ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1687/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C. si D. au solicitat in contradictoriu cu Statul Roman prin Comisa Naționala pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților si Statul Roman prin Ministerul Finanțelor, ca în baza dispozițiilor art. 19 alin. (1) din leg 247/2005 si leg 554/04 sa se constate refuzul autoritatilor de a îndeplini si respecta obligațiile stabilite in sarcina acestora, obligarea paratei Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor la emiterea titlului de plata pentru suma in cuantum de 195.354 RON, ce urmează a fi actualizată, sumă ce a fost stabilita prin sentința civila 21/24.01.2013.

Prin sentința nr. 136 din 20 iunie 2017, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Naționale pentru compensare imobilelor, invocată de aceasta ca neîntemeiată.

- A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., C., D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

- A obligat pârâta ANRP să emită titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON, aferentă anilor 2014-2015 și obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata acestei sume.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâții Comisa Naționala pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților si Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Ploiești, solicitând casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii.

În motivarea căii de atac, recurenții au formulat critici ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A., personal și în calitate de mandatar al celorlalți reclamanți, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursurilor formulate de Comisa Naționala pentru Compensarea Imobilelor si Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Ploiești, iar pe fond a solicitat respingerea tuturor recursurilor.

II. Soluția instanței de recurs

Deliberând asupra excepției nulității recursului declarat de CNCI, Înalta Curte o apreciază drept neîntemeiată, dat fiind că prin criticile acestei recurente se susține implicit o greșită aplicare de către instanța de fond a prevederilor art. 41 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013, ceea ce conturează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. Ca urmare, această excepție va fi respinsă.

Înalta Curte apreciază însă drept întemeiată excepția nulității recursului declarat de MFP prin DGRFP Ploiești, în condițiile în care prin cererea de exercitare a căii de atac este criticată exclusiv soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, pronunțată prin încheierea din 24.11.2016, însă acest recurs a fost declarat exclusiv împotriva sentinței pronunțate în prezenta cauză. Ca urmare, se constată că criticile formulate de recurentul menționat sunt străine de obiectul recursului, dat fiind că soluția de respingere a excepției menționate nu a fost pronunțată prin sentința atacată, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului, atâta timp cât prin susținerile din recurs nu sunt criticate argumentele ce au întemeiat soluția pronunțată prin hotărârea recurată.

În consecință, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de MFP prin DGRFP Ploiești.

Examinând pe fond sentința recurată, Înalta Curte apreciază drept întemeiate recursurile formulate de pârâtele ANRP și CNCI, în limitele și pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții A., B., C. si D. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat, in contradictoriu cu Statul Roman prin Comisa Naționala pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților si Statul Roman prin Ministerul Finanțelor, ca în baza dispozițiilor art. 19 alin. (1) din leg 247/2005 si leg 554/04 sa se constate refuzul autoritatilor de a îndeplini si respecta obligațiile stabilite in sarcina acestora, obligarea paratei Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor la emiterea titlului de plata pentru suma in cuantum de 195.354 RON, ce urmează a fi actualizată, sumă ce a fost stabilita prin sentința civila 21/24.01.2013.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Naționale pentru compensare imobilelor, invocată de aceasta ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta ANRP să emită titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON, aferentă anilor 2014-2015, obligând totodată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata acestei sume.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, că aceasta este neîntemeiată, dat fiind cadrul legal special, respectiv Legea 165/2013, care instituie un anumit mecanism de despăgubire, în cadrul căruia, la art. 41 alin. (4) este prevăzut faptul că"titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere".

În ceea ce privește fondul cauzei dedus judecății, instanța fondului a constatat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate doar în parte, în ceea ce privește obligarea pârâtei ANRP să emită titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON, aferentă anilor 2014-2015 și a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata acestei sume.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că, prin sentința nr. 21 din data de 24.01.2013 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2010, a fost admisă acțiunea reclamanților, anulată în parte decizia nr. 6670/30.06.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor(care și-a transferat atribuțiile către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în baza art. 18 alin. (3) din Legea 165/2013), în sensul că titlu de despăgubiri în favoarea reclamanților este de 195.354 RON, în loc de 51.770,63 RON.

