ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 947/2023

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 21 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., prin mandatar C. S.R.L., constatarea faptului că reclamanta a fost evinsă parțial de către pârâtă cu suma de 1.028,939,78 euro, ca urmare a transmiterii prin Contractul de cesiune nr. x/26.06.2015 autentificat de D. și E. sub nr. x/26.06.2015, a unei creanțe în cuantum de 5.578.048,93 euro, în condițiile în care deținea în fapt, la data cesiunii, numai o creanță în cuantum de 4.549.109,15 euro, și cu suma de 4.500.000 euro, ca urmare a transmiterii prin Contractul de cesiune nr. x/26.06.2015 autentificat de D. și E. sub nr. x/26.06.2015, a unui accesoriu al creanței cedate reprezentat de ipoteca reală imobiliară asupra imobilului situat în Comuna Afumați, județul Ilfov, Tarla 98, parcela x, 370/24 și A370/25 identificat cu număr cadastral x, înscris în CF nr. x a localității Afumați, proprietatea garantului F. S.R.L., ipotecă care fusese deja stinsă la data cesiunii, precum și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.191.494.79 Euro si 17.158,50 RON, reprezentând:

- 811.800 euro, restituirea cotei părți din prețul cesiunii ca urmare a evicțiunii aferente transmiterii unei creanțe inexistente în cuantum de 1.028.939,78 euro;

- 1.379.694,79 euro, restituirea cotei părți din prețul cesiunii ca urmare a evicțiunii aferente transmiterii prin cesiune a unei ipoteci deja stinse Ia data cesiunii;

- 17.158,50 RON, reprezentând cota parte din cheltuielile încheierii și executării Contractului de cesiune, cu cheltuieli de judecată.

La 19 noiembrie 2020, reclamanta a depus cerere modificatoare, prin care a arătat că menține doar capetele de cerere privind constatarea faptului că a fost evinsă parțial de către pârâtă cu suma de 1.028,939,78 euro, ca urmare a transmiterii prin Contractul de cesiune nr. x/26.06.2015 autentificat de D. și E. sub nr. x/26.06.2015, precum și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 811.800 Euro si 17.158,50 RON.

Prin sentința civilă nr. 1764 din 8 octombrie 2020, Tribunalul a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 19.120 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 781 din 17 mai 2022, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1764 din 08.10.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., prin mandatar C. S.R.L., și a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea, a constatat că reclamanta a fost evinsă parțial cu suma de 1.028.939,78 euro, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 811.800 euro, reprezentând restituirea părții din prețul cesiunii corespunzătoare valorii creanței evinse și 17.158,50 RON, reprezentând cotă parte din cheltuielile încheierii contractului de cesiune nr. x/26.06.2015, precum și la plata sumei de 144.227,07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată primă instanță și apel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B., prin mandatar C. S.R.L., indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de recurs.

În motivarea recursului, după expunerea situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în cauză, recurenta-pârâtă a arătat, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanța de apel, și-a motivat decizia pe baza unor considerente ale sentinței nr. 588/2017, cărora le-a atribuit putere de lucru judecat cu încălcarea art. 430 și 431 C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut că s-ar fi stabilit, prin sentința menționată, că pârâta B. nu a putut transmite reclamantei A. creanța în valoare de 486.179 RON (recuperată în dosarele execuționale), creanța în valoare de 2.201.513,19 RON (ce nu a făcut obiectul cesiunii între G. și pârâtă) și nici dreptul de a percepe dobânzi penalizatoare sau contractuale. Primele două sume nu prezintă relevanță în cauză, întrucât nu fac parte din obiectul pretențiilor reclamantei.

Or, prin sentința civilă nr. 588/2017, nu s-a stabilit că A. nu are dreptul de a calcula accesorii, astfel că acest aspect nu se poate impune cu autoritate de lucru judecat pentru a justifica pretinsa evingere a reclamantei cu suma de 11.885.053,05 RON. Creanța suplimentară constând în accesorii a fost respinsă pe baza unor argumente total distincte de inexistența dreptului recurentei de a percepe dobânzi și penalități, principalul fiind legat de momentul și modul concret în care această creanță a fost solicitată în procedura insolventei debitoarei H. S.R.L..

Pretinsa evingere nu poate fi analizată decât prin raportare la considerentele prin care judecătorul-sindic a dispus în legătură cu creanța suplimentară pretinsă de reclamantă și contestată în dosarele a23. a24, a26, a28, a31. Astfel, în analiza înlăturării creanței suplimentare solicitate de către reclamantă, instanța a avut în vedere, pe lângă restricțiile legale prevăzute de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, și faptul că în condițiile în care declarația de creanță nu este însoțită de documente justificative, soluția legală este de respingere a cererii, iar nu de înscriere sub condiție până la prezentarea titlului.

Prin urmare, rezultă încă o dată că suma este înlăturată pe complet alte rațiuni (nedovedire/insuficiență a probatoriului), iar nu pe rațiuni de inexistență a dreptului B. de a percepe dobânzi și penalități.

Recurenta-pârâtă a susținut că, pentru a fi în prezența unor considerente decizorii care să poată fi valorificate cu putere de lucru judecat, ar fi fost necesar ca cele reținute în privința imposibilității G. și a pârâtei de a percepe dobânzi și penalități după data deschiderii procedurii să aibă impact ori să concureze la soluția dispusă în dosarul x/2013

Or, prin considerentele în discuție instanța s-a raportat la situația executării silite (derulată în paralel de pârâtă), iar nu la regulile ce guvernează procedura insolvenței, unde nu este vorba de o percepere de dobânzi, ci de o calculare în condițiile art. 41 alin. (2).

