ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3864/2021

Ședința publică din data de 29 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene să se dispună: anularea Deciziei Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene nr. 4/28.03.2017 privind rezilierea Contractului de finanțare nr. x din 01.04.2013, având ca obiect finanțarea proiectului cu titlul "Extindere UAMS Agigea prin înființarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu Afecțiuni Alzheimer", cod SMIS 39237; obligarea pârâtului la plata sumei de 3.688.696,74 RON, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data de 03.05.2017 și până la data plății efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata către pârât a sumei de 22.132,18 RON, reprezentând majorările de întârziere prevăzute de art. 14 alin. (10) și 13 din Contractul de finanțare nr. x/01.04.2013, aferente unui număr de 6 zile de întârziere (începând cu data scadentă de 27.04.2017 și până la data plății efective, respectiv 03.05.2017) în achitarea debitului principal de 3.688.696,74 RON.

La data de 31.08.2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța a formulat cerere adițională, prin care a solicitat, în completarea acțiunii, și anularea Notificării nr. x/23.05.2017 asupra obligației de a returna suma de 22.132,18 RON, reprezentând dobândă de întârziere aferentă debitului de 3.688.696,74 RON stabilit prin Decizia nr. 4/28.03.2017 de reziliere a Contractului de finanțare nr. x/1.04.2013, respectiv a obligației de plată a sumei de 22.132,18 RON reprezentând dobândă de întârziere.

Prin încheierea din 11.10.2017, Curtea de apel a dispus, la cererea reclamantei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. a C. proc. civ., suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, cauză vizând anularea clauzei prevăzute la art. 20 alin. (4) din Contractul de finanțare nr. x/1.04.2013.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 09.05.2018.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 94/CA din 23 mai 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea modificată; a anulat în parte Decizia nr. 4/28.03.2017 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în ceea ce privește dispozițiile cuprinse în art. 2 și 3, referitoare la obligația reclamantei de restituire a sumelor primite în baza contractului de finanțare nr. x/01.04.2013; a obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 3.688.696,74 RON, achitată în baza Deciziei nr. 4/28.03.2017; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 13/2011, aferentă sumei de 3.688.696,74 RON, calculată de la data achitării sumei conform Deciziei nr. 4/28.03.2017 și până la data restituirii efective a sumei către reclamantă; a anulat Notificarea nr. x/23.05.2017 emisă de pârât privind returnarea sumei de 22.132,18 RON, reprezentând dobândă de întârziere aferentă sumei de 3.688.696,74 RON; a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ca nefondată; a obligat pârâtul la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate și, în urma rejudecării fondului cauzei, respingerea în întregime a acțiunii; admiterea cererii reconvenționale și obligarea intimatei-reclamante UAT Jud. Constanța la plata sumei de 22.132,18 RON, reprezentând majorările de întârziere.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În ceea ce privește interpretarea prevederilor art. 20 din Contractul de finanțare nr. x/01.04.2013

Unul din argumentele principale ale instanței de fond se referă la faptul că art. 20 din contractul de finanțare nu cuprinde un pact comisoriu (rezoluție convențională), deoarece părțile au convenit să reglementeze o rezoluțiune unilaterală a contractului în condițiile art. 1552 C. civ., fără intervenția instanței de judecată, respectiv printr-o notificare scrisă emisă de autoritatea de management.

Recurenta a arătat că se impune clarificarea naturii juridice a contractelor de finanțare nerambursabilă, deoarece acest tip de contracte se diferențiază în mod evident față de contractele clasice, care impun prestații din partea ambelor părți.

Pe de o parte, în ceea ce privește finanțarea europeană, instituția are numai calitatea de gestionar/administrator al acestei surse de fonduri, iar nerespectarea condițiilor asumate prin contract va conduce la restituirea finanțării către bugetul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, în ceea ce privește natura juridică a contractului de finanțare, acesta îmbracă forma unui contract nenumit care trebuie interpretat si executat potrivit intenției comune a părților, iar în completarea acesteia, potrivit reglementărilor cu caracter general privitoare la contracte. Numai când părțile au înțeles să includă elemente ale unui contract numit, își vor putea găsi aplicare în reglementarea acestor elemente dispozițiile legale privitoare la contractul numit respectiv.

În speță, potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanțare, intimata-reclamanta s-a angajat să implementeze proiectul "pe proprie răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract și cu legislația națională si comunitară în vigoare".

Conform art. 148 alin. (2) din Constituția României, acest tip de contract se supune în principal legislației comunitare și în subsidiar normelor de drept intern.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu ocazia interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci si de contextul său si de obiectivele urmarite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea din 3 septembrie 2015, Sodiaal International C-383/14, punctul 20_și jurisprudența citată).

Astfel, deși din interpretarea celor două noțiuni prevăzute de Regulamentele nr. 2986/95 și nr. 1083/2006 rezultă că o încălcare a dreptului Uniunii constituie o abatere, respectiv o neregularitate, nu se poate exclude totuși ca o asemenea abatere sau neregularitate să poată rezulta si dintr-o încălcare a dreptului național. În această privință, este necesar să se considere că, întrucât operațiunea a beneficiat de o finanțare din partea Uniunii Europene, această operațiune este supusă aplicării dreptului unional. Astfel, noțiunile de "abatere" și respectiv "neregularitate", trebuie interpretate ca vizând nu numai orice încălcare a acestui drept, ci si încălcarea dispozițiilor de drept național care contribuie la asigurarea bunei aplicări a dreptului Uniunii referitor la gestionarea proiectelor finanțate din fondurile Uniunii.

