ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1780/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2009 pe rolul Tribunalului Bihor – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2010, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2009, conform încheierii din 21.01.2010, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.A. Oradea și Comisia Națională A Valorilor Mobiliare la plata sumei de 1.497.542,16 RON actualizată cu rata inflației, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată

La data de 10.11.2010, reclamantul și-a mărit câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.505.262 RON actualizată cu rata inflației, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plății efective

Prin sentința comercială nr. 287/COM/2012 din 3 mai 2012, Tribunalul Bihor – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.V.M., invocate de această pârâtă; a admis cererea precizată formulată de reclamant și, în consecință, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.505.262 RON, ce va fi actualizată cu rata inflației, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plății efective și a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 21.213,62 RON reprezentând cheltuieli de judecată

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că potrivit contractului de intermediere de valori mobiliare din data de 23.07.2002, Portofoliului la data de 14.07.2008 și la data de 09.12.1008 și Ordinului de plată nr. x/02.07.2008, în valoare de 800.000 RON, reclamantul are calitatea de posesor al portofoliilor pentru intermedierea unor tranzacții pe piața bursieră, cuprinzând acțiuni la diverse societăți listate la bursă

De asemenea, a reținut că, prin ordonanțele nr. 368/09.07.2009, 395/23.07.2008, 456/15.08.2008 și 492/29.08.2008, C.N.V.M. a dispus suspendarea activității B. ca măsură asiguratorie și blocarea conturilor de disponibilități ale societății, determinând blocarea activității societății pârâte, fără a preciza motivele pe care și-a întemeiat luarea acestei măsuri provizorii

Prima instanță a mai constatat că prin sentința civilă nr. 2330/2008, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea măsurii asiguratorii evocate mai sus.

În aceste condiții, coroborând probatoriul administrat în cauză, prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., în ceea ce o privește pe pârâta C.N.V.M. și cele ale răspunderii contractuale, reglementate de art. 969-970 C. civ., referitor la B. S.A. Oradea – derivat din nerespectarea de către aceasta din urmă a clauzelor art. 10 și 11 din contractul de intermediere de valori mobiliare și a dispozițiilor Legii nr. 297/2004, așa încât a obligat pârâtele la acoperirea prejudiciului cauzat prin imposibilitatea realizării de profit în urma tranzacționării acțiunilor deținute pe piața bursieră, în cuantum de 1.505.262 RON, ce urma să fie actualizată cu rata inflației, începând cu data de 09.07.2008 până la data plății efective; întrucât pârâtele au căzut în pretenții, tribunalul a dispus conform art. 274 C. proc. civ., obligarea lor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecat

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Prin decizia civilă nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; pe cale de consecință, sentința primei instanțe a fost schimbată în parte, în sensul respingerii acțiunii față de pârâta C.N.V.M.; au fost menținute celelalte dispoziții, iar intimatul-reclamant a fost obligat la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată parțiale în apel, în cuantum de 16.474 RON .

Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a apreciat că, în mod eronat, a reținut instanța de fond ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei C.N.V.M., câtă vreme actele emise de aceasta, ca autoritate administrativă, în exercitarea prerogativelor legale privind reglementarea pieței bursiere, nu au fost desființate prin hotărâre judecătorească; de aceea, a constatat că apelanta nu a săvârșit nicio faptă ilicită de natură să producă vreun prejudiciu reclamantului

De asemenea, Curtea a reținut că stabilirea solidarității răspunderii pârâtelor CNVM și B. S.A. este lipsită de orice suport legal, câtă vreme temeiurile răspunderii celor două sunt diferite.

Împotriva deciziei civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013 a declarat recurs reclamantul A..

Prin decizia nr. 3549 din 25 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, recursul declarat de reclamantul A. a fost anulat, ca insuficient timbrat.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut că recurentul-reclamant datora în această fază procesuală taxă de timbru în cuantum de 9.607 RON și timbru judiciar de 5 RON, din care a achitat 5.000 RON, pentru diferența de 4.607 RON formulând cerere de ajutor public judiciar.

