ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2483/2021

HOTĂRÂRE

17.11.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2483/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T.,U., V., W., X., Y., Z., AA. și BB. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, recunoașterea și plata drepturilor salariale rezultate prin includerea unui spor de 25% din salariul de bază, deoarece ocupă funcții cu acces la informații clasificate din clasa secret de stat, în condițiile legii, și plata diferențelor rezultate dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat și cele primite efectiv, de la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor art. 15

din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (respectiv de la 30 iulie 2020) și până la recunoașterea drepturilor de către pârâți sau apariția unei modificări legislative (inclusiv drepturile bănești care rezultă din plata diurnei interne și/sau de deplasare - acolo unde este cazul), drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală corespondentă, calculată de la data exigibilității sumelor până la data plății efective a diferenței drepturilor mai sus menționate.

În motivare cererii se arată că reclamanții au calitatea de inspectori judiciari și se arată că Tribunalul Dâmbovița este competent material și teritorial să judece cererea de chemare în judecată, având în vedere dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 coroborate cu dispozițiile art. 95 pct. 4 și ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în raport de faptul că reclamanții H., Q., K., L. și P. au domiciliul în București. Astfel, prin raportare la prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. reclamanții au înțeles să sesizeze Tribunalul Dâmbovița ca fiind instanța având același grad de jurisdicție, situată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, la rândul ei, instanță învecinată Curții de Apel București, pe raza căreia se află Tribunalul București căruia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării cererii.

În drept, au fost invocate decizii ale Curții Constituționale, dispozițiile art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 din Codul muncii, art. 15 din Legea nr. 157/2020 pentru completarea anexei nr. VI la Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevederile art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și cele statuate prin Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite privind recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2021, Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată și formarea de noi dosare. Cu privire la reclamantul Z. s-a format dosarul nr. x/2021.

La termenul de judecată de la 11 mai 2021, Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă a rămas în pronunțare asupra excepției privind competența de soluționare a pricinii.

Prin sentința civilă nr. 1392 din 11 mai 2021, Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Z. în favoarea Tribunalului Călărași.

În esență, Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă a reținut că potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Față de faptul că reclamantul are domiciliul în comuna Frumușani, județul Călărași și apreciind că nu sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., instanța a reținut că Tribunalul Călărași este competent în soluționarea cererii de chemare în judecată

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Călărași.

La termenul de judecată de la 28 octombrie 2021, Tribunalul Călărași – secția Civilă a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale, excepție pe care a admis-o prin încheierea de ședință pronunțată la aceeași dată, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În esență, Tribunalul Călărași a reținut că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă cererea reclamantului Z., alături de alti 29 reclamanți, în cadrul aceleiași acțiuni, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a solicitat recunoașterea și plata drepturilor salariale rezultate prin includerea unui spor de 25% din salariul de bază, deoarece ocupă funcții cu acces la informații clasificate din clasa secret de stat, în condițiile legii, și plata diferențelor rezultate în urma includerii acestui spor. A mai reținut că potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Instanța a făcut trimitere și la prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii coroborate cu cele ale art. 59 C. proc. civ. și a apreciat că cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active. A mai apreciat că în cauză toți reclamanții au solicitat același lucru de la pârâți, fiind evident că între cererile lor, privite chiar și individual, există o strânsă legătură, că reclamanții au alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente și că, în temeiul art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Dâmbovița a fost corect sesizat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Călărași – secția Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă și Tribunalul Călărași – secția Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul Z., alături de alți reclamanți, în cadrul aceleiași acțiuni, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a solicitat recunoașterea și plata drepturilor salariale rezultate prin includerea unui spor de 25% din salariul de bază, deoarece ocupă funcții cu acces la informații clasificate din clasa secret de stat, în condițiile legii, și plata diferențelor rezultate în urma includerii acestui spor, prezentul litigiu având caracterul unui conflict individual de muncă. Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Dâmbovița.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparține instanței de la domiciliul reclamantului, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Față de faptul că reclamantul din prezentul dosar are domiciliul în comuna Frumușani, județul Călărași, se apreciază că instanța competentă în soluționarea cauzei este Tribunalul Călărași.

Instanța supremă apreciază că în cauza de față nu sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ. deoarece rațiunea normei legale menționate rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei prin prisma calității părții, iar la data introducerii acțiunii, reclamantul avea calitatea de inspector judiciar, care nu poate fi asimilată calității de judecător.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași – secția Civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.