puteau fi probate cu matori-proba ce nu a fost administrata in cauza.

Asa fiind, in lipsa oricărei dovezi care sa sustina afirmatiile intimatilor prezentate in contestație, respectiv a faptului ca victima a fost crescuta de intimati, astfel că decesul acesteia le-a produs un prejudiciu moral considerabil, prejudiciu care poate fi compensat in conditiile legii, iar in cauza de fata aceasta compensatie a fost cuantificata la nivelul sumei de 15.000 RON, solutia adoptata de instanta in cauza de fata este lipsita de orice temei de fapt si de drept.

- dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ. - ce constituie temeiul de drept al soluției instanței în privința acordării daunelor morale acordate intimaților — prevăd doar acele persoane care AU VOCATIA la despagubiri morale in cazul decesului unei persoane, atunci rezultă ca NU exista posibilitatea acordării daunelor morale in absenta oricăror elemente factuale verificate de instanta care sa contureze existenta prejudiciului moral, si cu atat mai putin al evaluarii concrete a acestuia;

- nu este retinută nicio motivare care să permită să se constate că instanța a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile și evitarea îmbogățirii fără justa cauza, precum și pe cel al proporționalității dintre prejudiciul suferit si suma acordata cu titlu de despăgubire, astfel cum a stabilit jurisprudența ICCJ în ce privește soluționarea cererilor privind despăgubirile morale.

Apărări formulate în cauză

Intimații-reclamanți A., C., A., D., B. au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală, a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 iunie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 3 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 23 martie 2021, prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2020.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost investită cu verificarea legalității actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 18790/06.02.2019 emisă de Fondul de Garantare al Asiguraților.

Prin Decizia Fondului de Garantare a Asiguraților nr. 18790/06.02.2019, cererea de despăgubire formulată de către reclamanți a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că aceștia nu au calitatea de persoane îndreptățite să primească despăgubiri ca urmare a decesului numitei E..

Instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecat, reținând acțiunea reclamanților B. și A., bunici ai victimei, ca întemeiată în parte, astfel că – în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 – a anulat parțial decizia contestată, obligând pârâtul la plata către fiecare dintre acești doi reclamanți a sumei de 15.000 de RON și, în lipsa oricăror dovezi în susținerea afirmațiilor lor în privința vătămării morale, a anvergurii acesteia, dar și a relației de cauzalitate între deces și un eventual prejudiciu moral, acțiunea celorlalți reclamanți, unchi și mătuși ale victimei a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul care a susținut că sentința atacată conține motive contradictorii, a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material și instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 1391 alin. (2) C. civ., precum si cele ale art. 50 pct. 2 din Norma ASF nr. 23/2014.

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident, Înalta Curte constată că este nefondată critica expusă în contextul acestui motiv de recurs, întrucât sentința nu cuprinde motive contradictorii.

Înalta Curte reține că teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă, atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată este motivată și nu există contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, argumentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

De altfel, analizând criticile recurentului, astfel cum au fost dezvoltate în cadrul recursului, constată instanța de control judiciar că acest motiv de recurs a fost invocat doar formal, partea neexpunând în concret motivele contradictorii regăsite în cuprinsul hotărârii.

Prin urmare, nefiind identificate contradicții în raționamentul instanței de fond, critica de nelegalitate, grefată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în susținerea căii de atac, ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Prin Decizia nr. 18790/06.02.2019 Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea formulată de reclamanți pentru despăgubiri, reținând că aceștia nu au calitate de persoane îndreptățite să primească despăgubiri prin raportare la dispozițiile art. 1390 și 1391 din C. civ.

În speță, instanța de recurs urmează să se pronunțe asupra interpretării și aplicării normelor de drept material incidente, în legătură cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la despăgubiri morale către bunicii victimei decedate într-un accident rutier.

Înalta Curte apreciază că despăgubirile acordate de judecătorul de primă jurisdicție reclamanților B. și A., ca bunici ai victimei, în cuantum de 15.000 RON pentru fiecare, reprezintă expresia rezonabilă a respectului față de suferința emoțională prin care au trecut aceștia.

