ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 663/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 01.08.2017 reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței:

- obligarea pârâtei la plata sumei estimate de 9.441,10 RON (cu TVA inclus), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de radio deținut, "C.", a fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aferentă perioadei 01.07.2015-31.03.2017;

- obligarea pârâtei la plata sumei estimate de 3.321,35 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente remunerației estimate datorate pe capătul 1 de cerere;

- obligarea pârâtei să pună la dispoziția A., conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (fonograme de comerț și a fonograme publicate în scop comercial) pentru perioada 01.07.2015-31.03.2017, pentru postului de radio deținut, "C.";

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2010 din 9 octombrie 2018 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7.859,73 RON, remunerație aferentă perioadei 01.07.2015-31.03.2017, și suma de 6.012,56 RON, penalități, precum și penalități în continuare, până la data plății integrale. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.100 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu avocațial, onorariu expert).

Prin decizia nr. 55A din 15 ianuarie 2020 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L împotriva sentinței civile nr. 2010/09.10.2018 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților. A păstrat în rest dispozițiile sentinței.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A..

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Curtea de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și prevederile Deciziei ORDA nr. 216/2011, care prevăd că penalitățile de întârziere sunt datorate de către utilizatori, iar aceștia au obligația de comunicare a ponderii și a bazei de calcul către organismul colector.

Pentru perioada care face obiectul prezentei cauze între părți nu exista niciun raport juridic de tip contractual, nefiind încheiată o autorizație/licență neexclusivă ale cărei prevederi să se aplice. Astfel, în mod corect s-a invocat prin cererea introductivă de instanță răspunderea civilă delictuală, urmând ca, în măsura în care intimata nu și-ar fi respectat obligațiile legale ulterior perioadei 01.03.2017 să se poată invoca o răspundere civilă contractuală.

Instanța de apel a apreciat în mod corect faptul că pârâta era îndreptățită la obținerea unei autorizații/licențe neexclusive pentru a putea intra în legalitate în privința plății remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți prin intermediul A., însă a omis faptul că aceasta trebuie încheiată înainte de utilizarea repertoriului gestionat de A..

Potrivit pct. 9 din decizia nr. 153A/2011 pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalități de 0,1% aferente sumelor neachitate în termen, pe zi de întârziere. Instanța de apel a interpretat greșit dreptul material reprezentat de prevederile Metodologiei întrucât, invocarea neîncheierii contractului, a cărui absență este cauzată numai din lipsa de diligență a intimatei, nu o exonerează pe aceasta de la plata penalităților de întârziere, care sunt datorate în temeiul Metodologiei și nu în temeiul unei convenții pentru sursa radiodifuzare Radio.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că până în 2015 radioul nu a funcționat și nu a existat nicio probă care să demonstreze acest lucru. Cererile pentru obținerea licenței neexclusive și pentru plata remunerațiilor erau pentru perioada de după 2015. Totodată, a solicitat atât în scris, cât și telefonic recurentului din anul 2015 să elibereze licența neexclusivă ca să poată plăti remunerațiile însă acesta a refuzat eliberarea facturilor pentru plată și licență neexclusivă. În perioada 2015 -2017, intimata a făcut demersuri utilizând toate mijloacele de comunicare ca să între în posesia licenței neexclusive și să plătească remunerațiile datorate, însă recurentul a refuzat, motivat de faptul că au pe rol un alt dosar pentru perioada 2012 -2015 la o altă instanța.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A. împotriva deciziei nr. 55 A din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin sentință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 7.859,73 RON, remunerație aferentă perioadei 01.07.2015-31.03.2017, și suma de 6.012,56 RON, penalități, precum și penalități în continuare, până la data plății integrale.

Prin decizia atacată instanța de apel a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților.

În motivarea deciziei s-a reținut în esență că "reclamanta nu putea condiționa eliberarea autorizației de licență neexclusivă pârâtei de plata unor sume mai vechi ce făceau obiectul unui litigiu încă nefinalizat la acea dată (hotărârea definitivă a fost pronunțată la 15.05.2019), pârâta fiind îndreptățită la obținerea acestei autorizații pentru a intra în legalitate în privința plății remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți prin intermediul A." și că, "dacă acest refuz nejustificat de eliberare a autorizației nu afectează obligația pârâtei de a plăti remunerațiile cuvenite, întrucât acestea sunt datorate în temeiul legii și metodologiei (…),însă, nu îi pot fi imputate pe această perioadă și penalități, câtă vreme, pârâta era îndreptățită să aștepte autorizația și facturile proforma pentru a avea stabilit cuantumul remunerațiilor datorate și a avea confirmarea legalității și corectitudinii sumelor plătite, întârzierea în plată fiindu-i, deci, neimputabilă."

Ca atare, instanța de apel a reținut că este neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților, întrucât reclamanta ar fi refuzat nejustificat eliberarea autorizației de licență neexclusivă pârâtei, iar pârâta ar fi fost îndreptățită să aștepte autorizația și facturile proforma pentru a avea stabilit cuantumul remunerațiilor datorate și a avea confirmarea legalității și corectitudinii sumelor plătite, astfel că întârzierea în plată nu i-ar fi imputabilă.

