ÎCCJ, Decizia nr. 1/2024

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 1997 din 12 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă a declinat în favoarea Curții de Apel Bacău competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț împotriva deciziei nr. 151 din 03 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 6 din C. proc. civ. și a respins ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., declarată de revizuenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț împotriva aceleiași decizii.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de revizuire a constatat că, în ce privește revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 6 din C. proc. civ., văzând dispozițiile ale art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., nu era competentă material să soluționeze respectiva cerere, așa încât a declinat competența de soluționare a ei, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Reținând că, raportat la dispozițiile art. 510 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., fiind competentă să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de revizuire a constatat că cererea a fost formulată cu depășirea termenului legal, fiind tardiv promovată, motiv pentru care, în temeiul art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei decizii, a fost formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.

Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, și, în rejudecare, respingerea excepției tardivității, și, prin urmare, admiterea cererii de revizuire, invocând incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și a realizat o aplicare greșită a normelor de drept material aplicabile în prezenta cauză.

Astfel, recurenta arată că speța este derivată dintr-o cauză de insolvență, reglementată de prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, pentru care comunicarea actelor se face prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență, data de la care părțile iau cunoștința de acestea. Consideră că în materia insolvenței prevalează norma juridică specială, respectiv prevederile Legii nr. 85/2014, care prevăd comunicarea actelor procedurale prin BPI, care se completează cu cele ale dreptului general, respectiv C. proc. civ.

Mai arată recurenta că, în speța pendinte, hotărârea supusă revizuirii a fost adusă la cunoștința părților, prin publicare în BPI, la data de 08 iulie 2022, de la care, apreciază că, în mod legal, a curs termenul de o lună de zile, pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Consideră că excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a admis din eroare, întrucât, a fost formulată în termenul legal potrivit acelorași dispoziții, arătând că decizia recurată a fost publicată în BPI nr. 11707 din 08 iulie 2022 iar cererea de revizuire a fost expediată în 01 august 2022, cu respectarea termenului.

Recurenta învederează că a solicitat respingerea excepției tardivității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., repunerea în termenul de revizuire, casarea hotărârii, și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire.

Reiterează că cererea de revizuire este admisibilă deoarece, în cauză există două hotărâri definitive potrivnice, ale aceleiași instanțe, pronunțate asupra aceluiași litigiu care conțin dispoziții potrivnice și pentru care nu a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, iar instanța a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de recurs apreciind că instanța de revizuire a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar motivele invocate de recurentă sunt străine de problema supusă judecății.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., dar criticile sale se referă la greșita apreciere a instanței privind momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susțineri din perspectiva pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ., fiindcă se referă la greșita aplicare a regulilor de procedură civilă.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, care reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Înalta Curte reține că, prin cererea de revizuire s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 151 din 03 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv de la data pronunțării, 03 iunie 2022, fiind definitivă de la acel moment, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 și 6 și alin. (2), coroborat cu art. 508 alin. (4) din C. proc. civ. și art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 151 din 03 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 151 din 03 iunie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 03 iunie 2022 și s-a împlinit la 04 iulie 2022.

Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 03 iunie 2022.

Înalta Curte mai reține că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care nu fac nicio distincție referitoare la considerentele hotărârilor.

De altfel, ceea ce se invocă, în realitate, este că termenul de formulare al căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, respectiv de la data publicării în BPI întrucât formularea revizuirii este condiționată de însăși motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra considerentelor respectivei hotărâri judecătorești și asupra incidenței autorității de lucru judecat.

Acest susțineri sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reține că recurenta-revizuentă nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală – formularea în termenul legal a cererii de revizuire – pentru că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, în condițiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar și nu face distincțiile de care se prevalează recurentul.

Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț împotriva deciziei civile nr. 1997 din 12 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2024.