Decizia nr. 631/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cadrul procesual în care a fost formulată cererea de recuzare Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională Vamală Cluj-Napoca – Biroul Vamal de Interior Gr. I Cluj, Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direc’ia Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, a solicitat să se dispună: 1. anularea Deciziei cu număr de înregistrare x/22.07.2021 emisă de Biroul Vamal de Interior gr. 1 Cluj prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva Procesului-verbal de control cu nr. x/48/31.05.2021 emis de Biroul Vamal de Interior gr. 1 Cluj; 2. anularea Procesului-verbal de control cu nr. x/48/31.05.2021 emis de Biroul Vamal de Interior gr. 1 Cluj; 3. obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată Prin sentința civilă nr. 2437/2022 din data de 19.10.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj, Direcția Regională Vamală Cluj-Napoca – Biroul Vamal de Interior Gr. I Cluj și Autoritatea Vamală Română, anulând Decizia nr. x din data de 22.07.2021 și Procesul-verbal de control nr. x/31.05.2021 și obligând pârâtele la plata sumei de 22372,88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtă Autoritatea Vamală Română în nume propriu și pentru Biroul Vamal de Interior Cluj, solicitând casarea sentinței, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Astfel, recursul a fost înregistrat la data de 20.04.2023 pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub același număr de dosar. I.

Cererea de recuzare formulată în cauză La data de 21 iunie 2023 petenta - intimată A. S.R.L. a formulat cerere de recuzare a domnilor judecători B. și C. care fac parte din completul 5R investit cu soluționarea recursului obiect al dosarului nr. x/2021, solicitând admiterea cererii de recuzare a domnilor judecători, membri ai completului de judecată învestit cu soluționarea recursului formulat în prezentul dosar. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13, art. 44, art. 47 din C. proc. civ. I.

Încheierea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 11 septembrie 2023, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de recuzare formulată de petenta -intimată A. S.R.L. cu privire la domnii judecători C. și B., judecători în cadrul Curții de Apel Cluj, secția a-III-a contencios administrativ și fiscal - desemnați în soluționarea dosarului nr. x/2021, având ca obiect contestație act administrativ fiscal. I.

Cererea de recurs Împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 11 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, desființarea încheierii recurate și, pe cale de consecință, să se constate desființarea de drept a deciziei civile nr. 1101/12.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021 și să se dispună trimiterea recursului spre rejudecare către instanța de recurs. În dezvoltarea criticilor sale, recurenta-reclamantă A. S.R.L., invocând motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut, în esență, că instanța a încălcat regulile de procedură, cererea de recuzare formulată de reclamantă fiind în mod greșit respinsă, întrucât în soluționarea cererii de recuzare au fost încălcate normele de procedură prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ. Recurenta reiterează contextul procedural în care a formulat cererea de recuzare și susține prezentul recurs, arătând, în esență, că, în dosarul nr. x/2021, finalizat cu sentința civilă nr. 2585/2021 pronunțată de Tribunalul Cluj și decizia civilă nr. 1467/2021 pronunțată de Curtea de apel Cluj, din completul de recurs au făcut parte cei doi judecători recuzați în prezenta cauză, instanța reținând că autoritatea vamală are o marjă de apreciere asupra stării de fapt vamale. Prezentul litigiu în care a fost formulată cererea de recuzare este al cincilea litigiu între recurentă și autoritatea vamală, având ca obiect analiza legalității procesului-verbal de control ținând cont de hotărârile judecătorești pronunțate în primele 3 litigii (dos. nr. x/117/2021), iar autoritatea vamală s-a apărat invocând hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul de executare silită (4046/117/2021) în care instanța de recurs a reținut că autoritatea vamală mai are o marjă de apreciere asupra stării de fapt vamale. Instanța de fond a dispus anularea procesului-verbal de control dând efect hotărârilor judecătorești pronunțate în primele trei litigii în care s-a analizat fondul aspectelor de fapt și de drept, adică încadrarea tarifară efectivă a ATV-urilor importate efectiv la data aceea (dosar nr. x/2021 - Sentința civilă nr. 2437/2022 pronunțată de Tribunalul Cluj). În recursul formulat de autoritatea vamală în acest dosar s-a formulat cererea de recuzare a celor 2 domni judecători care s-au pronunțat în recurs și în procedura executării silite. Față de opinia instanței de recurs