De asemenea, a invocat recurenta o reținere contradictorie și selectivă a autorității de lucru judecat, întrucât, prin aceeași sentință, dreptul reclamantei de a calcula accesorii în cuantum de 11.885.053 RON nu a fost infirmat.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă a privit depășirea limitelor învestirii instanței, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (16) si art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Prin cererea introductivă, reclamanta a invocat în susținerea evicțiunii exclusiv faptul înlăturării de către Tribunalul Ilfov, prin sentința civilă nr. 588/2017 pronunțată în dosarul x/2013, a creanței în cuantum de 11.885.053 RON înscrisă în Tabelul suplimentar de creanței al H. S.R.L..

A susținut recurenta că, din moment ce reclamanta nu a pretins drept cauză a evicțiunii soluția dispusă în dosarul asociat a45 (diminuarea creanței B. cu 486.179 RON și 2.201.513,19 RON), ci exclusiv înlăturarea sumei suplimentare de 11.885.053 RON, instanța de apel nu putea valorifica niște considerente (oricum supraabundente) expuse în soluționarea acestei contestații, decât prin încălcarea limitelor învestirii.

S-a subliniat că recurenta-pârâtă nu a fost parte în dosarul asociat a23, ci a fost atrasă în proces prin conexarea dosarului a45 la dosarul a23, calitatea procesuală fiind oricum discutabilă în raport de faptul că nu mai deținea creanța și nici dreptul de a fi în Tabel la momentul introducerii contestației a45, dar și de faptul că toți contestatorii au formulat cereri de renunțare la contestația a45 (de care instanța nu a luat act). Dosarul asociat a45 nu a vizat dreptul reclamantei de a se înscrie în Tabelul suplimentar de creanțe cu accesoriile calculate după data deschiderii procedurii (cauza evicțiunii pretinse de reclamantă).

Prin urmare, raportat la faptul că soluția din sentința civilă nr. 588/2017 pronunțată în ceea ce privește acțiunea din dosarul asociat a45 nu a făcut parte din pretențiile acțiunii în evicțiune, întreaga argumentație ce valorifică considerentele date în soluționarea respectivei contestații se situează în afara limitelor învestirii.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că decizia recurată cuprinde mai multe considerente contradictorii, dar și străine de cauză.

Instanța de apel a adăugat la raționamentul judecătorului-sindic din sentința civilă nr. 588/2017, creând o legătură între considerentele esențialmente diferite pentru care s-au admis contestațiile la Tabelul definitiv rectificat, respectiv la Tabelul suplimentar. Judecătorul-sindic nu a valorificat în cadrul contestației la Tabelul suplimentar vreunul dintre considerente expuse anterior în privința soluției din dosarul a45 ce vizează contestația la Tabelul definitiv rectificat. Prin urmare, afirmația că și dacă ar fi lipsit cererea de actualizare o creanței din partea apelantei și contestațiile aferente la Tabelul suplimentar, evicțiunea parțiala a apelantei tot ar fi avut loc (...) este străină de cauză, fiind un raționament a fortiori ce, pentru a fi preluat, ar fi trebui să se regăsească în sentința civilă nr. 588/2017, de unde lipsește cu desăvârșire.

Curtea de Apel a refuzat să motiveze evidenta discrepanță între pretinsa intervenire a evicțiunii odată cu pronunțarea sentinței civile nr. 588/2017, ca urmare a imposibilității perceperii ulterioare rezilierii a unor dobânzi contractuale sau penalizatoare, respectiv a imposibilității pârâtei de a transmite mai mult decât creanța cu care a fost înregistrată la masa credală, cu însăși poziția reclamantei din cesiunea de creanță intervenită între acesta și cesionarul I. după pronunțarea sentinței civile nr. 588/2017.

Pe de o parte, s-a făcut abstracție totală de poziția reclamantei la încheierea Contractului de cesiune, respectiv la promovarea acțiunii, din cererea introductivă rezultând că aceasta avea deplina reprezentare atât a faptului că diferența dintre valoarea cesionată și cea înscrisă în Tabel reprezintă accesorii calculate în conformitate cu art. 41 alin. (2) din Legea 85/2006, cât și a dreptului de a le calcula, în virtutea calității de creditor garantat ce i-a fost transmisă, respectiv a valorii garanțiilor imobiliare ce însoțeau creanța cesionată.

Pe de altă parte, s-a ignorat faptul că intimata a cedat, după data pronunțării sentinței civile nr. 588/2017, o creanță în cuantum de 5.578.048,93 Eur, respectiv cu mult mai mult decât valoarea înscrisă în Tabel, confirmând convingerea acesteia că are în patrimoniu inclusiv dreptul de a calcula accesorii în conformitate cu art. 41 alin. (2) din lege.

S-a arătat că o evidentă contradicție rezultă și din modul în care instanța a valorificat împreună considerentele prin care se dezleagă contestația la Tabelul definitiv, cu cele prin care se dezleagă contestațiile la Tabelul suplimentar, din sentința civilă nr. 588/2017.

Mergând pe raționamentul curții de apel, din moment ce dreptul de a calcula accesorii nu se regăsea în patrimoniul pârâtei, el nu putea fi transmis și prin urmare nici pretins sub nicio formă și la niciun moment de niciun titular al creanței împotriva H. S.R.L..

Or, instanța de apel a reluat în motivare și a valorificat și considerentele prin care judecătorul-sindic a dezlegat dosarul ce a vizat contestarea creanței pârâtei din Tabelul definitiv potrivit cărora: "dreptul unui creditor garantat de o percepe penalități și dobânzi după data deschiderii procedurii este supus unor restricții legale, iar modalitatea practică de realizare o acestui drept este cel puțin discutabilă", "dar in niciun caz nu se realizează prin înscrierea acestora în tabelul suplimentar".

