ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6170/2023

Ședința publică din data de 20 decembrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, reclamanții Primarul Municipiului București și Municipiul București, prin Primarul Municipiului București au chemat în judecată pârâții A. S.R.L. și Inspectoratul de Stat în Construcții - Inspectorul General, solicitând suspendarea executării Ordinului Inspectorului General al Inspectoratului de Stat în Construcții nr. 104 din 08.03.2022, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea ordinului menționat.

1.2. Prin cererea de intervenție accesorie depusă la data de 03.03.2023, petentul-intervenient în numele altei persoane B. a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtelor și respingerea solicitării de suspendare a Ordinul nr. 104/08.03.2022, emis de Inspectorul General al Inspectoratului de Stat în Construcții, prin care s-a dispus revocarea proceselor-verbale de control nr. x/29.12.2021, nr. y/05.01.2022 și nr. 409/11.01.2022.

1.3. Prin notele scrise înregistrate la dosar la data de 31.03.2023, reclamanții au invocat următoarele motive de suspendare a executării Ordinului nr. 104/08.03.2022: ordinul a fost emis cu încălcarea atribuțiilor legale pe care le are inspectorul general al ISC; ordinul a fost emis cu încălcarea art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, procesele-verbale de control emise de Inspectoratul Regional în Construcții București – Ilfov fiind intrate în circuitul civil și producând efecte juridice; dovedirea nelegalității proceselor-verbale de control emise de Inspectoratul Regional în Construcții București - Ilfov nu se poate face decât în fața instanței de judecată.

2.1. Prin încheierea din data de 3 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de netimbrare a cererii de intervenție accesorie, a admis în principiu cererea de intervenție accesorie, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și a acordat cuvântul asupra excepțiilor invocate de pârâți și de intervenient și, în subsidiar, asupra cererii de suspendare formulată de reclamanți, dispunând amânarea pronunțării la data de 13.04.2023.

2.2. Prin sentința civilă nr. 721 din 21 aprilie 2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității motivelor noi de suspendare invocate prin notele scrise depuse de reclamanți și înregistrate la dosar la data de 31.03.2023 și a constatat că reclamanții sunt decăzuți din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată prin completarea ei cu motivele noi de suspendare invocate prin aceste note scrise.

De asemenea, prima instanță a respins celelalte excepții invocate în cauză, ca neîntemeiate și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Primarul Municipiului București și Municipiul București prin Primarul Municipiului București în contradictoriu cu pârâții A. S.R.L., Inspectoratul de Stat în Construcții - Inspectorul General și intervenientul în numele altei persoane B., ca neîntemeiată, admițând cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâților.

3.1. Împotriva hotărârilor judecătorești menționate în punctul I.2 de mai sus au declarat recurs principal reclamanții Primarul Municipiului București și Municipiul București, prin Primarul Municipiului București.

Invocând incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenții – reclamanți au solicitat, pe de o parte, casarea în parte a încheierii din data de 3 aprilie 2023, în privința soluției date admisibilității în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de B. și, în rejudecare, au solicitat constatarea faptului că cererea de intervenție accesorie nu este admisibilă în principiu.

Pe de altă parte, invocând aceleași cazuri de recurs, recurenții – reclamanți au solicitat casarea în parte a sentinței civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, cu privire la soluția instanței de fond asupra excepției tardivității formulării motivelor noi de suspendare prin notele de ședință din data de 31.03.2023, cât și cu privire la soluția respingerii cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii excepției tardivității și admiterii cererii de chemare în judecată ca întemeiată.

În susținerea cererii de recurs declarate împotriva încheierii, recurenții au pretins că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., atunci când a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și că terțul intervenient a justificat un interes personal în formularea cererii de intervenție accesorie. În materia contenciosului administrativ, interesul de a acționa în cazul organismelor sociale interesate vizează, în principal, existența unui interes legitim privat, iar în subsidiar existența unui interes legitim public. Or, prevederile art. 6 și 7 din Statutul Asociației B. invocate de terț și avute în vedere de instanță fac dovada existenței unui interes legitim public. De asemenea, a considerat că încheierea cuprinde motive contradictorii în condițiile în care interesul legitim privat exhibat de terț, astfel cum a fost reținut de către instanță, nu este în concordanță cu scopul asociației, acela de a contribui la dezvoltarea urbanistică armonioasă și la protecția mediului.

