ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2093/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16.09.2019, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului București – secția a VTI-a Civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul S.C. B. S.R.L. a solicitat să se dispună respectarea contractului de comodat încheiat la 02.05.2013 având ca obiect imobilul situat în str. x, București, număr cadastral x, număr carte funciară x, încheiat între părți, până la vânzarea imobilului în procedura insolvenței.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2146-2148 C. civ., art. 2155-2156, art. 1166, art. 1169-1170, art. 1270, art. 1516 din același cod, precum și art. 30 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 7483 din 20 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București – secția a Vll-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la respectarea contractului de comodat încheiat la 02.05.2013 având ca obiect imobilul situat în str. x, București, număr cadastral x, număr carte funciară x, încheiat între părți, până la vânzarea imobilului în procedura insolvenței.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 1784/A din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a admis excepția tardivității apelului și a anulat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Împotriva deciziei civile nr. 1784/A din 2 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că recursul vizează strict excepția tardivității admisă de către instanța de apel.

A susținut că instanța de prim control judiciar a admis excepția tardivității apelului, neglijând că, deși litigiul a fost judecat de judecătorul sindic, acesta nu are ca obiect procedura insolvenței, ci executarea unui contract. Competența judecătorului sindic a fost atrasă de faptul că societatea pârâtă se afla în procedura insolvenței, astfel că articolul de lege aplicabil în materia apelului este 468 C. proc. civ.

Instanța de apel a apreciat ca termenul de apel curge de la data publicării sentinței primei instanțe în BPI, iar nu de la comunicare.

Recurenta a arătat că, într-adevăr, sentința primei instanțe a fost publicată și în BPI la data de 14.04.2020, dar, la momentul publicării, România se afla în stare de urgență, potrivit Decretului nr. 195/16.03.2020, această stare prelungindu-se prin Decretul nr. 240/14.04.2020 pentru alte 30 de zile.

După redarea dispozițiilor art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/16.03.2020, recurenta a menționat că starea de urgență a durat până la data de 14.05.2020, astfel că, din dala de 15.05.2020, a început sa curgă un nou termen de 30 de zile pentru promovarea apelului. În mod normal, termenul de apel ar fi trebuit să se împlinească la data de 15.06.2020, însă prima instanță i-a comunicat sentința la 05.06.2020, menționându-se în cuprinsul acesteia că termenul de apel de 30 zile curge de la momentul comunicării.

Prin urmare, a susținut recurenta, primind sentința primei instanțe în data de 05.06.2020, ultimul termen de apel era 06.07.2020, calculând termenul de 30 de zile pe zile libere. Apelul a fost trimis prin email și prin poștă cu confirmare de primire în data de 22.06.2020, adică în termenul legal prevăzut de lege. Față de toate acestea, recurenta a apreciat că instanța de apel a încălcat și aplicat prevederile normelor de drept material, respectiv art. 468 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de apel ar fi fost îndreptățită să considere apelul ca tardiv doar în măsura în care singura comunicare a sentinței ar fi fost publicarea în BPI. Or, din moment ce sentința i-a fost comunicata în data de 05.06.2020, și dat fiind obiectul litigiului, recurenta a susținut că termenul de apel curge de la data comunicării, astfel cum prevede art. 468 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 12 octombrie 2021.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a analiza, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, față de care constată următoarele:

Dosarul nr. x/2019, dosar constituit în cadrul procedurii de insolvență a debitoarei B. S.R.L., are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat să se dispună respectarea contractului de comodat încheiat la 02.05.2013 având ca obiect imobilul situat in str. x, București, număr cadastral x, număr carte funciară x, încheiat între părți, până la vânzarea imobilului în procedura insolvenței.

Această cerere de chemare în judecată a fost disjunsă din dosarul nr. x/2014 al Tribunalului București, secția a VH-a Civilă în cadrul căruia, la data de 12.02.2014, s-a formulat cererea de deschidere a procedurii de insolvență a debitoarei B. S.R.L..

Așadar, cererea de chemare în judecată a fost promovată în cadrul procedurii insolvenței, fiind soluționată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului București – secția a VII-a Civilă, prin sentința civilă nr. 7483/20.12.2019, împotriva căreia a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1784/A din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția tardivității apelului și a anulat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L..

În acest context procesual, sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cărora curtea de apel va fi instanța de apel penlru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiași articol hotărârile curții de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin punctul 3 din Legea nr. 76/2012, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

În temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

De asemenea, art. 483 alin. (2) teza a Ii-a C. proc. civ. prevede că "...nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanța de apel în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

În raport de dispozițiile legale evocate, se apreciază că decizia ce formează obiectul recursului are caracter definitiv de la pronunțarea sa, iar hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ. mai sus evocat.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Prin urmare, reținând criteriul materiei, decizia civilă nr. 1784/A din 2 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1784/A din 2 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2021.