In acest context, la art. 14 alin. (1) din contractul de finanțare încheiat cu intimata-reclamanta, a fost inserată definiția "neregulii", care completează definițiile stabilite prin cele două regulamente europene și reglementează inclusiv obligația de respectare a normelor de drept național.

În concluzie, contractul de finanțare nerambursabilă este un contract de adeziune, care poate fi încadrat în categoria contractelor nenumite, putând fi asemănat contractului de donație cu sarcină din reglementarea naționala (sarcina fiind echivalentă cu impunerea anumitor condiții de utilizare a sumelor de bani primite de beneficiari, cu titlu de finanțare nerambursabila). Intimata-reclamanta avea cunoștință de conținutul prevederilor contractului de finanțare înainte să îl semneze, deoarece a avut la dispoziție mijloace informative (broșura, ghid al solicitantului de fonduri nerambursabile, asistență din partea Autorității de Implementare) care prezentau amănunțit toate etapele premergătoare semnării contractului, precum și obligațiile pe care aceasta le va avea ulterior.

Mai mult, este un contract standard, cunoscut de beneficiar înainte_de a fi semnat, sub forma Anexei 8.2_la Ghidul Solicitantului aferent POR 2007-2013, Axa prioritară 1 - "Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor - poli urbani de creștere", Domeniul de intervenție 1.1 "Planuri integrate de dezvoltare urbană".

Prin urmare, luând în considerare că acest contract este unul de adeziune, intimata-reclamanta avea obligația de a cunoaște și de a înțelege toate prevederile acestuia. De aceea, la acest moment nu mai poate fi invocată necunoașterea aspectelor de ordin contractual, atât timp cât semnătura acesteia arată acordul părții cu privire la prevederile și clauzele instituite prin contract (inclusiv în ceea ce privește clauza prevăzută la art. 20 alin. (4).

Deoarece implementarea proiectului și efectuarea plăților se realizează în etape, în urma depunerii unor cererii de rambursare, se poate trage concluzia că acest tip de contract este_cu executare succesivă si nu "uno ictu". Cu toate acestea, întrucât rezoluțiunea este aplicabilă numai contractelor sinalagmatice cu executare "uno ictu", iar contractul de finanțare nu se încadrează în această categorie, se poate concluziona că, în realitate, nu este incidentă niciuna din cele două instituții reglementate de C. civ.

Așadar, acesta reprezintă un caz aparte, iar dacă ar privi din perspectiva singurului contract numit (donație cu sarcini) care prezintă similitudini cu cel în discuție, ar putea opina că norma contractuală instituită de art. 20 alin. (4) are ca efect "revocarea" finanțării primite în cazul nerespectării dispozițiilor din contract.

Chiar dacă ar accepta ideea incidenței rezoluțiunii contractului, trebuie avut în vedere faptul că, urmare a repunerii în situația anterioară încheierii acestuia, părțile trebuie să restituie fiecare ceea ce și-au prestat în temeiul contractului desființat. Din această perspectivă, se poate observa că în cazul contractelor de finanțare nerambursabilă nu există nicio prestație din partea autorității de management care să poate fi restituită beneficiarilor în cazul unei eventuale rezoluțiuni contractuale (aspect care se datorează caracterului de donație pe care îl are finanțarea nerambursabilă).

Dincolo de aceste argumente, utilizarea termenului de "reziliere" în cadrul prevederilor contractuale s-a realizat în sensul generic de încetare a contractului, în funcție de împrejurări putând îmbrăca atât forma unei veritabile rezilieri, cât și a unei rezoluțiuni.

Potrivit art. 1552 alin. (1) și art. 1553 din C. civ., diferențierea pactelor comisorii este posibilă numai în funcție de necesitatea formalității punerii în întârziere a debitorului: un prim grad de pact comisoriu fiind reprezentat de cel care presupune formalitatea punerii în întârziere (similar vechiului grad III), iar cel de-al doilea fiind reprezentat de cel care asimilează simpla neexecutare cu punerea în întârziere (similar vechiului grad IV).

În ceea ce privește cazul de rezoluțiune unilaterală prevăzut de art. 1552 C. civ., acesta nu trebuie confundat cu pactul comisoriu reglementat la art. 1553 C. civ.. Astfel, convenția părților nu este un pact comisoriu întrucât aceasta reprezintă numai o condiție necesară dar nu și suficienta pentru operarea rezoluțiunii, în acest sens fiind necesară notificarea scrisa adresată debitorului, deci o intervenție ulterioara a creditorului.

Raportat la cele de mai sus, se poate observa că principala diferență între pactul comisoriu si rezolutiunea unilaterală este "efectul de drept" (deci nu mai există obligația emiterii unei notificări scrise privind rezolutiunea), care intervine dacă sunt îndeplinite condițiile de la articolul 1533 C. civ., privitoare la indicarea expresă a obligațiilor vizate și a condițiilor de operare.

Cu toate acestea, simpla îndeplinire a condițiilor pactului comisoriu, inclusiv în forma sa cea mai energică stipulată în teza a II-a a alin. (2) al art. 1553 C. civ., nu va conduce la desființarea automată a contractului, ci va fi subordonată emiterii de către creditor a declarației de invocare a pactului comisoriu, potrivit regulii libertății formelor actului juridic unilateral și cu necesitatea comunicării debitorului, conform celor prevăzute la art. 1523 C. civ.

În final, recurenta a arătat că este nerelevant dacă situația dată poate fi calificată ca un pact comisoriu sau ca o rezoluțiune unilaterală, în contextul în care consecința ambelor ipoteze este aceeași, respectiv restituirea integrala a sumelor primite în baza contractului de finanțare.