Din aceste considerente, a susținut recurenta, rezultă fără dubiu că instanța nu a considerat că dreptul de a calcula accesorii nu există în persoana cedentului și nici în persoana cesionarilor subsecvenți și nu ar putea fi pretins în nicio împrejurare. Din contră, judecătorul-sindic admite că acest drept, supus unor restricții legale, ar putea fi valorificat în altă modalitate

Nu se exclude așadar teza susținută de recurentă, anume că în temeiul art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, pârâta ar fi avut dreptul să solicite la data valorificării imobilelor și accesoriile calculate până la data valorificării imobilelor aduse in garanție, în situația in care valorificarea activelor asupra cărora poartă garanția s-ar fi făcut la un preț mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau tabelul definitiv consolidat.

Curtea a reținut, la fila x, că apelanta-reclamantă nu ar fi fost parte în dosarul x/2013, dar aceste afirmații sunt contrazise chiar de Curte.

Astfel, la fila x a hotărârii atacate, se afirmă că reclamanta s-a substituit pe deplin cedentului (pârâtei) preluând poziția procesuală a acesteia cu privire la procedurile de insolvență și executare silită. Având în vedere acest considerent, reclamanta nu putea să nu aibă calitatea de parte în dosarul asociat a45, dosar promovat după data cesiunii și în legătură cu creanța sa. La fila x, instanța reține în plus ca dosarele asociate nr. x au fost conexate la dosarul nr. x/2013, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 588/02.03.2017.

În opinia recurentei, motivele instanței de apel sunt contradictorii și în privința considerentelor de la fila x, întrucât, pe de o parte, se reține faptul că "în cazul de față este adevărat ca apelanta nu a atras-o pe intimată în procesul ce a făcut obiectul dosarelor asociate care au privit tabelul suplimentar (a23, o23, o24, a26, o28) și nici nu a declarat în termen legal apel împotriva sentinței civile nr. 588/02.03.2017", iar pe de alta parte, că în dosarul asociat x, intimata a fost parte, iar apelanta (A.) nu, în condițiile în care pe de-o parte dosarul nr. x/2013 a fost conexat la dosarul nr. x/2013, iar din însuși dispozitivul sentinței civile nr. 588/2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013, rezultă faptul că reclamanta a fost parte atât în contestația împotriva Tabelului definitiv rectificat, cât și în cele împotriva Tabelului suplimentar.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanța a încălcat și aplicat greșit mai multe dispoziții de drept material.

Sub un prim aspect, s-a arătat că instanța de apel a interpretat în mod eronat norma de drept material de la art. 41 alin. (2) din Legea 85/2006, infirmând dreptul creditorului garantat înscris la masa credală de a calcula accesorii în ipoteza rezilierii Contractelor de credit (în realitate prin exigibilizarea lor anticipată). Dincolo de faptul că argumentația curții de apel se bazează pe o părere a judecătorului-sindic exprimată prin sentința civilă nr. 588/2017, iar nu pe un considerent decisiv ori decizoriu, suprimarea acestui drept nu putea interveni decât prin anularea clauzelor contractuale. Din moment ce niciuna dintre contestațiile conexate nu au avut ca obiect anularea/constatarea ineficientei vreunei clauze din Contractele de credit, afirmațiile judecătorului-sindic sunt nu numai în afara cadrului procesual ci și lipsite de orice consecințe.

S-a mai arătat că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 41 alin. (2) din Legea 85/2006 și prin raportare la fapta imputată, respectiv evingerea A. de sumele calculate în temeiul respectivului articol. Pentru a exista o evicțiune în raport de aceste sume ele trebuiau cu prioritate solicitate în contextul și la momentul prevăzut de respectivul articol, acesta fiind sensul dezlegării instanței din sentința civilă nr. 588/2017.

Condiția nedobândirii prin cesiune a fracțiunii creanței compusă din respectivele sume se verifică prin probarea unui refuz al lichidatorului judiciar de a imputa valoarea imobilului vândut, ce excedează creanței înscrise în Tabel, asupra accesoriilor, însă această imposibilitate a reclamantei de a imputa respectiva valoare asupra accesoriilor nu a fost în vreun fel probată și nici nu poate fi probată întrucât aceasta din urmă a cedat mai departe creanța către un terț cesionar (I.). Mai mult, I. nu a reclamat de la A. împrejurarea că ar fi fost evins de o parte din creanța transmisă, în contextul în care valoarea nominală a creanței indicate a fi transmisă de reclamantă a fost de 5.578.048,93 Eur, adică a inclus cel puțin accesoriile calculate de G. și de pârâtă.

Recurenta – pârâtă a arătat și că instanța a nesocotit, respectiv a aplicat greșit art. 1698 alin. (1) C. civ. privind dreptul părților de a extinde sau de a limita obligația de garanție, sau chiar de a-l exonera pe vânzător de răspunderea pentru evicțiune. Părțile erau libere să fixeze limitele garanției inclusiv prin exonerarea cedentului de orice răspundere pentru nerealizarea creanței în procedura insolenței. Diminuarea creanței cu valoarea accesoriilor calculate după data deschiderii, reținută de instanța de apel în temeiul considerentelor sentinței civile nr. 588/2017, reprezintă o pierdere aflată atât în legătura cu executarea silita (dreptul ar fi fost invalidat prin declarația de exigibilizare anticipată), cât și în legătură cu starea de insolvență (fiind reținută într-o contestație promovată în această procedură). Este vorba de o pierdere in legătură cu creanța cesionată, iar nu de o nerealizare a creanței cesionate.

Or, această pretinsă pierdere a dreptului de a percepe dobânzi si penalități a fost acoperită de clauzele de exonerare (art. 3.6 din Contractul de cesiune), astfel că instanța nu poate cenzura manifestarea de voință a părților ce dă efect textului legal.