Așa cum corect s-a susținut în cadrul recursului, potrivit Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, așa cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 153A din 12 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelectuală:

"(…) 2. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligația să plătească o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, dar numai în condițiile în care:

a) sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condițiile legii ori a convențiilor internaționale la care România este parte;

b) organismul de radiodifuziune nu este el însuși producătorul fonogramelor sau nu este îndreptățit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însuși drepturile conexe cuvenite artiștilor interpreți sau executanți ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii, ori drepturile acestora nu sunt exercitate în alte modalități stabilite prin contract.

Utilizarea fonogramelor pentru realizarea de spoturi publicitare de către un producător de spoturi nu face obiectul prezentei metodologii.

- se poate face numai în baza unor autorizații sub formă de licență neexclusivă, eliberate de organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) drept colectoare pentru artiștii interpreți sau executanți și pentru producătorii de fonograme;

- dă naștere obligației radiodifuzorului la plata unei remunerații echitabile către titulari, prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.

(…)

(…) (s.n.)"

Așa cum rezultă din pasajele din decizia atacată citate mai sus, instanța de apel a reținut că neeliberarea autorizației nu afectează obligația pârâtei de a plăti remunerațiile cuvenite, întrucât acestea sunt datorate în temeiul legii și metodologiei, dar că întârzierea în plată nu îi este imputabilă pârâtei, neimpunându-se obligarea acesteia la plata penalităților, "câtă vreme, pârâta era îndreptățită să aștepte autorizația și facturile proforma pentru a avea stabilit cuantumul remunerațiilor datorate și a avea confirmarea legalității și corectitudinii sumelor plătite".

Din aceste considerente rezultă, pe de o parte, atâta timp cât instanța de apel a reținut că pârâta datorează remunerațiile cuvenite reclamantei pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, că aceasta a avut ca premisă utilizarea fonogramelor în cauză de către pârâtă în perioada care face obiectul litigiului.

Prima instanță de fond a reținut ca temei de drept al analizei răspunderea civilă delictuală, statuare care nu a fost contestată în apel, pârâta susținând doar că reclamanta ar fi refuzat să îi elibereze licența neexclusivă, ceea ce ar fi dus la acumularea unor penalități de întârziere la plată într-un cuantum foarte mare.

Pe de altă parte, din aceleași considerente rezultă implicit că instanța de apel a socotit că penalitățile de întârziere nu ar fi datorate, în temeiul legii și metodologiei, decât dacă utilizarea fonogramelor ar fi avut loc în condițiile eliberării autorizației de licență neexclusivă.

Or, așa cum s-a reținut mai sus, prin raportare la cele susținute de către recurentă, în cadrul punctului 9 al Metodologiei ce a constituit unul dintre temeiurile cererii de chemare în judecată: "Pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalizări de 0,1% aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întârziere."

De asemenea, potrivit punctului 2 al aceleiași Metodologii, pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerț și a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligația să plătească o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.

În cadrul punctelor 4-7 din Metodologie este stabilit modul de calcul al remunerațiilor, iar la punctul 8 se menționează termenul de plată, anume trimestrial, până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată.

Din această metodologie nu rezultă că s-ar face distincție sub aspectul condițiilor de plată între utilizatorii de fonograme care au obținut în prealabil începerii utilizării autorizația sub formă de licență neexclusivă și cei care nu au făcut demersurile necesare obținerii acesteia sau nu au dobândit-o încă.

Mai mult, potrivit art. 1510 C. civ. "Creditorul poate fi pus în întârziere atunci când refuză, în mod nejustificat, plata oferită în mod corespunzător sau când refuză să îndeplinească actele pregătitoare fără de care debitorul nu își poate executa obligația."

Or, pârâta nu a susținut că ar fi efectuat vreo astfel de procedură de punere în întârziere a creditorului.

Referitor la argumentul ce rezultă implicit din hotărârea instanței de apel, în sensul că penalitățile de întârziere nu ar fi datorate potrivit legii decât dacă utilizarea fonogramelor ar fi avut loc în condițiile eliberării autorizației de licență neexclusivă, atâta timp cât instanța de apel nu a motivat prin raportare la dispozițiile legale considerate relevante o astfel de concluzie, care ar trebui să aibă în vedere și înlăturarea clauzelor metodologiei menționate anterior, acest argument nu poate fi luat în considerare la analiza recursului.

Ținând cont de considerentele expuse anterior, se constată că decizia instanței de apel de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților, pe de o parte, nu este conformă clauzelor din Metodologia reținută ca fiind aplicabilă situației de fapt în speță, iar pe de altă parte, nu conține argumentele pentru care ar fi înlăturate de la aplicare aceste clauze prin raportare la anumite dispoziții legale relevante. Astfel, este fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 497 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A. împotriva deciziei nr. 55 A din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2021.