Într-adevăr, alin. (1) al art. 1553 C. civ. stabilește obligația menționării exprese a obligațiilor a căror neexecutare atrage rezolutiunea sau rezilierea de drept a contractului, însă următoarele două alineate completează cadrul legal și ne arată faptul că rezolutiunea/rezilierea este subordonată punerii în întârziere_a_debitorului, care produce efecte numai în cazul în care menționează expres condițiile de operare ale pactului comisoriu,

În prezenta situație, punerea în întârziere s-a realizat prin intermediul Deciziei nr. 4/27.03.2017, ce fost comunicată intimatei-reclamante prin adresa nr. x/31.03.2017 și în cuprinsul căreia au fost precizate în mod exprestoate motivele care au condus la rezolutiunea contractului de finanțare.

De altfel, aceste motive erau cunoscute de intimata-reclamantă încă de la momentul procedurii de soluționare pe cale amiabilă a litigiului, ce a fost finalizată prin încheierea procesului-verbal de conciliere nr. x/06.02.2017.

Considerentele instanței de fond referitoare la obligația intimatei-redamante de a restitui finanțarea primită doar în condițiile neexecutării contractului din motive imputabile acesteia și doar dacă au fost identificate nereguli în implementare, constituie o interpretare greșita a clauzelor contractuale privitoare la restituirea finanțării (art. 14 din contractul de finanțare), deoarece acestea sunt aplicabile tuturor situațiilor legate de plata unor sume care nu se pot justifica din perspectiva cerințelor Programului de finanțare si al finanțatorului.

Astfel, art. 20 alin. (4) din contractul de finanțare prevede dreptul AMPOR de a decide rezilierea unilaterală a contractului, cu consecinta restituirii integrale a sumelor deja primite, în condițiile prevăzute de art. 14 din același contract (respectiv cele legate de modalitatea de punere în practică a măsurii decise (de ex., termenele de restituire, sarcina comisioanelor bancare, majorările de întârziere). De altfel, art. 14 reglementează nu numai neregulile și emiterea titlurilor de creanță în urma constatării acestora, ci si restituirea sumelor primite în cadrul contractului în orice situație în care s-au efectuat plăți nedatorate către beneficiar (alin. (7) si următoarele ale art. 14).

Mai mult, singura ipoteză prevăzută de contract în sensul rezilierii fără recuperarea finanțării acordate este cea stipulată la art. 20 alin. (1), ipoteza ce restrânge aplicarea acestei masuri la cazurile excepționale și temeinic dovedite (inclusiv cazurile de forță majoră) și conferă dreptul de opțiune al AMPOR (iar nu obligativitatea) în vederea luării unei astfel de decizii.

Prin urmare, în virtutea principiului "pacta sunt servanda", se impune o interpretare corectă a modului de aplicare al art. 20 alin. (4) din contractul de finanțare, care trebuie realizată prin coroborare cu cele prevăzute la art. 14 alin. (7) și următoarele din același contract, precum și cu luarea în considerare a obligațiilor contractuale care nu au fost respectate de intimata-reclamantă.

În ceea ce privește ipoteza unei rezoluțiuni unilaterale a contractului de finanțare nr. x/01.04.2013, instanța de fond a reținut în mod greșit că întârzierea in implementarea proiectului se datorează unor motive independente de voința intimatei-reclamante, deoarece au fost ignorate prevederile art. 1 alin. (4) coroborate cu art. 9 lit. a) alin. (2) și 8) din același contract.

Așadar, prin semnarea contractului de finanțare, intimata-reclamantă s-a angajat să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare. Prin urmare, cât timp aceasta este singura răspunzătoare pentru implementarea proiectului, este lipsit de relevanță faptul că întârzierea în implementarea proiectului s-ar fi datorat unor motive independente de voința intimatei- reclamantte.

Chiar și dacă aceste motive ar fi fost unele de "forța majoră", conform art. 19 din Contractul de finanțare, acest fapt nu ar fi însemnat în mod automat că MDRAP era lipsit de posibilitatea de a solicita restituirea integrală a finanțării deja plătite.

Conform celor reținute de instanța de fond, proiectul nu a fost finalizat din cauza problemelor întâlnite pe parcursul execuției lucrărilor, urmate de intrarea în insolvență a constructorului. Din punctul său de vedere, culpa aparține intimatei-reclamante care nu a putut motiva deficiențele proiectului tehnic, asigurarea verificării proiectelor prin specialiști verificatori de proiecte atestați fiind obligația exclusivă a investitorului, în conformitate cu prevederile art. 22 lit. c) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții republicată.

De la data emiterii Ordinului de începere a contractului de lucrări -23.06.2014, până la data de 01.11.2016, în condițiile în care termenul de execuție a fost estimat la 7 luni prin profectul tehnic, execuția lucrărilor a înregistrat o serie de sincope, cauzate de modificări ale proiectului tehnic, emiterea unei noi Autorizații de construire etc.

Deși la data de 07.07.2016, intimata-reclamantă s-a deplasat pe șantier și a observat forța de lucru redusă la minim și progresul extrem de lent al lucrărilor, aceasta a luat decizia de a solicita extinderea duratei contractului de finanțare (fiind încheiat Actul adițional nr. 6) prin acordarea unui termen de finalizare în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor și indicatorilor proiectului și în vederea asigurării funcționalității acestuia, dar nu mai târziu de 1 noiembrie 2016.

