ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 343/2022

HOTĂRÂRE
10.02.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 343/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015/a1, creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei A. și obligarea acesteia la plata pasivului neacoperit al debitoarei S.C. B. S.R.L., în sumă de 3.391.012 RON.

Prin încheierea civilă nr. 198/F din data de 01.10.2019, s-a dispus conexarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale la dosarul de insolvență nr. 1409/103/2015.

Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 352/F din 13 octombrie 2020 a respins cererea formulată de pârâta A. privind suspendarea judecării cererii conexe având ca obiect atragerea răspunderii personale.

A respins excepția prescripției invocată de pârâta A..

A admis cererea conexă privind atragerea răspunderii personale formulată de creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, în contradictoriu cu pârâta debitoare A..

A dispus ca pasivul debitoarei S.C. B. S.R.L., în sumă de 3.391.012 RON, să fie suportat de fostul administrator al debitoarei, respectiv pârâta A..

A dispus comunicarea către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă a acesteia, în vederea respectării dispozițiilor legale privind cazierul fiscal, conform art. 5 alin. (3) din O.G. nr. 39/2015.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta A..

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 229/2021 din 08 iunie 2021 a anulat apelul promovat de apelanta - pârâtă A., împotriva sentinței civile nr. 352/F din 13 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata - creditoare Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț și intimata - debitoare S.C. B. S.R.L. prin lichidator C. S.P.R.L., ca tardiv formulat.

La data de 09 iunie 2021, recurenta-pârâtă A. a formulat recurs împotriva sentinței nr. 229/2021 din 08 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04 august 2021.

Motive de recurs.

Cererea de recurs formulată de recurentă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă afirmă că în mod greșit instanța de apel a anulat apelul ca tardiv, făcând abstracție de concluziile scrise formulate de pârâtă și a pronunțat soluția atacată prin prezentul recurs, nesocotind dispozițiile cuprinse în art. 457 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la excepția tardivității apelului, invocată din oficiu de instanță, în mod greșit a fost admisă de instanță, momentul de la care curge termenul de apel fiind prevăzut de dispozițiile art. 457 C. proc. civ. așa cum a fost modificat prin I pct. 43 din Legea nr. 310/2018.

În contextul în care hotărârea a fost comunicată la data de 02.02.20121, iar apelul a fost formulat la data 09.02.2021, instanța de apel trebuia să dea eficiență dispozițiilor anterior precizate și să constate că apelul a fost depus în interiorul termenului indicat de instanță, excepția tardivității impunându-se a fi respinsă.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

La data de 15 august 2021, intimata-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neam a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților la data de 09.12.2021, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Examinând, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului recursului declarat de recurenta-pârâtă A., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin adresa comunicată recurentei-pârâte A. la data de 26.08.2021, i s-a pus în vedere obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, această obligație reieșind și din raportul comunicat la data de 13.12.2021 .

Din dovada de înmânare a citației existentă la dosarului de recurs, reiese că a fost adusă la cunoștința recurentei-pârâte A. obligația de a achita taxa judiciară de timbru, în cuantumul solicitat de instanță, partea primind actul de procedură la data de 01.09.2021.

Recurenta-pârâtă A. nu s-a conformat acestei obligații.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Art. 32 din același act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege."

Conform art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta-pârâtă A. nu s-a conformat obligației ce îi revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru.

În cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligația timbrării.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 229/2021 din 08 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 229/2021 din 08 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. prin lichidator C. SPRL și intimata-reclamantă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ a FINANȚELOR PUBLICE NEAMȚ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2022.

Sursă