ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1849/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 28.07.2017, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata remunerației echitabile (cu TVA inclus) datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, începând cu luna octombrie 2011 - până în prezent (data efectuării raportului de expertiză), pentru postul de radio deținut, B., potrivit cu veniturile pârâtei obținute din activitatea de radiodifuzare și cu ponderea utilizării fonogramelor, în conformitate cu dispozițiile art. 4, 5 și 6 din Decizia ORDA nr. 216/2011.

Prin sentința civilă nr. 1288 din 21 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis acțiunea așa cum a fost precizată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.064 RON (fără TVA) reprezentând drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor prin intermediul postului de radio local B. pentru perioada ianuarie 2016- decembrie 2017, precum și la plata sumei de 3.565 RON cu titlul de penalități de întârziere calculate până la 12.04.2018 și în continuare până la data achitării efective și integrale a remunerațiilor datorate, în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.750 RON, reprezentând taxă de timbru 100 RON și onorariu avocat 1650 RON.

Prin decizia civilă nr. 1507 din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1288/21.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, anulând sentința apelată.

S-a reținut cauza pentru evocarea fondului și s-a acordat termen la 12.02.2020, C21A, ora 10:00, cu citarea părților.

Evocând fondul, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 854A din 23 iulie 2020, a admis acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.064 RON cu titlu de remunerație cuvenită pentru radiodifuzarea fonogramelor în perioada ianuarie 2016- decembrie 2017, suma de 3.565 RON cu titlu de penalități calculate până la 12.04.2018 și penalități de 0,1%/zi de întârziere la debitul principal, în continuare până la data achitării debitului.

Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în privința onorariului avocațial total de 1.500 RON (depus în faza evocării fondului în apel) și de 1.650 RON (depus la tribunal), onorariul avocațial fiind redus la suma totală de 2.600 RON (de vreme ce apelul pârâtei a fost admis, iar la tribunal și în evocarea fondului s-au acordat sume mai mici decât cele cuprinse în cererea introductivă), care se adaugă sumei de 150 RON taxă judiciară de timbru.

Împotriva deciziei nr. 854A din 23 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a formulat următoarele critici:

- aceasta nu este deținătoare a licenței pentru B., postul de radio nemaiexistând;

- nu există nicio dispoziție legală care îi obligă să aibă încheiat un contract cu Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, cu atât mai mult cu cât și alt organism de gestiune colectivă - CREDIDAM solicită plata pentru difuzarea radio;

- din cuprinsul dispozițiilor art. 101 și art. 119 din Legea nr. 8/1996 reiese că un artist poate da dreptul de reprezentare unui singur producător;

- apreciază că Secțiunea a II-a și a IV-a din Legea nr. 8/1996 sunt neconstituționale, solicitând analizarea acestora de către Curtea Constituțională.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la data de 10 mai 2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurenta are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii recurate, însă completul de filtru urmează a aprecia asupra încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C9, la data de 11 mai 2021, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod, însă acestea nu s-au conformat acestei obligații.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 28 septembrie 2021, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esență, se fac susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei și textele legale invocate nu au legătură cu niciun argument al instanței de apel, pentru a putea fi considerate critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește susținerea că recurenta nu este deținătoare a licenței pentru B., postul de radio nemaiexistând, atâta timp cât instanțele de fond au reținut prin raportare la probele administrate în cauză că, cel puțin pentru perioada care face obiectul litigiului, pârâta S.C A. S.R.L. este deținătoarea postului de radio local B., această susținere, pe lângă faptul că este formulată la nivel declarativ, nu poate fi încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nereprezentând o critică de nelegalitate, ci de netemeinicie a hotărârii atacate.

Referitor la susținerea că nu există nicio dispoziție legală care să o oblige să aibă încheiat un contract cu Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, aceasta nu reprezintă o critică concretă care să poată fi încadrată în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Legat de susținerile din recurs privind interpretarea articolelor art. 12, 13 101 și 119 din Legea nr. 8/1996, este de observat că acestea reglementează drepturi ale autorilor operelor și ale artiștilor interpreți în timp ce în cauză este vorba despre drepturile producătorilor de fonograme, astfel că, pe lângă faptul că sunt invocate direct în recurs, omisso medio, cu încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ., nu se aduce prin acestea nicio critică propriu-zisă hotărârii instanței de apel, care nu și-a întemeiat hotărârea pe vreunul dintre aceste texte legale.

Prin urmare, sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurentă în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

În concluzie, întrucât aspectele invocate de recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 854 A din 23 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2021.