ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1533/2021

Ședința publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară să se dispună anularea Adresei cu nr. x/02.06.2014, obligarea intimatei la restituirea către reclamantă a sumei de 69.000 RON achitata către ANCPI cu titlu de garanție în vederea aprobării scoaterii temporare din circuitul agricol a terenului situat în extravilanul comunei Afumați, județul Ilfov, tarlaua x, parcela x, număr cadastral x; obligarea pârâtei la achitarea către reclamantă a dobânzii aferente sumei de 69.000 RON, calculată de la data constituirii - 04.09.2008 - și până la data restituirii efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 96 din 5 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III – a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, astfel cum a fost precizată și extinsă;

- a obligat pârâtul MADR la restituirea către reclamantă a sumei de 68.503,056 RON din totalul sumei de 69.000 RON achitată cu titlu de garanție în vederea aprobării scoaterii temporare din circuitul agricol a terenului situat în extravilanul comunei Afumați, jud. Ilfov, tarlaua x, parcela x, număr cadastral x;

- a obligat același pârât la achitarea în favoarea reclamantei a dobânzii aferente sumei de 68.503,056 RON calculată de la data constituirii garanției - 04.09.2008 - și până la data restituirii efective, la rata dobânzii practicate de Trezoreria Statului;

- a respins în rest cererea.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-pârât a arătat următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de casare recurentul-reclamant afirmă că judecătorul care s-a pronunțat asupra fondului nu a motivat în mod legal soluția dată, atât în fapt cât si in drept.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât invocă prevederile art. 93 din legea nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare. În raport de prevederile legale citate susține că reclamanta nu a îndeplinit condițiile strict si limitativ prevăzute de lege, in sensul ca lucrările de redare a terenului circuitului agricol nu au fost efectuate in termenul de 2 ani prevăzut in Ordin si nici cererea de restituire a taxei de scoatere temporara din circuitul agricol a terenului nu a respectat perioada reglementata in actele normative in vigoare la data promovării cererii de chemare in judecata, situație ce conduce la nerestituirea garanției. Chiar daca instanța in motivare a reținut modificările aduse Legii 18/1991, principiile si criteriile ce stau la baza analizării documentațiilor de restituire a garanțiilor depuse de beneficiari sunt similare celor prevăzute in forma inițiala a actului normativ, condițiile si documentele necesare fiind prevăzute explicit in cadrul art. V al Legii 186/2017.

Se mai invocă și faptul că prin dispozițiile art. 93 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 legiuitorul a avut in vedere "titularul aprobării', respectiv a persoanei care a respectat etapele parcurgerii procedurii si a indeplinirii condițiilor legii pentru scoaterea temporară a terenurilor din producția agricolă și silvică, situație in care reclamanta S.C. A., este clar ca nu se afla.

Totodată, se afirmă că potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, prin constituirea Fondului de ameliorare a fondului funciar din taxele plătite de persoanele fizice și juridice solicitante pentru scoaterile din circuitul agricol, legiuitorul a avut in vedere că, uneori, în situații speciale, obligația de cultivare a terenurilor nu poate fi îndeplinită fie din culpa deținătorilor lor, fie datorită naturii terenurilor. În prezenta speță ne-am afla, potrivit recurentului-pârât, într-o astfel de ipoteză, terenul din discuție fiind supus unui proces de degradare sau poluare a solului cauzat de activitatea economica si sociala a reclamantei, sens in care taxa achitata cu titlu de garanție isi găsește pe deplin justificarea sub aspectul reținerii in raport cu prevederile art. 93 alin. (4) și (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, pana la îndeplinirea obligațiilor de redare a terenului in circuitul agricol.

Referitor al cererea de plată a dobânzii de la data încasării până la data restituirii, recurentul-pârât arată că dobânda prevăzută de acest act normativ se calculează doar pentru perioada de depozit ceea ce în speță echivalează cu perioada 04.09.2008 - 17.09.2010.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicită respingerea cererii sau, cel puțin, cenzurarea cuantumului acestora.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În cadrul întâmpinării se afirmă că sentința este motivată în mod corespunzător astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 este neîntemeiat.

În ceea ce privește existența unui refuz nejustificat de restituire a garanției, intimata-reclamantă afirmă că acest motiv de recurs este inadmisibil întrucât existența acestui refuz nejustificat s-a reținut doar în contradictoriu cu ANCPI care nu a formulat recurs.

