ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 709/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.12.2016, reclamanta Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice Constanța, a solicitat anularea în parte a Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanțelor Publice și Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea A. SA, în ceea ce privește creanțele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON.

Reclamanta a mai solicitat și suspendarea în parte a executării a Ordinului comun nr. 1220/2016, în ceea ce privește creanțele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin cererea înregistrată pe rolul aceleași instanțe, la data de 11.01.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Municipiul Constanța a solicitat anularea în parte a Ordinului comun nr. 1220/2016, în ceea ce privește creanțele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON.

Alăturat acestei cereri, s-a mai solicitat suspendarea în parte a executării a Ordinului comun nr. 1220/2016, în ceea ce privește creanțele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin încheierea de ședință din 20 aprilie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București a admis excepția conexității, invocată de pârâți prin întâmpinare și a conexat Dosarul nr. x/2017 la Dosarul nr. x/2/2 016.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 07 iunie 2017, a respins ca inadmisibile cererile de suspendare din cauzele conexate, formulate de Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice Constanța și Municipiul Constanța în contradictoriu cu Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. s-a suspendat soluționarea cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2015.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul Municipiul Constanța, solicitând casarea hotărârii atacate, cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererilor de suspendare a executării actului administrativ, iar în rejudecare să se dispună admiterea cererilor așa cum au fost formulate.

În argumentarea recursului, s-au arătat următoarele:

Prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 întrucât acestea nu instituie o cauză de inadmisibilitate a cererii de suspendare formulată în temeiul art. 15 în ipoteza respingerii anterior a unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 14 din același act normativ.

Cele două cereri au fost depuse la momente diferite, iar necesitatea parcurgerii ambelor proceduri judiciare pentru suspendarea actului administrativ derivă din faptul că efectele suspendării durează până la momente diferite.

Motivele suspendării sunt similare, pentru că nelegalitatea aparentă a actului administrativ a fost aceeași la ambele momente, respectiv la momentul depunerii plângerii prealabile și la momentul depunerii cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității cererilor de suspendare, nefiind cercetată îndeplinirea condițiilor suspendării actului administrativ, care în opinia recurentului au fost dovedite.

În continuare au fost reluate împrejurările de drept și de fapt, menționate în cererea de chemare în judecată, și care, din perspectiva reclamantului, demonstrează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, precum și iminența producerii unei pagube.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații-pârâți Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în cauză în mod legal a fost respinsă cerere de suspendare a actului administrativ contestat, formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care anterior fusese respinsă o cerere de suspendare întemeiată pe aceleași motive întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004. Suplimentar, intimatul Ministerul Energiei a invocat excepția inadmisibilității recursului, apreciind că din interpretarea art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 414 din C. proc. civ., rezultă că doar încheierile prin care se suspendă cauza sau cele prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului pot fi atacate cu recurs în mod separat, iar nu cele prin care s-a respins cererea de repunere pe rol.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză este nefondată.

În susținerea acestei excepții procesuale intimatul Ministerul Energiei se prevalează deopotrivă de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care reglementează calea de atac împotriva hotărârii prin care se statuează asupra suspendării executării actului administrativ, precum și de art. 414 din C. proc. civ. care reglementează calea de atac împotriva soluției de suspendare a judecării procesului, pentru a concluziona că este inadmisibil recursul introdus împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei.

Dincolo de împrejurarea că cele două instituții sunt fundamental diferite, ceea ce exclude o interpretare coroborată a dispozițiilor legale care le reglementează, este de observat că cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de recurentul reclamant a fost respinsă ca inadmisibilă, iar art. 15 alin. (2) raportat la art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 prevăd exercitarea căii de atac a recursului separat independent de soluția dată acestei cereri de suspendare.

Pe de altă parte, este de observat că prin încheierea atacată instanța de fond în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. a dispus suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 ceea ce permite recurarea acestei soluții pe cale separată, în temeiul art. 414 din C. proc. civ., întrucât cursul justiției este întrerupt.

Prin urmare, în temeiul normelor legale evocate în precedent, recursul reclamantului Municipiul Constanța împotriva încheierii de ședință din 07 iunie 2017 este admisibil.