din dosarul de executare silită, recurenta a anticipat că și în recursul din prezentul dosar cei doi judecători vor aplica hotărârea judecătorească pronunțată de ei anterior și de ale cărei considerente s-a prevalat și autoritatea vamală și vor da un efect echivalent sau prevalent propriei opinii - care era considerent abundent în procedura executării - față de hotărârile judecătorești precedente care au statuat direct asupra chestiunii încadrării tarifare. Privind retrospectiv și văzând considerentele deciziei civile nr. 1101/2023 pronunțată în dosar nr. x/2021, recurenta observă că într-adevăr completul de judecată a dat prelavență propriei Decizii pronunțată în recurs în procedura executării silite - în care, cum corect reține completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare ar fi trebuit să se analizeze aspecte diferite față de litigiile în care s-a dezbătut fondul cauzei - cu efectul vătămător de a fi nesocotit din nou efectele hotărârilor judecătorești pronunțate în primele trei litigii dintre părți, litigii în care s-a cercetat însuși fondul aspectelor divergente. Consideră recurenții că judecătorii vizați de cererea de recuzare aveau obligația legală să se abțină. Deopotrivă, contrar celor reținute în încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, analizând comparativ considerentele Deciziei pronunțate în recurs în procedura executării silite, pe de o parte, și, pe de altă parte, considerentele deciziei pronunțate în recurs în litigiul având ca obiect analiza legalității procesului-verbal de control, se observă că cei doi judecători și-au spus anterior părerea cu privire la dreptul de apreciere al autorității vamale în procedura controlului vamal ulterior fiind astfel incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) în procedura controlului pct. 1 C. proc. civ. Într-adevăr, oricare alți judecători aveau de dezlegat și această chestiune și ar fi făcut-o prin analiza hotărârilor judecătorești anterior pronunțate și cu aprecierea în concret a valorii juridice a considerentelor care erau expresia antepronunțării judecătorilor recuzați. Dar, temerea a fost că judecătorii în discuție aveau o părere formată pe acest subiect, așadar dezbaterile păreau și s-au dovedit inutile din perspectiva recurentei. Arată recurenta că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., chestiunea existenței sau nu a dreptului de apreciere al autorității vamale nu a fost pusă în discuția părților de către completul de recurs, ci a fost adusă în analiza instanței de părțile litigante în dosarul având ca obiect cererea de executare silită în care a susținut aplicarea efectelor hotărârilor judecătorești din litigiile evocate în care s-a reținut că autoritatea vamală nu mai are niciun drept de apreciere cu privire la încadrarea tarifară a produselor în discuție. Or, aceste dispoziții de procedură au fost încălcate de către instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare, ceea ce face incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. I.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat de reclamanta A. S.R.L. a formulat întâmpinare intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, raportat la soluția pronunțată de instanța de fond Tribunalul Cluj prin încheierea de ședință din data de 17 mai 2022 și la cadrul procesual stabilit de reclamantă prin Notele de ședință depuse în acea etapă procesuală. Prin urmare, în mod corect, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 17 mai 2022 in dosar nr. x/2022, Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF. Ulterior, în cuprinsul sentinței civile nr. 2437/19.10.2022 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2021, instanța de fond a omis să cuprindă în dispozitiv și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. Întrucât doar în acest moment reclamanta a luat la cunoștință de conținutul sentinței civile nr. 2437/19.10.2022 pronunțată de Tribunalul Cluj și al deciziei civile nr. 1101/12.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, actele procesuale care se impun pentru corectarea și completarea dispozitivului hotărârilor judecătorești menționate mai sus urmează a fi formulate. Din cuprinsul recursului formulat de A. S.R.L. împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în ședința camerei de consiliu din 11 septembrie 2023, în dosar nr. x/2021, rezultă că recurenta-reclamantă a înțeles să cheme în judecată doar Autoritatea Vamală Română și Direcția Regională Vamală Cluj, în nume propriu și pentru Biroul Vamal de Interior gr. I Cluj, nu și pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. De altfel, prin notele de ședință depuse la dosar nr. x/2021 de pe rolul Tribunalului Cluj, A. S.R.L. a arătat expres că pârâta de rând 2-Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca nu justifică calitatea procesuală pasivă în acest litigiu. I.