În acest sens, a fost transmisă Hotărârea Consiliului Local nr. 194/17.03.2016, prin care se aproba prelungirea contractului de finanțare, intimata-reclamantă angajându-se să finalizeze toate activitățile proiectului până cel târziu la data de 01.11.2016. Hotărârea a fost susținută si prin Declarația de angajament a reprezentantului legal al intimatei-reclamante, acesta angajandu-se că va rambursa toate sumele primite de la MDRAP în cazul în care nu vor fi realizate obiectivele si indicatorii din cererea de finanțare, până la data de 01.11.2016.

Prin Decizia MDRAP nr. 4/28.03.2017 emisă în conformitate cu art. 20 alin. (4) coroborat cu art. 9 alin. (2) și 8) din Contractul de finanțare, instituția a decis încetarea contractului și restituirea în întregime a sumelor deja plătite beneficiarului (cu titlu de finanțare nerambursabilă).

Măsura rezilierii a fost luată ca urmare a faptului că, în pofida încheierii mai multor acte adiționale de prelungire a perioadei de implementare (peste perioada de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul POR), intimata-reclamantă nu a utilizat la maxim întreaga perioadă de timp pe care o permitea cadru legal pentru finalizarea proiectului, creând astfel premisele diminuării gradului de absorbție.

În cazul de față, AMPOR a aprobat prelungirea duratei contractului până la data de 1.11.2016, acesta fiind termenul maxim de finalizare a proiectului (prin finalizare a se înțelege încheierea tuturor activităților menționate în cadrul proiectului, atingerea rezultatelor anticipate și a indicatorilor stabiliți prin cererea de finanțare în vederea atingerii obiectivelor), astfel încât să nu fie afectate termenele de depunere a documentelor de încheiere pe care AMPOR era obligată să le respecte, oferind astfel o șansă suplimentară proiectelor încă nefinalizate.

În vederea închiderii Programului Operațional Regional 2007-2013 și a maximizării gradului de absorbție declarat la data depunerii Declarației finale de cheltuieli, ținând cont de termenul final de eligibilitate a cheltuielilor, au fost stabilite două categorii de încadrare pentru proiectele care nu erau finalizate la data de 31.12.2015: proiecte finalizate si operaționale (proiectele declarate astfel la data de 31.03.2017 prin "pachetul de închidere") șl proiecte nefuncționale (proiecte pentru a căror finalizare se acordau încă 2 ani).

Pentru a fi exonerată de această răspundere, intimata-reclamantă nu a notificat sau dovedit existența unui caz de forță majoră, iar neînțelegerile dintre aceasta și subcontractor/executant, respectiv neîndeplinirea unor obligații de către executant (terță parte față de contractul de finanțare), nu poate constitui un argument de exonerare a răspunderii. Mai mult, deși intimata-reclamantă era conștientă de problemele întâmpinate de constructor, nu a întreprins niciun demers pentru corectarea situației, rezilierea contractului de lucrări și folosirea terțului susținător reprezentând aspecte ce au fost aduse la cunoștința MDRAP de abia la momentul soluționării pe cale amiabilă a litigiului (în condițiile în care Rapoartele de progres ale beneficiarului din lunile septembrie și octombrie 2016, prezentau situația contractului de lucrări ca fiind "în grafic").

Mai mult decât atât, date fiind condițiile reglementate de art. 20 alin. (1) din Contractul de finanțare, sarcina probei privind existența unor situații excepționale și temeinic dovedite (inclusiv forța majoră) revenea beneficiarului finanțării nerambursabile, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

AMPOR a aprobat prelungirea duratei contractului de finanțare prin acordarea unui termen de finalizare în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor șl indicatorilor proiectului si în vederea asigurării funcționalității acestuia, situația prezentă regăsindu-se și în caiul altor proiecte gestionate de UAT Jud. Constanța. In aceste cazuri, beneficiarii trebuie să asigure un management eficient ai proiectelor, Inclusiv prin asigurarea resurselor umane și materiale necesare implementării corecte și în termenele stabilite prin contracte, a activităților proiectelor, a rezultatelor anticipate si a indicatorilor.

În ceea ce privește dispoziția instanței de fond prin care MDRAP a fost obligat la plata dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 13/2011, aferentă sumei de 3,688.696,74 RON

În speța dedusă judecății, creanța bugetară nu este purtătoare de dobânzi/penalități de întârziere, întrucât suma reținută prin Decizia MDRAP nr. 4/28.03.2017 reprezintă sumă ce provine din bugetul Uniunii Europene și bugetul național, astfel încât intimata-reclamantă, în calitatea sa de beneficiar al contractului de finanțare, nu poate pretinde plata penalităților la o sumă primită cu titlu de finanțare nerambursabilă, considerată neeligibilă ca urmare a nerepectării prevederilor contractuale si legale (împrejurare ce a condus la încetarea contractului de finanțare și restituirea întregii finanțări primite).

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3647/15.12.2016, Tn cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2014

Raportat la faptul că Decizia MDRAP nr. x/28.03.2017 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale si contractuale, fiind instituită obligația intimatei-reclamante de a returna finanțarea nerambursabilă plătită (3.688.696,74 RON), se arată că instanța de fond a respins în mod greșit cererea reconvențională formulata de MDRAP, prin care a solicitat obligarea UAT Jud. Constanța la plata sumei de 22.132,18 RON, reprezentând majorările de întârziere prevăzute de art. 14 alin. (10) și 13) din Contractul de finanțare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483 și următoarele din C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

I.4. Apărările formulate în cauză

Reclamanta Unitatea Administrativ-Teritoriala Județul Constanța a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum si obligarea recurentului-parat la plata cheltuielilor de judecata realizate in recurs.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Criticile recurentului nu pot fi primite având in vedere efectele lucrului judecat, raportat la autoritatea de lucru judecat de care se bucura considerentele sentinței civile nr. 231/CA din 17.10.2017 pronunțată in dosar nr. x/2017 de Curtea de Apel Constanta (hotărâre judecătoreasca definitiva prin nerecurare, depusa la dosarul de fond la data de 25.04.2018), prin care se retine cu privire la art. 20 alin. (4) din Contractul de finanțare nr. x din 01.04.2013 ca "nu respecta o norma care prevede o condiție de eficacitate si are ca efect lipsirea de efecte a clauzei contractuale".