2.2. Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantului Municipiul Constanța este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul reclamant a solicitat suspendarea executării Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanțelor Publice și Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea A. SA, în ceea ce privește creanțele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei în fond, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a apreciat că formularea cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă conform art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamantul a mai solicitat suspendarea executării aceluiași act administrativ, pentru aceleași motive, în temeiul art. 14 din același act normativ, care a fost respinsă. S-a apreciat în acest context că, prin noțiunea de "aceleași motive", legiuitorul nu a înțeles altceva decât circumstanțele invocate de reclamant în dovedirea condiției cazului bine justificat, precum și a celei referitoare la paguba iminentă.

Soluția primei instanțe este nelegală, reflectând interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Potrivit art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive". Această dispoziție legală constituie o aplicație specială a excepției autorității de lucru judecat în materia contenciosului administrativ, referitor la cererea de suspendare a executării actului administrativ, prin care legiuitorul a reglementat interdicția formulării mai multor cereri de suspendare cu același obiect, pentru aceleași temeiuri și între aceleași părți.

Inadmisibilitatea prevăzută de norma mai sus menționată vizează în exclusivitate numai cererile de suspendare formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru că prin ipoteză se soluționează între aceleași părți, au același obiect, respectiv suspendarea executării aceluiași act administrativ, iar prin reiterarea acelorași motive în cadrul celei de a doua cereri se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Legiuitorul s-a preocupat și de reglementarea interdicției formulării mai multor cereri de suspendare a actului administrativ pentru aceleași motive în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. Art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 este normă complementară a art. 15 din același act normativ, prin efectele dispoziției legale de trimitere prevăzută de art. 15 alin. (2), care prevăd aplicarea corespunzătoare a interdicției formulării de cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive în cadrul procesual reglementat de această normă.

Această abordare normativă, demonstrează că legiuitorul a înțeles să reglementeze inadmisibilitatea formulării unor cereri succesive de suspendare a executării actului administrativ numai în cadrul aceleiași categorii de cereri, respectiv a celor prevăzute de art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, după caz, pentru că numai în cadrul fiecărei categorii se poate valida afirmația identității de părți, de cauză și de obiect între două sau mai multe cereri.

Hotărârea pronunțată asupra unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu are autoritate de lucru judecat în raport de o nouă hotărâre de suspendare pentru aceleași motive solicitată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că între cele două cereri cu care au fost învestite instanțele judecătorești nu există identitate de obiect. În această materie, identitatea de obiect nu se verifică numai prin raportare la constatarea identității actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin cele două cereri, ci și prin verificarea identității dimensiunii temporale a măsurii solicitate, în ale cărei limite se poate pronunța instanța astfel învestită.

Or, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate solicita/acorda suspendarea până la pronunțarea instanței de fond, iar în temeiul art. 15 până la rămânerea definitivă a cauzei, diferențele sub aspect temporal ale celor două cereri și hotărâri fiind evidente. Este adevărat, că potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, însă este vorba de un efect legal (ope legis), condiționat de o anumită soluție a instanței de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ, iar nu de efectul autorității de lucru judecat al hotărârii judecătorești asupra suspendării efectelor acestuia.

Însă, art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 constituie un argument suplimentar în favoarea admisibilității cererii de suspendare formulată în temeiul art. 15 din lege, în condițiile în care persoana vătămată solicitase și obținuse suspendarea executării actului administrativ în condițiile art. 14, pentru aceleași motive, legiuitorul extinzând efectele acestei suspendări peste limita inițială (pronunțarea instanței de fond) în situația în care a fost admisă acțiunea pe fond și nu se solicitase și obținuse suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15, legiuitorul admițând chiar suprapunerea suspendării executării actului administrativ în temeiul art. 14, prelungită legal ca efect al admiterii acțiunii pe fond pe suspendarea obținută în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În acest context, ar fi absurd a pretinde reclamantului care a solicitat și obținut suspendarea în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și care vrea să-și prezerve această facilitate dincolo de limitele acestei măsuri, de a produce motive noi în susținerea cererii de suspendare întemeiată pe art. 15 din actul normativ menționat.

Corelativ, afirmația de mai sus este valabilă și în situația în care a fost respinsă cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără însă a se putea afirma că, aspectele statuate de instanță, în analiza cazului bine justificat și a iminenței producerii unei pagube, nu ar putea fi valorificate în analiza cererii întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, fundamentată pe împrejurări de fapt și de drept identice celei dintâi.