Cu privire la aspectele de fond consideră că soluția instanței de fond este legală și temeinică .

II. Soluția instanței de recurs

Analizând probele administrate în cauză și prevederile legale aplicabile Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut în mod corect că pentru realizarea obiectivului de investiții "Organizare de șantier în vederea executării tronson autostrada Bucuresti-Brasov, sect. km 0+000 la km 19+500, laborator, atelier, stație betoane, birouri, stație asfalt, instalație concasare", reclamanta A. a solicitat scoaterea temporară din circuitul agricol a terenului situat în comuna Afumați, județul Ilfov, tarlaua x, parcela x, număr cadastral x.

Pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Județul Ilfov a emis avizul nr. x/10.09.2008 iar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția consolidarea proprietății, reforma structurilor de exploatare și conservarea solului a emis avizul nr. x/16.09.2008 prin care s-a avizat favorabil scoaterea temporară din circuitul agricol a terenului menționat .

Apoi, prin Ordinul nr. 5/17.09.2008, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală Ilfov a aprobat scoaterea temporară din circuitul agricol a terenului cu suprafața de 57.500,00 mp, clasa a III-a de calitate, situat extravilan în județul Ilfov, comuna Afumați, tarlaua x, parcela x, numărul cadastral x, până la data de 17.09.2010 .

În acest scop, reclamanta a achitat la data de 04.09.2008 în contul ANCPI o garanție de 69.000 RON, stabilită în baza Anexei nr. 1 la Legea nr. 18/1991 și conform calculului taxei pentru scoaterea temporară din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilanul localităților .

Din totalul de 57.500 mp scos temporar din cicuitul agricol, prin procesul-verbal nr. x din data de 18.12.2013 a fost redată în circuitul agricol suprafața totală de 57.086 mp .

Prin adresele nr. x/10.04.2014 și nr. y/13.05.2014, reclamanta a solicitat pârâtei Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară restituirea garanției depuse în vederea scoaterii din circuitul agricol a terenului, dar prin adresa nr. x/02.06.2014 s-a refuzat solicitarea, cu motivarea că a fost depășit termenul maxim de 2 ani pentru care a fost aprobată scoaterea din circuitul agricol a terenului.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurentul susține că sentința nu este motivată în mod corespunzător dar nu aduce argumente concrete în sprijinul acestui motiv de recurs. Criticile concrete dezvoltate în motivarea recursului se referă la modalitatea în care instanța a interpretat și aplicat prevederile legale, aceste critici fiind circumscrise exclusiv motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la aspectele de fond, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat în mod corect prevederile legale incidente în speță.

Criticile formulate de recurentul-reclamant cu privire la reținerea existenței unui refuz nejustificat de restituire a garanției nu sunt inadmisibile, așa cum susține intimata-reclamantă, întrucât instanța de fond a obligat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la restituirea acestei garanții astfel încât această autoritate are un interes legitim să critice sentința cu privire la acest aspect.

Aceste critici sunt, însă, nefondate pentru următoarele considerente:

În primul rând, trebuie observat faptul că recurentul citează în cadrul recursului textul art. 93 din legea nr. 81/1991 în forma în vigoare la data formulării recursului or instanța de fond s-a raportat în mod corect la forma articolului la data aprobării scoaterii temporare a terenului din circuitul agricol, aceasta fiind norma legală aplicabilă în speță în conformitate cu principiul tempus regit actum.

În raport cu această normă legală, în mod corect s-a reținut faptul că nu se prevede nicio sancțiune legată de restituirea garanției în cazul depășirii termenului pentru care a fost aprobată scoaterea terenului din circuitul agricol ci se prevede posibilitatea reținerii garanției achitate la momentul aprobării doar în situația în care readucerea terenului la starea inițială nu este realizată nici în urma unui nou termen acordat de autoritatea competentă.

În acest sens, norma legală incidentă prevedea, la data aprobării scoaterii terenului din circuitul agricol, următoarele:

"(1) Pentru scoaterea temporară a terenurilor din producția agricolă și silvică, titularul aprobării este obligat să depună o garanție în bani egală cu taxa prevăzută pentru scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol sau silvic, într-un cont special al Fondului de ameliorare a fondului funciar.