Calitatea acestora de rude în linie directă de grad 2 ale defunctei determină și instanța de control judiciar să nu se îndoiască de existența unor sentimente reale de afecțiune față de nepoata decedată, cu consecința resimțirii unor suferințe firești la cunoașterea tragicului eveniment și la momentul participării la înmormântarea unui urmaș de vârstă foarte tânără.

Înalta Curte reține că despăgubirile pecuniare pentru prejudiciul moral, în lipsa unor dispoziții legislative explicite și detaliate, sunt lăsate la aprecierea judecătorului, care poate stabili o sumă de achitat în favoarea persoanei prejudiciate, odată întrunite criteriile impuse de răspunderea civilă delictuală care dă loc la asemenea despăgubiri; aprecierea este însă circumscrisă unor criterii concrete, proprii cauzei deduse judecății, atât de natură subiectivă legate de persoana păgubită, dar și de natură obiectivă legate de circumstanțele de fapt proprii faptului ilicit care a produs suferința, cu mențiunea că este necesar un nivel de intensitate a atingerii aduse atributelor personalității titularului. Totodată, potrivit art. 1386 din Legea nr. 287/2009 republicată, despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral au caracter reparator, nefiind menite a viza în principal un scop pur sancționator.

În sens similar va proceda și orice altă autoritate publică chemată să determine cuantumul despăgubirilor pentru daune morale sau materiale.

Legea nr. 136/1996 privind asigurările și reasigurările în România (forma în vigoare la data evenimentului rutier) prevedea la art. 49 că "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, (…)", iar la art. 50 că "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri." [s.n.].

Așadar, în cazul particular al prejudiciilor produse prin accidente de circulație, plata despăgubirilor revine și societății de asigurare cu care a fost încheiat contractul de asigurare de răspundere civilă pentru autovehicul condus de persoana vinovată de eveniment.

Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților a stabilit un mecanism de garantare a asiguraților împotriva riscului de faliment al asigurătorului, art. 15 alin. (2) din Lege stabilind că "Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.".

În ceea ce privește critica pârâtului privind acordarea daunelor morale reclamanților B. și A., având calitatea de bunici ai defunctei F., reține instanța de control judiciar că, în contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a fiecărui caz.

Practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

În condițiile în care, potrivit prev. art. 1391 alin. (2) din C. civ. sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei ascendenții, descendenții, frații și surorile, dar și orice altă persoană care poate dovedi existența unui astfel de prejudiciu, în mod corect judecătorul de fond, a reținut că reclamanții B. și A. sunt îndreptățiți să primească despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea nepoatei lor, suma stabilită de instanță în favoarea acestuia reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

Ca urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentului-pârât conform cărora în cauză nu există nici o probă care să ateste fără putință de tăgadă că reclamanților li se cuvin despăgubiri sub forma daunelor morale, alegațiile părții fiind consecința propriei interpretări a dispozițiilor legale menționate, în scopul justificării soluției adoptate prin actul administrativ contestat și menținerii ca atare a acesteia.

În cauză, este cert că viața familială și socială a intimaților-reclamanți a fost alterată în urma decesului rudei lor, suferința psihică determinată de această împrejurare neputând fi cuantificată, iar în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, se va apela la consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Prin urmare, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru prejudiciul moral suferit.

Instanța de control judiciar amintește că ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Este demn de amintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Înalta Curte reține că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, iar acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse celor doi bunici prin decesul nepoatei, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reține că prima instanță ar fi încălcat sau interpretat greșit dispozițiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate B. și A. reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, în raport cu legislația și jurisprudența națională, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză și la o comercializare a sentimentelor de afecțiune.

Din această perspectivă, nu se poate identifica în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Rațiunile obiective determinate de limitele impuse de lege și respectarea principiului proporționalității, al echității în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acțiuni și respectarea principiului îmbogățirii fără justă cauză conduc la aprecierea de față.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză, prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 689 din 30 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.