În continuare, recurenții au învederat că soluția de admitere a excepției tardivității formulării motivelor noi de suspendare formulate prin notele scrise depuse la data de 31.03.2023 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 30 alin. (5) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 204 C. proc. civ. În acest sens, în mod eronat instanța de fond a apreciat că notele scrise au natura unei cereri adiționale, modificatoare, în condițiile în care, prin intermediul acestora, au fost dezvoltate argumentele prezentate în cererea introductivă și s-a răspuns la apărările expuse în întâmpinări.

În fine, a considerat că soluția de respingere a cererii introductive a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004. La o cercetare sumară a legalității Ordinului nr. 104 din 08.03.2022, instanța de fond trebuia să aprecieze asupra îndeplinirii condiției cazului bine justificat, constatând că, în pofida faptului că Raportul nr. x/07.03.2022 confirmă o parte din neconformitățile constatate prin procesele-verbale de control emise de Inspectoratul Regional în Construcții București-Ilfov pe de-o parte, iar pe de alta Raportul nr. x/07.03.2022 nu infirmă o altă serie din neconformitățile constatte prin procesele-verbale de control, soluția propusă de Comisie (de revocare a proceselor-verbale) este contradictorie considerentelor reținute în cuprinsul Raportului înregistrat la I.S.C. sub nr. x/07.03.2022. De asemenea, contrar celor reținute de judecătorul fondului, condiția prejudiciului iminent se verifica din mai multe perspective, după cum urmează: a sitului monument istoric și a zonei de protecție a monumentului istoric clasa A Școala de Fete; a zonei construite protejate; a autorității publice emitente a autorizației cu puternică prezumție de nelegalitate; a cumpărătorilor persoane fizice.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1). 5, 6 și 8 C. proc. civ.

3.2. Împotriva sentinței civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs incident pârâta societatea A. S.R.L., prin care a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Primarului General al Municipiului București, respectiv a lipsei de interes și lipsei calității procesuale active a Municipiului București, cu consecința respingerii acțiunii ca lipsită de interes/ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. De asemenea, în rejudecare, recurenta - pârâtă a solicitat admiterea excepției inadmisibilității cererii de suspendare a Ordinului nr. 104/2022, cu consecința respingerii acesteia ca inadmisibilă. Calea de atac a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, a precizat că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, dispozițiile art. 57 C. proc. civ., dispozițiile art. 154, 155 din Codul administrativ.

În primul rând, instanța nu a analizat dacă potrivit Legii nr. 554/2004, Primarul General al Municipiului București și Municipiul București trebuie să dovedească o vătămare prin actul a cărui suspendare o solicită sau acțiunea de suspendare se poate formula independent de vătămare.

În al doilea rând, a apreciat că sentința cuprinde considerente contradictorii, instanța reținând că ori de câte ori apreciază că unitatea administrativ-teritorială este afectată/vătămată de emiterea unor acte nelegale în domeniul construcțiilor și urbanismului, primarul poate solicita anularea/suspendarea executării actelor respective, iar pe de alta nu a analizat dacă s-a făcut dovada vătămării reclamanților prin actul nelegal.

În continuare, a susținut că, în condițiile în care reclamanții nu se află în niciuna dintre situațiile de contencios obiectiv, pentru justificarea capacității, a calității și a interesului de acționa trebuiau să facă dovada vătămării. Astfel, prima instanță a respins în mod greșit excepția lipsei capacității procesuale, a lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes deși reclamanții nu au făcut dovada vătămării.

A mai arătat că prima instanță a reținut în mod greșit aplicabilitatea dispozițiilor art. 155 alin. (5) lit. f) din Codul administrativ, în condițiile în care obiectul prezentei acțiuni nu este cu privire la respectarea planurilor urbanistice. De asemenea, în mod nelegal a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestuia, în condițiile în care nu are personalitate juridică și deci patrimoniu, încălcând astfel dispozițiile art. 57 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 154 alin., (6) din Codul administrativ.

În fine, a susținut că sentința nu cuprinde motivele privind soluția de respingere a excepției de inadmisibilitate și că aceasta a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care actul administrativ și-a epuizat deja efectele.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1).5, 6 și 8 C. proc. civ.

