ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1055/2021

Ședința publică din data de 23 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 mai 2017, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE - succesor în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, conform art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017 și art. 1 din H.G. nr. 15/2017) a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia, solicitând:

1) Obligarea pârâtei în baza art. 20 alin. (5) din Contractul de finanțare nr. x/18.04.2013, cod SMIS 18601, la plata sumei de 1.300.062,01 RON reprezentând finanțare încasată necuvenit în baza Contractului de finanțare susmenționat;

2) Obligarea pârâtei în baza art. 20 alin. (5) coroborat cu art. 14 alin. (13) din Contractul de finanțare nr. x/18.04.2013, cod SMIS 18601, la plata de majorări de întârziere începând cu data de 01.12.2016 (în valoare de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată), respectiv 1.300,0620 RON/zi, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 3112 din 29 iunie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia, și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 1.300.062,01 RON, reprezentând finanțare încasată necuvenit, și la plata de majorări de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere din suma menționată anterior, începând cu 1.12.2016 până la data plății efective.

Împotriva aceste sentințe, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia a declarat recurs, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantei.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a nesocotit dispozițiile legale în materia răspunderii contractuale (neîndeplinirea condițiilor legale pentru antrenarea răspunderii civile contractuale: lipsa culpei și existența unui caz fortuit).

A arătat că, la data de 30.03.2016, societatea A. S.A. a făcut cerere de deschidere a procedurii insolventei. Deschiderea procedurii insolventei presupunea implicit și încetarea contractului de execuție și reluarea procedurilor de achiziție. Aceasta situație nu putea fi prevăzută însă de beneficiar și nici influențată în vreun mod, fiind întrunite condițiile exoneratoare de răspundere contractuală, respectiv cazul fortuit.

La data efectuării verificărilor, reclamanta a putut observa că banii alocați proiectului au fost utilizați în mod corespunzător, iar amânarea implementării proiectului este determinata în mod exclusiv și integral de executant.

Prin emiterea Deciziei nr. 86/03.11.2016 reclamanta a ignorat motivele care au determinat întârzierea în implementarea proiectului, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 din contract, considerând totodată că achiesarea scrisă a reprezentanților pârâtei va acoperi caracterul abuziv al măsurii. Totodată, neidentificând nereguli în condițiile art. 14 din Contract, reclamanta putea face aplicarea art. 19 alin. (1) din Contract, notificând rezilierea fără rambursarea sumelor plătite, ce au fost utilizate corespunzător, și fără penalități.

A mai susținut recurenta că măsura rezilierii unilaterale a contractului în baza art. 20 nu se justifică, atât timp cât există posibilitatea prevăzută de art. 19 de notificare a rezilierii fără rambursare.

Intimatul – reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fon ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Verificând, mai întâi, sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite din perspectiva acestui motiv de casare, urmând a trimite cauza spre rejudecare, astfel că nu va mai fi analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentă.

Potrivit dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., hotărârea prin care instanța soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, considerentele și dispozitivul.

Considerentele trebuie să cuprindă obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor sentinței, instanța de fond nu a făcut o analiză a solicitărilor reclamantului și nu a analizat argumentele pârâtei formulate în cadrul apărărilor, preluând, într-o modalitate deosebit de succintă, aspecte invocate, fără a aduce un aport propriu jurisdicțional asupra probelor administrate, raportat la motivele din cererea de chemare în judecată și la apărările pârâtei.

Instanța de fond, în propria analiză, nu a evaluat și valorificat în niciun fel probele administrate în faza de cercetare judecătorească, nefăcând trimitere în considerentele hotărârii la toate acestea și măsura în care se coroborează sau nu cu argumentele invocate de reclamant și cu cele ale apărării.

Concluzionând, Înalta Curte constată că instanța de fond a preluat, în cuprinsul hotărârii, scurte fragmente din acțiunea reclamantului, conținând referiri la prevederi legale din Contractul de finanțare nr. x/18.04.2013 și din Decizia nr. 86/03.11.2016, nerezultând o analiză proprie a situației de fapt și a actelor normative în materie care au condus la admiterea cererii reclamantului și respingerea apărărilor pârâtei, astfel încât se constată că motivele pe care și-a fundamentat soluția lipsesc cu desăvârșire, hotărârea fiind nelegală.

Reține Înalta Curte, totodată, că atâta vreme cât, prin omisiuni evidente din perspectiva disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin hotărârea pronunțată prima instanță nu a soluționat fondul cauzei, instanța de recurs nu poate suplini atribuțiile instanței de fond printr-o hotărâre definitivă ce ar urma a nu fi supusă, ulterior, controlului judiciar.

Elementul esențial al unei hotărâri judecătorești este motivarea, care nu poate fi implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate de părți. Obligativitatea motivării hotărârii judecătorești reprezintă o condiție a procesului echitabil, exigență prevăzută atât de Constituția României (art. 21 alin. (3), cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 paragraf 1). Omisiunea instanței de fond de a cerceta și analiza, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, argumentele de fapt și de drept din cererea de chemare în judecată, precum și apărările formulate, nu satisface exigențele desfășurării unui proces echitabil cu privire la ambele părți din cauză.

Față de toate argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță nu a soluționat în realitate fondul cauzei, astfel încât nu pot fi suplinite atribuțiile instanței de fond, direct în faza de recurs, printr-o hotărâre definitivă ce nu ar mai putea fi supusă ulterior controlului judiciar.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia împotriva sentinței civile nr. 3112 din 29 iunie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia împotriva sentinței civile nr. 3112 din 29 iunie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2021.