S-a mai reținut că, prin încheierea din camera de consiliu din 18 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul A. a fost respinsă.

Având în vedere faptul că încheierea menționată a fost comunicată petentului la 21 octombrie 2013, iar acesta nu a formulat până la termenul stabilit pentru judecata recursului cerere de reexaminare și nici nu a adus la cunoștință intenția sa de promovare a unei astfel de cereri, Înalta Curte a apreciat că nu se impune acordarea, din oficiu, a unui nou termen.

Constatând că recursul nu a fost integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit, 25 octombrie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, si a anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat, cu obligarea recurentului - reclamant la plata către intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, cu majoritate, s-a constatat caducitatea primului capăt de cerere, având ca obiect reexaminarea încheierii din camera de consiliu din 18 octombrie 2013, a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

La pronunțarea acestei încheieri s-a avut în vedere faptul că, deși cererea de reexaminare a încheierii de respingere a cererii privind acordarea ajutorului judiciar a fost formulată în termenul legal de 5 zile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, calea de atac este caducă, întrucât, prin decizia nr. 3549 din 25 octombrie 2013, completul învestit cu soluționarea recursului l-a respins, ca insuficient timbrat.

II. Prin cererea de revizuire, formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3549 din 25 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, și a încheierii din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimatele B. S.A. prin lichidator C. și Autoritatea de Supraveghere Financiară, succesoarea Comisiei Naționale de Valori Mobiliare București, s-a solicitat să se constate admisibilitatea cererii de revizuire a hotărârilor amintite, să fie admisă cererea de reexaminare a solicitării de acordare a ajutorului public judiciar, prin amânarea cu două luni a diferenței neachitate din taxa judiciară de timbru datorată pentru soluționarea recursului, în sumă de 4.607 RON, și, procedându-se la rejudecarea cauzei, admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casarea în parte a deciziei recurate și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței comerciale nr. 287/COM/2012 din 3 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu exonerarea recurentului - reclamant de obligația de a achita cheltuielile de judecată în favoarea Comisiei Naționale de Valori Mobiliare, dispuse în apel și achitate.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 din noul C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că aceasta a fost formulată în termenul legal, prescris de art. 511 alin. (3) din noul C. proc. civ., urmarea a publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii din 17.11.2020, în cauza Mihancea c. României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că i-a fost încălcat dreptul de acces la instanță, prin anularea, ca netimbrat, a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, înainte de împlinirea termenului de reexaminare a încheierii privind cererea de acordare a ajutorului public judiciar.

În continuare, revizuentul a făcut ample referiri la fondul cauzei, respectiv la fondul raportului litigios dedus judecății.

Prin întâmpinare, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat inadmisibilitatea cererii, având în vedere faptul că funcția revizuirii nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților definitive, în afara condițiilor strict reglementate procedural, iar simpla invocare a hotărârii Curții Europeane a Drepturilor Omului nu este de natură să conducă, automat, la admiterea cererii de revizuire. Sub acest aspect, s-a susținut că împrejurările invocate de revizuent nu se circumscriu motivului expres prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită condiția potrivit căreia consecințele grave ale acestei încălcări continua să se producă, adică nu se face dovada că drepturile revizuentului sunt lezate în continuare, prin hotărârea judecătorească pronunțată în recurs.

În subsidiar, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat anularea cererii de revizuire, ca nemotivată, arătând că simpla indicare a unui text din C. proc. civ. nu poate suplini lipsa unei motivări legale.

În data de 20 septembrie 2021, numita D. a depus o cerere prin care a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de intervenient, alături de revizuent, cerere care a fost calificată de instanță ca reprezentând o cerere de intervenție principală și a fost respinsă, ca inadmisibilă, în ședința publică din data de 22 septembrie 2021, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele:

Întrucât cererea de chemare în judecată inițială a fost formulată de reclamant sub imperiul vechii legi de procedură și având în vedere dispozițiile art. 25 din noul C. proc. civ., se constată că judecata cereri de revizuire rămâne supusă vechii legi de procedură, care, la art. art. 322 pct. 9, reglementa în mod similar cazul de revizuire invocat de revizuentul E., sens în care a fost calificat temeiului de drept al cererii.

