ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3925/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22 august 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Direcția Programe Europene, anularea deciziei nr. 70/35070/11.07.2016, emisă de acesta.

Prin sentința civilă nr. 4177 pronunțată în data de 21 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Direcția Programe Europene, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4177 pronunțată la 21 decembrie 2016 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a Deciziei nr. 70/35070/11.07.2016 emisa de Ministerul Justiției - Direcția Programe Europene.

În motivarea recursului solicită a se avea în vedere că art. 15 alin. (1) și alin. (2) din Contractul de finanțare definește "neregula", ca fiind cheltuieli nejustificate sau disproporționate, dar în cauză cheltuielile considerate neeligibile au fost efectuate în perioada de eligibilitate a proiectului, au legătură cu obiectul contractului de finanțare, sunt proporționale și necesare pentru implementarea proiectului și au fost realizate exclusiv în scopul atingerii obiectivului proiectului și al rezultatelor acestuia.

Instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 23/2013, privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009 - 2014 și Mecanismului financiar norvegian 2009 - 2014, care menționează ca "Operatorii de program sunt responsabili pentru prevenirea, constatarea neregulilor și recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit din cofinanțarea publică și asistența financiară externă nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. a), b) și g) - j), iar punctul național de contact în ceea ce privește asistența financiară externă nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. d) și e).".

Operatorul de program, în speța, Ministerul Justiției a fost informat permanent despre toate lucrările care urmau să fie efectuate. Astfel. dacă ar fi efectuat o activitate eficientă de prevenire, i-ar fi comunicat recurentei reclamante că nu este posibilă efectuarea de izolații exterioare și nu s-ar fi ajuns în situația actuală.

Instanța de fond deși retine responsabilitatea operatorului de program conform art. 21 din O.U.G. nr. 23/2013, apreciază în mod eronat că, se datorează in mod exclusiv culpei beneficiarului caracterul neeligibil al cheltuielilor.

Susține și că raportat la dispozițiile legale incidente, se poate interpreta că există o eroare materială ce se poate îndrepta.

Apreciază că aceste cheltuieli pot îndeplini condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 6 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x/15.04.2015 având in vedere ca reparațiile s-au realizat la cele două centre înființate, acestea "fiind identificabile si verificabile, realizate exclusiv în scopul atingerii obiectivului/obiectivelor proiectului și al rezultatelor acestuia".

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 2 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 5 mai 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, decizia nr. 70/35070/11.07.2016, emisă de Ministerul Justiției - Direcția Programe Europene.

Prin decizia anterior menționată instituția recurentă a fost obligată la plata sumei de 14.833,59 RON reprezentând cheltuieli neeligibile raportate în cadrul Raportului intermediar de progres din perioada mai- august 2015 aferent Proiectului "Înființarea a 2 centre de consiliere și găzduire pentru victimele violentei in familie"- Programul de finanțare R020 "Violența domestică și violența bazată pe deosebirea de sex", reținându-se că reclamanta a contractat și plătit lucrări de reparații exterioare în cadrul liniei bugetare "reparații interioare (tâmplărie lemn, tencuieli, zugrăveli, pardoseli, placaje, corpuri iluminat)", motiv pentru care s-a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cheltuielile neputând fi considerate eligibile.

Instanța de fond a respins acțiunea apreciind că sunt neîntemeiate criticile reclamantei aduse deciziei.

Împotriva acestei soluții, reclamanta a declarat recurs apreciind că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 23/2013, privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009 - 2014 și Mecanismului financiar norvegian 2009 - 2014.

În litigiul de față este analizată legalitatea deciziei prin care s-a reținut încălcarea prevederilor contractului de finanțare aferent Proiectului "Înființarea a 2 centre de consiliere și găzduire pentru victimele violentei în familie"- Programul de finanțare R020 "Violența domestică și violența bazată pe deosebirea de sex".

Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă în susținerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că suma de 14.833,59 RON reprezintă cheltuială neeligibilă în cadrul proiectului derulat.

Instanța de recurs nu poate primi susținerea recurentei potrivit căreia, prin sentința pronunțată nu s-a ținut cont de prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 23/2013, privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009 - 2014 și Mecanismului financiar norvegian 2009 - 2014, care menționează ca "Operatorii de program sunt responsabili pentru prevenirea, constatarea neregulilor și recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit din cofinanțarea publică și asistența financiară externă nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. a), b) și g) - j), iar punctul național de contact în ceea ce privește asistența financiară externă nerambursabilă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. d) și e)."

În acest sens trebuie precizat că, judecătorul fondului a verificat incidența dispoziției legale sus-menționate precizând în mod temeinic că dacă nu s-a realizat prevenirea neregulilor, sunt aplicabile prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 privind recuperarea sumelor plătite necuvenit, context în care responsabilitatea operatorului de program la care face referire art. 21 din O.U.G. nr. 23/2013 nu înlătură răspunderea beneficiarului și nu conferă caracter eligibil cheltuielilor care nu au fost prevăzute în bugetul detaliat al proiectului.

Susținerea că operatorul de program, în speță, Ministerul Justiției a fost informat permanent despre toate lucrările care urmau să fie efectuate, nu înlătură astfel consecințele încălcării prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) și art. 11 alin. (2) din Contractul de finanțare nr. x/15.04.2015 încheiat și însușit de reclamantă.

Potrivit art. 6 alin. (1) lit. b) din contractul de finanțare, "cheltuielile eligibile sunt cele efectiv efectuate de către PP și/sau partenerii de proiect și care îndeplinesc următoarele condiții: (…) au legătură cu obiectul contractului de finanțare și sunt prevăzute în bugetul detaliat al proiectului".

Conform art. 11 alin. (2) din același contract de finanțare, pentru realizarea modificărilor intervenite în bugetul estimat este obligatoriu acordul prealabil al operatorului de program și notificarea acestora de către promotorul de proiect cu cel puțin 10 zile înainte de data la care propune să aibă loc schimbarea.

Față de prevederile legale anterior prezentate rezultă cu claritate că recurenta-reclamantă pentru a folosi bugetul la "reparații exterioare" trebuia să notifice legal pârâtul, întrucât potrivit contractului suma acordată trebuia folosită doar pentru "reparații interioare" (tâmplărie lemn, tencuieli, zugrăveli, pardoseli, placaje, corpuri iluminat).

Recurenta-reclamantă a susținut în tot parcursul procesului că dacă nu s-ar fi realizat izolația exterioară, ar fi fost compromise lucrările de reparații din interiorul apartamentului și că, reparațiile interioare și exterioare apartamentului erau interdependente, dar acest aspect nu înlătură caracterul neeligibil al cheltuielilor, care nu sunt prevăzute în bugetul detaliat al proiectului, conform contractului de finanțare nr. x/15.04.2015 încheiat de părțile din prezenta cauză.

Din cuprinsul actelor aflate la dosarul cauzei nu rezultă că instituția reclamantă a formulat o notificare în sensul precizat anterior și, nefiind aprobată de către operatorul de program o astfel de modificare a bugetului estimat, sumele cheltuite din "reparațiile interioare" pentru "reparații exterioare" sunt neeligibile.

Față de cele precizate anterior nu se poate reține ca fondată susținerea recurentei-reclamante că, dacă operatorul de program ar fi efectuat o activitate eficientă de prevenire, le-ar fi comunicat că nu este posibilă efectuarea de izolații exterioare și nu s-ar fi ajuns în situația actuală, de a fi obligați la plata sumei de 14.833,59 RON cu titlu de cheltuieli neeligibile.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Brăila, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI BRĂILA împotriva sentinței civile nr. 4177 din data de 21 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iulie 2020.