ÎCCJ, Decizia nr. 8/2024

Ședința publică din data de 25 martie 2024

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2021 s-a dispus, în majoritate, admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, inculpații A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., S.C. FFF. S.R.L., S.C. FFF. S.R.L., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT. și UUU. și partea civilă Statul Român prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței penale nr. 45/F din data de 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția penală în dosarul nr. x/2016.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și încheierile din datele de 15 ianuarie 2018 și 8 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov – secția penală și rejudecând, în fond, printre altele, s-a dispus, în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor de evaziune fiscală reținute în sarcina inculpatei VVV. din 2 (două) infracțiuni continuate de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (3) și art. 5 din C. pen. a fost condamnată inculpata VVV. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i-a fost interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. i-a fost interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

A fost dedusă din durata pedepsei principale perioada reținerii și arestării la domiciliu de la 25.11.2014 până la 24.02.2015.

În baza art. 396 alin. (6) și (8) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. a încetat procesul penal față de inculpata VVV. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în forma instigării, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, ca urmare a intervenirii prescripției generale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitată aceeași inculpată pentru comiterea a 2 (două) infracțiuni de evaziune fiscală, ambele prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., și a infracțiunii de spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Au fost obligați în solidar inculpații S., VVV., S.C. FFF. S.R.L, GGG. (acesta din urmă în limita sumei de 85.382 RON), G. (acesta din urmă în limita sumei de 636.482 RON) și alți inculpați (aceștia din urmă numai în limita propriilor contribuții, astfel cum sunt identificate în prezenta hotărâre), la plata sumei de 2.091.387 RON reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Statul Român prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere corespunzătoare, datorate în condițiile Codului de procedură fiscală.

De asmenenea, au fost obligați în solidar inculpații S., VVV., S.C. FFF. S.R.L, GGG. (acesta din urmă în limita sumei de 127.863 RON), G. (acesta din urmă în limita sumei de 508.372 RON) și alți inculpați (aceștia din urmă numai în limita propriilor contribuții, astfel cum sunt identificate în prezenta hotărâre) la plata sumei de 1.760.678 RON reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Statul Român prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere corespunzătoare, datorate în condițiile Codului de procedură fiscală.

S-a dispus și luarea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților S. și VVV. (pentru ambii până la concurența sumei de 3.852.065 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat), G. (până la concurența sumei de 1.144.854 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat), S.C. FFF. S.R.L. (până la concurența sumei de 2.091.387 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat) și S.C. FFF. S.R.L. (până la concurența sumei de 1.760.678 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat).

În baza art. 276 alin. (1)-(2) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata VVV. la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, avansate în primă instanță.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală a reținut, în esență, că este fondată critica apelantei parte civilă, privind omisiunea primei instanțe de a face aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, care instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul comiterii unei infracțiuni prevăzute de legea specială, în baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., astfel încât a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților autori ai infracțiunii, persoane fizice sau juridice.

În acest sens, s-a avut în vedere că măsurile asigurătorii instituite în faza de urmărire penală au vizat exclusiv anumite categorii de bunuri, cum ar fi: autovehicule aparținând societăților inculpate (valorificate ulterior pe parcursul procesului), bunuri imobile aparținând S.C. FFF. S.R.L. (indisponibilizate și în prezent) și sumele de bani ridicate de la inculpatul S..

În raport cu valoarea prejudiciului nerecuperat, stabilită prin decizia apelată, dând eficiență caracterului obligatoriu al măsurilor asigurătorii în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, dar și cerinței de proporționalitate a acestei categorii de măsuri procesuale cu scopul urmărit, Înalta Curte a apreciat că se impune luarea măsurilor asigurătorii și asupra restului sau, după caz, a totalității bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților S. și VVV. – în majoritate (pentru ambii până la concurența sumei de 3.852.065 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat), G. (până la concurența sumei de 1.144.854 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat) S.C. FFF. S.R.L. (până la concurența sumei de 2.091.387 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat) și S.C. FFF. S.R.L. (până la concurența sumei 1.760.678 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat).