În conformitate cu art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Astfel, potrivit art. 322 pct. 9 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

……………………………………………………………………………………….

"9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate".

Textul legal mai sus enunțat a fost declarat parțial neconstituțional, prin Decizia Curții Constituționale nr. 233/2011 (publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 340 din 17/05/2011), care a constatat că "dispozițiile art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului".

Așadar, în raport cu prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., rezultă că cererea de revizuire în acest caz trebuie să îndeplinească în mod cumulativ trei condiții, și anume: Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale garantate de Convenție printr-o hotărâre judecătorească; consecințele grave ale încălcării să continue să se producă și să se constate imposibilitatea remedierii consecințelor produse în alt mod decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Analizând aceste condiții, în raport cu situația din cauza dedusă judecății, Înalta Curtea constată că prin Hotărârea în Cauza Mihancea împotriva României, din 17.11.2020, ce constituie premisa cererii de revizuire, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că, anulând recursul declarat de reclamant împotriva deciziei din 24 aprilie 2013, mai înainte de soluționarea cererii de reexaminare a solicitării de acordare a ajutorului public judiciar, Înalta Curte a privat reclamantul de dreptul de acces la instanță și, în consecință, a fost încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenție, astfel că prima condiție este îndeplinită.

De asemenea, sunt îndeplinite și celelalte două condiții, referitoare la persistența consecințelor grave ale încălcării și la imposibilitatea remedieri consecințelor produse, în alt mod decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Aceasta pentru că atât cererea reclamantului de reexaminare a încheierii privind cererea de acordare a ajutorului public judiciar, cât și recursul acestuia împotriva deciziei civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au rămas nesoluționate pe fond, situație în care este evident că sunt actuale consecințele grave ale încălcării art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv încălcarea dreptului reclamantului de acces la instanță, și că aceste consecințe nu pot fi înlăturate prin alte mijloace decât revizuirea hotărârii pronunțate.

Prin urmare, reținând că cererea de revizuire este motivată și îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, excepțiile inadmisibilității și nulității cererii de revizuire, invocate de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară, și va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3549 din 25 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, și a încheierii din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010.

În temeiul art. 327 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va schimba, în tot, încheierea din camera de consiliu din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, și va proceda la rejudecarea cererii de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 11 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, cu privire la care reține următoarele:

Prin încheierea sus - menționată, a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar, reținându-se că petentul A. a solicitat reducerea taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa, de la suma de 9.581,81 RON, la suma de 5.000 RON, care fusese deja achitată, dar nu a nedepus înscrisurile doveditoare prevăzute de art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, pentru a beneficia de facilitatea solicitată, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 51/2008.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare, în termen legal, petentul A., care a arătat că instanța nu a luat în discuție cererea sa subsidiară, de acordare a unui termen pentru plata diferenței de taxă judiciară de timbru, arătându-și disponibilitatea de a o achita în această modalitate.

Potrivit art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România.

Totodată, dispozițiile art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008 prevăd că obligația de a proba starea materială a sa și a familiei sale incumbă petentului.

Având în vedere faptul că petentul a solicitat, în subsidiar față de solicitarea principală de reducere a taxei judiciare de timbru, acordarea ajutorului public judiciar în forma amânării plății diferenței de taxă judiciară de timbru, conform art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 51/2008, și ținând seama de situația particulară a acestuia, petentul fiind privat de dreptul de acces la instanță o perioadă îndelungată de timp, Înalta Curte apreciază că i se poate acorda beneficiul ajutorului public judiciar prin amânarea cu două luni de la data prezentei hotărâri a plății diferenței de taxă judiciară de timbru, în sumă de 4.581,81 RON.

În consecință, Înalta Curte va admite cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 11 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, în sensul că va admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul A. și va amâna plata taxei judiciare de timbru rămase de achitat, în sumă de 4.581,81 RON, până la data de 22 noiembrie 2021.