Procedura de soluționare a recursului În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 12.01.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.02.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate în cadrul recursului și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate: În cadrul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Cluj, la data de 21 iunie 2023 petenta A. S.R.L. a formulat cerere de recuzare a domnilor judecători B. și C.. În motivarea cererii de recuzare s-a arătat că, între petenta și autoritatea vamală au avut loc mai multe litigii (608/33/2014, 608/33/2014*, 1305/33/2014, 1305/33/2014*), pentru obținerea încadrării tarifare corecte, sens în care bunurile (ATV-uri) au fost expertizate fizic pentru a se verifica dacă îndeplinesc toate caracteristicile tehnice necesare pentru obținerea încadrării tarifare solicitate de petenta (NC 8701 9011) și refuzată de autoritatea vamală. Aceste litigii s-au finalizat cu obligarea autorității vamale la emiterea Deciziilor de informații tarifare obligatorii pentru toate cele 6 tipuri de ATV-uri la poziția tarifară solicitată care permitea efectuarea importurilor fără plata taxelor vamale. Autoritatea vamală a emis deciziile ITO în conformitate cu hotărârile judecătorești obținute, însă a refuzat să pună efectiv în aplicare consecințele obținerii acestei încadrări tarifare printr-un control vamal ulterior. Pentru obligarea autorității vamale la efectuarea controlului vamal cu luarea în considerare a deciziilor ITO emise la poziția tarifară obținută în instanță, între petenta și autoritatea vamală a avut loc litigiul înregistrat în dosar nr. x/2018 la finalul căruia petenta a obținut obligarea autorității vamale la efectuarea controlului vamal ulterior sub aspectul declarațiilor vamale în ceea ce privește încadrarea tarifară corectă a celor 6 tipuri de ATV în perioada expres indicată de instanță. În considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în acest litigiu s-a reținut că autoritatea vamală nu mai are niciun drept de apreciere cu privire la încadrarea tarifară. În executarea titlului executoriu autoritatea vamală a emis un proces-verbal de control vamal ulterior în care a refuzat din nou să aplice încadrarea tarifară dispusă de instanță reținând că cele 6 tipuri de ATV (identice cu cele deja expertizate judiciar) ar avea anumite necorespondențe tehnice cu caracteristicile descrise în deciziile ITO. Întrucât a apreciat că autoritatea vamală a procedat la o executare neconformă a titlului executoriu petenta a învestit instanța de judecată cu o acțiune în executarea silită a acesteia, acțiune înregistrată în dosar nr. x/2021. Din completul învestit cu soluționarea recursului obiect al dosarului nr. x/2021 au făcut parte și domnii judecători B. și C.. Instanța a reținut definitiv în acel dosar că titlul executoriu a fost executat și a respins acțiunea petentei din prezentul dosar. Obiectul prezentului dosar îl constituie anularea procesului-verbal emis în executarea titlului executoriu, motivele invocate fiind că: pe de o parte încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosar nr. x/2014, dosar nr. x/2014 și dosar nr. x/2018 și, pe de altă parte, între produsele obiect al declarațiilor vamale și descrierea lor din deciziilor ITO există corespondență probată atât cu hotărârile judecătorești obținute, cât și cu expertize tehnice judiciare și documente tehnice aflate la dispoziția autorității vamale încă din perioada litigiilor din 2014. În acest context, petenta a formulat cererea de recuzare, dat fiind că unul din aspectele de dezbătut în recurs se referă și la inexistența dreptului de apreciere al autorității vamale asupra stării de fapt în contextul în care chestiunea corespondenței produselor ATV a fost deja tranșată în celelalte litigii, iar domnii judecători B. și C. au făcut parte din completul de judecată care a soluționat recursul în dosar nr. x/2021 și au reținut că "autoritatea vamală are o marjă de apreciere asupra stării de fapt vamale", considerent invocat în răspunsul la întâmpinare depus la dosar de autoritatea vamală, pentru a-și argumenta existența dreptului de apreciere. În motivarea cererii de recuzare, recurenta a invocat cazurile de incompatibilitate relativă prevăzute la articolul 42 alin. (1) pct. (1) și (13) C. proc. civ., întrucât domnii judecători B. și C. și-au exprimat anterior părerea cu privire la dreptul de apreciere pe care îl mai are autoritatea vamală asupra stării de fapt, prin decizia pronunțată în recursul dosar nr. x/2021 În subsidiar petenții au invocat cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. întrucât întreg contextul factual mai sus expus naște în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea celor doi judecători. Potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul este, de asemenea incompatibil de a judeca în următoarele situații: 1) când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil; (…) 13) atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. Articolul 42 alin. (1) C. proc. civ. reglementează cazurile de incompatibilitate relativă. În aceste cazuri, strict determinate de lege, una dintre părți poate cere îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători de la soluționarea unei anumite cauze. Astfel, în ceea ce privește cazul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., din modul în care este redactat textul de lege, rezultă cu claritate că judecătorul incompatibil