Prin urmare, sunt fondate criticile reclamantei referitoare la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanțelor Publice și Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din încheierea atacată, așa încât pentru a se da posibilitatea instanței de fond de a soluționa cererea de suspendare se impune casarea încheierii, sub acest aspect, și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Măsura suspendării judecării cauzei adoptată de instanța de fond în temeiul art. 413 C. proc. civ. nu a fost contestată prin recursul exercitat, astfel că nu va face obiectul analizei instanței de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte în majoritate va respinge excepția inadmisibilității recursului și va admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Constanța, va casa încheierea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de Ministerul Energiei prin întâmpinare.

Admite recursul formulat de Municipiul Constanța prin Primar împotriva încheierii din 7 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2019.

Cu opinie separată:

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de Ministerul Energiei prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de Municipiul Constanța prin Primar împotriva încheierii din 7 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contrar opiniei majoritare, apreciez ca fiind legală soluția primei instanțe, astfel că recursul de față este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, recurenta reclamantă Municipiul Constanța a formulat două cereri de suspendare a executării Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanțelor Publice și Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea A. SA, în ceea ce privește creanțele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON.

O primă cerere de suspendare a executării actului administrativ în discuție a fost promovată în condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 1148 din 31.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016.

Prin Decizia nr. 3296/12.10.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile formulate de Municipiul Constanța și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța împotriva Sentinței civile nr. 1148 din 31 martie 2017, ca nefondate.

O a doua cerere de suspendare a Ordinului comun nr. 1220/2016 a fost formulată în prezentul dosar, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 și respinsă de prima instanță ca fiind inadmisibilă, în considerarea finelui de neprimire consacrat prin dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, constatând judecătorul fondului că ambele cereri de suspendare sunt formulate pentru aceleași motive.

Recurenta reclamantă a criticat încheierea dată de instanța fondului în cauza de față, apreciind că nu există identitate de motive între cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 și cea supusă analizei în cauza de față, din moment ce prima cerere a fost formulată în condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 iar cea de a doua a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Nefiind formulată nicio critică la adresa considerentelor judecătorului fondului pe marginea concluziei privind identitatea motivelor avansate pentru conturarea cazului bine justificat și a prevenirii pagubei iminente, constat că încheierea instanței de fond a devenit definitivă sub acest aspect, astfel că analiza trebuie să pornească de la premisa existenței identității de motive în privința celor două cereri de suspendare.

Pentru a considera admisibilă noua cerere de suspendare a executării opinia majoritară pornește de la o confuzie între noțiunea de motive(cauza cererii de chemare în judecată) și cea de condiții, asimilând, practic, o condiție procedurală cu una de fond, cu consecința denaturării scopului avut în vedere de legiuitor cu prilejul edictării finelui de neprimire prevăzut de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

Conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

În timp ce art. 14 alin. (6) din legea privind contenciosul administrativ statuează că nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive, norma inserată la art. 15 alin. (2) din aceeași lege trimite la dispozițiile art. 14 alin. (2) - (7), precizând că acestea se aplică în mod corespunzător.

Noțiunea de motive, utilizată de legiuitor în cuprinsul ambelor articole de lege, nu vizează altceva decât cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, noțiuni ce sunt explicitate prin dispozițiile cuprinse la art. 2 din Legea nr. 554/2004.

În sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin cazuri bine justificate se înțelege acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ iar, potrivit art. 2 lit. ș) din aceeași lege, paguba iminentă este reprezentată de prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Prin urmare, indiferent de calea procesuală aleasă subiectul de sezină (art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004), motivele cererii de suspendare a executării actului administrativ sunt cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, acestea nefiind altceva decât o particularizare a cauzei cererii de chemare în judecată, așa cum aceasta este prevăzută prin dispozițiile art. 194 lit. d) din C. proc. civ. (arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea).

