ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1154/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată din data de 28.6.2016, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 4 în contradictoriu cu pârâtul MDRAP a solicitat instanței să dispună anularea Informării nr. 107846/19.06.2015 emisa de către Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice - Direcția Generala Programe Europene cu privire la eligibilitatea cheltuielilor aferente proiectului cod SMIS 15803, cu titlul "Extindere servicii comunitare in cadrul Centrului de Zi Harap Alb", beneficiar D.G.A.S.P.C. sector 4, proiect derulat prin Programul Operațional Regional 2007 - 2013, Axa 3 "îmbunătățirea infrastructurii sociale". Domeniul major de intervenție 3.2 "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciilor sociale", si, pe cale de consecința, sa se constate ca fiind eligibile sumele de 800.852,09 RON si 187.284,54 RON TVA.

Prin sentința nr. 1046 din 19 martie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- A admis acțiunea privind pe reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 4 și pe pârât MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE;

- A anulat în parte Informarea nr. x/19.06.2015 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Programe Europene, în ceea ce privește cheltuielile neeligibile în valoare de 800.852,09 RON și 187.284,54 RON TVA.

Împotriva sentinței civile nr. 1046 din 19 martie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – Direcția Generală Programe Europene, indicând ca motiv de casare, prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurentul a susținut că hotărârea este nelegala fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material pentru următoarele considerente:

Între instituția recurentă și intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x/20.03.2012, cod SMIS 15803 pentru implementarea proiectului "Extindere servicii comunitare în cadrul Centrului de zi Harap Alb"

În cadrul desfășurării acestui proiect, reclamanta a încheiat cu S.C. A. S.R.L., contractul de execuție lucrări nr. x/09.01.2013, prin care executantul s-a obligat să execute și să finalizeze lucrările de construcții în termen de 2 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor din partea achizitorului.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 04.03.2013, astfel că, lucrările în speță trebuiau finalizate la data de 04.05.2013.

Având în vedere faptul că Actul adițional nr. x/09.05.2013 încheiat între reclamantă și executantul de lucrări a fost încheiat după expirarea perioadei de execuție inițială, respectiv 04.05.2013, instituția parata, prin structurile abilitate, a decis că acele cheltuieli cu lucrările executate după data de 04.05.2013 sunt neeligibile.

În data de 26.04.2013 a fost emis ordinul de sistare și reîncepere lucrări nr. x/26.04.2013, prin care s-au sistat lucrările începând cu data de 30.04.2013 până la 07.05.2013, decizie motivate de împrejurarea că, conform H.G. nr. 79/2013, în sistemul bugetar, zilele de 2 si 3 mai, la care se adaugă zilele de 1 si 6 mai au fost considerate zile libere, executantului nepermițându-i-se accesul pe șantier.

Ulterior, în data de 09.05.2013, a fost emis ordinul de sistare și reîncepere lucrări fără număr din 09.05.2013, care sistează lucrările începând cu data de 08.05.2013 până la obținerea avizelor tehnice de la B. si C.. Motivul a constat în faptul că executantul a constatat lipsa acestor avize tehnice iar în lipsa acestora, era imposibilă montarea și efectuarea probelor instalațiilor sanitare, termice și electrice.

În aceeași zi, ca urmare a ordinului de sistare și reîncepere lucrări din 09.05.2013, a fost încheiat și Actul Adițional nr. 1/09.05.2013, prin care se prelungește perioada de valabilitate a contractului de execuție până la obținerea avizelor tehnice de racordare de la B. și C., dar nu mai târziu de 09.07.2013. Ulterior, prin Actul adițional nr. x, acest termen a fost prelungit până la data de 09.08.2013. în data de 08.08.2013, a fost emis ordinul de reîncepere a lucrărilor.

Adresele de comunicare dintre beneficiar și constructor privind sistarea/reluarea lucrărilor nu au putere juridică de acte adiționale la contract.

Referitor la acest aspect, prevederile art. 14. alin. (1) lit. c) din contractul de lucrări nr. x/09.01.2013 sunt lămuritoare. Astfel, potrivit acestui text contractul, părțile, prin consultare, în scris pot stabili orice prelungire a duratei de execuție a lucrărilor. Ori, o consultare presupune un acord consensual între părți formulat în scris, respectiv un act adițional la contract care trebuie încheiat înăuntrul termenului prevăzut de contract și nu la o data ulterioară.

Se arată că actul adițional la care s-a făcut referire este încheiat după împlinirea termenului contractului, așa cum a fost prevăzut art. 3, din contractul de execuție lucrări nr. x/09.01.2013, ori prelungirea termenului unui contract prin act adițional, după încetarea contractului

1

, echivalează cu încheierea unui nou contract de achiziție publică, fără să se fi respectat prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

3

, care statuează la art. 12 situațiile de excepție în care nu se aplică dispozițiile actului normativ menționat mai sus, situație care nu este aplicabila în speță.

Recurentul învederează că beneficiarul finanțării nerambursabile nu a respectat regimul juridic aplicabil cheltuielilor eligibile, subliniind faptul că în speță, contractul de finanțare este un acord cu termeni specifici, privind furnizarea, în anumite condiții, a finanțării nerambursabile pentru acoperirea parțială a costurilor eligibile efectuate în vederea implementării unui proiect, iar o condiție esențială pentru ca o cheltuială să fie eligibilă, este ca aceasta să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Prin încheierea contractului de finanțare, beneficiarul a acceptat finanțarea ne rambursabilă și s-a obligat să respecte prevederile legislației naționale și contractuale, nerespectarea acestor obligații conducând la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.

În fine, recurentul susține că în conformitate cu art. 9 alin. (25), teza l-a din Contractul de finanțare nr. x/20.03.2012

4

, beneficiarul finanțării avea obligația respectării prevederilor legale privind achizițiile publice, iar încheierea actului adițional nr. x/09.05.2013 s-a realizat cu nerespectarea normelor juridice incidente, după încetarea contractului de execuție lucrări nr. x/09.01.2013, sens în care cheltuielile realizate după data de 04.05.2013 sunt neeligibile, așa cum prevede cu art. 9 alin. (25), teza a II-a din Contractul de finanțare.

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, Înalta Curte constată că prima instanță a admis acțiunea, reținând în esență, că termenul de finalizare a lucrării a fost din prelungit prin acordul părților, părțile fiind libere in baza art. 14.1 lit. c) din contractul dintre reclamanta si executant, să prelungească lucrările prin acordul lor, iar pârâta nu a invocat nicio dispoziție legala concreta că fi fost încălcată in privința condițiilor de eligibilitate a sumelor cheltuite cu executarea actului adițional nr. x/2013.

Prin urmare, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul-pârât prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, reluând doar toate argumentele expuse și în fața primei instanțe.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de admitere a cererii reclamantului nu au fost contestate, pe calea recursului, de către pârât.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de pârât.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 489 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – Direcția Generală Programe Europene împotriva sentinței civile nr. 1046 din 19 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.