ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 826/2021

HOTĂRÂRE

31.03.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 826/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția I civilă la 3 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul A., să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 32.798,84 RON, sumă compusă din 32.147,09 RON achitată către autoritățile din Italia cu comisionul bancar aferent (7.068,34 euro plată și 10 euro comision bancar) și 651,75 RON pentru traducerea documentelor; la plata dobânzii legale aferente sumei de 32.798,84 RON, de la data formulării acțiunii și până la data achitării debitului și la plata sumei de 1.055,07 RON reprezentând TVA datorată bugetului de stat la încasarea sumelor menționate mai sus.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 2305 - 2306 alin. (2) C. civ. și prevederile legislației europene în materia răspunderii civile delictuale.

Prin rezoluția din 9 ianuarie 2019 cauza a fost repartizată secției a II-a Civile a Judecătoriei Timișoara și înregistrată sub nr. x/2018*.

Prin încheierea din 26 mai 2020, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, față de lipsa de procedură cu pârâtul, a numit curator pe doamna avocat B., cu sediul profesional în Municipiul Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 8816 din 15 septembrie 2020, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

În esență, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 108 C. proc. civ. întrucât domiciliul, respectiv reședința, pârâtului nu sunt cunoscute și, în speță, nu a fost identificată vreo împrejurare care să atragă competența teritorială alternativă a Judecătoriei Timișoara. A mai reținut instanța că, față de prevederile art. 129 alin. (2) pct. 3 și ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin sentința civilă nr. 10736 din 14 decembrie 2020 Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În esență, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că prezentul litigiu are ca obiect obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri, cererea de chemare în judecată fiind una personală mobiliară, și că sunt incidente dispozițiile art. 107 și art. 113 C. proc. civ., care stabilesc o competență teritorială alternativă în favoarea instanței în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul. În acest caz, excepția de necompetență este de ordine privată și poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 129 și art. 130 alin. (3) și (4) C. proc. civ.. Întrucât în speță pârâtul, reprezentat de un avocat curator, nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, Judecătoria Sectorului 2 București a apreciat că prima instanță rămâne învestită cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă și Judecătoria Sectorului 2 București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dipozițiile art. 107 C. proc. civ. care statuează regula generală în materie și anume aceea că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții decurgând din obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri. Față de obiectul acțiunii, se constată că sunt incidente și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. prin care se stabilește o competență teritorială alternativă în soluționarea acestui tip de litigii, și anume în favoarea instanței în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) cu cele ale art. 130 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că în cauză este vorba despre o necompetență teritorială de ordine privată, care poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Întrucât pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței inițial învestite, instanța supremă apreciază că aceasta este instanța competentă în soluționarea prezentului litigiu.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.