ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 898/2023

Ședința publică din data de 21 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 27.09.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Comuna Fântânele și Primăria Comunei Fântânele, solicitând:

- anularea Notei de plată nr. x/11.01.2017 emisă de Comuna Fântânele - Primăria Comunei Fântânele ("Nota de plată")

- obligarea pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei de față.

Prin sentința nr. 155/2021 din 13 mai 2021 Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

A admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., cu sediul în București, și cu sediul ales la B., în București, în contradictoriu cu pârâtele Comuna Fântânele și Primăria Comunei Fântânele, ambele cu sediul în jud. Constanța.

A anulat Nota de plată nr. x/11.01.2017.

A obligat pe pârâtele, în solidar, la plata sumei de 13.553,4 RON cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Comuna Fântânele și Primăria Comunei Fântânele solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, în principal respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, iar în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată.

Primele critici de nelegalitate formulate au vizat soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a primăriei asupra capătului de cerere care vizează anularea deciziei de impunere.

Pe fondul recursului, au apreciat că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva interpretării eronate a dispozițiilor Codul fiscal.

În esență, recurentele-pârâte au făcut referire la motivarea expusă în cuprinsul hotărârii atacate în care s-a reținut faptul că raportat la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia ICCJ nr. 2958/17.06.2020, în perioada supusă debitării "turbina eoliană nu are componentele unei clădiri", actele emise de pârâte fiind nelegale. Au apreciat că acest raționament al instanței de fond este total eronat, fiind dat cu interpretarea greșită a normelor de drept material incidente în cauza din perspectiva aplicabilității prevederilor fiscale, în vigoare la data debitării contestatoarei.

Au criticat și faptul că nu se regăsește, în cuprinsul motivării instanței de fond, o analiză atât a prevederilor în vigoare la momentul debitării cât și a prevederilor în vigoare ulterioare debitării, în condițiile în care textele legale sunt identice.

Mai mult au apreciat că măsurile trasate de către Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 nu sunt aplicabile cauzei deduse judecății. În opinia recurentelor, turbinele eoliene reprezintă clădiri pentru care se percep impozite, iar anularea Deciziei Comisiei Fiscale nr. 5/2014 nu influențează cu nimic soluționarea prezentei cauze.

Au mai arătat că instanța de fond trebuia sa rețină faptul că în noua reglementare a impozitării turbinelor eoliene, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 este transpus în art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal fiind vorba de texte de lege identice în cuprins.

Au menționat că prin Legea nr. 285/2018, s-a lămurit art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că s-a prevăzut în mod expres: "...b) clădire - orice construcție ..., inclusiv construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene. ", însă au considerat că mențiunea făcută în sensul că turnurile de susținere a turbinelor eoliene reprezintă construcții în sens fiscal nu adaugă la lege, nu modifică substanțial vechea reglementare, per a contrario turbinele eoliene tot construcții rămân.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., constatând că recurentele-pârâte au formulat argumente de ordin critic care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret pronunțarea hotărârii recurate cu încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, art. 218 Codul de procedură fiscală, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, art. 453 din Legea nr. 227/2015 și art. 453 din Legea nr. 285/2018.

Totodată, Înalta Curte arată că nu poate primi criticile recurentelor vizând soluția asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei față de împrejurarea că acestea nu au exercitat calea de atac a recursului și împotriva încheierii de ședință din data de 02.03.2021 prin care a fost respinsă excepția mai sus menționată, aceasta intrând în puterea lucrului judecat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtele Primăria Fântânele și Comuna Fântânele este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin adresa nr. x/15.01.2016 emisă de Primăria Comunei Fântânele, intimata-reclamantă a fost însțiințată că datorează către bugetul local al Comunei Fântânele, în temeiul prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, suma de 8.999.299 RON, reprezentând impozit pe clădiri și majorări de întârziere, aferent anilor fiscali 2010-2014, pentru turnurile de susținere a turbinelor eoliene aflate în proprietatea sa.

Concret, suma de 8.999.299 RON este compusă, în opinia autorității pârâte, din suma de 5.474.981 RON, reprezentând impozit pe clădiri și din suma de 3.524.318 RON, reprezentând majorări. În cuprinsul adresei sus-menționate, autoritatea face referire la Decizia nr. 60/04.12.2015 emisă de Curtea de Conturi a României Camera de Conturi Constanța care, la rândul său, menționează Decizia nr. 5/2014.

La data de 25.01.2017, i-a fost comunicată Nota de plată nr. x emisă de pârâtă, prin care acesteia i s-a pus în vedere să achite suma de 5.490.588 RON.

