ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2615/2021

HOTĂRÂRE
07.12.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2615/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 07 decembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 12.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Județul Mehedinți la plata sumei de 191.890,08 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de fabricație, livrare și montaj pentru "Pasarelă Amfiteatru natural" prestate conform contractului de subantrepriză nr. x/06.08.2015, încheiat cu antreprenorul general S.C. ICIM S.A. Arad în favoarea beneficiarului U.A.T. Județul Mehedinți, prestații ce nu au fost achitate deși obiectivul este dat în exploatare, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1856, 1851, 1852, art. 1357-1869 și art. 1874-1880 C. civ.

Prin sentința nr. 17/2018 din 02 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă, și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă; a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 191.890,08 RON.

Prin decizia nr. 233/2019 din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 17/2018 din 02 martie 2018 pronunțate de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Mehedinți, a anulat sentința și, rejudecând procesul, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei Curții de Apel Craiova pentru a rejudeca apelul cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 1856 C. civ., precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că decizia instanței de apel este nelegală în parte, în sensul că raționamentul curții de apel în ceea ce privește interpretarea și aplicarea art. 1856 C. civ. a fost greșit apreciat și calificat, raportat la obligația pe care a generat-o, având în vedere că executantul lucrării (subantreprenorul), uzând de acțiunea directă, a sesizat Tribunalul Mehedinți cu o acțiune în realizarea dreptului de a primi plata prestației sale, plată pe care U.A.T. Județul Mehedinți nu a făcut-o până la acel moment nici către antreprenor și nici către subantreprenor. La data sesizării instanței cu acțiunea directă, nu era realizată plata către antreprenorul general.

Consideră că instanța de apel nu a avut în vedere că art. 1856 C. civ. prevede, ca și condiție de admisibilitate a acțiunii directe, faptul că neîndeplinirea obligației de plată de către beneficiar trebuie să existe la momentul introducerii acțiunii.

Astfel, plata făcută cu rea-credință de către beneficiar către antreprenor ulterior promovării acțiunii directe de către subantreprenor, precum și lipsa de diligență din partea beneficiarului de a informa antreprenorul și instanța de judecată, nu poate califica drept neîntemeiată acțiunea subantreprenorului.

Prin urmare, dacă la data primirii "acțiunii directe" de către beneficiarul U.A.T. Județul Mehedinți, acesta nu efectuase plata către antreprenorul general ICIM S.A. Arad, orice plată făcută după acest moment către antreprenorul general este o plată făcută cu rea-credință, mai ales că în procesul dintre ICIM S.A. și U.A.T. Județul Mehedinți, acesta din urmă a omis să arate că i se pretinde plata și de către subantreprenor.

Recurenta arată că, la data de 02.03.2018, dată la care Tribunalul Mehedinți a soluționat cauza prin sentința nr. 17/2018, beneficiarul U.A.T. Județul Mehedinți nu efectuase plata, astfel că, în condițiile în care această instanță ar fi aplicat corect legea, nu ar mai fi existat impedimentul avut în vedere de către instanța de apel.

De altfel, instanțele de fond au reținut că "este fără îndoială că reclamanta S.C. A. S.R.L. și-a îndeplinit obligațiile contractuale", fiind executate în mod corespunzător și complet pasarelele, obiect al contractului de subantrepriză.

Recurenta mai susține și faptul că înscrierea S.C. A. S.R.L. în tabelul definitiv de creanțe al S.C. ICIM S.A. a fost de natură să legitimeze posibilitatea de a utiliza acțiunea directă, întrucât în situația în care nu s-ar fi înscris, nu ar fi justificat creanța (născută din subantrepriză) și pentru care a formulat acțiunea directă, în faliment creanțele putând fi realizate doar prin înscrierea în tabel, aceasta neafectând caracterul întemeiat al pretenției solicitate beneficiarului intimat pe calea acțiunii directe.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea pronunțată de completul de filtru la 15 decembrie 2020, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, a fost admis în principiu recursul și a fost stabilit termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

2.1. În prealabil, trebuie precizat că recurenta-reclamantă a criticat doar soluția instanței de apel asupra fondului acțiunii, pentru încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 1856 C. civ., nefiind formulate critici în recurs cu privire la soluțiile date excepțiilor lipsei calității procesuale active și inadmisibilității acțiunii.

2.2. În limitele recursului, reclamanta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit condițiile acțiunii directe a lucrătorilor, prevăzute de art. 1856 C. civ., întrucât ar fi reținut, ca motiv de respingere a acțiunii, stingerea obligației beneficiarului, prin plata făcută antreprenorului ulterior introducerii acțiunii directe.

Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei atacate, că deși "la data formulării cererii introductive beneficiarul datora către antreprenor sume de bani în care se încadra și suma solicitată de reclamantă,…toate sumele datorate au fost plătite în data de 08.06.2018, astfel că la data soluționării prezentei beneficiarul nu mai datorează vreo sumă antreprenorului".