4.1. Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimata - intervenientă B. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanții Primarul Municipiului București și Municipiul București, prin Primarul Municipiului București și menținerea încheierii din data de 3 aprilie 2023 și a sentinței civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca temeinice și legale.

A arătat că în mod corect prima instanță a concluzionat că cererea de intervenție este admisibilă în principiu, în condițiile în care interesul său este apărarea dezvoltării urbanistice integrate a municipiului București și evitarea existenței unor construcții abandonate care produc consecințe foarte grave asupra mediului și a sănătății populației.

În continuare, a învederat că soluția de admitere a excepției de tardivitate a fost dată cu justa aplicare a art. 204 C. proc. civ. raportat la conținutul notelor scrise depuse de pârâți la data de 31.03.2023.

În fine, a reluat prezentarea argumentelor expuse în fața instanței de fond, conform cărora, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele cazului bine justificat și pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4.2. În cauză a depus întâmpinare și recurenta - pârâtă societatea A. S.R.L., prin care, în principal, a invocat inadmisibilitatea recursului formulat de recurenții - reclamanți împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2023 și a soluției din cuprinsul sentinței civile nr. 721 din 21 aprilie 2023 referitoare la respingerea ca tardivă a motivelor noi invocate prin notele din data de 31.03.2023, invocând lipsa de motivare.

În subsidiar, recurenta - pârâtă a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de reclamanții - reclamanți împotriva acestor soluții, precum și a celui formulat de reclamanți împotriva soluției din cuprinsul sentinței civile nr. 721 din 21 aprilie 2023 referitoare la cererea de suspendare a executării Ordinului Inspectorului General al Inspectoratului de Stat în Construcții nr. 104 din 08.03.2022.

În acest sens, a arătat că soluția de admitere a excepției de tardivitate a fost dată cu justa aplicare a art. 204 C. proc. civ. raportat la conținutul notelor scrise depuse de pârâți la data de 31.03.2023.

De asemenea, a susținut că prima instanță a reținut în mod corect că nu este fondată cererea de suspendare deoarece reclamanții nu au făcut dovada existenței unui caz bine justificat și a pagubei iminente. În plus, a considerat că, în acest moment, cu atât mai puțin s-ar putea susține vreo pagubă iminentă, în condițiile în care lucrările de construire care au făcut obiectul Ordinului ISC a cărui suspendare a fost solicitată au fost finalizate la data de 02 august 2023.

4.3. În recurs au formulat întâmpinare și recurenții – reclamanți Primarul Municipiului București și Municipiul București, prin Primarul Municipiului București, prin care au solicitat respingerea recursului incident declarat de pârâta societatea A. S.R.L. ca nefondat.

Pe această cale au arătat că instanța de fond a explicat de o manieră convingătoare raționamentul judiciar adoptat, astfel că hotărârea pronunțată creează transparența silogismului judiciar care justifică soluția de respingere a excepțiilor invocate și care permite realizarea controlului judiciar.

În continuare, au precizat că prima instanță a soluționat excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință, a lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, interpretând și aplicând în mod corect dispozițiile art. 33, 36 C. proc. civ. și a prevederilor art. 1, 2 lit. a) și 8 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității/lipsei de obiect a cererii de suspendare, au susținut că în mod corect a reținut instanța de fond că Ordinul nr. 104/08.03.2022 își produce și în prezent efectele, de vreme ce procesele-verbale de control revocate prin acest ordin nu au consecințe juridice.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 28 august 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 13 decembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a calificat excepția de inadmisibilitate a recursului reclamanților, invocată de recurenta-pârâtă, ca excepție de nemotivare, procedând la respingerea acesteia pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen. De asemenea, la același termen de judecată, s-a încuviințat pentru recurenta-pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosarul de recurs.

II. Soluția instanței de recurs asupra căilor de atac formulate

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții Primarul Municipiului București și Municipiul București, prin Primarul Municipiului București împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2023 și a sentinței civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, precum și recursul incident declarat de pârâta societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

A. Recursul recurenților-reclamanți împotriva încheierii de ședință din data de 03.04.2023

Recurenții au criticat soluția primei instanțe, prin care a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul pârâților, formulată de terțul B., invocând motivarea contradictorie și greșita aplicare a prevederilor art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., din perspectiva reținerii interesului personal în formularea cererii.