Noul C. proc. civ. tranșează disputa privind partea din hotărâre care se bucura de autoritatea de lucru judecat, fiind prevăzut in mod expres ca acesta se intinde atât asupra dispozitivului hotărârii, cat si asupra considerentelor pe care acesta se sprijină, conform art. 430 alin. (2) din noul C. proc. civ.

Astfel, în considerentele sentinței civile nr. 231/CA din 17.10.2017 pronunțata in dosar nr. x/2017 de Curtea de Apel Constanta se retine, cu autoritate de lucru judecat, ca art. 20 alin. (4) din Contractul de finanțare nr. x din 01.04.2013 nu respecta dispozițiile C. civ. aplicabile, astfel încât devine incidentă sancțiunea specifica prevăzuta de legiuitor, respectiv lipsirea de efecte juridice a acestei clauze contractuale.

Reclamanta a arătat că si prin cererea de chemare in judecata obiect al prezentei cauze a dezvoltat motive vizând faptul ca art. 20 alin. (4) din Contractul de finanțare nr. x din 01.04.2013 constituie o clauza contrară dispozițiilor legale cuprinse in legislația primara, cu referire expresa la încălcarea regulii instituita de art. 1554 alin. (3) C. civ. conform cărora rezilierea produce efecte doar pentru viitor, cu consecința neatingerii prestațiilor deja executate.

Nu poate fi primita niciuna dintre criticile recurentului vizând interpretarea art. 20 din contract. Pentru a clarifica aspectele invocate de recurent referitor la clasificarea contractului în cauză ca fiind unul numit sau nenumit, deși nu prezintă incidența in cauza, normele de drept comunitar vizând abateri/nereguli invocate de recurent, se arată că Decizia nr. 4/28.03.2017 retine expres ca:

- prin adresa x/23.12.2016, Direcția Constatare si Stabilire Nereguli a precizat ca "nu a fost inițiată nicio acțiune de control finalizata cu titlu de creanța asupra proiectului" "Extindere UAMS Agigea prin infiintarea unui centru de ingrijire a persoanelor cu Afecțiuni Alzheimer"

- prin adresa nr. x/22.12.2016, Direcția Generala Programe Europene - Unitatea gestionare Nereguli Fonduri Europene informează ca "nu exista suspiciuni de neregula/frauda aferenta proiectului" "Extindere UAMS Agigea prin infiintarea unui centru de ingrijire a persoanelor cu Afecțiuni Alzheimer".

Activitățile de prevenire, de constatare a neregulilor (definite legal ca fiind orice abaterei de la legalitate, regularitate și conformitate), de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alți donatori internaționali sunt reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, asa cum arata expres art. 1 din acest act normativ.

În speța nu s-a desfășurat vreo asemenea activitate de control/investigare desfășurată de autoritățile competente în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, în vederea stabilirii existenței unei nereguli si nici nu a fost emis vreun proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, astfel încât nu se poate afirma existenta vreunei nereguli.

In speța, in discuție este nelegalitatea deciziei de reziliere emisa in baza prevederilor art. 20 alin. (4) din contractul de finanțare si nicidecum un proces-verbal constatare a neregulilor, astfel incat nu se poate afirma existenta vreunei nereguli. In aceste condiții, sunt lipsite de orice suport legal si probatoriu alegațiile recurentului in sensul ca in speța ar fi fost identificate nereguli apărute in obținerea fondurilor publice europene si naționale.

În lipsa oricăror abateri/nereguli constatate in conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, nu se poate discuta despre abateri/nereguli cu privire la acest proiect. În egală măsura, din punct de vedere juridic, nu poate fi primita teza paratului potrivit căreia contractul de finanțare ar fi un contract nenumit, ce ar putea fi asemănat cu donația cu sarcini, astfel incat in speța s-ar discuta despre "revocarea" finanțării primite.

Este evident ca spetei nu ii pot fi aplicabile niciuna dintre regulile instituite de C. civ. in materia liberalitatilor/donatiei, contractul de finanțare fiind un contract numit, un contract sinalagmatic, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării operațiunilor.

In speța, se poate considera că este un act juridic incheiat intre doua autorități ale administrației publice, centrala, respectiv locala, in îndeplinirea competentelor, atribuțiilor si responsabilităților prevăzute de lege, ca urmare indeplinirii unor condiții de eligibilitate si nicidecum o intenție a Ministerului recurent de a gratifica Județul Constanta.

Sunt nefondate toate susținerile recurentului cu privire la punerea in întârziere; reclamanta nu a fost pusa in întârziere. Articolul 1522 C. civ. instituie două modalități de punere în întârziere a debitorului: notificarea scrisă, extrajudiciară, prin care creditorul solicită debitorului executarea obligației și, respectiv, notificarea judiciară (cererea de chemare în judecată). Art. 1522 alin. (3) teza I C. civ. instituie în sarcina creditorului îndatorirea de a-i acorda debitorului un termen de executare voluntară.

