ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2438/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – secția a II-a Civilă, la 23 martie 2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rezilierea contractului nr. x/10.03.2017, încheiat între părți, ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligațiilor de către pârâtă, precum și obligarea acesteia la plata daunelor-interese în cuantum total de 299.878,67 RON, reprezentând prejudiciul creat, sumă alcătuită din 206.683,63 RON (44.352 euro) contravaloarea a 1.800 tone de sfeclă la prețul stabilit conform art. 6.1. din contract, și 93.195,04 RON (20.000 euro) subvenția neîncasată de la A.P.I.A.

În drept, au fost invocate art. 194 și următ. din C. proc. civ., art. 1530, art. 1549 și următ. din C. civ.

La data de 31 mai 2018, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiate și obligarea reclamantei la plata sumei de 70.042 RON debit restant, reprezentând contravaloarea prefinanțărilor acordate în baza contractului nr. x/10.03.2017, a celei de 10.800 euro, reprezentând penalități contractuale pentru nelivrarea culpabilă a cantității de 1.800 tone sfeclă de zahăr contractată, precum și a sumei de 538.309 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 288 tone zahăr alb, producție nerealizată ca urmare a nepunerii la dispoziție a cantității de 1.800 tone sfeclă de zahăr potrivit contractului încheiat între părți.

În drept, au fost invocate art. 205 și art. 209 din C. proc. civ., precum și art. 1385 și 1530 din C. civ.

La termenul de judecată din 6 noiembrie 2018, reclamanta a precizat acțiunea în sensul măririi cuantumului pretențiilor reprezentând subvenția neîncasată de la A.P.I.A. (beneficiu nerealizat), la suma de 31.601 euro, respectiv 140.741,37 RON, la cursul valutar stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2017.

Astfel, a solicitat rezilierea contractului nr. x/10.03.2017 încheiat între părți, ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligațiilor de către pârâtă și obligarea acesteia la plata daunelor-interese în cuantum total de 347.425 RON, respectiv 75.953 euro, reprezentând prejudiciul creat.

Prin sentința nr. 156 din 18 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantă, dispunându-se rezilierea contractului nr. x/10.03.2017, încheiat între pârâta, în calitate de beneficiar, și reclamanta, în calitate de furnizor, pârâta fiind obligată la plata sumei de 40.500 euro, reprezentând contravaloarea a 1.800 tone de sfeclă de zahăr la prețul stabilit conform art. 6.1 din contract, la care se adaugă suma de 31.601 euro, cu titlu de beneficiu nerealizat, la cursul B.N.R. de la data plății efective și integrale, restul pretențiilor reclamantei fiind respinse ca neîntemeiate. De asemenea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, și cererea reconvențională formulată de societatea pârâtă, aceasta fiind obligată la plata sumei de 8.804,70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta B. S.A. a formulat apel, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamantă și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 73/C/2020 - A din 10 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admis apelul pârâtei, sentința atacată fiind schimbată în parte, în sensul că a fost a admisă în parte acțiunea reconvențională, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 70.042 RON cu titlu de debit restant, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. Totodată, s-a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată, până la concurența sumei de 2.506 RON, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 6.298,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 1.253 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

La data de 15 iunie 2020, pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 73/C/2020 - A din 10 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea criticilor recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material cu caracter special incidente în cauză, respectiv art. 2 pct. 11 lit. b), art. 6, anexa II din Regulamentul CE nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului, art. 125 alin. (1) și (2) și anexa II, partea II, secțiunea A pct. 6 lit. a) din Regulamentul UE nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, art. 1 și 2 din Ordinul M.A.D.R. nr. 802/2016 privind recunoașterea Acordului interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, art. 1 pct. 1.5 și 1.8. din Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017.

Raportat la aceste dispoziții, arată recurenta, Contractul de cultivare livrare-recepție și plată în rate a sfeclei de zahăr 2017, înregistrat sub nr. x/10.03.2017, se putea încheia doar pentru campania de sfeclă de zahar din anul de comercializare 2016/2017. Chiar dacă s-ar accepta că acest contract s-a încheiat pe o perioadă de timp nedeterminată, sunt aplicabile dispozițiile art. 1557 din C. civ., conform căruia contractul este desființat de drept și fără vreo notificare atunci când imposibilitatea de executare este totală și definitivă și privește o obligație importantă. La data înregistrării acțiunii, respectiv data de 23 martie 2018, contractul era desființat de drept, având în vedere neîndeplinirea reciprocă a obligațiilor.

Recurenta consideră că și normele de drept material cu caracter general, respectiv art. 1270 alin. (1) și (2) din C. civ., au fost încălcate deoarece, contrar dispozițiilor art. 2.7. și 2.6 din contract, instanța de apel a reținut că societatea recurentă avea obligația de a întocmi, după o consultare cu furnizorul, un grafic, care nu a fost întocmit în speță, însă nu a făcut referire deloc la obligația care-i incumba intimatei, de a aduce la cunoștința beneficiarului problemele constatate privitor la livrarea cantității de sfeclă de zahăr cultivate.

