ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2644/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 54 din Legea nr. 136/1995, dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 și art. 26 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 1.376 și următoarele art. 1.391 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 821/NLP/PI/din 29.09.2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții G., B. și C..

Prin cererea înregistrată la 21 decembrie 2016, pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, sub nr. x/2016, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâtul Consiliul Județean Timiș, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciul încercat de decesul numitei F., după cum urmează: pentru G., soțul victimei decedate, suma de 7.718,21 1ei reprezentând daune materiale și suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale, pentru B., fiul victimei decedate, suma de 300.000 RON cu titlu de daune morale și pentru C., mama victimei decedate, suma de 300.000 RON cu titlu de daune morale, precizând că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1.376, art. 1.381, art. 1.391 alin. (2) și art. 1.392 C. civ., art. 91 alin. (1) lit. c) și alin. (5) lit. a) pct. 12 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică, art. 22 din Ordonanța de Urgență nr. 43/1997 privind regimul drumurilor și ale art. 5 și art. 128 din Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

La data de 10.02.2017 pârâtul Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș, a formulat cerere de chemare în garanție a H. S.R.L., în temeiul art. 72-74 C. proc. civ., având în vedere clauzele contractului nr. x din 07.11.2013 încheiat între Consiliul Județean Timiș și executantul H. S.R.L., solicitând ca, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, să fie admisă și cererea de chemare în garanție și obligată H. S.R.L. la plata sumelor ce fac obiectul acțiunii, exonerând pârâtul de la plata oricăror despăgubiri civile.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar, la 08 martie 2017, reclamanții au solicitat chemarea în judecată alături de pârâtul Consiliul Județean Timiș și a Județului Timiș prin Președinte și a Direcției pentru Administrarea Drumurilor și Podurilor Județene Timiș din cadrul Consiliului Județean Timiș.

Prin decizia civilă nr. 330/A din 10.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, instanța a admis apelul declarat de reclamanți, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin încheierea pronunțată la 20 iunie 2017 în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis cererea de conexare formulată de reclamanții A., B. și C. și a dispus conexarea cauzei la dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă.

Prin încheierea de ședință din data de 20.09.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 s-a conexat dosarul nr. x/2016 și s-a dispus citarea în calitate de pârâți a Consiliului Județean Timiș prin Președinte, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Timiș prin Președinte și Direcția pentru Administrarea Drumurilor și Podurilor Județene Timiș din cadrul Consiliului Județean Timiș.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la termenul de judecată din 01.11.2017, reclamanții au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor materiale solicitate prin cererea introductivă.

Prin încheierea de ședință din data de 01.11.2017, instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de Județul Timiș, a disjuns cererea de chemare în garanție și a dispus formarea unui nou dosar și a suspendat soluționarea acestuia în temeiul dispozițiilor art. 74 alin. (4) C. proc. civ.. Totodată, instanța a respins excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului Județean Timiș.

Astfel, a fost format dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea de chemare în garanție formulată de Județul Timiș prin Consiliul Județean Timiș în contradictoriu cu H. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 472 din 19.04.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta D. S.A. și intervenienta forțată E., s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Direcției pentru Administrarea Drumurilor și Podurilor Județene Timiș și s-a anulat acțiunea formulată de reclamanții G., B. și C. în contradictoriu cu aceasta.

Totodată, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât și a fost obligat pârâtul Județul Timiș, prin președinte, la plata către reclamanți a următoarelor sume: suma de 7.688,21 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 150.000 RON, cu titlu de daune morale către reclamantul G.; suma de 150.000 RON, cu titlu de daune morale către reclamantul B.; suma de 100.000 RON, cu titlu de daune morale către reclamanta C..

De asemenea, s-a respins în rest acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Județul Timiș, prin președinte și s-a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Timiș.

Prin sentința civilă nr. 275 din 15.03.2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/2017, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Județul Timiș, prin președinte, în contradictoriu cu pârâta H. S.R.L., a fost obligată aceasta la plata către reclamant a sumei de 163.075,28 RON, cu titlu de parte din despăgubirile acordate în dosarul nr. x/2016 și a fost respinsă în rest acțiunea.

Împotriva aceleiași hotărâri a formulat apel și pârâta H. S.R.L., prin care a solicitat în principal admiterea apelului împotriva încheierii de admitere în principiu a cererii de chemare în garanție din 1 noiembrie 2017 și în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ. desființarea de drept a sentinței apelate, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 564/A din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-au respins ambele apeluri.

Recurenta-pârâtă susține că în mod greșit a fost admisă în principiu cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul-intimat Județul Timiș, cu încălcarea dispozițiilor art. 73 alin. (1), art. 194 și art. 196 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, instanța de apel a efectuat o interpretare greșită a normelor cuprinse în art. 1350 alin. (1) și (2) C. civ. atunci când a stabilit că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.

La 2 aprilie 2021, intimatul-reclamant Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca nefondat și, totodată, la rândul său, a formulat recurs incident împotriva aceleiași decizii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate și în consecință admiterea în totalitate a cererii de chemare în garanție.

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că decizia atacată nu este legală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1270, art. 1350 și art. 1357 C. civ.. În acest sens, recurenta-reclamantă consideră că executantul H. S.R.L. avea obligația luării măsurilor necesare combaterii poleiului în zona în care a avut loc accidentul rutier, obligații care nu au fost respectate.

De asemenea, recurentul a susținut că soluția instanței de apel nu se sprijină pe considerentele reținute în decizia atacată, ci dimpotrivă, chiar le contrazice prin aceea că, deși constată și consemnează că poleiul a fost cauza determinantă și deci covârșitoare în producerea accidentului, modalitatea în care au fost stabilite gradele de culpă contrazice premisele, inversându-le, fapt ce atrage incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 25 februarie 2021 s-a fixat în sarcina recurentei-pârâte taxă judiciară de timbru în cuantum de 2183,25 RON potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și s-a dispus emiterea unei comunicări către aceasta cu mențiunea de a depune în termen de cel mult 10 zile de la primire dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor către părți, prin care s-a constatat această neregularitate procedurală a căii de atac, prevăzută sub sancțiunea nulității potrivit art. 493 alin. (3) C. proc. civ., cu mențiunea că se pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 7 decembrie 2021.

La termenul din 7 decembrie 2021, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului principal formulat de recurenta-pârâtă, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Instanța a stabilit în sarcina recurentei-pârâte H. S.R.L. o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului principal pendinte, în cuantum de 2183,25 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar recurenta-pârâtă a fost înștiințată cu privire la obligația de achitare a acesteia, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens. De asemenea, nici nu a folosit mijlocul procesual reglementat de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, privind cererea de reexaminare, pentru a contesta această taxă judiciară de timbru.

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Constatând că recursul principal nu a fost timbrat anticipat și până la termenul din 7 decembrie 2021 recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației de timbrare în temeiul art. 177 alin. (3) C. proc. civ., potrivit mențiunilor din adresă și raport, acte procedurale comunicate la 11 martie 2021, respectiv la 12 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) și art. 493 alin. (5) din același cod și să dispună anularea ca netimbrat a recursului principal declarat de pârâta H. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 564/A din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

În ceea ce privește recursul incident formulat de reclamantul Județul Timiș, împotriva aceleiași decizii, având în vedere soluția de anulare a recursului principal, Înalta Curte constată că este rămas fără efect, potrivit art. 491 alin. (1) și art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul principal declarat de pârâta S.C. H. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 564/A din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Constată recursul incident declarat de reclamantul Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș, împotriva aceleiași decizii, ca fiind rămas fără efect.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2021.