Plângerea prealabila formulata împotriva Deciziei nr. 4/2017, atacata in cauza, a fost respinsa de ministerul recurent ca inadmisibila, cu motivarea ca procedura de soluționare amiabila a fost finalizata prin procesul-verbal de conciliere nr. x/06.02.2017. Avand in vedere acesta poziție a ministerului recurent, înseamnă ca decizia de/reziliere a fost luata cel târziu la aceasta data (06.02.2017), recurenta nefiind pusa in întârziere anterior acestei date și nici ulterior.

Critica recurentului in sensul ca punerea in întârziere s-a realizat chiar prin intermediul Deciziei de reziliere nr. 4/2017 nu face decât sa confirme nelegalitatea actului contestat.

Critica recurentului cu privire la "o interpretare greșita a clauzelor contractuale privitoare la restituirea finanțării" nu poate fi primita nici din perspectiva caracterului nedevolutiv al recursului, aceasta constituind o veritabila critica de netemeinicie a sentinței recurate, in condițiile in care nu este indicata vreo norma de drept material încălcata de intanta de fond in procesul de interpretare a clauzelor contractuale.

Nu in ultimul rând, se impune a fi avut in vedere scopul contractului (conform art. 1266 alin. (2) C. civ. -"La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului"), finanțarea nerambursabila fiind acordata in baza Schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin crearea și dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor din cadrul Programului operațional regional 2007 - 2013. De asemenea, se invocă art. 4 și 5 din Ordinul nr. 287 din 6 martie 2008 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin crearea și dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor din cadrul Programului operațional regional 2007 - 2013.

Nu pot fi primite criticile recurentului in sensul ca instanța de fond a reținut in mod greșit ca intarzierea in implementarea proiectului se datorează unor motive independente de voința intimatei-reclamante.

Toate criticile recurentului cu privire la o presupusa ignorare a unor clauze contractuale de către instanța de fond constituie critici de netemeinicie si nicidecum de nelegalitate, astfel incat nu pot face obiect al analizei in recurs.

Pe de alta parte, sustinerile sunt nefondate căci clauzele contractuale trebuie interpretate cu buna credința si potrivit scopului contractului, iar dificultățile intampinate in implementare, care exclud orice culpa a sa, nu justifica restituirea sumelor folosite conform clauzelor contractuale si cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, căci ar crea nejustificat consecințe negative împovărătoare pentru comunitate.

In ceea ce privește susținerile recurentului cu privire la normele comunitare si interne referitoare la data limita de eligibilitate a cheltuielilor, acestea sunt lipsite de orice relevanta in cauza, in condițiile in care prin actul adițional nr. x încheiat la 29.12.2015 la contractul de finanțare, contractul s-a modificat in sensul ca "Beneficiarul are obligația sa realizeze din bugetul propriu toate activitățile proiectului".

Nu in ultimul rând, Decizia nr. 4/28.03.2017 retine expres ca pe parcursul implementării proiectului a întâmpinat probleme cu execuția lucrărilor, din luna iunie constructorul părăsind șantierul. In condițiile in care constructorul se afla in procedura insolventei, Decizia retine ca a comunicat ca exista posibilitatea ca lucrările de construire nefinalizate sa fie realizate de terțul susținător al executantului din procedura de achiziție publica, care s-a exprimat in sensul ca "restul lucrărilor vor fi executate in termen de 3 luni de la data la care se va stabili modul de decontare a lucrărilor restante si emiterea ordinului de reîncepere a lucrărilor". Totodată, echipamentele si dotările prevăzute in proiect au fost achiziționate. Decizia nr. 4/28.03.2017 retine expres ca activitățile proiectului sunt realizate in procent de 77,64 %, iar gradul de realizare al execuției de lucrări este de 84 %.

In aceste condiții, nu există o neexecutare serioasa si fara justificare a obligațiilor contractuale asumate prin contractul de finanțare si, având in vedere ca nu exista nicio abatere a reclamantei de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractului ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, care sa fi prejudiciat sau care sa fi putut prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, astfel cum se retine expres, în măsura in care recurentul aprecia oportuna incetarea contractului de finanțare, aceasta se putea realiza fara a fi solicitata restituirea finanțării nerambursabile plătite, conform art. 20 alin. (1) din Contract, situația concreta de fapt fiind un caz excepțional si bine dovedit.

Din aceeași perspectiva, trebuie avut in vedere si principiul proporționalitătii, care presupune ca în cadrul aprecierii constrângerilor legate de diferite măsuri posibile, să se examineze dacă obiectivele urmărite de măsura reținută sunt de natură să justifice consecințe economice negative, chiar considerabile, astfel cum a fost consacrat in jurisprudenta CJUE (cauza C 58/08 The Queen, la cererea V. Ltd șa).

Principiile proporționalitătii, precum si al echității, corolar al bunei-credinte, trebuie sa guverneze contractele incheiate, de la nașterea acestora si pana la epuizarea tuturor efectelor, independent de existenta unei clauze exprese in conținutul acestora; așadar, executarea unui contract/unei clauze contractuale este legitima atâta timp cat este rezultatul întrunirii cumulative a principiilor forței obligatorii si executarea cu buna-credinta, respectând proportionalitatea si echitatea, principii care nu au existenta de sine stătătoare, ci se condiționează reciproc.

