ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 517/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 6 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Ilfov – secția civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. și pe intervenientul C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 80.000 euro, cu titlu de daune morale și 30.000 euro, reprezentând daune materiale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 29 și urm. din C. proc. civ., art. 451 C. proc. civ., art. 1357, art. 1365, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1387, art. 1390, art. 1391 și art. 1392 C. civ., Legea 136/1995.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 15 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. x/2017, s-a admis, în parte, cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta A. prin reprezentant legal D..

S-a acordat reclamantei ajutor public judiciar sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru în 10 rate egale a câte 875 RON, începând cu data de 1 iunie 2018.

S-a atras atenția reclamantei asupra dispozițiilor art. 14 alin. (2) și art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008.

La termenul de judecată din 16 octombrie 2018 Tribunalul Ilfov – secția civilă a pus în discuție excepția lipsei capacității de folosință a intervenientului C., având în vedere că din dovada de comunicare a citației a rezultat că acesta este decedat.

Tribunalul a constatat că intervenientul forțat a decedat la data de 27 iulie 2017, conform certificatului de deces aflat la dosar, motiv pentru care, a admis excepția lipsei capacității de folosință a intervenientului forțat, reținând că acesta a fost citat în dosar doar pentru opozabilitate.

Prin sentința civilă nr. 286 din 1 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal D., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.; pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.435 RON, reprezentând despăgubiri materiale și la plata sumei de 70.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantă; totodată, pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată la plata sumei de 2.293,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea, în parte, a hotărârii apelate, în sensul admiterii, în tot, a cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel București a constatat că Tribunalul Ilfov – secția civilă a admis prin încheiere interlocutorie excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intervenientului C. și că această soluție nu a fost atacată, astfel încât părțile sunt cele menționate în dispozitivul sentinței apelate.

Totodată, Curtea a reținut că E. și F. au fost citate doar preventiv, în vederea discutării eventualei introduceri în cauză, însă, față de cadrul procesual stabilit în primă instanță, s-a constatat că nu se impune introducerea lor în cauză.

Prin decizia civilă nr. 141 A din 28 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. prin reprezentant D. împotriva sentinței civile nr. 286 din 1 februarie 2019 a Tribunalului Ilfov – secția civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A.; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. asistată de reprezentantul legal D. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă la data de 19 iunie 2020.

Autoarea căii de atac a solicitat admiterea recursului, schimbarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 286 din 01.02.2019 a Tribunalului Ilfov – secția Civilă, arătând că soluția este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

A menționat că recursul vizează faptul că nu au fost aplicate corespunzător dispozițiile cu privire la cheltuielile de judecată, constând în taxa judiciară de timbru stabilită în cauză, sens în care s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că apelul reclamantei a vizat, pe lângă sumele acordate cu titlu de daune, cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat și taxa judiciară de timbru stabilită de către instanța de fond.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că nu se cunoaște pe ce criteriu a fost diminuat cuantumul onorariului de avocat și că potrivit dispozițiilor legale în materia taxelor judiciare de timbru cuantumul acesteia nu poate fi redus.

În acest sens, au fost evocate dispozițiile art. 451 alin. (1)-(4) din C. proc. civ.

Conform legislației în vigoare, cenzurarea cheltuielilor de judecată constând în plata taxei de timbru, nu se poate face.

Prin urmare, recurenta a apreciat că soluțiile instanțelor anterioare cu privire la acest aspect, au fost date cu aplicarea greșita a dispozițiilor în materie.

De asemenea, a precizat că instanța era obligată să arate, în considerentele hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru.

A menționat că instanța de apel s-a limitat la a susține că "suma aferentă taxei de timbru a fost acordată în funcție de înscrisurile de la dosar...", în condițiile în care valoarea stabilită, cu titlu de taxă judiciară de timbru, constituie titlu executoriu.

Mai mult decât atât, recurenta a relevat faptul că în fața instanței de apel s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, la zi, însă apelul declarat sub acest aspect a fost respins.

S-a concluzionat în sensul că odată stabilită taxa de timbru în sarcina reclamantului, dacă a câștigat procesul, nu vor putea fi micșorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Totodată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentei căi de atac.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a invocat excepția tardivității, avându-se în vedere că recursul a fost declarat la 16 iunie 2020, cu depășirea termenului prevăzut de lege. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea recursului, față de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de apel este legală, astfel încât recursul se impune a fi respins, ca nefondat.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin rezoluția din 12 ianuarie 2021 s-a fixat termen pentru examinarea stadiului recursului, în completul de filtru, la data de 25 februarie 2021.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A., care primează în fața excepției nulității, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468 alin. (2)-(4), precum și cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător".

În prezenta cauză, se constată că decizia recurată a fost comunicată recurentei-reclamante A., asistată de reprezentantul legal D., la 19 martie 2020, la domiciliu (str. x, Slobozia, jud. Ialomița) și la 18 martie 2020, la sediul Cabinetului Individual de Avocatură G. (B-dul x nr. 89, București) așa cum rezultă din dovezile de înmânare a hotărârii aflate la dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București – secția a VI-a civilă.

În ceea ce privește termenul de declarare a căii de atac a recursului se cuvine menționat că în conformitate cu art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311/14.04.2020, "termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestațiilor și căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență".

Întrucât decizia civilă nr. 141 A din 28 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă a fost comunicată părților în perioada în care era instituită starea de urgență pe teritoriul României, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă din 15 mai 2020 și s-a împlinit în ziua de 15 iunie 2020.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Ca atare, rezultă că o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești poate fi exercitată numai în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea termenelor stabilite de către legiuitor.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Prin decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 803 din 11.10.2017 s-a statuat că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen".

Conform prevederilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, "dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Cu privire la data declarării recursului de către recurenta-reclamantă din prezenta cauză, Înalta Curte constată că aceasta a transmis cererea de recurs, prin e-mail, către registratura Curții de Apel București – secția a VI-a civilă la data de 15 iunie 2020 ora 10:57 PM, după ora la care activitatea la instanță a încetat, fiind înregistrată la 16 iunie 2020 .

Totodată, se reține că recurenta-reclamantă nu a invocat și nu a dovedit că există motive temeinice care să justifice repunerea sa în termen, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., potrivit cărora, "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

Pe cale de consecință, instanța supremă constată că a intervenit decăderea părții din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 141 A din 28 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, cu consecința pierderii de către recurenta-reclamantă a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 485 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 141 A din 28 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2021.