poate fi recuzat pentru acest motiv numai dacă și-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare, nu însă și atunci când a soluționat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuție aceeași problemă de drept ca aceea din speță sau când și-a exprimat punctul de vedere cu privire la o problemă de drept înrudită cu cea din speță. De asemenea, nu poate fi recuzat, pentru motivul privind antepronunțarea, nici judecătorul chemat să se pronunțe din nou în aceeași pricină în acele ipoteze în care nu ar exista incompatibilitate absolută. Ipoteza vizată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se confundă cu vreunul dintre cele trei cazuri de incompatibilitate absolută, deoarece acestea din urmă presupun că judecătorul și-a exprimat părerea într-un act oficial (încheiere interlocutorie, hotărâre judecătorească, depoziție de martor, raport de expertiză, hotărâre arbitrală, acte de procedură îndeplinite ca avocat, procuror sau mediator etc.) și în calitatea (oficială) prevăzută de lege, pe care a avut-o în acea pricină, câtă vreme, în cazul motivului de incompatibilitate relativă invocat de recurentă, este vorba de părerea personală a judecătorului în legătură cu pricina pe care o soluționează, părere exprimată în timp ce litigiul este pendinte, fie în ședința de judecată, fie în afara acesteia. Astfel cum a reținut și prima instanță, legiuitorul a definit cu precizie situațiile obiective care generează incompatibilitatea judecătorului pe motivul pronunțării anterioare a acestuia asupra unor chestiuni de fapt și de drept, condiția esențială pentru atragerea stării de incompatibilitate fiind aceea ca dezlegarea dată să se refere la cauza pendinte. Prin urmare, în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că motivul de recuzare întemeiat pe dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este nefondat. În ceea ce privește motivele privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 42 pct. 13 din C. proc. civ., Înalta Curtea reține că acest text reglementează un caz de incompatibilitate a judecătorului în care există elemente, altele decât cele reglementate expres prin art. 42 pct. 1-12 din C. proc. civ., ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. Referitor la cele două dimensiuni ale principiului imparțialității, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că: "imparțialitatea magistratului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). […]imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47)." În raport de principiile ce se desprind din jurisprudența C.E.D.O. (dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1, prin soluționarea cauzei de o "instanță independentă și imparțială"), Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții s-a avut în vedere problema aparenței de imparțialitate în situația în care un judecător participă la două proceduri cu privire la aceleași fapte (Indra împotriva Slovaciei, pct. 51-53), soluția referindu-se, însă, la împrejurarea că unul dintre magistrații care a examinat a doua procedură (privind reabilitarea) se pronunțase deja asupra aceluiași fapt (lipsa nemotivată de la serviciu) cu privire la același reclamant, ipoteză care nu este incidentă în cauză, în care judecătorul nu este chemat să-și reaprecieze propriile dezlegări. Judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, soluționează litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Concret, domnii judecător cu privire la care a fost formulată cererea de recuzare au făcut parte din completul de judecată ce soluționat recursul înregistrat în dosar nr. x/2021, având ca obiect executarea unei hotărâri judecătorești, fiind fundamentată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004. Or, obiectul prezentului dosar îl constituie anularea procesului-verbal emis în executarea titlului executoriu, aspectele care se impun a fi analizate fiind diferite de aspectele analizate în dosarul nr. x/2021, Faptul că în litigiul anterior judecătorii au reținut că "autoritatea vamală are o marjă de apreciere asupra stării de fapt vamale", aspect disputat și în cadrul prezentului recurs nu poate fi reținut ca motiv de incompatibilitate, raportat la dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ.. Astfel, un aspect dezlegat în mod definitiv de o instanță de judecată se impune a fi respectat de orice instanță învestită ulterior cu judecarea unei cauze, iar în prezenta cauză judecătorii nu aveau de reapreciat această chestiune, ei fiind ținuți de dezlegările definitive date în ciclurile procesuale anterioare tranșate prin proceduri definitive, tot ceea ce aveau de apreciat sub acest aspect fiind existența aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat cu privire la respectivul aspect. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, (art. 124-129 din Constituția României). Or, recurenta-petentă nu a adus dovezi pentru a contrazice prezumția de imparțialitate a judecătorilor. Prin raportare atât la prevederile C. proc. civ. referitor la regimul incompatibilităților (art. 41 și urm.), cât și la criteriile proprii de natură să garanteze misiunea judecătorului (independența și imparțialitatea, cea dintâi fiind condiția celei de-a doua) stabilite de Curtea Europeană, în lumina art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că nu se poate reține în cauză dovedirea vreunui caz de incompatibilitate Se constată, astfel, că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.