ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1085/2021

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Soluționare Contestații 1 și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a contestațiilor, obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de soluționare a contestației formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere nr. x emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov la data de 11.11.2016 față de B. S.R.L., prin intermediul căreia au fost stabilite obligații fiscale de plată în cuantum total de 3.424.546 RON, reprezentând 1.019.388 impozit pe profit și 2.405.158 TVA de plată.

Ulterior, având în vedere că între timp pârâta a soluționat contestația formulată împotriva deciziei de impunere, reclamantul a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat anularea deciziei de impunere și a deciziei de soluționare a contestației, precizând că schimbă obiectul cererii din obligație de a face în anulare act administrativ. Totodată a făcut precizări cu privire la cadrul procesual, arătând că înțelege să se judece cu emitenții actelor administrative contestate, respectiv cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov – Serviciul de Soluționare Contestații 1 și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Prin sentința nr. 134/F/2018 din 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și a respins cererea de chemare în judecată formulată și modificată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov – Serviciul de Soluționare Contestații 1 și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat – în esență – că niciun text legal, nici din Codul de procedură fiscală, nici din Legea nr. 554/2004, nu stabilesc că posibilitatea de contestare revine doar destinatarului actului ori administratorului/asociatului societății.

Recurentul a susținut că atât Codul de procedură fiscală cât și Legea nr. 554/2004 vorbesc despre persoana "lezată", persoana "vătămată" în drepturile sale prin emiterea actului. Or, această persoana nu este și nici nu poate fi echivalentă, nici faptic, nici juridic, cu destinatarul actului ori cu administratorul/asociatul societății.

Raportat la aceste dispoziții legale, recurentul a apreciat că nu poate fi considerată ca persoană lezată, vătămată prin emiterea unui act administrativ fiscal doar destinatarul actului și/sau administratorul/asociatul unei societăți.

În sprijinul acestei concluzii, recurentaul a invocat și prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

Totodată, recurentul a susținut că a arătat și dovedit faptul că este lezat în drepturile sale ca urmare a emiterii actului administrativ fiscal contestat.

Astfel, a deținut în cadrul B. S.R.L. calitatea de administrator și asociat până în anul 2015, iar în baza acestei calității și luând în considerare obligațiile fiscale ale societății impuse prin Decizia nr. 438/11.11.2016, împotriva sa a fost începută procedura atragerii răspunderii solidare, procedură ce urmează a se finaliza prin obligarea acestuia la suportarea obligațiilor fiscale ale societății.

În acest context, recurentul a susținut că este direct interesat în ceea ce privește decizia de impunere și validitatea ei, efectele acesteia fiind de natură să-i creeze în mod cert și direct un prejudiciu.

În final, recurentul a precizat faptul că actul administrativ a fost emis față de o persoană radiată. În aceste condiții, a apreciat că creanțele impuse prin decizia contestată nu pot fi recuperate decât de la acesta, aspect ce legitimează calitatea procesuală activă în prezenta cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, se constată că, deși a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul reclamant a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care sentința atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Înalta Curte reține că prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/11.11.2016, întocmită în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/11.11.2016 de către organele de inspecție fiscală ale Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Brașov - Serviciul de inspecție fiscală au fost stabilite în sarcina B. S.R.L. obligații fiscale de plată în cuantum total de 3.424,546 RON format din TVA în sumă de 2.405.158 RON și impozit pe profit în sumă de 1.019.388 RON.

Prin Decizia nr. 2817/31.05.2018, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov – Serviciul de Soluționare Contestații 1 a respins contestația formulată de A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/11.11.2016, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta și ca fiind nedepusă în termen.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere vizând anularea Deciziei de impunere nr. x/11.11.2016 și a deciziei de soluționare a contestației.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reținând că pârâta a procedat în mod corect respingând contestația sa deoarece reclamantul nu avea nici calitatea și nici interesul de contesta această decizie de impunere.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs constată că Decizia de impunere nr. x/11.11.2016 a fost emisă în favoarea unei alte persoane decât reclamantul, iar prin această decizie nu se afectează vreun drept al reclamantului, care nu justifică un interes pentru contestarea deciziei, în mod corect organul fiscal respingând contestația reclamantului.

Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa ca parte în procesul civil.

În plus, în materia contenciosului administrativ, legitimarea procesuală activă, ca și condiția interesului pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată, trebuie privite în strânsă legătură cu aprecierea subiectivă a celui care reclamă producerea unei vătămări, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței competente orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 268 din Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație, contestația fiind o cale administrativă de atac care nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. Alineatul 2 precizează că este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

Împrejurarea că reclamantul A. a fost administrator și asociat unic al S.C. B. S.R.L., dreptul de administrare al societății fiind preluat de C. în data de 30.06.2015, iar părțile sociale ale societății fiind cedate de reclamant asociatului său, integral la data de 14.07.2015, nu este de natură să confere acestuia dreptul de a contesta actul emis de organul fiscal, întrucât, la data emiterii deciziei de impunere, reclamantul nu mai era administrator sau asociat al S.C. B. S.R.L.

Nu pot fi primite apărările recurentului cu privire la o eventuală decizie de angajare a răspunderii solidare pentru datoriile societății, în condițiile în care acel act administrativ poate fi contestat separat, potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, reclamantul putându-și prezenta apărările sale în acest nou cadru procesual.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 134/F/2018 din 3 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.