În ceea ce privește nesocotirea prevederilor art. 1585 alin. (2) C. civ. prin extinderea nepermisă a răspunderii cedentului, recurenta – pârâtă a arătat că cedentul garantează existența creanței la momentul cesiunii, dată la care nu exista nicio contestație în legătură cu poziția B. din Tabel și nici vreo perspectivă a invalidării vreunei clauze contractuale.

O cauză sau circumstanță ce ar putea interveni ulterior acestei date, bazată pe opinia unei instanțe într-o cauză care nici măcar nu viza obiectul asupra căruia se opinează (dreptul de a calcula accesorii în raport de rezilierea contractelor de credit) nu atrage răspunderea cedentului.

Tot în legătură cu aplicarea art. 1585 C. civ., s-a arătat că cedentul răspunde dacă prin fapta proprie, singură ori concurentă cu fapta unei alte persoane, cesionarul nu dobândește creanța în patrimoniul sau nu poate să o facă opozabila terților, în timp ce instanța de apel își bazează decizia pe o interpretare juridică cu privire la posibilitatea calculării de accesorii după un anumit moment, iar nu pe săvârșirea de către pârâtă a unei fapte proprii, în concurență sau nu cu fapta altei persoane.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a interpretat greșit și prevederile art. 1705 alin. (1) C. civ., aplicabile și în materia cesiunii de creanță, care obligă cesionarul să îl cheme in judecată pe cedent în procesul în care există riscul evicțiunii și de a gestiona procesul într-un mod diligent, dar și prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ.. potrivit cărora debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minima diligență.

Pierderea calității de creditor de către pârâtă este esențială în aprecierea conduitei procesuale a reclamantei, iar instanța a refuzat să aplice textele invocate mai sus, deși A., în calitate de parte în toate contestațiile ce au vizat creanța sa (Tabel definitiv și Tabel suplimentar), a gestionat procesul cu o totală lipsă de diligență: nu a formulat cerere de atragere a pârâtei în cauză, nu s-a apărat cu argumente solide pe principalul aspect legat de pretindere înscrierii creanței constând în accesorii în tabelul suplimentar și, mai ales, a formulat apelul tardiv.

În fine, s-a arătat că instanța de apel a încălcat prevederile 1532 C. civ., acceptând că un prejudiciu ce nu s-a concretizat și nici măcar nu poate fi cuantificat poate fi indemnizat doar pe baza unui calcul ipotetic al diferenței proporționale dintre valoarea creanței pretins retransmisă prin cesiune și valoarea prețului,

Un prejudiciu viitor este cert atunci când se referă, atât la existența, cât și la întinderea sa. Or, din moment ce dreptul de a beneficia de încasarea accesoriilor, conform art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, este un drept sub condiție, iar condiția nu s-a putut verifica până la data introducerii acțiunii, prejudiciul rămâne la rândul său incert, până la momentul vânzării bunurilor aflate în garanția creditorului. Doar la acest moment se stabilește valoarea creanței acoperite prin garanții, respectiv a restului rămas neacoperit.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța de apel aceasta a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, bazată pe probele administrate în cauză, pe stabilirea precisă a situației de fapt și pe o aplicare corectă a prevederilor legale incidente. Au fost reiterate statuările cu putere de lucru judecat ale sentinței civile nr. 588/02.03.2017, în soluționarea contestației la tabelele definitive rectificate, care s-a susținut că privea în mod exclusiv creanța G. transmisă către B., și a precizat intimata că, în realitate, acțiunea a fost fundamentată pe aspectul că nu i-a fost transmisă în patrimoniu creanța cesionată în valoare de 5.578.048,93 euro. pentru că nici cedentul inițial (G.) nu a transmis către pârâtă o astfel de creanță prin contractul de cesiune nr. x/2014, motiv pentru care se impune înlăturarea acestor pretinse critici de nelegalitate.

De asemenea, s-a solicitat obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de partea adversă și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și dezvoltat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenta - pârâtă și temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Potrivit situației de fapt reținute de instanța de apel, prin încheierea civilă nr. 590/20.06.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Ilfov a dispus, în temeiul art. 32 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei S.C. H. S.R.L..

Prin declarația de creanță formulată în dosarul de insolvență, G. S.A. a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei S.C. H. S.R.L. cu o creanță garantată de 5.066.383,34 Eur și 277,98 RON, din care 4.580.853,74 Eur și 156 RON reprezentau soldul creditelor acordate debitoarei în baza contractelor nr. x/13.08.2003, nr. y/30.03.2012 și nr. 1818/28.09.2012, iar 485.529,60 Eur și 121,90 RON reprezentau soldul creditului acordat societății J. S.R.L. prin contractul nr. x/28.09.2012 și garantat cu bunurile debitoarei H. S.R.L..

G. S.A. a fost înscrisă cu întreaga valoare solicitată în Tabelul preliminar al creanțelor asupra averii debitoarei, publicat în BPI nr. 19027/14.11.2013, respectiv creanța de 20.769.746,90 RON, rezultată din contractele nr. x, 1768 și nr. 1818 (20.769.590,85 RON - echivalentul în RON la cursul BNR din 20.06.2013 al sumei de 4.580.853,74 Eur + 156 RON) și 2.201.513,19 RON, creanță nescadentă rezultată din contractul nr. x

Prin contractul de cesiune nr. x/26.06.2014, G. a transmis către pârâta B. creanța deținută asupra debitoarei în temeiul contractelor nr. x, nr. 1768 și nr. 1818.