In condițiile in care activitățile proiectului sunt realizate in procent de 77,64 %, iar gradul de realizare al execuției de lucrări este de 84 %, din cauze independente de voința sa, deși a acționat constant, cu buna-credinta si cu respectarea legii pentru finalizarea proiectului, restituirea întregii finanțări nerambursabile folosită efectiv la executarea proiectului aprobat, cu respectarea clauzelor contractului de finanțare si a cadrului de reglementare incident, ar încălca scopul în care proiectul a fost aprobat, dar și principiul proportionalitatii, consacrat in legislația interna si comunitara, precum si in practica C.E.J.

Totodată, reclamanta continuă și la acest moment demersurile necesare finalizării proiectului. Astfel, in condițiile in care constructorul a părăsit șantierul, cum se retine prin decizia de reziliere, fara încheierea unui proces-verbal de recepție a lucrărilor parțial executate, pentru a stabili tipul si cantitatea lucrărilor necesare finalizării construcției, in vederea demarării procedurilor de achiziție publica, a formulat o cerere de asigurare a probelor in vederea realizării unui expertize tehnice la obiectiv. Cererea a fost încuviințata prin încheierea din 22.09.2017 pronunțata in dosar nr. x/2017 de Tribunalul Ialomița (anexat), pana la acesta data fiind realizat Raportul de expertiza (provizoriu) depus la termenul de judecata din 24.08.2018. După finalizarea expertizei tehnice, se vor putea stabili cantitățile/tipul/valoarea estimativa a lucrărilor necesare finalizării obiectivului si realiza procedura de achiziție publica pentru finalizarea lucrărilor.

Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea paratului la plata sumei de 3.688.696,74 RON, precum si la plata dobânzii legale aferente acestei sume, incepand cu data de 03.05.2017 si pana la data plații efective, reclamanta a dovedit la fondul cauzei ca a realizat plata sumei de 3.688.696,741ei la 03.05.2017, in baza Deciziei nr. 4/28.03.2017, conform ordinelor de plata nr. x, 727 si 728/03.05.2017.

In ceea ce privește plata dobânzilor, a invocat dispozițiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar. Instanța de fond a admis capătul de cerere, prin raportare la temeiul de drept invocat.

Recurentul critica hotărârea din acesta perspectiva susținând ca "creanța bugetara nu este purtătoare de dobânzi/penalități de intarziere, intrucat suma reținuta prin Decizia MDRAP nr. 4/28.03.2017 reprezintă suma ce provine din bugetul Uniunii Europene si bugetul național", fara a indica nicio norma de drept material ce ar fi fost incalcata/aplicata greșit de instanța de fond.

Recurentul invoca exclusiv o decizie de speța, deși practica instanțelor nu constituie izvor de drept, iar aplicarea legii se realizează in cazul particular al spetei. In aceste condiții, practica judiciara nu poate constitui in sine un argument.

Se invocă considerentele Deciziei nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicata in Monitorul Oficial nr. 201 din 26 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și se arată că daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești sunt reglementate de dispozițiile art. 1535 alin. (1) C. civ. și de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

Sub aspectul cererii reconventionale, in egala măsura, recurentul nu indica nicio norma de drept material ce ar fi fost aplicata greșit sau incalcata de instanța de fond, recursul fiind nefondat si din aceasta perspectiva. Respingerea cererii reconventionale a constituit o consecința a anularii parțiale a actului contestat, iar susținerile recurentului cu privire la aceasta cerere constituie exclusiv o reiterare a cererii sale reconventionale si nicidecum un motiv de nelegalitate la hotărârii recurate.

I.5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nu a formulat răspuns la întâmpinare, deși aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

II. Procedura de soluționare a recursului

II.1. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluție s-a fixat termen de judecată la data de 09 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II.2. La data de 1 martie 2021, cauza a fost repusă pe rol, în vederea suplimentării probatoriului cu privire la stadiul de realizare a proiectului.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

II.3.1. Situația de fapt reținută de prima instanță

Între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013 (AM POR), prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013 (OI), pe de o parte, și Unitatea administrativ - teritorială Județul Constanța, în calitate de beneficiar, pe de altă parte, a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x din 01.04.2013, având ca obiect finanțarea proiectului cu titlul "Extindere UAMS Agigea prin înființarea urnii centru de îngrijire a persoanelor cu Afecțiuni Alzheimer", cod SMIS 39237 . Valoarea contractului (reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului conform art. 3 din Contract) a fost de 5.066.225,00 RON, din care Beneficiarul urma să primească finanțare nerambursabilă acordată prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și bugetul național în cuantum de 4.964.725,00 RON (98%), restul de 101.500,00 RON (2%) reprezentând contribuția Beneficiarului la valoarea eligibilă a proiectului.

Perioada de implementare a proiectului a fost stabilită la 22 luni, data începerii implementării fiind ziua următoare intrării în vigoare a contractului.

Având în vedere că perioada de implementare a contractului s-a încheiat la data de 31.12.2015, fără finalizarea activităților și fără atingerea obiectivelor/rezultatelor asumate prin contract, pârâta a susținut că proiectul a fost inclus în Lista proiectelor cu risc de nefinalizare la 31.12.2015, iar în baza Instrucțiunii AMPOR nr. 144/2015 au fost încheiate mai multe acte adiționale prin care s-a prelungit perioada de implementare până la 01.11.2016.

În urma vizitei la fața locului din data de 24.11.2016, reprezentanții ADR Sud-Est au constatat că activitățile proiectului erau realizate în procent de 77,64 %, iar gradul de realizare al execuției de lucrări era de 84 %. În aceste condiții, AMPOR a propus rezilierea contractului de finanțare, motiv pentru care a invitat beneficiarul la o întâlnire de soluționare pe cale amiabilă prin intermediul adresei nr. x/25.01.2017.

