ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2482/2021

HOTĂRÂRE

17.11.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2482/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 4 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 19.600 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosință, conform facturii seria x nr. x din 6 aprilie 2020, în dosarul de daună nr. x, a sumei de 901,6 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate din ziua imediat următoare datei scadente (12 mai 2021) și până la data introducerii acțiunii (4 iunie 2021), conform modului de calcul expus în conținutul cererii și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data introducerii acțiunii și până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 132/2017, ale Normei ASF nr. 20/2017, art. 1568 și art. 1578 alin. (1) lit. c) C. civ.

Pârâtul BAAR a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Prin sentința civilă nr. 10801 din 7 septembrie 2021, Judecătoria Timișoara – secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

În esență, Judecătoria Timișoara – secția I Civilă a reținut că instanța a fost învestită cu o acțiune în pretenții împotriva pârâtului BAAR în calitatea acestuia de organism de plată a despăgubirilor (garant al unei obligații legale de despăgubire) conform art. 33 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. A mai reținut că regula generală privind competența teritorială este cea statuată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Întrucât nu există o asigurare obligatorie de răspundere civilă sau o altă asigurare, lipsind un asigurat, bunuri asigurate și un risc asigurat, a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 115 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă în soluționarea cauzei, față de faptul că sediul pârâtului este în circumscripția acestei instanțe.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Judecătoriei Sectorului 2 București.

La termenul de judecată de la 26 octombrie 2021, Judecătoria Sectorului 2 București a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 11154 din aceeași dată, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că litigiul are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 1357 C. civ., temei de drept în raport de care sunt incidente dispozițiile legale ce reglementează competența teritorială alternativă. Potrivit art. 116 C. proc. civ., în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului. În raport de circumstanțele faptice ale speței, Judecătoria Timișoara era una dintre instanțele deopotrivă competente din punct de vedere teritorial în soluționarea cauzei, în lumina dispozițiilor art. 113 pct. 9 din același cod, fiind instanță în a cărei circumscripție s-a produs prejudiciul.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara – secția I Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Timișoara – secția I Civilă și Judecătoria Sectorului 2 București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Pentru a stabili competența teritorială instanțele trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 107 C. proc. civ. care statuează regula generală în materie și anume aceea că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului BAAR la plata prejudiciului reprezentând contravaloare lipsă de folosință a autoturismului proprietatea doamnei B., autoturism avariat total în urma accidentului provocat de C.. Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, BAAR este o asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și care îndeplinește, între altele, și atribuțiile de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 32 și art. 33 din Legea nr. 132/2017.

Deoarece conducătorul auto nu avea încheiată o poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă, pârâtul BAAR a fost chemat în judecată în calitate de garant al obligației legale de despăgubire a persoanei prejudiciate, iar conform alin. (6) al art. 32 din Legea nr. 132/2017, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acesteia "dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privința despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate."

Față de obiectul acțiunii, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 115 C. proc. civ., în conformitate cu care, în materia asigurărilor, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat. Alin. 3 al aceluiași articol stabilește o competență teritorială alternativă în soluționarea acestui tip de litigii, și anume în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul persoanei prejudiciate. În speță, prejudiciul s-a produs în patrimoniul persoanei care deținea autoturismul avariat, B., cu domiciliul pe raza localității Timișoara.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.. În speță, reclamanta a ales să sesizeze Judecătoria Timișoara.

Faptul că reclamanta a dobândit creanța a cărei plată o solicită în temeiul unui contract de cesiune de creanță încheiat cu B. nu afectează dreptul reclamantei de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara – secția I Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.