Potrivit art. 1856 C. civ., "În măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfășurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate au acțiune directă împotriva beneficiarului, până la concurența sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii." (subl. red.).

Este adevărat că, pentru ca titularul acțiunii directe să poată introduce o atare cerere împotriva beneficiarului, este necesar, printre altele, ca beneficiarul să nu fi plătit lucrările sau serviciile antreprenorului, iar acesta la, rândul său, să nu fi plătit subantreprenorului lucrările sau serviciile contractate, deci să existe raporturi juridice în conținutul cărora intră obligația plății unor sume de bani pe care debitorii lor (beneficiar, antreprenor, subantreprenor) să nu le fi executat voluntar la scadență.

Pentru nașterea dreptului derivat la acțiune prevăzut de art. 1856 C. civ., este necesar ca, la data sesizării instanței cu acțiunea directă, să existe dreptul material la acțiune care protejează raportul juridic în conținutul căruia intră obligația antreprenorului de a plăti sumele datorate propriilor săi contractanți, precum și dreptul material la acțiune referitor la obligația beneficiarului de a plăti sumele datorate. Altfel spus, îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege se verifică la data introducerii acțiunii directe, nefiind necesar ca drepturile materiale la acțiune primare să fie conservate de titularii lor pe parcursul derulării litigiului.

În cazul acțiunii directe reglementate de art. 1856 C. civ., cauzele de stingere a acestor obligații succesive care intervin posterior momentului exercitării acțiunii, deci inclusiv prin plata creanței de către beneficiar antreprenorului (făcută voluntar sau în temeiul unei hotărâri judecătorești), sunt inopozabile titularului acțiunii directe, în măsura în care acesta din urmă nu a fost parte în procesul purtat între antreprenor și beneficiar.

Așadar, numai excepțiile care se întemeiază pe cauze de stingere sau de transmitere a creanței care constau în operații juridice realizate anterior exercitării acțiunii directe pot fi opuse în mod eficace titularului acțiunii directe. Susținerea instanței de apel, în sensul că, la momentul soluționării fondului cauzei, beneficiarul nu mai datorează vreo sumă antreprenorului, reprezintă o veritabilă adăugare la lege, întrucât prevederile art. 1856 C. civ. nu impun conservarea obligației beneficiarului față de antreprenor în tot cursul procesului având ca obiect acțiunea directă.

În acest context, se cuvine reamintit faptul că reclamanta, titular al acțiunii directe reglementate de art. 1856 C. civ., a acționat împotriva debitorului său la data de 09 octombrie 2017, iar efectul acestei acțiuni este indisponibilizarea creanței debitorului intermediar la acea dată și ca rezultat al acesteia. Pe cale de consecință, plata făcută de intimata-pârâtă antreprenorului ICIM S.A. Arad la 08 iunie 2018 este inopozabilă titularului acțiunii directe și nu poate constitui un motiv pentru respingerea acesteia.

2.3. În raport cu dezlegările în drept anterioare, instanța de apel va analiza, în rejudecare, dacă erau îndeplinite condițiile acțiunii directe la momentul introducerii acesteia pe rolul instanței. În acest sens, instanța de apel va analiza inclusiv clauza de la art. 4.2 din contractul de execuție și montaj pasarele metalice nr. 2621/06.08.2015, respectiv dacă stabilirea prin acordul părților a scadenței obligației antreprenorului față de subantreprenor "în maxim 5 zile lucrătoare, de la data încasării contravalorii lucrărilor respective de la Consiliul Județean Mehedinți" poate fi considerată o derogare convențională de la mecanismul acțiunii directe prevăzute de art. 1856 C. civ.

2.4. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (2), art. 497 și art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa în parte decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată a fondului, aceleiași instanțe.

Vor fi menținute dispozițiile deciziei privind anularea sentinței nr. 17/2018 din 02 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2017 și respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și inadmisibilității acțiunii, întrucât aceste soluții au rămas definitive, nefiind atacate cu recurs.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 233/2019 din 10 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă.

Casează, în parte, decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată a fondului, aceleiași instanțe.

Menține dispozițiile privind anularea sentinței nr. 17/2018 din 02 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2017 și respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și inadmisibilității acțiunii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 decembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-27
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 385/2024
Ședința publică din data de 27 februarie 2024 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.03.2021 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios
ÎCCJ 2021-02-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 223/2021
vin în acest caz să completeze dispozițiile Legii nr. 101/2016, în forma în vigoare la momentul introducerii cererii, procedând la reconfigurarea corespunzătoare a completului de judecată. Prin decizia nr. 113/A din 9 iunie 2020, pronunțată
ÎCCJ 2022-06-08
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1416/2022
Ședința publică din data de 8 iunie 2022 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția I civilă, sub nr. x/2017,
ÎCCJ 2025-09-24
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1323/2025
Ședința publică din data de 24 septembrie 2025 Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 26
ÎCCJ 2020-02-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 324/2020
Ședința publică din data de 6 februarie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 16 decembrie 2015 și înr
Sursă