Potrivit mențiunilor cuprinse în Anexa la contractul de cesiune și precizărilor depuse în apel, s-a reținut că valoarea creanței transmise a fost de 5.211.592,85 Eur, din care 4.504.863,24 Eur pentru contractul nr. x, 447.196,90 Eur pentru contractul nr. x și 259.532,71 Eur pentru contractul nr. x

Obiectul cesiunii intervenite la 26.06.2014 nu l-a constituit și creanța deținută împotriva societății J. S.R.L. în temeiul contractului nr. x/28.09.2012 și garantată cu bunurile debitoarei H. S.R.L., în valoare de 2.201.513,19 RON (485.529,60 Eur + 121,90 RON).

Observând valoarea creanței cedate, de 5.211.592,85 Eur, respectiv 23.629.361,98 RON la cursul de la data deschiderii procedurii asupra debitoarei – 20.06.2013 (art. 69 alin. (2) din Legea nr. 85/2006), instanța de apel a reținut că s-au transmis prin cesiune nu doar suma înscrisă în Tabelul preliminar al creanțelor asupra debitoarei - 20.769.746,90 RON, ci și accesorii calculate de cedent după data deschiderii procedurii insolvenței.

În Tabelul definitiv publicat în BPI nr. 12972/09.07.2014, G. S.A. a fost înscrisă cu creanța din Tabelul preliminar, de 22.971.260,04 RON (20.769.746,90 RON +2.201.513,19 RON).

Deși creanța decurgând din contractul nr. x nu făcuse obiectul cesiunii, în Tabelul definitiv rectificat publicat în BPI nr. 15635/04.09.2014 pârâta B. a fost menționată tot cu o creanță garantată în valoare de 22.971.260,04 RON, din care 20.769.746,90 RON deținută în temeiul contractelor nr. x, nr. 1768 și nr. 1818 și 2.201.513,19 RON, creanță nescadentă rezultată din contractul nr. x

Aceeași valoare a creanței a fost menționată și în Tabelul definitiv rectificat al creanțelor publicat în BPI nr. 4330/05.03.2015.

Prin contractul de cesiune nr. x/26.06.2015, autentificat sub nr. x/25.06.2015 de BNP D. și E., pârâtă a transmis reclamantei A. o creanță în cuantum de 5.578.048,93 Eur (echivalentul sumei de 25.290.873,84 RON, la cursul de la 20.06.2013), pe care a declarat că o deține împotriva debitoarei H. S.R.L. în baza contractelor de credit nr. x, precum și a contractului de cesiune nr. x/26.06.2014.

Potrivit susținerilor pârâtei înseși din cuprinsul întâmpinării depuse în fața primei instanțe și a precizărilor din apel, creanța cuprindea inclusiv sumele calculate cu titlul de accesorii, conform art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, după data deschiderii procedurii insolvenței asupra debitoarei H. S.R.L..

Prin încheierea din 30.07.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Ilfov a dispus intrarea în faliment a debitoarei.

În acest context, reclamanta A. a formulat cerere de actualizare a creanței, solicitând înscrierea în Tabelul suplimentar cu suma de 2.689.412,80 Eur (11.885.053.05 RON), reprezentând accesorii calculate pe perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii generale – 20.06.2013 și data intrării în faliment – 30.07.2015.

Solicitarea apelantei a fost admisă, aceasta fiind înscrisă în Tabelul suplimentar al creanțelor, publicat în BPI nr. 17608/19.10.2015 cu suma de 11.885.053 RON, reprezentând dobânzi, dobânzi penalizatoare și comisioane calculate după data deschiderii procedurii de insolvență.

Împotriva creanței creditoarei A. au fost formulate contestații la Tabelul suplimentar care au format obiectul dosarelor asociate nr. x, în timp ce împotriva creanței creditoarei B., a fost formulată contestația la Tabelul definitiv rectificat, ce a format obiectul dosarului asociat nr. x/2013

Dosarele asociate a28, a26, a24, a31 și a45 au fost conexate la dosarul a23, în care a fost pronunțată de către Tribunalul Ilfov sentința civilă nr. 588/02.03.2017, rămasă definitivă.

Prin sentința menționată au fost admise în parte contestațiile privind Tabelul definitiv rectificat, dispunându-se înscrierea creditorului B. cu o creanță de 20.283.567,9 RON (din suma de 22.971.260,04 RON s-au scăzut sumele de 486.179 RON și 2.201.513,19 RON), în temeiul contractului de cesiune nr. x/2014 și a contractelor de credit nr. x și au fost admise contestațiile la Tabelul suplimentar, dispunându-se eliminarea creanței de 11.885.053 RON.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei de față, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate faptului că a fost evinsă parțial de către pârâtă cu suma de 1.028,939,78 Eur, ca urmare a transmiterii de către pârâtă, prin Contractul de cesiune nr. x/26.06.2015 autentificat de D. și E. sub nr. x/26.06.2015, a unei creanțe în cuantum de 5.578.048,93 Eur, în condițiile în care cedenta deținea în fapt, la data cesiunii, numai o creanță în cuantum de 4.549.109,15 euro, precum și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 811.800 Eur, reprezentând restituirea părții din prețul cesiunii corespunzătoare valorii creanței evinse, și 17.158,50 RON, reprezentând cota-parte din cheltuielile încheierii contractului de cesiune nr. x/26.06.2015.

Pornind de la această precizare a premiselor litigiului și a limitelor cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, criticile formulate neputând fi primite.

Astfel, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a motivat decizia pe baza unor considerente ale sentinței civile nr. 588/2017, cărora le-a atribuit putere de lucru judecat cu încălcarea art. 430 și 431 C. proc. civ.

