ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2255/2021

Ședința publică din data de 26 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, sub nr. x/2018 din 06.02.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a solicitat obligarea pârâtei Direcția Silvică Mehedinți, la plata sumei de 384.560,72 RON reprezentând contravaloarea construcțiilor rămasă neamortizată, calculată conform cap. V lit. b) pct. 6-7 din contractul de închiriere nr. x/26.01.2015.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 662 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 13.02.2018 Tribunalul Mehedinți, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Mehedinți având ca obiect pretenții, în favoarea secției a II-a civilă și de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Mehedinți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II a civilă și de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Mehedinți, sub nr. x/2018*, la data de 22.02.2018.

La data de 21.05.2018, pârâta Regia Națională a Pădurilor -Romsilva -Direcția Silvică Mehedinți a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii, ca fiind tardiv formulată, netemeinică și nelegală.

S-a precizat că acțiunea formulată de reclamanta intră sub incidența prevederilor art. 2.517 noul C. civ., dreptul la acțiune prescriindu-se în 3 ani.

Prin cererea reconvențională, în temeiul art. 209 noul C. proc. civ., s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 78.396,95 RON reprezentând contravaloarea chiriei pentru ultimul an, precum și a bunurilor predate reclamantului odată cu predarea fazaneriei și nerestituite de către acesta, în urma rezilierii contractului.

La data de 14.06.2018 reclamanta A. S.R.L. reprezentată prin lichidator judiciar B. a depus întâmpinare la cererea reconvenționala prin care invocă excepția prescripției în ceea ce privește pretențiile ce decurg din facturile cu nr. x/30.06.2014 și x/30.09.2014.

La data de 14.06.2018, a fost depus de către reclamantă răspuns la întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune întrucât termenul de trei ani a fost întrerupt prin notificarea-somației nr. x/30.06.2017 (anexa 10), când a fost notificat debitorul să achite debitul restant în valoare de 384.560,72 RON, reprezentând suma rămasă neamortizată din totalul investiției.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2018 a fost disjunsă cererea reconvențională formulată de pârât și s-a constituit un nou dosar.

Prin sentința nr. 69/2019 din data de 23 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare. A fost respinsă acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L. reprezentată prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Mehedinți.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a reținut că în raport de data încheierii contractului de închiriere nr. x/23.02.2011, cât și data nașterii dreptului de a pretinde contravaloarea construcțiilor neamortizate sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 2517 C. civ., dispoziții care reglementează termenul general în materia prescripției extinctive.

Pe fond prima instanță a reținut că din probele administrate la dosar nu rezultă că reclamanta a efectuat toate îmbunătățirile solicitate prin cererea de chemare în judecată, în dovedirea acestora depunând un document contabil, respectiv balanța de verificare întocmită la data de 31.12.2014, în lipsa altor probe care să ateste că au fost executate îmbunătățirile solicitate, ca atare s-a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel S.C. A. S.R.L.

prin lichidator judiciar B., solicitând într-o primă teză, casarea cu trimitere la rejudecare, iar într-o teză subsidiară, admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, rejudecând, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 122/2020 din 19 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinței nr. 69/2019 din data de 23 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Silvică Mehedinți, ca nefondat.

Curtea a considerat că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, întrucât clauzele contractuale reglementează necesitatea existenței unui acord al locatorului pentru efectuarea oricăror investiții sau modernizări ale capacităților de producție închiriate - cap. I pct. 6 din contract, concluzionând în sensul că recuperarea sumelor investite în obiectivul închiriat nu se poate realiza în lipsa acordului; această concluzie este susținută de interpretarea coroborată a clauzelor contractuale prevăzute în cap. V pct. 6,7 și 11, caracterul neîntemeiat al pretențiilor apelantei reclamante fiind determinat nu de faptul că lucrările nu ar fi fost efectuate de reclamantă, ci de nerespectarea clauzelor contractuale asupra cărora părțile au convenit și care reprezintă temeiul cererii.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 122/2020 din 19 mai 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare iar în subsidiar, admiterea recursului, desființarea sentinței și pe fond, admiterea acțiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate etapele procesuale.

În considerarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține încălcarea de către instanța de apel a cerințelor de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pe considerentul reluării statuărilor primei instanțe, nefiind prezentate motivele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării soluției.

Recurenta arată că, deși prima instanță a respins acțiunea cu motivarea că nu s-a făcut dovada îmbunătățirilor a căror valoare s-a solicitat, instanța de apel a motivat respingerea apelului, pe considerentul că aceste lucrări nu erau prevăzute în contract. Or, nu s-a contestat faptul că au fost efectuate lucrările menționate, ci natura acestora și admisibilitatea obligării pârâtei la acoperirea pagubei reclamantei.

Reținând o altă motivare în fapt și în drept față de prima instanță și cererea de chemare în judecată, instanța de apel a procedat greșit, prin schimbarea acelui element al cauzei care este temeiul de drept în raport cu care au fost analizate pretențiile de restituire. Întrucât în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi, hotărârea este nelegală, în cauză fiind îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză a pârâtei-locator.

Tot în cadrul acestui motiv de nelegalitate se arată că instanța de apel nu a luat în considerare argumentele indicate în cuprinsul cererii cu care a fost învestită prima instanță și în ceea ce privește criticile aduse în apel, nefiind deloc analizate susținerile invocate prin apelul formulat.

Recurenta susține și încălcarea art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului, în raport de normele legale incidente.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată este nelegală sub aspectul greșitei determinări a regimului legal aplicabil cererii de chemare în judecată.

