ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1674/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curtii de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Municipiul Constanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Energiei - Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, S.C. A. S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea parțiala a Ordinului comun nr. 1997/1454/53 din 07.05.2018/18.04.2018/10.04.2018 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea Comerciala A. - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 406/11.05.2018,

- anularea în parte a Ordinului comun nr. 1997/1454/53 din 07.05.2018/18.04.2018/10.04.2018 în ceea ce privește creanțele restante în cuantum de 234.482.000 RON (nr. rd. 57 din Ordinul comun nr. 1997/1454/53 din 07.05.2018/18.04.2018/10.04.2018) si obligarea emitenților actului la înscrierea unei creanțe restante diminuate în cuantum de 71.203.925,19 RON (diferența intre 234.482.000-163.278.074,81 RON),

- obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin sentința civilă nr. 867 din data de 29 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis exceptia inadmisibilitatii și s-a respins cererea de chemare in judecata formulată de reclamantul Municipiul Constanța în contradictoriu cu pârâții Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Justiției Sociale și S.C. A. S.A., ca inadmisibila.

Împotriva sentinței civilă nr. 867 din data de 29 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Constanța a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a arătat, în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța de fond a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității acțiunii, devenind incidente dispozițiile art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Or, în partea introductivă a considerentelor hotărârii, Curtea de apel a inclus si aprecieri asupra naturii de act administrativ individual a Ordinului comun contestat, precum și considerații cu privire la parcurgerea procedurii prealabile, care, în opinia recurentului, sunt superflue.

Astfel, în motivarea soluției de admitere a excepției inadmisibilității, instanța de fond, fără a administra un probatoriu complet și fără a lămuri toate aspectele necesare stabilirii datei la care recurentul a luat cunoștință, pe orice cale, de Ordinul comun contestat, pentru a constata dacă acesta s-a conformat cerințelor art. 7 alin. (3) coroborat cu art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, aspect ce ar fi trebuit cu prioritate lămurit în condițiile în care instanța a calificat Ordinul ca fiind un act administrativ individual.

A mai susținut recurentul că și în ipoteza în care termenul ar fi fost de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, prima instanță nu a a anlizat înscrisurile de la dosar, respectiv dovezile de comunicare prin postă, din care rezultă respectarea acestui termen.

În concluzie, a susținut că judecătorul fondului, cu nesocotirea rolului activ, nu a făcut cercetări suplimentare și nu a făcut o minima analiză a susținerilor recurentului, reținând că excepția inadmisibilității este întemeiată, prin raportare la argumentele pârâtului din întâmpinare, neexpunând în concret care este motivul pentru care a admis excepția, nerespectând astfel prevederile art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că sentința este pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material, considerând incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text strain situației de fapt, și interpretând eronat alin. (3) al aceluiași articol.

Astfel, a susținut recurentul că ordinul contestat este un act administrativ individual emis de organele administratției publice centrale de specialitate, iar nu un act administrativ normativ care să fie supus publicării în Monitorul Oficial.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Muncii și Protecției Sociale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de Municipiul Constanța în contradictoriu cu Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și A. S.A. împotriva sentinței nr. 867/2019, precum și respingerea cererii de anulare în parte a Ordinului comun nr. 1997/1454/53 din 07.05.2018/18.04.2018/10.04.2018 în ceea ce privește creanțele restante în cuantum de 234.482.000 RON (nr. rd. 57 din Ordinul comun nr. 1997/1454/53 din 07.05.2018/18.04.2018/10.04.2018) ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză în ceea ce privește MMPS, și ca neîntemeiată, pe fond.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția de admitere a excepției inadmisibilității este temeinică și legală.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Finanțelor Publice, recurentul-reclamant a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu cererea formulată de reclamantul Municipiul Constanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Energiei - Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, S.C. A. S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea parțiala a Ordinului comun nr. 1997/1454/53 din 07.05.2018/18.04.2018/10.04.2018 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea Comerciala A. - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 406/11.05.2018, și anularea în parte a aceluiași ordin în ceea ce privește creanțele restante în cuantum de 234.482.000 RON (nr. rd. 57 din Ordin) si obligarea emitenților actului la înscrierea unei creanțe restante diminuate în cuantum de 71.203.925,19 RON (diferența intre 234.482.000-163.278.074,81 RON).