Intimata-reclamantă a formulat contestație fiscală împotriva acestei adrese anterior menționate, fiind soluționată în sensul respingerii ca neîntemeiată, prin decizia nr. 3788/05.10.2010 emisă de Comuna Fântânele. În cuprinsul acestei decizii s-a reținut că sunt nefondate susținerile potrivit cărora turnurile de susținere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor avându-se în vedere Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1210/2014, prin care s-a interpretat că "turnul de susținere a turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanta A. S.R.L. cu controlul de legalitate al Notei de plată nr. x/11.01.2017 emisă de Comuna Fântânele - Primăria Comunei Fântânele ("Nota de plată").

Prima instanță a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei prin încheierea de ședință din data de 02.03.2021, invocată de pârâtă, iar pe fondul cauzei a anulat actul administrativ atacat, reținând că este nelegal, prin prisma puterii de lucru judecat în cauza de față a dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2015 ale Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămase definitive prin Decizia nr. 2598/17.06.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.

Pe fondul recursului, recurentele-pârâte au apreciat că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva interpretării eronate a dispozițiilor Codul fiscal cât și din perspectiva reținerii autorității de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești care nu au legătură cu cauza dedusă judecății.

Înalta Curte constată că puterea de lucru judecat în cauza de față a dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2015 ale Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămase definitive prin Decizia nr. 2598/17.06.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a fost reținută corect de prima instanță.

Nu pot fi primite argumentele recurentelor-pârâte în sensul că aceste hotărâri judecătoreși nu au legătură cu cauza dedusă judecății câtă vreme principala problemă de drept, pe fondul raportului juridic fiscal, este aceea dacă impozitul pe clădiri a fost sau nu aplicat în mod legal turnurilor de susținere a turbinelor eoliene pentru perioada de referință 2011-2014, iar prin Decizia nr. 2958/17.06.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, care stabilea că turnul de susținere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Reține Înalta Curte că raportul fiscal substanțial litigios este guvernat de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare până la 31.12.2015), deoarece impozitul pe clădiri și majorările de întârziere stabilite prin decizia de impunere, pentru turnurile de susținere a turbinelor eoliene aflate în proprietatea intimatei-reclamnate, a fost aferent anilor fiscali 2010-2014.

Așadar, potrivit art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal "în înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri."

Faptul că legiuitorul prin Legea nr. 285/2018 a completat noțiunea de "clădire" din cuprinsul art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015, arătând că aceasta cuprinde "inclusiv construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene" pe de o parte, reprezintă o chestiune de oportunitate legislativă, iar pe de altă parte, o modificare legislativă ulterioară emiterii actelor administrativ fiscale contestate și nu poate constitui "o situație absurdă" astfel cum susțin recurențele, întrucât conform art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Prin urmare, se reține că potrivit legii fiscale, forma în vigoare la data emiterii actului fiscal contestat, nu orice construcție este supusă impozitării ci numai acea construcție care are caracteristicile prevăzute în definiția citată: construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite.

Împrejurarea că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenții și-au structurat apărarea sau cu propriile convingeri în aplicarea legii fiscale, așa cum rezultă din criticile formulate prin cererea de recurs, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Constată Înalta Curte că susținerea recurenților în sensul că anularea Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 prin sentința civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel București nu influențează cu nimic soluționarea prezentei cauze este într-o vădită contradicție cu apărările formulate de aceștia prin întâmpinarea depusă la fond prin care s-au prevalat de această decizie a Comisiei Centrale Fiscale.

Neîntemeiate se rețin și susținerile acestora în sensul că turnurile de susținere a turbinelor eoliene nu au suferit vreo modificare structurală astfel încât, în opinia lor, și înaintea anului 2018 și după anul 2018 se califică drept clădiri impozabile, în contextul în care aplicarea dispozițiilor în materie a necesitat o interpretare a comisiei fiscale centrale, interpretare care a fost invalidată prin hotărâre judecătorească definitivă anterior menționată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Având în vedere această soluție, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentelor-pârâte, care au formulat recurs privind modul de soluționare a excepțiilor și a fondului litigiului de către prima instanță, ceea ce a necesitat din partea intimatei-reclamante avansarea unor cheltuieli pentru asistență juridică calificată, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, urmând a o încuviința, conform dovezii depusă de aceasta în dosarul de recurs, la filele x.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtele Comuna Fântânele și Primăria Comunei Fântânele ca nefondat și va obliga părțile care au pierdut procesul la plata sumei de 5426,52 RON către intimata - reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul reclamant.

Respinge recursul declarat de pârâtele Comuna Fântânele prin primar și Primăria Comunei Fântânele prin primar împotriva sentinței civile nr. 166 din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.426,52 RON, către intimata reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.