În aceeași ordine de idei, apreciez că obiectul cererii de chemare în judecată, formulate în condițiile art. 14 sau, după caz, art. 15 din Legea nr. 554/2004 este același, respectiv solicitarea de suspendare a executării actului administrativ, legiuitorul configurând astfel, un mijloc de protecție provizorie a subiectului de sezină, pentru a-l proteja de consecințele păguboase ale executării unui act administrativ vădit nelegal, până la soluționarea definitivă a litigiului vizând constatarea nelegalității actului administrativ în discuție.

Iarăși este necesar a preciza faptul că prin obiect al cererii de chemare în judecată, în accepțiunea dispozițiilor art. 194 lit. c) din C. proc. civ., se înțelege pretenția concretă dedusă judecății, or, particularizat cauzei de față, această pretenție nu reprezintă altceva decât solicitarea de acordare a măsurii de protecție provizorie, constând în suspendarea executării actului administrativ.

Prin urmare, instituind interdicția formulării, în mod repetat, a cererii de suspendare a executării actului administrativ pentru aceleași motive, legiuitorul nu face altceva decât să consfințească necesitatea respectării autorității de lucru judecat, fiind evident că, în cazul în care s-ar recunoaște subiectului de sezină posibilitatea de a formula o nouă cerere de suspendare a executării, pentru aceleași motive dar în alte condiții procedurale ce nu vizează cauza și obiectul cererii de chemare în judecată, necesitatea respectării autorității de lucru judecat rămâne un principiu doar la nivel declarativ.

Intenția legiuitorului, în sensul anterior arătat, rezultă și din interpretarea literală a textului art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care nu permite formularea unor cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive, nefiind utilizată sintagma în aceleași condiții, astfel că numai în prezența unei circumstanțieri de genul celei din urmă (aceleași condiții) s-ar putea trage concluzia că interdicția formulării cererilor de suspendare a executării în mod succesiv vizează doar cererile formulate succesiv în condițiile prevăzute de art. 14 sau, după caz, în condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Apreciind că este admisibilă cererea de suspendare a executării, formulată în cauza de față în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, dar pentru aceleași motive pentru care a mai fost formulată o cerere de suspendare a executării actului administrativ în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respinsă în mod definitiv de instanță (după cum s-a arătat mai sus), opinia majoritară permite repunerea în discuție a autorității de lucru judecat ce a intervenit în cauză, ca efect al Deciziei civile nr. 3296/12.10.2018, cu privire la faptul că argumentele invocate pentru reliefarea cazului bine justificat și a necesității prevenirii unei pagube iminente nu au suport, fiind neîntemeiată astfel cererea de suspendare a executării Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanțelor Publice și Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea A. SA.

Așa cum s-a arătat mai sus, opinia majoritară conchide în sensul că nu există autoritate de lucru judecat în cauză, din moment ce acțiunile formulate în cadrul dosarelor nr. x/2016 și y/2016 nu au același obiect, or, chiar dacă s-ar valida un astfel de considerent, autoritatea de lucru judecat între cele două pricini există cel puțin în privința modalității de dezlegare a chestiunii litigioase privind motivele cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat și necesitatea prevenirii pagubei iminente.

Ceea ce a omis opinia majoritară în analiza sa pe marginea autorității de lucru judecat este efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, pentru incidența căruia nici nu este necesară tripla identitate prevăzută de legiuitor pentru excepția autorității de lucru judecat, ci doar dovada faptului că o chestiune litigioasă a fost tranșată între părți într-un litigiu anterior, chiar dacă acest din urmă litigiu nu a avut același obiect.

Astfel cum s-a arătat mai sus, problema existenței cazului bine justificat și a necesității prevenirii pagubei iminente a făcut obiectul analizei instanței de contencios administrativ în cadrul Dosarului nr. x/2016, purtat între aceleași părți și soluționat pe fond în mod definitiv, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ ca fiind neîntemeiată.

Or, formularea unei cereri de suspendare a actului administrativ, pentru aceleași motive, chiar în condiții procedurale diferite, nu mai permite repunerea în discuție a temeiniciei motivelor de fapt și de drept invocate pentru demonstrarea îndeplinirii condiției cazului bine justificat și a prevenirii pagubei iminente, pentru că altfel s-ar nesocoti efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, efect consacrat explicit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

De aceea, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond nu reprezintă decât un exercițiu pur formal, lipsit de finalitatea urmărită de reclamante, întrucât chiar dacă instanța fondului nu va reține incidența autorității de lucru judecat, ca excepție procesuală, pentru motivul că nu ar exista identitatea de obiect, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1148 din 31.03.2017 în privința chestiunii litigioase vizând inexistența cazului bine justificat și a pagubei iminente nu mai permite repunerea în discuție a condițiilor de fond pentru suspendarea executării actului administrativ în discuție, cu consecința respingerii cererii de suspendare.