Prin sentința recurată, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, reclamantul formulând c ritici din perspectiva moitvelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident, reține că sunt fondate criticile circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, instanța de control judiciar amintește că dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Asa cum s-a interpretat atât în doctrina, precum și în jurisprudența națională, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă nu numai împrejurările de fapt ori doar motivele de drept care au format convingerea instanței, astfel că ea se va referi la toate aceste aspecte, fără a însemna însă că instanța trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți pentru susținerea pretențiilor și apărărilor pe care le-au formulat, instanța putând să grupeze aceste argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.

Prin urmare, instanța va arăta în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și va demonstra aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la susținerile părților ori la probele administrate, nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei în discuție, a căror încălcare atrage desființarea hotărârii, întrucât aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării.

De asemenea, nici motivarea sumară a hotărârii nu corespunde exigențelor textului enunțat pentru că lipsa de consistență a acesteia face imposibilă realizarea controlului judiciar și, totodată, considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare clare, concise, lipsite de contradicții, bazate pe incontestabilitate, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul.

În fine, reține Înalta Curte că respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Or, prima instanță a reținut în considerentele sentinței recurate că "ordinul menționat, fiind aplicabil unor situații strict determinate și producând efecte juridice în raport cu un număr determinat/determinabil de persoane, are caracterul unui act administrativ individual. (...)

Având în vedere actele și lucrările dosarului, Curtea constată că impotriva Ordinului comun nr. 1997/1454/53 din 07.05.2018/18.04.2018/10.04.2018, a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, s-a formulat plângere prealabilă față de pârâtul Ministerul Energiei în data de 14.06.2018, aspect necontestat de catre reclamant.

Reclamanta sustine ca ordinul contestat nu i-a fost comunicat, însă, avand in vedere ca ordinul a fost publicat in monitorul oficial, termenul curge de la data publicarii in monitor.

Or, reclamantul a luat cunostinta de Ordinul contestat in prezenta cauză, la data publicării acestuia în Monitorul Oficial nr. 406/11.05.2018.

Prin urmare, constatând ca plangerea prealabila a fost formulata tardiv, cu depasirea termenului legal de 30 de zile stabilit de art. 7 din Lg. nr. 554/2004, instanța retine că excepția inadmisibiltății este întemeiată."

Înalta Curte constată că recipisele de confirmare de primire aflate în dosarul de fond nu poartă data la care plângerile prealabile au fost predate factorului poștal, ci doar data la care au fost recepționate de destinatari și data la care acestea au fost returnate expeditorului.

În aceste condiții, este evident că, în raport de actele aflate la dosar, în vederea verificării respectării termenului de formulare a plângerilor prealabile, prima instanță nu a analizat argumentele reclamantului și nu s-a preocupat de lămurirea datei luării la cunoștință de actul administrativ contestat și a datei la care plângerile prealabile au fost efectiv depuse la oficiul poștal în vederea expedierii, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele x – 18 din dosarul de recurs (recipise confirmare primire, facturi expediere corespondență).

Mai mult, în considerentele hotărârii, deși judecătorul fondului a reținut că "ordinul menționat (...) are caracterul unui act administrativ individual", precum și că "în prezenta cauză s-a formulat plângere prealabilă față de pârâtul Ministerul Energiei în data de 14.06.2018, iar reclamantul a luat cunostinta de Ordinul contestat la data publicării acestuia în Monitorul Oficial nr. 406/11.05.2018", a constatat ca plangerea prealabila a fost formulata tardiv, deși, este fără putință de tăgadă că termenul de 30 de zile a fost respectat.

O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea cauzei, de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre o nouă judecată pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față, astfel cum s-a reținut anterior.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând a fi examinate de către prima instanță, cu ocazia rejudecării cauzei.

În ceea ce privește apărările formulate de intimati prin întâmpinări, Înalta Curte constată că, prin acestia au prezentat, în esență, argumentele invocate în fața primei instanțe, cărora Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamant.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Constanța împotriva sentinței nr. 867 din data de 29 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.