Alegațiile recurenților-pârâți, prin care aceștia au invocat motivarea contradictorie, și care corespund cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 6 C. proc. civ., sunt lipsite de pertinență. În acest sens, Înalta Curte constată că motivul a fost invocat pur formal, câtă vreme recurenții nu au susținut că anumite considerente ale primei instanțe s-ar exclude unele prin altele. În realitate, recurenții au susținut că interesul terțului intervenient, astfel cum acesta a fost reținut de prima instanță nu ar corespunde scopului și obiectivelor asociației menționate în statut și nici obiectului cererii de chemare în judecată. Se observă astfel că nu a fost exhibată o chestiune de contrarietate a considerentelor, ci dezacordul cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor legale care a condus judecătorul fondului la concluzia existenței interesului terțul intervenient accesoriu, B.. Or, aceasta nu deschide calea recursului pentru motivare contradictorie, urmând a fi analizat mai jos, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1). 5 și 8 C. proc. civ.

Aceste din urmă motive de casare sunt lipsite de fundament.

În acest sens, se observă că prima instanță a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie, apreciind că interesul pentru a interveni în proces este prezent, din perspectiva scopului și obiectivelor asociației.

Față de critica formulată, Înalta Curte constată că potrivit art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., normă specială ce reglementează intervenția voluntară "oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare", "intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți". Prin urmare, intervenientul accesoriu nu are o pretenție proprie, ci participarea lui la proces este efectul dorinței proprii de a susține una dintre părțile care se judecată, situație în care intervenientul accesoriu trebuie să justifice un interes propriu, ce trebuie raportat la efectele pe care le-ar putea avea asupra drepturilor sale statuarea de către instanță cu privire la petitele cu care a fost investită. Din acest punct de vedere, interesul intervenientului accesoriu este mai degrabă unul preventiv, prin formularea cererii de intervenție acesta urmărind prevenirea unui prejudiciu pe care l-ar putea suferi, direct sau indirect, dacă partea în favoarea cărei intervine nu ar avea câștig de cauză.

Dispozițiile art. 61 – 64 C. proc. civ. se întregesc cu celelalte condiții de exercițiu ale acțiunii civile în măsura în care nu contravin instituției intervenției voluntare astfel cum este reglementată distinct prin normele procedurale menționate. În acest sens, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 32 C. proc. civ., care prevăd condițiile de exercitare a acțiunii civile, instituie obligația ca autorul acesteia să justifice un interes, printre celelalte cerințe impuse pentru formularea și susținerea unei cereri în fața instanțelor civile. Prin urmare, condiția determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerința existenței interesului însuși.

Din perspectiva dispozițiilor legale enunțate și luând în calcul că terțul intervenient în cauză este un organism social, Înalta Curte reține că interesul acestuia trebuie cercetat prin prisma scopului și obiectivelor asociației menționate în statutul acesteia, după cum just a observat și prima instanță. În sensul acestei concluzii este aplicabilă, pentru identitate de rațiune, și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 8/2020 – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 02/07/2020, prin care s-a statuat că "În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului,,.

Cum, în cauză, actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat vizează revocarea unor procese-verbale de control cu privire la lucrări de construcții a unor imobile situate în zone protejate, rezultă că poate fi identificată o legătură între acesta și scopul asociației interveniente, prevăzut de art. 6 din Statut, acela de a contribui la dezvoltarea urbanistică armonioasă, după cum a apreciat și curtea de apel.

Pe cale de consecință, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale mai sus amintite, atunci când a reținut interesul asociației terțe B. de a interveni în proces.

B. Recursurile împotriva Sentinței

Un prim motiv de casare invocat de recurenții-reclamanți a avut în vedere aplicarea greșită a prevederilor art. 204 C. proc. civ., fiind așadar circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1).5 C. proc. civ.

În concret, recurenții au pretins că în mod greșit prima instanță a admis excepția de tardivitate a motivelor noi de suspendare depuse prin notele scrise din data de 31.03.2020. În acest sens, au arătat că s-a reținut nelegal, în principal că notele scrise au natura unei cereri adiționale, iar în subsidiar că acestea au fost depuse cu încălcarea termenului prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., fără a se observa că formularea la acel moment a fost cauzată de depunerea cu întârziere a întâmpinării de către reclamanți.