De asemenea, în temeiul art. 327 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va schimba, în tot, decizia nr. 3549 din 25 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, și va rejudeca recursul reclamantului A., cu privire la care reține următoarele:

Se cuvine a preciza, cu titlu preliminar, că motivele de recurs cu soluționarea cărora Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal învestită și care vor fi analizate sunt cele formulate în termenul legal prescris de lege, care se regăsesc în memoriul de recurs din dosarul nr. x/2010, precizările și completările din conținutul cererii de revizuire urmând a nu fi luate în considerare, în măsura în care exced criticilor inițiale.

Astfel, se reține că, prin cererea de recurs, reclamantul A. a criticat decizia civilă nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., raportat la art. 998-999 C. civ., art. 2 Iit. c și h și art. 17 din Statutul C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 și art. 11, 22, 267-269 din Legea nr. 297/2004, și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta C.N.V.M. împotriva sentinței comerciale nr. 287/COM/2012 din 3 mai 2012, a Tribunalului Bihor – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal., cu cheltuieli de judecată în apel și recurs.

În motivarea recursului, reclamantul a reluat expunerea situației de fapt, arătând că cererea sa de chemare în judecată se întemeia pe calitatea de client al B., în portofoliul său și al soției sale regăsindu-se instrumentele financiare menționate în acțiune.

Prin Ordonanța 368/09.07.2008, intimata-pârâtă CNVM a dispus suspendarea activității B. pe durata a două săptămâni, blocarea tuturor conturilor de disponibilități ale societății, atât la vedere cât și la termen, precum și blocarea portofoliilor de acțiuni ale tuturor clienților societății, măsuri care au fost prelungite, ulterior, prin ordonanțe succesive, respectiv până în data de 05.12.2008, apoi până în data de 25.03.2010. Prin Ordonanța 712/05.12.2008, C.N.V.M. a retras autorizația de funcționare a B., ocazie cu care a dispus Depozitarului Central transferul acțiunilor clienților B., în secțiunea I a registrului. Prin Ordonanța 711/05.12.2008, a menținut blocate conturile în numerar ale clienților, inclusiv contul în numerar al reclamantului, cu un sold de casa în cuantum de 1.379.878 RON.

Prin sentința civilă nr. 2330/17.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2008, s-a admis cererea formulată de B. S.A. și s-a dispus suspendarea măsurii asiguratorii a suspendării activității acesteia și a blocării tuturor conturilor de disponibilități atât la vedere cât și la termen, și a celor de instrumente financiare, măsură dispusă prin ordonanțele nr. 368/2008, 395/2008 și cele subsecvente.

Recurentul a arătat că această dispoziție a instanței de judecată, deși executorie, nu a fost niciodată executată de CNVM, iar prin Ordonanța nr. 711/05.12.2008 ea a fost executată doar parțial, în sensul deblocării conturilor de acțiuni, dar menținându-se blocate conturile de numerar.

Prin decizia 36/14.08.2008, C.N.V.M. a desemnat un administrator special al B. S.A., care, prin rapoartele din octombrie 2008 a avertizat C.N.V.M. - ul asupra evoluției negative a pieței de capital, asupra efectelor acestei evoluții asupra clienților creditori și a propus soluții pentru protejarea acestora, prin vânzarea acțiunilor clienților debitori. În final, prin raportul din 06.11.2008, administratorul special a renunțat la mandatul dat, menționând, printre altele, lipsa fondurilor necesare exercitării atribuțiilor, lipsă determinată inclusiv de blocarea disponibilităților bănești ale B. S.A., printr-o decizie a Comisiei.

Ulterior, CNVM nu a acționat conform dispozițiilor art. 267 – 269 din Legea nr. 297/2004 și, deși nu a prelungit mandatul administratorului și nu a numit un alt administrator special, nu a inițiat procedura lichidării administrative a B. S.A. și nu a sesizat Tribunalul Bihor în vederea declanșării procedurii insolvenței.

Recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel nu a cercetat nerespectarea de către C.N.V.M. a dispozițiilor sentinței civile nr. 2330/17.09.2008, pe care aceasta din urmă nu a pus-o în executare.