Așa cum rezultă din probatoriul administrat, starea de fapt reținută și necontestată, înscrisurile depuse și din raportul de expertiză dispus în cauză, pârâta datorează suma de bani solicitată.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 11 mai 2021 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 5 iulie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia la 12 octombrie 2021, ora 10:00, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Cu titlu preliminar, este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs nu poate analiza aspecte pe care părțile ce promovează această cale de atac înțeleg să le invoce cu depășirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greșita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecății realizate de instanța ierarhic inferioară.

Nu poate constitui motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, modul în care instanța de apel a analizat probele (înscrisurile), concluziile raportului de expertiză și cele referitoare la situația de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte constată că utilitatea și relevanța probelor este analizată în raport de ansamblul întregului probatoriu, a argumentelor avansate în acest litigiu și ținând cont de rigorile procedurale pentru o bună administrare a justiției.

De altfel, instanțele de fond sunt suverane în aprecierea pertinenței și utilității probelor solicitate de părți, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.

Printr-o primă critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată nu este motivată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Prin urmare, motivarea hotărârii cuprinde sinteza argumentelor de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Reținerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă acestea sunt contradictorii, trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reținut unele și s-au înlăturat altele.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară, cuprinzând argumentele prezentate concis ce au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Considerentele hotărârii atacate sunt circumscrise corespunzător obligației legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acestea fiind în concordanță și cu statuările Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin raportare la dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului a stabilit că obligația instanțelor naționale de motivare a hotărârilor nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, obligația de motivare a hotărârii judecătorești presupunând o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția.

Conținutul considerentelor este lipsit de ambiguități ori contradicții și permite relevarea raționamentului care a condus la soluția pronunțată în sensul că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate urmare a nerespectării clauzelor contractuale prevăzute de părți în contractul de închiriere nr. x/23.02.2011, care reprezintă temeiul acțiunii.

Recurenta-reclamantă arată că, în mod nelegal, reținând o altă motivare în fapt și în drept față de prima instanță, curtea a schimbat cauza în apel, respectiv temeiul de drept în raport cu care au fost analizate pretențiile de despăgubire, critică ce ar putea fi încadrată din oficiu în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Este lipsită de fundament și de corespondent în considerentele deciziei din apel această susținere a recurentei, în contextul în care cererea de chemare în judecată și cererea de apel au fost întemeiate pe clauzele contractului de închiriere nr. x/23.02.2011, motivarea instanței de apel vizând analiza clauzelor cu valoare obligatorie între părți și aplicarea regulilor de interpretare a convenției.

Recurenta invocă în calea extraordinară de atac principiul îmbogățirii fără justă cauză - acțiune în care instanța examinează cerințele privind mărirea patrimoniului unei părți și absența unei cauze legitime, dar care, presupune, în mod necesar, pentru a fi și admisibilă, urmare a subsidiarității "actio de in rem verso" absența oricărui alt mijloc pentru recuperarea pierderii suferite, ceea ce nu putea fi cazul în speță, fundamentul juridic al pretențiilor formulate de reclamantă fiind al răspunderii contractuale, exprimat cu claritate în cuprinsul acțiunii și cererii de apel prin care se invocă "păgubirea", urmare a "imposibilității amortizării investiției până la data încheierii contractului de locațiune" încheiat cu pârâta.

Instanța de apel a analizat raporturile juridice dintre părți, constatând că în ce privește investițiile reclamantei prin lucrări de construire sau modernizare a bunurilor închiriate de la pârâtă, se prevedea dreptul acesteia de recuperare printr-un regim de amortizare.

Instanța de control judiciar devolutiv, contrar primei instanțe, nu a reținut lipsa dovezilor privind efectuarea investițiilor de către reclamantă, ci inexistența unui drept de despăgubire pentru investițiile rămase neamortizate, urmare a intervenirii cauzei de ineficacitate a convenției, întrucât reclamanta nu a respectat condiția prevăzută expres de părți, în sensul existenței ab initio a acordului locatorului pentru efectuarea oricăror lucrări de modernizare a capacităților de producție închiriate.

Prin urmare, soluția pronunțată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și nu se poate reține existența unei nemotivări sau unei motivări contradictorii, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta face referire și la textul art. 295 alin. (1) C. proc. civ. (din 1865) care reglementează limitele judecății în apel, text legal neaplicabil în speță, deoarece litigiul a fost promovat la 31.01.2018, după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ.

Corespondentul acestui articol este prevăzut în Noul C. proc. civ. la art. 479 care prevede că:

"(1) Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu.

(2) Instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2)."

Această reglementare legală se referă la dispozițiile privind judecata și limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat și ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, potrivit art. 477 și 478 C. proc. civ.

Astfel, ținând seama de caracterul devolutiv propriu căii de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că judecata realizată de instanța de apel a avut ca repere de analiză chiar dispozițiile contractuale pe care recurenta le invocă drept incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate nici din această perspectivă.

Totodată, instanța de apel, în virtutea dispozițiilor art. 477 și art. 479 C. proc. civ., era ținută să verifice legalitatea și temeinicia soluției pronunțate, având îndrituirea să completeze considerentele primei instanțe sau chiar să le substituie, dacă este cazul.

Această procedură de soluționare a cauzei nu poate fi calificată drept o depășire a limitelor învestirii în calea de atac, nefiind aspecte noi deduse judecății, apărările pârâtei privind lipsa acordului pentru efectuarea investițiilor și lipsa de corespondent cu despăgubirile solicitate fiind formulate și la prima instanță.

Recurenta a invocat formal și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea regimului juridic al acțiunii, fără a se invoca în concret dispozițiile de drept material care ar fi fost interpretate ori aplicate în mod greșit, nici aceste critici neputând fi reținute.

Față de toate considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 122/2020 din 19 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 122/2020 din 19 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2021.