Din interpretarea sistematică a art. 8 și art. 2 pct. 2.7 ale Acordului interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, aprobat prin Ordinul M.A.D.R. nr. 802/2016, art. 2.7 și 9.3 din Contractul de cultivare livrare recepție și plată în rate sfeclă de zahăr 2017, înregistrat sub nr. x/10.03.2017, rezultă că sarcina recoltării sfeclei de zahăr revine exclusiv cultivatorului, iar nu beneficiarului, cum greșit s-a reținut.

În aceste condiții, aspectul avut în vedere de instanța de apel cu privire la faptul că recurenta și-a asumat față de intimată obligația de a asigura recoltarea sfeclei este nelegal întrucât o asemenea modificare contractuală putea fi realizată doar prin reprezentanții legali. Astfel, reclamanta avea obligația, care nu a fost preluată de recurenta-pârâtă, de a recolta și de a pune la dispoziția beneficiarului, înainte de începerea campaniei de procesare a sfeclei de zahăr, întreaga cantitate de sfeclă produsă.

Instanța de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 8 pct. 8.3 și 8.4 din Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, aprobat prin Ordinul M.A.D.R. nr. 802/2016, din interpretarea cărora rezultă că, și în condițiile în care ulterior s-ar fi recoltat sfecla de zahăr de către intimată, recurenta avea posibilitatea legală de a refuza recepția, după expirarea, cu două zile, a termenului de recepție stabilit.

În ceea ce privește plata beneficiului la care a fost obligată recurenta, se susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 2 pct. 2.8 - 2.12 din Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, datorită faptului că nu există la dosar documentele justificative menționate la art. 2 pct. 2.9, coroborat cu pct. 2.11, precum și la art. 2 pct. 2.

Referitor la cererea reconvențională, se arată că urmare aplicării greșite a normelor de drept material cu caracter general și a celor cu caracter special, instanța de apel nu a analizat legalitatea solicitărilor formulate de recurentă privitor la penalitățile și daunele pretinse ca urmare a culpei intimatei, motivat de faptul că aceasta a constatat că nelivrarea cantității de 1.800 tone de sfeclă de zahăr se datorează culpei exclusive a recurentei, deși, în opinia recurentei, nelivrarea acestei cantități se datorează culpei exclusive a intimatei sau, în cel mai rău caz, culpei comune a părților.

La data de 10 septembrie 2020, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca neîntemeiat. De asemenea, a invocat excepția nulității recursului, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivul de recurs invocat.

Astfel, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fac referire la norme de drept material care să fi fost încălcate sau aplicate greșit de instanța de judecată, însă recurenta-pârâtă, prin calea extraordinară de atac formulată, critică modul în care au fost aplicate și interpretate prevederile contractuale.

Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede alin. (4) al aceluiași text.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021 a fost admis în principiu recursul și a fost prorogată discutarea excepției nulității recursului.

La termenul din 16 noiembrie 2021, analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 489 alin. (2), respectiv cele ale art. 483 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488, menționat mai sus.

În cauză, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă în cuprinsul cererii de recurs nu sunt relevate critici din care să rezulte greșita aplicare a normelor de drept material, prin decizia atacată.

Astfel, susținerile recurentei în sensul că au fost aplicate greșit normele de drept material cu caracter special incidente în cauză, respectiv art. 2 pct. 11 lit. b), art. 6, anexa II din Regulamentul CE nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului, art. 125 alin. (1) și (2) și anexa II, partea II, secțiunea A pct. 6 lit. a) din Regulamentul UE nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, art. 1 și 2 din Ordinul M.A.D.R. nr. 802/2016 privind recunoașterea Acordului interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, art. 1 pct. 1.5 și 1.8. din Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr-recolta anului de comercializare 2016/2017, nu reprezintă critici care să poată fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat deoarece nu este relevat modul concret prin care ar fi fost încălcate aceste norme prin decizia atacată.

Raportat la aceste dispoziții, recurenta a învederat neregularități privind încheierea contractului, însă invocarea motivul de nelegalitate indicat este condiționată de încălcarea unor norme de drept material, iar nu de interpretarea unor dispoziții contractuale.

Tot din perspectiva dispozițiilor contractuale este susținută și încălcarea art. 1270 alin. (1) și (2) din C. civ., dar indicarea acestor dispoziții de principiu nu este de natură a atrage incidența motivului de recurs invocat de parte deoarece criticile privesc aspecte de fapt, iar nu de drept.

În realitate, prin criticile formulate în susținerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în etapa procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Nefiind o cale de atac de reformare, ci o cale extraordinară prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate al hotărârii atacate, este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

Raportat la considerentele expuse, reținând că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat pârâta B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 73/C/2020 - A din 10 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2021.