În raport cu această neexecutare voluntară și cu caracterul executoriu de drept al sentinței, a susținut că problema legalității Ordonanței 368/2008 și a celor ce i-au succedat este total subsidiară, neputând fi invocată ca element decisiv și exclusiv în admiterea apelului.

A arătat recurentul ca o astfel de interpretare a exonerării de culpă este cu atât mai neavenită cu cât conduita CNVM a fost în vădită contradicție cu art. 11 din Legea nr. 297/2004, intenția legiuitorului fiind ca aceste măsuri asiguratorii să aibă un caracter temporar și să nu se permanentizeze. Or, CNVM a emis periodic câte o ordonanță cuprinzând aceleași măsuri, care, astfel, s-au permanentizat.

Recurentul a susținut că instanța de apel a apreciat greșit că legalitatea actului administrativ ar exonera de răspundere pârâta, întrucât culpa invocată de reclamant privea și faptul că au fost ignorate cererile repetate ale administratorului special, înscrise în rapoartele acestuia, de a i se permite să valorifice acțiunile societății și ale clienților debitori, în scopul protejării clienților creditori, nu i s-au pus la dispoziție fondurile necesare, iar avertismentele administratorului special privind evoluția negativă a pieței de capital și efectele acestei evoluții asupra clienților creditori au fost ignorate, în plus, lăsând fără relevanță dispozițiile sentinței și obligativitatea respectării de către orice persoană a efectelor hotărârii judecătorești.

A susținut recurentul că, excluzând orice culpă a C.N.V.M. la producerea prejudiciului, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit. c) din Statutul C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, și dispozițiile art. 267-269 din Legea 297/2004, privind inițierea procedurii lichidării administrative sau sesizarea tribunalului competent pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Prin întâmpinare, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de succesoare a intimatei - pârâte Comisia Națională de Valori Mobiliare București, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că pretinsa nerespectare a dispozițiilor art. 267-269 din Legea 297/2004 de către C.N.V.M. nu a fost invocată în cadrul acțiunii introductive, așa cum a fost precizată în fața instanței de fond, astfel că nu poate face obiectul controlului de legalitate.

De asemenea, s-a mai arătat că obiectul judecății în cererea de suspendare a efectelor ordonanțelor succesive emise de C.N.V.M nu l-a constituit legalitatea/nelegalitatea acestor acte administrative, ci stabilirea temeiniciei cererii de suspendare a executării acestora până la soluționarea litigiului privind legalitatea ordonanțelor. Or, în considerentele sentinței civile nr. 366/25.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, în litigiul care viza pronunțarea asupra excepției de nelegalitate a Ordonanțelor emise de C.N.V.M., judecătorul fondului a precizat că "nu se poate reține că hotărârea judecătorească pronunțată în procedura de suspendare executare act administrativ ar fi de natura a influența soluția dată asupra cererii de anulare a respectivului act administrativ, căci regimul lor juridic, premisele și scopul fiecăreia dintre proceduri sunt distincte".

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 304 din vechiul C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege.

Aspectele vizând temeinicia cererii de chemare în judecată, susținute exclusiv de argumente ce readuc în discuție stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanță, precum și interpretarea dată de instanțele de fond probelor administrate, nu pot forma obiectul controlului de nelegalitate, întrucât se situează în afara domeniului de analiză permis de art. 304 din C. proc. civ.

Pornind de la aceste precizări prealabile, Înalta Curte constată că parte dintre criticile recurentului se circumscriu cazurilor prescrise de art. 304 pct. 7 (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii) și pct. 9 (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) din C. proc. civ.

Astfel, recurentul-reclamant a invocat, subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., faptul că instanța de apel nu a cercetat nerespectarea de către C.N.V.M. a caracterului executoriu de drept al dispozițiilor sentinței civile nr. 2330/17.09.2008, și, în raport cu această neexecutare și subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faptul că problema legalității Ordonanței nr. 368/2008 și a celor ce i-au succedat este total subsidiară, neputând fi invocată ca element decisiv și exclusiv în admiterea apelului și în exonerarea pârâtei C.N.V.M. de culpă.