Sub acest prim aspect, se reține că prin sentința civilă nr. 588/02.03.2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în soluționarea contestației la Tabelul definitiv rectificat și care privea creanța transmisă de G. către B., s-au statuat următoarele:

- în cadrul celor 3 dosare de executare silită demarate în baza contractelor de credit nr. x/13.08.2003. nr. 1768/30.03.2012 și nr. 1818/28.09.2012, B. a recuperat suma de 486.179 RON, astfel că această creanță nu mai putea face obiectul cesiunii de creanță nr. 1/26.06.2015 si nici al dreptului dobândit de cesionarul A.:

- desfășurarea executării silite presupune rezilierea contractelor de credit in cauză, astfel că nu mai este posibilă perceperea ulterioară datei rezilierii a unor dobânzi contractuale sau penalizatoare, deoarece toate sumele datorate in temeiul contractului, inclusiv clauza penală devin exigibile la data rezilierii;

- faptul că s-a desfășurat executarea silită și pentru astfel de sume nu are relevanță in această procedură, deoarece creditorul G. nu putea transmite decât creanța cu care a fost înregistrat la masa credală în tabelul preliminar și definitiv conform celor de mai sus, iar dobânzile si penalitățile ce nu au curs pentru acest creditor nu puteau fi percepute retroactiv de creditorul cesionar.

- G. a solicitat înscrierea în tabelul preliminar cu o creanță în cuantum fix, prin urmare nici un creditor cesionar nu poate solicita înscrierea în tabelele definitiv si cele actualizate cu o altă creanță decât cea înregistrată în favoarea creditorului cedent, în caz contrar ar însemna posibilitatea eludării la nesfârșit a prevederilor legate de formularea declarațiilor de creanță într-un anumit termen, cf. art. 62 și 64 din Legea nr. 85/2006.

În raport cu aceste dezlegări, se constată că instanța a tranșat cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 588/02.03.2017, faptul că nu mai este posibilă perceperea ulterioară datei rezilierii a unor dobânzi contractuale sau penalizatoare, deoarece toate sumele datorate in temeiul contractului, inclusiv clauza penală, devin exigibile la data rezilierii și, decurgând din acesta, chestiunea întinderii creanței pe care creditorul inițial putea să o transmită, stabilind că "nu putea transmite decât creanța cu care a fost înregistrat la masa credală în tabelul preliminar și definitiv conform celor de mai sus, iar dobânzile și penalitățile ce nu au curs pentru acest creditor nu puteau fi percepute retroactiv de creditorul cesionar".

Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ. "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Contrar susținerilor recurentei-parate, considerentele la care s-a făcut mai sus referire au caracter decizoriu, argumentele nefiind distincte de inexistența dreptului de a percepe dobânzi si penalități ci, dimpotrivă, întemeiate pe aceasta, în condițiile în care s-a reținut că titularul inițial al creanței, G., nu putea transmite către creditorul-cesionar B. decât creanța cu care a fost înregistrat la masa credală în Tabelul preliminar și Tabelul definitiv, iar dobânzile ce nu au curs pentru creditorul cedent G. S.A. nu puteau fi percepute retroactiv de creditorul cesionar.

Prin urmare, statuările sentinței civile nr. 588/02.03.2017 pronunțate de Tribunalul Ilfov, intrate in puterea lucrului judecat, au fost in mod corect valorificate de instanța de prim control judiciar, cu respectarea dispozițiilor art. 430 și 431 C. proc. civ.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă, circumscrisă aceluiași motiv de casare (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), privește depășirea limitelor învestirii instanței, arătându-se că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 22 alin. (16) și art. 478 alin. (3) C. proc. civ., întrucât acțiunea introductivă ar fi fost întemeiată exclusiv pe faptul înlăturării de către Tribunalul Ilfov a creanței în cuantum de 11.885.053 RON, înscrisă in tabelul suplimentar.

Analizând, însă, conținutul acțiunii deduse judecății, astfel cum a fost modificată, Înalta Curte reține că intimata-reclamanta a solicitat să se constate că a fost evinsă parțial de către pârâtă cu suma de 1.028,939,78 Eur, cererea fiind fundamentată pe faptul că pârâta nu i-a transmis în patrimoniu creanța din Contractul de cesiune nr. x/26.06.2015, în valoare de 5.578.048,93 Eur. pentru că nici cedentul inițial, G. S.A., nu a transmis către cesionarul-inițial B. o astfel de creanță prin contractul de cesiune nr. x/26.06.2014.

În acest sens, se reține că în acțiunea introductiva reclamanta a făcut referire in mod expres la dezlegările sentinței civile nr. 588/02.03.2017, arătând: " ... Se poate constata astfel că, în realitate, B. deținea împotriva H. S.R.L.. la data cesiunii, numai o creanță în cuantum de 20.283.567,90 RON (echivalentul a 4.549.109,15 euro la cursul de schimb de la data deschiderii procedurii de insolvența de 4.4588 RON/euro). Or. aceasta a cesionat către subscrisa o creanță mult mai mare (în cuantum de 5.578.048.93 euro), respectiv cu 1.028.939.78 euro mai mult decât creanța pe care o deținea în realitate. Subscrisa am oferit prețul de 4.400.000 euro pentru o creanță garantată în cuantum de 5.578.048,93 euro, însă în realitate am primit numai o creanța în cuantum de 4.549.109,15 euro. (...)

Drept urmare ni s-a transmis în fapt numai creanța în cuantum de 4.549.109,15 euro, cu 1.028.939,78 euro mai puțin decât cuantumul creanței care a făcut obiectul Contractului de cesiune (5.578.048,93 euro - 4.549.109,15 euro).

În raport de hotărârile definitive mai sus menționate, se poate constata că B. nu a transmis societății noastre creanța în valoare de 5.578.048,93 euro pretins a fi deținută împotriva debitorului principal H. S.R.L. și nici ipotecile constituite de garantul ipotecar F. S.R.L.. conform contractelor de ipotecă autentificate sub nr. x/23.08.2006 și nr. y/30.03.2007 de BNP K.. Drept urmare, se poate constata că societatea noastră a fost evinsă de către Cedentul B. atât în privința cuantumului creanței transmise cât și în privința garanțiilor ce însoțeau creanța".