În atare context, trebuie subliniat și faptul că, diferențele de ordin procedural prevăzute la art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 nu vizează obiectul sau motivele cererii ci numai condițiile în care pot fi formulate cele două categorii de cereri, acestea fiind hotărâtoare pentru circumstanțierea întinderii măsurii suspendării executării actului administrativ.

Astfel, dacă acțiunea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 presupune, din perspectiva admisibilității cererii, simpla dovadă a formulării plângerii prealabile, cererea de suspendare a executării actului administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 15 din aceeași lege presupune dovada faptului că subiectul de sezină a formulat cererea de anulare a actului administrativ însă, așa cum s-a arătat mai sus, motivele pentru care se poate solicita suspendarea executării actului administrativ, indiferent de calea procesuală aleasă, sunt cele privind cazul bine justificat și necesitatea prevenirii pagubei iminente.

Fiind evident că simpla formulare a acțiunii în contencios administrativ nu are nicio conotație din perspectiva analizei îndeplinirii condițiilor existenței cazului bine justificat și a celei privind necesitatea prevenirii pagubei iminente, este imposibil de justificat pe tărâm juridic admisibilitatea reluării analizei judiciare asupra motivelor invocate după ce acestea au fost definitiv tranșate între aceleași părți în cadrul unei cereri anterioare formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, numai pentru motivul că solicitarea nou introdusă ar fi formulată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Faptul că suspendarea executării actului administrativ, dispusă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, durează până la pronunțarea instanței de fond iar cea dispusă în condițiile art. 15 din aceeași lege dăinuie până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond, nu atestă nicidecum existența unor cereri cu obiect diferit ci este urmarea firească a condițiilor de procedură în care poate fi formulată cererea de suspendare.

Așa cum s-a arătat mai sus, obiectul cererii de suspendare a executării actului administrativ este reprezentat de măsura protecției provizorii solicitate de subiectul de sezină până la clarificarea legalității actului administrativ criticabil, pe toată durata contestației asupra legalității actului în discuție, iar o analiză atentă a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 pledează pentru concluzia interdependenței normelor consacrate de legiuitor în acest sens.

Astfel, măsura suspendării executării actului administrativ, dispusă în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de dovada depunerii plângerii prealabile împotriva actului administrativ în discuție, introducerea plângerii marcând, în realitate, debutul contestării legalității actului administrativ, plângerea fiind o condiție prealabilă sesizării instanței de contencios administrativ, a cărei nerespectare atrage inadmisibilitatea acțiunii în anulare.

Măsura suspendării executării actului administrativ, dispusă în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, durează până la pronunțarea instanței de fond, însă, este de subliniat faptul că, dacă acțiunea de fond este admisă, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15 alin. (1) din aceeași lege.

De aceea, faptul că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 recunosc subiectului de sezină posibilitatea solicitării suspendării actului administrativ până la soluționarea definitivă a acțiunii prin care se solicită anularea actului nu constituie un argument pentru a trage concluzia că ne aflăm în prezența unei cereri de suspendare cu obiect diferit, pentru că, așa cum s-a arătat anterior, în ipoteza admiterii acțiunii pe fond se consolidează concluzia instanței de contencios administrativ cu privire la nelegalitatea actului administrativ și efectul păgubitor al acestuia iar suspendarea dispusă în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se întinde, automat, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond.

În raport de aceste considerente, apreciez că durata măsurii suspendării nu poate constitui un criteriu de diferențiere a obiectului cererilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, nefiind în măsură a justifica formularea succesivă de cereri de suspendare a executării pentru aceleași motive.

În concluzie, apreciez legală soluția judecătorului fondului, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nesocotite de către reclamante, prin formularea cererii de suspendare a executării Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanțelor Publice și Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea A. SA pentru aceleași motive ce au fost deduse judecății și în Dosarul nr. x/2016.

Procesat de GGC - GV