(2) Pentru taxa prevăzută la art. 92 alin. (4) și pentru garanția prevăzută la alin. (1), depuse în Fondul de ameliorare a fondului funciar, se primește de către titular o dobândă aplicată de societatea bancară pentru perioada de depozit.

(3) După îndeplinirea obligațiilor prevăzute cu privire la redarea terenurilor, la confirmarea organelor județene agricole sau silvice și a proprietarului terenului, titularul va primi garanția depusă și dobânda bancară.

(4) În cazul în care titularul aprobării nu execută lucrările de calitate și la termenele prevăzute în actele aprobatoare, organul agricol sau silvic de specialitate, în baza constatării situației de fapt, dispune să execute lucrările de redare cu cheltuieli din garanția depusă.

(5) Dacă titularul aprobării nu execută lucrările într-un nou termen și la calitatea stabilită de organul agricol sau silvic, întreaga garanție rămâne în Fondul de ameliorare a fondului funciar."

Or, în mod corect instanța a avut în vedere faptul că după expirarea termenului pentru care a fost aprobată scoaterea terenului din circuitul agricol autoritatea publică nu a solicitat titularului autorizației să readucă terenul în starea inițială într-un termen precis iar lucrările au fost, în final, executate tot de titularul autorizației pe cheltuiala sa astfel încât nu se justifica reținerea garanției.

Modificarea legislativă a fost în mod corect subliniată de instanța de fond care a arătat faptul că în noua legislație se vorbește de plata unei taxe inclusiv pentru scoaterea temporară a unui teren din circuitul agricol în timp ce, potrivit formei incidente în speță, pentru scoaterea temporară a terenului din circuitul agricol se achita o garanție. Or, cât timp obligația a cărei executare o garanta a fost adusă la îndeplinire pe cheltuiala reclamantei nu se mai justifica în niciun mod reținerea garanției aferente.

Faptul că textul legii se referă la titularul aprobării nu poate fi interpretat în sensul că după expirarea perioadei pentru care a fost aprobată scoaterea terenului din circuitul agricol nu mai există niciun titular al aprobării și, implicit, nici posibilitatea restituirii garanției. Este dor o modalitate de desemnare a unei părți din raportul de drept administrativ fără a se putea specula în legătură cu intenția legiuitorului de limitare a drepturilor celui în favoarea căruia a fost emisă aprobarea de scoatere a terenului din circuitul agricol la perioada de valabilitate a respectivei autorizații.

Susținerea din recurs referitoare la degradarea sau poluarea solului ca urmare a activității economice și sociale a intimatei-recurente excede aspectelor analizate de instanța de fond, aceasta reținând faptul că, prin procesul-verbal nr. x/18.12.2013 a fost confirmată redarea în circuitul agricol a suprafeței de 57.086 mp din totalul de 57.500 m.p. Dacă existau probleme legate de starea acestei suprafețe de teren ele ar fi trebuit să fie relevate în respectivul proces-verbal sau, cel mai târziu, în fața primei instanțe, instanța de recurs fiind investită cu cenzurarea modului în care prima instanță a soluționat aspectele care i-au fost supuse analizei.

În ceea ce privește dobânda pentru garanția nerestituită, prima instanță a reținut în mod corect faptul că, potrivit art. 93 alin. (2) din legea nr. 18/1991 "se primește de către titular o dobândă aplicată de societatea bancară pentru perioada de depozit." De asemenea, sunt corecte considerentele sentinței potrivit cărora prin sintagma perioada de depozit se înțelege perioada efectivă pe durata căreia a fost depozitată garanția. Recurentul susține că perioada pentru care dobânzile ar putea fi acordate este perioada de depozit care în speță echivalează cu perioada 04.09.2008-17.09.2010 dar nu aduce argumente concrete în favoarea acestei teze. De altfel, în condițiile în care, cel puțin pentru perioada ulterioară momentului redării terenului circuitului agricol s-a reținut în mod corect că refuzul de restituire a garanției a fost unul nelegal nu s-ar putea susține teza potrivit căreia dobânda se datorează doar pentru perioada în care reținerea dobânzii a fost legală dar nu se mai datorează pentru perioada în care autoritatea publică în mod nelegal a refuzat să restituie această sumă de bani.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată se constată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe o astfel de cerere, reclamanta declarând că înțelege să își recupereze cheltuielile de judecată pe cale separată.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 96 din 5 aprilie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.