Așadar, instanța de apel s-a pronunțat asupra fondului cauzei cu respectarea principiului disponibilității și a limitelor în care a fost învestită prin cererea de chemare in judecată.

Trecând la examinarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cadrul căruia se invocă existența unor considerente contradictorii, dar și străine cauzei, Înalta Curte constata că și acesta este nefondat.

Astfel, criticile referitoare la faptul că instanța de apel ar fi făcut abstracție de poziția reclamantei la încheierea contractului de cesiune și la promovarea acțiunii, respectiv că a ignorat cedarea de către intimata-reclamantă către cesionarul I., după data pronunțării sentinței civile nr. 588/2017, a unei creanțe în cuantum de 5.578.048,93 Eur, ceea ce ar confirma convingerea acesteia că are în patrimoniu inclusiv dreptul de a calcula accesorii în conformitate cu art. 41 alin. (2) din lege, nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, întrucât sunt readuse în discuție aspecte de probatoriu pe care instanța de apel, ca instanța devolutivă, a înțeles să nu le valorifice în considerarea argumentului esențial că aspectele litigioase privitoare la întinderea creanței transmise prin cesiunile de creanță, respectiv dreptul de a percepe dobânzi penalizatoare sau contractuale, altele decât cele ce au curs anterior deschiderii procedurii și înscrise deja în favoarea creditorului cedent inițial G., au fost dezlegate cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 588/02.03.2017, ceea ce exclude o altă interpretare sau apreciere.

Pe de altă parte, recurenta a susținut existența unei evidente contradicții rezultând din modul în care instanța a valorificat împreună considerentele esențialmente diferite prin care se dezleagă contestația la Tabelul definitiv cu cele prin care se dezleagă contestațiile la Tabelul suplimentar, din sentința civilă nr. 588/2017, adăugând la raționamentul judecătorului-sindic.

Contrar acestor susțineri, raționamentul instanței de apel nu apare ca fiind contradictoriu, instanța de apel având în vedere că în soluționarea contestației la tabelul definitiv rectificat al creanțelor împotriva averii debitoarei H. S.R.L., ce a făcut obiectul dosarului asociat a45, judecătorul sindic a reținut explicit că desfășurarea executării silite presupune rezilierea contractelor de credit menționate, astfel că nu mai este posibilă perceperea ulterioară datei rezilierii a unor dobânzi contractuale sau penalizatoare, deoarece toate sumele datorate în temeiul contractului, inclusiv clauza penală, devin exigibile la momentul rezilierii. S-a considerat că nu este relevant faptul că s-a desfășurat executarea silită și pentru astfel de sume, întrucât creditorul G. S.A. nu putea transmite decât creanța cu care a fost înregistrat la masa credală în tabelul preliminar și definitiv, iar dobânzile și penalitățile care nu au curs pentru acest creditor nu putea fi percepute retroactiv de creditorul cesionar.

Cu privire la contestațiile ce aveau ca obiect tabelul suplimentar, judecătorul sindic a avut în vedere și art. 41 din Legea nr. 85/2006, arătând că dreptul unui creditor de a percepe dobânzi și penalități după data deschiderii procedurii este supus unor restricții legale, iar modalitatea practică de realizare a acestui drept este discutabilă, dar în niciun caz nu se realizează prin înscrierea acestora în tabelul suplimentar.

Însă acest ultim considerent al judecătorului sindic nu poate da suport tezei afirmate de către recurentă, aceea că dreptul de a calcula accesorii, chiar supus unor restricții legale, ar putea exista în persoana cedentului și în persoana cesionarilor subsecvenți din cauză, într-o altă modalitate, în temeiul art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, având în vedere statuările aceluiași judecătorului sindic din dosarul a45, privind faptul că nu se putea transmite de către creditorul G. S.A. decât creanța cu care a fost înregistrat la masa credală în tabelul preliminar și definitiv și că nu mai este posibilă perceperea unor dobânzi contractuale sau penalizatoare ulterior datei rezilierii contractelor de credit.

Prin urmare, concluzia instanței de apel, în sensul că evicțiunea parțială a apelantei ar fi avut loc chiar și în lipsa cererii de actualizare a creanței din partea apelantei și a contestațiilor aferente la tabelul suplimentar, este în concordanță cu statuările judecătorului sindic din dosarul a45, cu privire la întinderea creanței pe care intimata o putea transmite recurentei - reclamantei din cauza de față.

Nu se conturează o nelegalitate a hotărârii, din perspectiva întemeierii acesteia pe considerente contradictorii, nici în ceea ce privește constatarea cadrului procesual în care s-au soluționat contestațiile conexate la dosarul x/2013 (părțile cauzelor reunite), scopul trimiterii pe care o face instanța de apel la acest aspect fiind acela de a sublinia că nu se poate reține o eventuală lipsă de interes a pârâtei în exercitarea apelului împotriva sentinței civile nr. 588/02.03.2017 cu privire la soluția dată contestației la Tabelul definitiv ce a făcut obiectul dosarului asociat a45, contestație formulată în contradictoriu cu pârâta B., ca efect al pierderii calității de creditor prin cesiunea intervenită în anul 2015, întrucât "interesul, ca urmare a constatărilor efectuate de instanță în dosarul în care a fost parte, acesteia era justificat tocmai de necesitatea evitării unei răspunderi pentru evicțiune".