Motivul nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

Cererea adițională își găsește reglementarea expresă în dispozițiile art. 30 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, potrivit dispoziției normative precizate, prin cererea adițională se înțelege acea cerere prin care o parte litigantă modifică pretențiile sale anterioare. Formularea cererii adiționale implică modificarea unuia dintre cele trei elemente esențiale ale cererii inițiale: părți, obiect și cauză. De asemenea, cererea adițională presupune completarea cererii anterioare cu care a fost învestită instanța cu unul sau mai multe dintre cele trei cerințe determinante menționate mai sus.

În ceea ce privește regimul juridic al acestei cereri, Înalta Curte reamintește că art. 204 alin. (1) C. proc. civ. limitează temporal formularea unei asemenea cereri, reclamantul putând-o realiza numai până la primul termen de judecată la care acesta este legal citat.

În cauză, analizând cuprinsul cererii introductive, se constată că reclamanta a argumentat condiția cazului bine justificat prin prisma a trei motive: a) raportul Comisiei de analiză constată neconformități reținute prin procesele-verbale de control; b) raportul nu contestă neconformități reținute prin procesele-verbale de control; c) raportul este neîntemeiat în infirmarea unor neconformități reținute de procesele-verbale de control.

Prin notele scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 31.03.2023 (ulterior primului termen de judecată la care reclamanții au fost legal citați, 06.03.2023) recurenții au expus două noi teze ale cazului justificat, respectiv: Ordinul nr. 104 din 08.03.2022 a fost emis cu încălcarea atribuțiilor legale pe care inspectorul general al Inspectoratului de Stat în Construcții le are; Ordinul nr. 104 din 08.03.2022 a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Cercetând aceste motive se observă că acestea sunt fără legătură cu cele expuse în cuprinsul cererii introductive, deci nu vin doar în dezvoltarea acestora după cum au pretins recurenții. Astfel, Înalta Curte constată că, prin noile motive, recurenții au completat cauza acțiunii introductive, astfel încât în mod just prima instanță a calificat notele scrise ca reprezentând o veritabilă cerere adițională.

Totodată, susținerile recurenților, potrivit cărora depășirea termenului legal de formulare a cererii adiționale ar fi fost cauzată de motive ce nu le sunt imputabile, sunt lipsite de pertinență, în condițiile în care aceștia nu au solicitat repunerea în termen, în condițiile art. 186 C. proc. civ., civ.

O serie de motive de casare au fost invocate de recurenta-pârâtă A., prin recursul incident, cu referire la soluția primei instanțe de respingere a excepțiilor lipsei capacității procesuale de folosință, lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes.

Dintr-o primă perspectivă, recurenta a susținut că sentința ar fi insuficient motivată, alegație corespondentă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 6 C. proc. civ.

Cu privire la acest aspect, se reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Pe de altă parte, după cum rezultă dintr-o amplă jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului, deși instanțele naționale sunt obligate să-și motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei – MC- pct. 26). Astfel, această obligație impune doar ca instanța să examineze în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanța de fond și-a motivat sentința în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ., interpretate în lumina art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil.

În esență, recurenta a susținut că prima instanță nu a analizat dacă reclamanții trebuie să dovedească o vătămare prin actul a cărui suspendare se solicită.

Contrar celor susținute de recurentă, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței atacate, instanța a reținut textual că primarul, ori de câte ori apreciază că unitatea administrativ-teritorială este vătămată de emiterea unor acte nelegale în domeniul urbanismului, poate solicita în justiție suspendarea executării respectivului act.

Prin urmare, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a punctat esențialul cu privire la chestiunea invocată de recurentă, anume că, pentru îndeplinirea condițiilor de exercitare a acestei acțiuni specifice, este necesar și suficient ca primarul să pretindă existența unei vătămări a unității administrativ-teritoriale.

În continuare, recurenta a considerat că, ajungând la această concluzie, fără însă ca ulterior să analizeze dacă s-a dovedit sau nu vătămarea, prima instanță ar fi oferit o motivare contradictorie, critică, de asemenea, cuprinsă în domeniul de aplicare a art. 488 alin. (1). 6 C. proc. civ.

Această susținere este vădit nefondată. După cum s-a arătat în precedent, curtea de apel a reținut că pretinderea vătămării reprezintă o condiție necesară și suficientă pentru dovedirea condițiilor de exercitare a acestei acțiuni specifice. Rezultă astfel că, strict pentru soluționarea excepțiilor, faptul că nu a fost realizată analiza existenței vătămării este pe deplin congruent cu concluzia anterior menționată.

