ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 663/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 13.04.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., intervenient C., obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 euro (270.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daune morale, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.113,14 RON reprezentând daune materiale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Ilfov, secția civilă prin sentința civilă nr. 3409 din 03.12.2018 pronunțată de în dosarul nr. x/2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat C.; a obligat pârâta la plata sumei de 1157,18 RON cu titlul de despăgubiri materiale și la plata sumei de 80.000 cu titlu de despăgubiri morale către reclamant și la plata sumei de 4228.14 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant constând în onorariu de avocat și taxă de timbru.

Apelul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1244 A din 6 septembrie 2019.

Împotriva deciziei civile nr. 1244 A din 6 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamantul A. a formulat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de apel a pronunțat decizia, aplicând/interpretând greșit normele de drept material incidente în cauza pendinte, respectiv Norma nr. 23/2014, Legea nr. 136/1995 (în vigoare la momentul producerii accidentului rutier), precum și dispozițiile art. 1385 și art. 1391 C. civ.

In ceea ce privește cuantumul daunelor morale, recurentul-reclamant a susținut că, deși acestea au fost acordate de către prima instanță într-o sumă redusă față de suferința produsă și de traumele pe care le-a resimțit, instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor legale, a menținut soluția primei instanțe.

S-a mai arătat că, deși nu există criterii legale pentru determinarea întinderii despăgubirilor morale, dispozițiile art. 50 pct. l lit. f) din Norma nr. 23/2014 a Autorității de Supraveghere Financiară stabilesc că, daunele morale se acorda "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Or, instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții, procedând la o analiza superficială a jurisprudenței, în general, precum și a celei depuse la dosarul cauzei.

Mai mult decât atât, a susținut recurentul-reclamant, instanța de apel nu a avut în vedere criteriile instituite de practica judiciară, cum ar fi: intensitatea și durata suferințelor fizice și psihice încercate, impactul psihologic al evenimentului rutier asupra sa, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, împrejurarea că a trebuit să stea internată în spital, apoi perioada de recuperare, suferința determinată de imposibilitatea de a desfășura activitățile curente, necesitatea deplasărilor la spital, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.

De asemenea, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 1391 C. civ. care instituie acordarea de despăgubiri morale ca urmare a restrângerii posibilităților de viață familială și socială, în urma vătămării integrității corporale.

În continuare, recurentul-reclamant a opinat că întinderea daunelor morale se stabilește prin apreciere, urmare a aplicării de către instanță a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel prejudiciat, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate etc. și că daunele morale trebuie acordate într-un cuantum suficient, necesar pentru a-i ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat și pe care trebuie să le îndure, și nicidecum nu trebuie limitate la împrejurarea că "vătămarea corporală nu i-a pus în pericol viața și nu a rămas cu nicio infirmitate fizică temporară sau permanentă".

Cu toate acestea, a mai susținut recurentul, deși instanța de apel a reținut că efectele producerii evenimentului rutier au fost deosebit de grave, aceste considerente nu au fost avute în vedere la cuantificarea sumei acordată cu titlu de daune morale.

Recurentul a arătat că vătămarea sănătății și integrității corporale i-a adus un serios prejudiciu, prin îngreunarea posibilităților de deplasare și prin restrângerea posibilității de a avea o viață normală în care să poată desfășura toate activitățile de dinaintea accidentului, calitatea vieții fiindu-i diminuată în mod semnificativ.

Mai mult decât atât, recurentul-reclamant a menționat că au fost nesocotite dispozițiile art. 1385 C. civ., ce instituie principiul reparării integrale a prejudiciului.

În acest sens, doctrina a statuat că, pentru a da eficiență acestui principiu, trebuie să se aibă în vedere protejarea intereselor victimelor, prin repararea integrală a prejudiciului, inclusiv a celui de natură morală, s-a mai arătat.

Cu alte cuvinte, o reparație stabilită în temeiul răspunderii delictuale nu poate fi decât integrală, pentru a da satisfacție deplină celui care a suferit un prejudiciu.

Cu toate acestea, recurentul-reclamant, a susținut că în cazul său, instanța de apel nu a dat eficiență acestui principiu, nefiind acordată o sumă de bani care să conducă la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin evenimentul rutier din data de 10 ianuarie 2016.

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă a invocat nulitatea recursului solicitând, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității și a apărărilor invocate de intimată, iar pe fond admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 mai 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2020 a fost respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă; s-a admis în principiu recursul și s-a stabilit termen la data de 14 ianuarie 2021 în ședință publică cu citarea părților, termen ce a fost preschimbat la data de 18 martie 2021 în vederea prevenirii efectelor pandemiei de SARS-COV 2 pe teritoriul României.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1385 și art. 1391 C. civ. în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Cum recurentul critică nerespectarea de către instanța de apel a criteriilor de reparație echitabilă a daunelor morale suferite de reclamant, aspecte ce urmăresc aplicarea corectă, la circumstanțele de fapt ale cauzei, a dispozițiilor privind acoperirea prejudiciului personal nepatrimonial în cadrul mecanismului răspunderii civile delictuale, și cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reține că această critică este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 1391 alin. (1) C. civ. "În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială".

Totodată, este real că dispozițiile art. 1385 C. civ., prevăd că "prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", însă în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Reținând corect existența unui prejudiciu de ordin moral determinat de urmările vătămărilor suferite de reclamant și intensitatea cu care vătămările au fost percepute de acesta, precum și circumstanțele personale ale reclamantului, instanța de apel, în analiza concretă a daunelor morale, a avut în vedere, intensitatea fiecărei suferințe și consecințele pe plan emoțional, uman și social.

Prin urmare, valorile morale lezate au fost analizate de către instanța de apel, atât din perspectiva importanței lor, cât și a intensității percepției asupra consecințelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situația unei îmbogățiri fără just temei.

Astfel, în ceea ce privește suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a-le ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.

Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat, sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile reclamantului ce vizează cuantumul daunelor morale în condițiile în care instanța de apel la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, a avut în vedere atât dispozițiile art. 1385 și art. 1381 C. civ., precum și principiul echității și al proporționalității, în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată, ce au fost raportate și la amploarea și gravitatea vătămărilor fizice suferite de reclamant.

Sub acest aspect în mod legal și corect a reținut instanța de apel, că valoarea de 80.000 RON a despăgubirilor, stabilită de instanța de fond pentru daunele morale, corespunde a ceea ce este necesar pentru alinarea suferințelor victimei (despăgubirile sunt în acord cu principiul reparării integrale a prejudiciului) și principiului echității (există un raport rezonabil de proporționalitate între prejudiciul suferit și compensația acordată pentru acesta), neimpunându-se majorarea acestei valori la suma de 60.000 euro solicitată de reclamant.

Soluția instanței de apel este în concordanță cu dispozițiile art. 50 din Norma 23/2014, incident în speță, care stipulează asupra modului de stabilire a despăgubirilor în cazul vătămării corporale.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1244 A din 6 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2021.