Cele de mai sus au constituit parte integrantă a raționamentului instanței de apel, potrivit cu care diminuarea creanței transmise reclamantei prin cesiune nu a fost generată de conduita procesuală a acesteia din urmă și nici de starea de insolvență a debitorului cedat, ci de împrejurarea reținută cu putere de lucru judecat în cuprinsul sentinței civile nr. 588/02.03.2017, anume că pârâta B. nu a putut transmite apelantei, pentru că nu avea în patrimoniu, dreptul de a percepe dobânzi penalizatoare sau contractuale, altele decât cele curse anterior deschiderii procedurii și înscrise deja în favoarea creditorului cedent inițial (întrucât contractele de credit au fost reziliate odată cu declanșarea executării silite).

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea și aplicarea greșită de către instanță a mai multor dispoziții de drept material, respectiv art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 1586, art. 1698 alin. (1) și art. 1705 C. civ.

În ceea ce privește dispozițiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de apel nu a încălcat și nici nu a aplicat greșit dispozițiile textului legal menționat, rezumându-se la a constata, pe de o parte, că nu este îndrituită a analiza corectitudinea considerentelor sentinței civile nr. 588/02.03.2017 și, pe de altă parte, că art. 41 din Legea nr. 85/2006 a constituit un temei de drept subsidiar, care a privit exclusiv contestațiile la tabelul suplimentar, astfel că, în contextul dezlegărilor din sentința civilă nr. 588/2017, nu se poate reține o culpă proprie a reclamantei în producerea evicțiunii, care să fi decurs din alegerea strategiei greșite de a solicita înscrierea în Tabelul suplimentar a creanței reprezentând accesorii calculate după deschiderea insolvenței debitorului cedat.

Pentru aceleași argumente, nu au fost primite nici susținerile pârâtei, în sensul că în realitate nu există evicțiune, întrucât dreptul/vocația cesionarului subsecvent de a recupera accesoriile creanței născute după data deschiderii procedurii insolvenței S.C. H. S.R.L. ar subzista indiferent dacă au fost sau nu înscrise in tabelul suplimentar, instanța de apel valorificând în mod corect faptul că în litigiul anterior s-a stabilit în mod definitiv că nu mai este posibilă perceperea ulterioară datei rezilierii a unor dobânzi contractuale sau penalizatoare, dobânzile și penalitățile care nu au curs pentru acest creditor neputând fi percepute retroactiv de creditorul cesionar.

Cât privește susținerea că instanța a nesocotit, respectiv a aplicat greșit dispozițiile art. 1698 alin. (1) C. civ. privind dreptul părților de a extinde sau de a limita obligația de garanție, sau chiar de a-l exonera pe vânzător de răspunderea pentru evicțiune, Înalta Curte constată că diminuarea creanței cesionate cu valoarea accesoriilor calculate după data deschiderii procedurii falimentului nu reprezintă o pierdere acoperită de clauzele de exonerare (art. 3.6 din Contractul de cesiune), aflată în legătură cu executarea silită (dreptul ar fi fost invalidat prin declarația de exigibilizare anticipată) și cu starea de insolvență (pierderea fiind reținută într-o contestație promovată în această procedură), altfel spus de un impediment în recuperarea creanței, așa cum susține recurenta-pârâtă B., ci de împrejurarea reținută cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 588/02.03.2017 că aceasta din urmă nu a putut transmite intimatei, prin contractul de cesiune nr. x/26.06.2015, dreptul de a percepe dobânzi penalizatoare sau contractuale, altele decât cele curse anterior datei deschiderii procedurii și înscrise deja în favoarea creditorului cedent inițial, pentru că nu-l avea în patrimoniu.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la nesocotirea prevederilor art. 1585 alin. (2) C. civ., întemeiată pe ideea unei extinderi nepermise a răspunderii cedentului, întrucât, deși este adevărat că cedentul garantează existența creanței la momentul cesiunii, când nu exista nicio contestație în legătură cu poziția B. din Tabel, instanța de apel a stabilit în mod corect că, pentru diferența cuprinsă între creanța pe care hotărârea judecătorească definitivă a stabilit că intimata o avea în patrimoniu, în valoare de 20.283.567.90 RON (echivalentul sumei de 4.473.658,55 Eur), și cea transmisă prin contract, de 5.578.048,98 Eur, evicțiunea provine din faptul intimatei înseși, cauza evicțiunii nefiind reprezentată de sentința civilă nr. 588/02.03.2017, ci de faptele calificate juridic care au stat la baza pronunțării acesteia.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a interpretat greșit și prevederile art. 1705 alin. (1) C. civ., aplicabile și în materia cesiunii de creanță, care obligă cesionarul să îl cheme in judecată pe cedent în procesul în care există riscul evicțiunii și de a gestiona procesul într-un mod diligent, dar și prevederile art. 1534 alin. (2) C. civ.. potrivit cărora debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minima diligență.

Însă, așa cum s-a arătat și anterior, diminuarea creanței transmise prin cesiune nu a fost generată de o conduită procesuală nediligentă a reclamantei și nici nu a decurs din starea de insolvență a debitorului cedat, simpla invocare a pierderii calității de creditor de către pârâtă, urmare a încheierii contractului de cesiune nr. x/26.06.2015, neputând da suport acestei apărări.

Cât privește pretinsa încălcare de către instanța de apel a prevederilor art. 1532 C. civ., privind caracterul cert al prejudiciului, se reține că aceasta a fost invocată doar formal drept critică de nelegalitate, argumentele expuse de recurentă, întemeiate pe dispozițiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, fiind unele contrare sensului și dezlegărilor obligatorii ale sentinței civilă nr. 588/02.03.2017, cărora li s-a dat în mod corect eficiență prin hotărârea atacată, după cum s-a arătat anterior.

Având în vedere toate considerentele expuse și constatând că prin criticile recurentei - pârâte nu se relevă o încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B., PRIN MANDATAR C. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 781 din 17 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2023.