Tot din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a pretins că prima instanță nu ar fi motivat soluția dată excepției de inadmisibilitate. Alegația este lipsită de fundament, în condițiile în care curtea de apel a reținut ca argument al soluției faptul că actul administrativ își produce efectele. Chiar dacă nu a detaliat cu privire la acestea, Înalta Curte, reține că a existat o analiză a chestiunii esențiale ce a fost supusă judecății din partea judecătorului fondului, astfel încât viciul nemotivării nu poate fi reținut.

În continuare, recurenta-reclamantă a criticat modalitatea de aplicare și interpretare a legii în soluționarea excepțiilor mai sus amintite, aspectele invocate fiind subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1). 5 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință, lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, în esență, recurenta a pretins că acestea nu puteau fi reținute dacă nu se proba vătămarea prin actul administrativ vizat de cererea de suspendare. Or, Înalta Curte reamintește că, după cum rezultă din prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, a stabili, pe bază de probe, dacă există o vătămare este o problemă ce ține de fondul litigiului administrativ, iar nu de condițiile de exercitare a acțiunii civile, și cu atât mai puțin atunci când aceasta vizează nu fondul raportului juridic, ci o cerere de suspendare a efectelor acestuia.

În continuare, în ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a primarului Municipiului București, recurenta a pretins că prima instanță nu a observat că acesta este o autoritate publică fără personalitate juridică, fără patrimoniu și implicit fără capacitate procesuală de folosință. Or, se reține că în dreptul administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv prerogativa de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public. În acest context, capacitatea primarului de a sta în proces, nu doar în calitate de reprezentant legal al unității administrativ teritoriale, ci și în nume propriu, nu poate fi de plano exclusă.

Nu sunt fondate nici criticile referitoare la greșita reținere a art. 155 alin. (5) lit. f) din Codul administrativ, ca temei al respingerii excepțiilor în discuție în ceea ce-l privește pe primarul Municipiului București. Astfel, potrivit acestui text legal, "primarul asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local și acționează pentru respectarea prevederilor acestuia,,. Or, între această atribuție și conținutul unui ordin prin care a fost revocat un act administrativ referitor la respectarea prevederilor legale la emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire/desființare, acte administrative direct relaționate cu planurile urbanistice, există o evidentă corelație.

În fine, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atunci când a respins excepția de inadmisibilitate, reținând că actul administrativ vizat de cererea de suspendare nu și-a epuizat efectele. Contrar celor susținute de recurentă, se observă că acest act își produce și în prezent efectele, de vreme ce a lăsat fără consecințe juridice procesele-verbale de control pe care le-a revocat.

Un ultim motiv de casare invocat de recurenții-reclamanți a avut în vedere greșita aplicare a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 din perspectiva analizei cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamanților (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, în acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat, în ceea ce privește actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care, la prima vedere, să constituie indicii suficiente de nelegalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

În cauză, recurenții-reclamanți au invocat drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor actului atacat, faptul că raportul care a stat la baza ordinului a cărui suspendare s-a solicitat a confirmat o parte din neregulile reținute prin procesele-verbale de control și nu le-a infirmat pe altele, astfel încât nu exista temei pentru soluția de revocare dispusă prin ordin.

Înalta Curte constată că examinarea acestor elemente ar presupune evaluarea impactului deficiențelor constatate ca nejustificat reținute prin procesele-verbale de control asupra ansamblului actelor, ceea ce excedează analizei sumare realizate în cadrul cererii de suspendare care nu presupune o cercetare aprofundată a probelor sau o interpretare a normelor legale.

Astfel, recurenții-reclamanți nu au oferit indicii pertinente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, din perspectiva cazului bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, se reamintește că îndeplinirea doar a uneia dintre cerințele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare. Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiție, prin ea însăși, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluția pronunțată în prezentul recurs.

În concluzie, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

III Soluția instanței de recurs asupra căilor de atac formulate

În considerarea argumentelor expuse la pct. II din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile și va menține încheierea și sentința de fond atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții Primarul Municipiului București și Municipiul București prin Primarul Municipiului București împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2023 și a sentinței civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâta societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 721 din 21 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.