ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 07.03.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună: constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar (contracte în monedă toxică), a prevederilor contractuale regăsite în art. 8 clauze inserate in contractual de credit nr. x/25.09.2007 și eliminarea acesteia; constatarea caracterului abuziv al clauzei pricind comisionul de administrare în cuantum de 1% flat calculate asupra sumei creditului contractat, de 206,91 CHF; obligarea pârâtei la înghețarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către bancă pentru restituirea împrumutului, la valoarea cursului existent la momentul încheierii contractului de credit, ca efect al constatării ca abuzivă a clauzei de risc valutar, prin adaptarea contractelor; obligarea pârâtei la restituirea diferențelor încasate de către parata peste cursul valutar de la momentul semnării contactului, ca efect al constatării nulității absolute a clauzei de risc valutar; în subsidiar, să se dispună adaptarea pentru viitor a clauzei stipulate în convenția de credit nr. x/25.09.2007 la art. 8.1, în sensul că toate sumele datorate în temeiul convenției de credit, se vor calcula la o valoare CHF egală cu jumătate din diferența dintre cursul CHF de la momentul plății și valoarea CHF de la momentul contractării, la care se adaugă valoarea CHF de la momentul contractării.

Tribunalul București – secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 4903 din 21.12.2017, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1461,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1803 din 02.10.2018, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul A., împotriva sentinței civile nr. 4903 din 21.12.2017, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata B. S.A. și a obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 1.497,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în calea de atac a apelului, apărătorul inițial nu a reiterat necesitatea efectuării expertizei contabile, fără de care instanța nu a putut pronunța o hotărâre legală și fondată.

Astfel, recurentul-reclamant consideră că atât hotărârea primei instanței, cât și hotărârea instanței de apel, sunt nelegale, întrucât în soluționarea cauzei era absolut necesară administrarea probei cu expertiza contabilă.

Recurentul-reclamant consideră că, în temeiul principiului rolului activ al instanțelor de judecată și ținând cont de elementele invocate atât în cererea de chemare în judecată, cât și în apel, pentru pronunțarea unei hotărâri legale, era necesară efectuarea expertizei contabile.

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la o nouă judecată la instanța de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă B. S.A. a invocat excepția nulității recursului solicitând anularea recursului, iar pe fond respingerea ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 19 septembrie 2019 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părților.

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1803 din 2 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și s-a acordat termen la data de 19 martie 2020, pentru judecata pe fond a recursului, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din data de 16 martie 2020 a fost preschimbat, din oficiu, termenul de judecată de la data de 19 martie 2020 la data de 11 iunie 2020, cu citarea părților.

Prin încheierea din 11 iunie 2020, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1803 din 2 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, până la soluționarea cauzei C- 81/19, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin cererea depusă la dosar la data de 22 iulie 2020, pârâta B. a adus la cunoștința instanței că noua denumire a Băncii este B. S.A.

Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a soluționării cauzei C-81/19, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Prealabil analizei este de precizat că având în vedere criticile formulate de către recurentul – reclamant, privind lipsa rolului activ al instanței în administrarea unui probatoriu vast, respectiv a probei cu expertiză contabilă, criticile vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel fiind, se constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, fără o minimă argumentare și care nu va fi supus analizei.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Critica privind lipsa rolului activ al instanței în administrarea probatoriului, care se încadrează in motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor prevăzute de art. 22 C. proc. civ.

Înalta Curtea apreciază această critică ca fiind nefondată.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. In acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea in drept pe care părțile le invocă, judecătorul este in drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau in scris, să pună in dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate in cerere sau in întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Textul de lege sus-menționat consacră principiul rolului activ al instanței în desfășurarea procesului, respectiv să atenționeze părțile asupra drepturilor și obligațiilor care le revin, să stăruie în orice fază procesuală la soluționarea amiabilă a cauzei, să stăruie în scopul de a preveni orice greșeală în aflarea adevărului și să se pronunțe numai asupra obiectului dedus judecății.

În speță, se constată că printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți, interpretând corect întreaga documentație existentă, soluția pronunțată fiind în deplină concordanță cu situația de fapt și de drept.

Nu se poate reține că a fost încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în discuția părților toate aspectele esențiale în soluționarea cauzei, a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare dezbaterile având loc în prezența părților, susținerile au fost consemnate conform practicalei deciziei recurate.

Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.

Dintr-un alt punct de vedere, se constată că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor despre care face vorbire recurentul, respectiv a expertizei contabile.

De altfel, nu se poate reține culpa instanței de apel pentru neadministrarea unui probatoriu complet, în condițiile în care reclamantul nu a indicat și nu a solicitat administrarea unei expertize contabile ca mijloc de probă în susținerea pretențiilor sale.

Astfel fiind, se constată că soluția instanței de prim control judiciar este corectă, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, neexistând o încălcare a normelor procedurale pentru a fi incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1803 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentului-reclamant A. în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă B. S.A., urmează a se aplica dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga recurentul-reclamant la plata sumei de 1518,75 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1803 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 1518,75 RON către intimata-pârâtă B. S.A. reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2021.