Ambele critici sunt însă nefondate.

Reclamantul are calitatea de client al B., pentru intermedierea unor tranzacții pe piața bursieră, cuprinzând acțiuni la diverse societăți listate la bursă.

Urmare a neregulilor repetate constatate în activitatea societății, prin ordonanțele nr. 368/09.07.2008, 395/23.07.2008, 456/15.08.2008 și 492/29.08.2008, pârâta C.N.V.M. a dispus suspendarea activității B. ca măsură asiguratorie și, totodată, blocarea conturilor de disponibilități ale societății, la vedere, la termen și a celor de instrumente financiare.

Reclamantul a arătat că prin blocarea conturilor i-a fost încălcat dreptul de dispoziție cu privire la acțiunile aflate în portofoliul său, precum și dreptul de a dispune de sume însemnate aflate în contul său de client.

Prin sentința civilă nr. 2330/17.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2008, s-a admis cererea formulată de B. S.A. și s-a dispus suspendarea măsurii asiguratorii a suspendării activității acesteia și a blocării tuturor conturilor de disponibilități atât la vedere cât și la termen, și a celor de instrumente financiare, măsură dispusă prin ordonanțele nr. 368/2008, 395/2008 și cele subsecvente.

Însă, în condițiile în care niciuna dintre ordonanțele emise de pârâta C.N.V.M., inclusiv cea emisă ulterior pronunțării sentinței civile sus-menționate, nu a fost anulată, bucurându-se, pe cale de consecință, de prezumția de legalitate, instanța de apel a apreciat ca acesta este un aspect care împiedică angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei C.N.V.M.

Contrar susținerilor recurentului - pârât, care a arătat că această chestiune are caracter subsidiar și nu este de natură a înlătura răspunderea civilă delictuală a pârâtei pentru neexecutarea voluntară a unei hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea măsurii asiguratorii, Înalta Curte constată că răspunderea pârâtei nu intervine automat, ci impune analiza împrejurărilor concrete, de fapt și de drept, în care neexecutarea voluntară s-a produs, ceea ce instanța de apel a realizat.

Or, în urma acestei evaluări, care privește chiar temeinicia hotărârii, s-a constatat că niciunul din actele emise de pârâtă, ca autoritate administrativă, în exercitarea prerogativelor legale privind reglementarea pieței bursiere, inclusiv ordonanța nr. 711/05.12.2008, emisă de C.N.V.M. ulterior suspendării măsurii asiguratorii, nu au fost desființate; de aceea, s-a constatat că apelanta nu a săvârșit o faptă ilicită de natură să producă un prejudiciu reclamantului, condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei nefiind realizate.

A arătat recurentul că o astfel de interpretare a exonerării de culpă este cu atât mai neavenită cu cât conduita C.N.V.M. a fost în vădită contradicție cu art. 11 din Legea nr. 297/2004, intenția legiuitorului fiind ca aceste măsuri asiguratorii să aibă un caracter temporar și să nu se permanentizeze, în timp ce C.N.V.M. a emis periodic câte o ordonanță cuprinzând aceleași măsuri, care, astfel, s-au permanentizat.

Însă aceste susțineri excedează limitelor obiective ale învestirii instanței, respectiv obiectului cauzei supuse judecății, căci analiza susținerilor privind permanentizarea nelegală a unor masuri pe care legea le dorea vremelnice ar presupune examinarea legalității ordonanțelor succesive emise de intimata - parata, cerere cu care instanța nu a fost investită.