Astfel, titlul de despăgubire al reclamanților a fost emis la data de 30.06.2009 și modificat prin hotărârea judecătorească anterior menționată la data de 24.01.2013.

Potrivit dispozițiilor Titlului VII, art. 19 alin. (3) din Legea 247/2005, în cazul în care, după parcurgerea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după parcurgerea procedurii în fața instanței judecătorești, a fost acordată o sumă mai mare decât cea stabilită în titlul de despăgubire inițial emis, decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenței cuvenite se emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. După emiterea respectivei decizii, reprezentând titlul de despăgubire emis în completare, se urmează procedura prevăzută la capitolul V1, procedură care a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Legii 165/2013, incidente cauzei de față fiind dispozițiile art. 41 alin. (1), (2) și 4.

Ca urmare, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor trebuia să emită un titlu de despăgubire în completare și nu să anuleze titlu anterior, respectiv decizia nr. 6670/30.06.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Dispozițiile art. 41 alin. (1) statuează faptul că, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

Pe cale de consecință, curtea de apel a constatat că este întemeiat capătul de cerere privind obligarea ANRP să emită titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON, aferente anilor 2014-2015 și, respectiv obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata acestei sume, având în vedere și faptul că sentința nr. 21 din data de 24.01.2013 a Curții de Apel Ploiești, a rămas definitivă la data de 10 iulie 2014, de când a rămas în nelucrare calea de atac a recursului exercitat în dosarul nr. x/2010.1, astfel cum s-a constatat prin decizia nr. 2398/30.09.2015 a Curții de Apel Ploiești.

Raportat la cererea reclamanților, astfel cum a fost precizată, instanța fondului a constatat că a fost emis titlul de plată aferent celei de-a treia tranșe, arepentru anul 2016, nr. 692/19.11.2015, în valoare de 39.070,80 RON, care le-a fost comunicat reclamanților la data de 22.08.2016, reclamantul A. intrând în posesia acestuia la data de 05.04.2017(dosar).

În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale datorată neexecutării bănești, întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 13/2011, precum și aceea a actualizării sumelor datorate, prima instanță a constatat-o neîntemeiată, deoarece pretenția reclamanților formulată pe cale principală este solicitată în baza unui cadru legal special, cel statuat în materia retrocedărilor, care nu prevede o astfel de obligație și care are prevalență față de normele legale generale.

Înalta Curte constată drept rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei ANRP la emiterea unui titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON și obligarea pârâtului Statul Român prin MFP la plata acestei sume.

Înalta Curte are în vedere că finalitatea cererii de chemare în judecată a constituit-o plata în termen cât mai scurt către reclamanți a sumei de 195.354 RON, reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent stabilite în temeiul Legii nr. 10/2001 prin sentința civilă nr. 21/24.01.2013 a Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă. În condițiile în care această sumă a fost plătită integral reclamanților conform înscrisurilor depuse în recurs, capetele de cerere menționate au rămas fără obiect. Totodată, Înalta Curte constată că reclamanții nu au formulat recurs împotriva soluției de respingere a capetelor de cerere privind actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și acordarea dobânzii legale.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile declarate de ANRP și CNCI împotriva sentinței nr. 136 din 20 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința atacată și rejudecând, va respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei ANRP la emiterea unui titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON și obligarea pârâtului Statul Român prin MFP la plata acestei sume. Va fi menținută soluția de respingere în rest a acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de CNCI.

Constată nul recursul declarat de MFP prin DGRFP Ploiești împotriva sentinței nr. 136 din 20 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursurile declarate de ANRP și CNCI împotriva sentinței nr. 136 din 20 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și rejudecând:

Respinge ca rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtei ANRP la emiterea unui titlu de plată pentru suma de 78.141,6 RON și obligarea pârâtului Statul Român prin MFP la plata acestei sume.

Menține soluția de respingere în rest a acțiunii ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 martie 2021.