Împotriva dispoziției de luare a măsurilor asiguratorii din cuprinsul deciziei nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2021, prin apărător ales, a formulat prezenta contestație inculpata VVV., fără a prezenta motivele contestației.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2024, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 25 martie 2024, termen la care au avut loc și dezbaterile, susținerile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea inculpată VVV. și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., apreciază contestația ca fiind nefondată, urmând a o respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prealabil examinării criticilor formulate în cauza de față, se constată că prezenta contestație este formulată exclusiv împotriva dispoziției de luare a măsurilor asiguratorii din cuprinsul deciziei nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2021.

În limitele astfel precizate, examinând criticile formulate, Înalta Curte de Casație - Completul de 5 judecători reține, sub un prim aspect, că măsurile asiguratorii sunt măsuri procesuale reale, eminamente temporare, provizorii și constau în indisponibilizarea bunurilor și a veniturilor aparținând inculpatului și persoanei responsabile civilmente, în vederea asigurării reparării pagubei și, după caz, a bunurilor inculpatului sau ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile supuse confiscării, atunci când măsura asigurătorie se dispune în vederea confiscării speciale.

Indisponibilizarea bunului supus măsurii sechestrului presupune că, odată luată măsura asiguratorie, inculpatul nu mai poate înstrăina sau greva respectivul bun ori veniturile ce fac obiectul măsurii, astfel ca partea civilă să își poată realiza creanța născută din hotărârea de condamnare sau organul specializat să poată executa, după caz, pedeapsa pecuniară sau măsura confiscării, aplicate prin hotărârea de condamnare.

Din analiza modului de redactare a dispozițiilor art. 249 din C. proc. pen. rezultă că, în general, luarea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organului judiciar, dar există și situații în care legiuitorul a prevăzut, cu titlu de excepție, caracterul obligatoriu al dispunerii acestora, având în vedere natura faptelor comise ori consecințele lor asupra unor categorii vulnerabile de subiecți pasivi.

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată din perspectiva dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., se limitează, distinct de aspectele de legalitate, la examinarea subzistenței unei juste proporționalități între restrângerea astfel adusă dreptului de proprietate al inculpatului sau, după caz, al terțului deținător al bunului, și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

Sub acest din urmă aspect, în jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și de natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza WWW. S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanțe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza WWW. S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 și 87).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 250

2

din C. proc. pen. îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii măsurii, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin persoanei acuzate sau, după caz, unui terț, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017, potrivit cărora "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Ca atare, reținând că dispoziția din cuprinsul deciziei nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2021 privind luarea măsurilor asiguratorii este supusă căii de atac a contestației, se constată că instanța de apel a procedat în mod legal, prin prisma criteriilor anterior arătate, la luarea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților S. și VVV. (pentru ambii până la concurența sumei de 3.852.065 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat), G. (până la concurența sumei de 1.144.854 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat), S.C. FFF. S.R.L. (până la concurența sumei de 2.091.387 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat) și S.C. FFF. S.R.L. (până la concurența sumei de 1.760.678 RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat).

Potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Astfel, se observă că infracțiunile pentru care a fost condamnată inculpata VVV., respectiv pentru care s-a dispus încetarea procesului penal fac parte din legea anterior menționată, astfel încât dispozițiile prezentate sunt pe deplin aplicabile în cazul inculpatei, iar luarea măsurilor asiguratorii s-a dispus în scopul reparării pagubei rezultate din comiterea infracțiunii, precum și pentru recuperarea cheltuielilor judiciare.

De asemenea, având în vedere că, la acest moment procesual, cauza a fost soluționată în mod definitiv, raportat și la soluția de condamnare a inculpatei VVV., soluție bazată pe un vast probatoriu administrat în cauză, se constată subzistența unei juste proporționalități între restrângerea astfel adusă dreptului de proprietate a inculpatei și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători constată că, în mod corect, instanța fondului a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei VVV..

Pentru aceste motive, contestația formulată de inculpata VVV. împotriva dispoziției de luare a măsurilor asiguratorii din cuprinsul deciziei nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2021 va fi respinsă ca nefondată.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata VVV. împotriva dispoziției de luare a măsurilor asiguratorii din cuprinsul deciziei nr. 45/A din data de 09 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2024.