Ca urmare a ședinței de conciliere din data de 06.02. 2017, a fost încheiat procesul-verbal nr. x/06.02.2017, iar prin adresa nr. x/13.02.2017, înregistrată la sediul MDRAPFE cu nr. X/14.02.2017, UAT Jud. Constanța a transmis punctul de vedere cu privire la modalitatea de continuare a proiectului, arătând faptul că va depune toate diligențele în vederea finalizării proiectului. În acest sens, a fost depus și un răspuns din partea terțului susținător, care se angaja să execute restul lucrărilor în termen de 3 luni de la data la care se va stabili modul de decontare a lucrărilor restante și emiterea ordinului de reîncepere a lucrărilor.

După analiza acestui punct de vedere și a documentelor depuse, AMPOR a emis Nota privind continuare procedurii de reziliere nr. x/15.02.2017, prin care s-a precizat că această dată este necunoscută și nu există nicio garanție că proiectul va fi finalizat în timp.

Astfel, prin Decizia nr. 4/28.03.2017, s-a decis rezilierea contractului de finanțare nr. x/01.04.2013, motivat de faptul că beneficiarul nu a îndeplinit indicatorii și obiectivele specifice proiectului. Ca urmare a rezilierii contractului, în conformitate cu art. 20 alin. (4) din contract, s-a stabilit în sarcina beneficiarului obligația restituirii, în termen de 15 zile de la data primirii notificării de reziliere, sub sancțiunea calculării dobânzilor de întârziere conform art. 13 și 14 din contract, a următoarelor sume: 537.875,99 RON reprezentând cofinanțare de la bugetul de stat; 2.448.631,08 RON reprezentând FEDR; 702.189,67 RON reprezentând TVA.

În motivarea deciziei de reziliere s-a reținut că, potrivit pct. 3.5 din Anexa la Decizia Comisiei Europene de modificare a Deciziei C (2013) 1573/30.04.2015, "La momentul depunerii documentelor de închidere, statele membre trebuie să se asigure că toate proiectele incluse în încheierea programului funcționează, ceea ce înseamnă că sunt finalizate și în uz, fiind considerate astfel eligibile", iar prin H.G. nr. 678/2015 s-a stabilit că data de 31.03.2017 reprezintă termenul limită de depunere a documentelor de închidere a programului.

De asemenea, s-a reținut că momentul finalizării lucrărilor și asigurarea funcționalității proiectului nu pot fi cunoscute și, astfel, nu poate fi garantată respectarea termenului limită impus prin decizia Comisiei de modificare a Deciziei C(2013) 1573 nr. C (2015) 2771 final/30.04.2015, respectiv 31.03.2017. Față de aceste termene, în conformitate cu H.G. nr. 678/2015, obligația AM privind transmiterea documentelor de închidere este: pentru 31.10.2016 - transmiterea la AXP a declarației finale de cheltuieli, revizuită pentru aplicația de plată a soldului final; 15.11.2016 - transmiterea raportului final de implementare la Autoritatea de Audit.

Totodată, s-a menționat în decizia de reziliere că, prin adresa nr. x/23.12.2016, Direcția Constatare și Stabilire Nereguli a precizat că nu a fost inițiată nicio acțiune de control finalizată cu titlu de creanță asupra proiectului "Extindere UAMS Agigea prin înființarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu Afecțiuni Alzheimer", iar conform adresei nr. x/22.12.2016, Direcția Generală Programe Europene - Unitatea gestionare Nereguli Fonduri Europene a informat că nu există suspiciuni de neregulă/fraudă aferentă aceluiași proiect.

Având în vedere cele reținute, precum și faptul că perioada de implementare a proiectului s-a încheiat în 31.12.2015, fără finalizarea activităților și atingerea obiectivelor și rezultatelor asumate prin contract, proiectul fiind inclus în lista proiectelor cu risc de nefinalizare la 31.12.2015, și că au fost semnate trei acte adiționale pentru prelungirea perioadei contractuale, respectiv 30.06.2016, 31.08.2016 și 1.11.2016, AM a decis rezilierea contractului de finanțare nr. x/1.04.2013, cod SMIS 39237.

Împotriva Deciziei de reziliere nr. 4/28.03.2017 reclamanta a formulat plângere prealabilă, respinsă ca inadmisibilă prin adresa emisă de pârât sub nr. x/23.05.2017.

II.3.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-pârât și a apărărilor intimatei-reclamante

Prima chestiune de drept ce trebuie lămurită prin prezenta decizie este aceea de a răspunde criticilor recurentului prin care acesta se referă la natura contractului de finanțare (numit sau nenumit), la natura sancțiunii aplicabile în caz de neexecutare (rezoluțiune sau reziliere) și la consecințele acestor calificări.

Decizia de încetare a contractului a fost întemeiată pe prevederile art. 20 din Contractul de finanțare nr. x/01.04.2013, potrivit cu care "În cazul nerespectării de către Beneficiar a prevederilor prezentului Contract, AM POR poate decide rezilierea unilaterală a Contractului printr-o notificare scrisă. În această situație, Beneficiarul are obligația restituirii în întregime a sumelor deja primite în cadrul Contractului, în condițiile prevăzute la art. 14 din Contract."

Totodată, art. 20 alin. (1) din contract stabilește că "În cazuri excepționale și temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forță majoră, AM POR poate decide să rezilieze Contractul printr-o notificare scrisă, fără a fi solicitată restituirea finanțării nerambursabile deja plătite."

Prima instanță a reținut că