De altfel, prin sentința civilă nr. 366/25.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamantul din prezenta cauză, într-un litigiul care a avut ca obiect soluționarea excepției de nelegalitate a ordonanțelor emise de C.N.V.M. în perioada de referință, prin care s-a dispus suspendarea activității B., s-a reținut legalitatea ordonanțelor C.N.V.M., faptul că măsura dispusă își găsea temei în art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, că măsura a urmărit un scop legitim și că nu se poate admite nici vreo lipsă de oportunitate în luarea măsurii, dat fiind contextul neregulilor reieșite la controlul tematic, iar în ceea ce privește intervalul de timp pentru care se putea dispune măsura, s-a apreciat că nu a fost depășită limita instituită de legiuitor prin teza finală a art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., instituția procedând la o evaluare a condiției cazului bine justificat o dată la două săptămâni. Totodată, în evaluarea proporționalității măsurii, instanța a avut în vedere chiar conduita pasivă a tuturor părților reclamante, care nu au contestat măsura în fața C.N.V.M., în sensul de a cere revocarea ei ca fiind vătămătoare, sub motiv că nu pot dispune de instrumentele financiare pe care le dețineau, și nici nu au atacat-o în fața instanței de contencios administrativ, pe calea acțiunii în anulare, ci, abia după mulți ani, ca efect al respingerii unor acțiuni în pretenții, au înțeles să susțină o excepție de nelegalitate.

Cât privește critica referitoare la faptul că instanța de apel nu a examinat toate elementele culpei invocate de reclamant în motivarea acțiunii, se reține că hotărârea primei instanțe, prin care a fost admisă acțiunea reclamantului și s-a dispus obligarea pârâtelor la plata către reclamant a sumei de 1.505.262 RON, actualizată cu rata inflației, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plății efective, s-a întemeiat exclusiv pe constatarea că în cauză sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei C.N.V.M., potrivit dispozițiilor art. 998-999 C. civ., întrucât prin suspendarea de la tranzacționare pe piața de capital a portofoliilor deținute de reclamant la societăți listate la bursă, în condițiile în care măsura nu a fost fundamentată pe baza unor considerente explicite de către CNVM și a fost suspendată de către Curtea de Apel București, acesta a suferit un prejudiciu material direct, de forma unui beneficiu nerealizat, constând în imposibilitatea realizării de profit pe baza tranzacționării acțiunilor deținute pe piața bursieră. În cazul pârâtei B., s-a apreciat a fi incidentă răspunderea contractuală, întemeiată pe prevederile art. 969-970 C. civ., pentru nerespectarea condițiilor contractuale prevăzute de art. 10 și 11 din contractul de intermediere de valori mobiliare, care stabilește obligațiile brokerului, precum și a obligațiilor prevăzute de Legea 297/2004 privind piața de capital.

Prima instanță s-a socotit legal învestită cu motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, precizarea reclamantului fiind valorificată sub aspectul majorării câtimii pretențiilor deduse judecății, în condițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., posibilitate reglementată de C. proc. civ. și indicată expres chiar de reclamant.

De asemenea, instanța de apel a reținut că stabilirea de către prima instanță a solidarității răspunderii pârâtelor C.N.V.M. și B. S.A. este lipsită de orice suport legal, câtă vreme temeiurile răspunderii reținute pentru cele două sunt diferite: răspundere civilă delictuală, in ceea ce o privește pe pârâta CNVM, respectiv răspundere civilă contractuală în privința pârâtei B. S.A..

Or, cu privire la acest considerent decizoriu al hotărârii atacate, recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata sumei de 6.000 RON către intimata AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, succesoarea în drepturi a Comisiei Naționale de Valori Mobiliare București, Comisiei Naționale de Valori Mobiliare București, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial redus), apreciind că, în raport cu volumul și complexitatea apărărilor formulate de avocat, onorariul în cuantum de 30.492,90 RON apare ca disproporționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, excepțiile inadmisibilității și nulității cererii de revizuire, invocate de intimata AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ.

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3549 din 25 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, și a încheierii din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010.

Schimbă, în tot, încheierea din camera de consiliu din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, în sensul că:

Admite cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 11 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010.

Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul A. și amână plata taxei judiciare de timbru rămase de achitat, în sumă de 4.581,81 RON, până la data de 22 noiembrie 2021.

Schimbă, în tot, decizia nr. 3549 din 25 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2010, și, rejudecând recursul:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2010.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 6.000 RON către intimata AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial redus).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.