ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6149/2023

Ședința publică din data de 15 decembrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 mai 2023, sub nr. x/2023, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, în temeiul art. 14, art. 15 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 60 alin. (6) din Legea concurenței nr. 21/1996, suspendarea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 67 din 27.04.2023 până la soluționarea definitivă a litigiului având ca obiect anularea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 863 pronunțată la 19 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, a suspendat executarea Deciziei nr. 67/27.04.2023 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva sentinței civile nr. 863, pronunțată la 19 mai 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs principal pârâtul, CONSILIUL CONCURENȚEI, care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.

În motivare, recurentul-pârât a arătat, în esență, că, în ceea ce privește incidența cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectul reținut de instanță ca fiind relevant în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, respectiv posibila lipsă a dreptului inspectorilor de concurență de a solicita și obține accesul la contul de e-mail al dlui B., este eronat, acesta putând fi analizat numai în cadrul acțiunii ce privește legalitatea actului administrativ prin care autoritatea de concurență a constatat și sancționat săvârșirea de către A. a faptei de refuz de a se supune inspecției, respectiv a Procesului-verbal nr. x seria x.V.1/21.04.2023 de constatare și de sancționare a contravențiilor.

Dezvoltând critica, a precizat recurentul că nu erau suficiente soluționării cauzei doar aspectele învederate și invocate de reclamantă, ci eventualele dispoziții legale incidente. Astfel, independent de funcțiile ori calitățile deținute de dl B. în cadrul altor entități, acesta este administrator al A. și utilizează adresa de e-mail în desfășurarea activității sale la întreprinderea inspectată, fiind implicat activ în stabilirea politicii comerciale a acesteia, calitate în care este informat în mod curent și repetat despre politica de prețuri a companiei, elemente care fac obiectul investigației autorității de concurență.

S-a precizat și că accesul nu a fost permis nici după ce întreprinderea a finalizat operațiunile tehnice derulate pentru obținerea acestor date de pe serverele externe, deși datele și informațiile electronice au fost încărcate local pe un laptop aparținând întreprinderii inspectate.

Consideră recurentul că instanța de fond în mod eronat nu a avut în vedere dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței și ale art. 26 alin. (1) din Regulamentul de procedură al Consiliului Concurenței, care prevăd dreptul inspectorilor de concurență de a inspecta orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau orice alte evidențe în legătură cu activitatea întreprinderilor, indiferent de locul în care sunt depozitate și de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate, putând fi verificate și ridicate orice informații stocate/arhivate în mediul electronic, indiferent de suportul pe care se află (telefon mobil, tabletă, Personal Digital Assistant, laptop etc.) sau de locul în care sunt stocate/arhivate (server extern, cloud etc).

De altfel, a subliniat acesta, în considerarea prevederilor legale anterioare, Curtea de Apel București a autorizat ulterior, în mod expres, desfășurarea unei inspecții inopinate la sediul social/punctul de lucru/spațiile societății A..

Acceptarea abordării oferite de reclamantă și validată de instanță, echivalează, în opinia recurentului, cu acceptarea faptului că orice întreprindere ar opta pentru stocarea propriilor informații pe servere aparținând altor entități, iar atunci când autoritatea de concurență ar solicita accesul la acestea, ar invoca, în disprețul regulilor incidente în materie de concurență și al reperelor jurisprudențiale de la nivel european, imposibilitatea accesării acestora. Or, în virtutea obligației legale a întreprinderii de cooperare și de a pune informațiile la dispoziția Consiliului Concurenței pentru a fi inspectată, A. avea obligația de a prezenta inspectorilor de concurență o arhivă accesibilă.

Al doilea motiv de recurs susținut este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestuia, a arătat recurentul că instanța de fond nu a motivat în niciun mod de ce a respins ori nu a avut în vedere apărările sale referitoare la aspectul conform căruia fapta de refuz de a se supune inspecției a fost constatată și sancționată prin Procesul-verbal nr. x seria x.V.1/21.04.2023, act ce nu a fost anulat.

De asemenea, a menționat că sentința nu este motivată nici în ceea ce privește îndeplinirea condiției pagubei iminente, nefiind suficient a se reține împrejurarea că intimata-reclamantă a dovedit la nivel formal această cerință, în condițiile în care singurul înscris depus în probațiune a fost reprezentat de un document contabil care nu poartă semnătura reprezentantului intimate-reclamante, iar, din analiza acestuia, nu se poate identifica perioada pentru care a fost întocmit.

Mai mult, a menționat recurentul, instanța de fond nu a avut în vedere aspecte legate de stabilitatea financiară a reclamantei, raportat la informații publice, simpla posibilă diminuare a activului companiei neputând echivala cu îndeplinirea condiției prevăzute de dispozițiile Legii contenciosului administrativ.

Totodată, recurentul apreciază că, întrucât societatea A. face parte dintr-un grup, având acționar majoritar întreprinderea C., parte a grupului internațional D., s-ar impune analiza situației financiare la nivel de grup.

Intimata-reclamantă, S.C. A. S.A., a depus întâmpinare și recurs incident, solicitând, în ceea ce privește recursul principal, respingerea acestuia ca nefondat, iar, pe recursul incident, în cazul admiterii celui principal, să se trimită cauza spre rejudecare pentru administrarea probatoriului, în subsidiar, să se rețină cauza spre judecare și să se admită cererea de suspendare și pentru alte cauze temeinic justificate.

În apărare, intimata-reclamantă a arătat că prima instanță, contrar susținerilor recurentului, nu a făcut o analiză a fondului dreptului/aplicabilitatea vreunei temei de drept, ci a constatat că autoritatea nu a indicat un temei legal care să justifice emiterea deciziei, temei care, de altfel, nu este arătat nici prin cererea de recurs.

A menționat, de asemenea, că situațiile bine justificate nu sunt limitative și oricum nu implică numai analiza unor elemente de nelegalitate pur formală a actului. Cât timp nu se poate verifica prezumția de legalitate și veridicitate a actului, devine vădit caracterul nelegal al acestui act administrativ și se impune suspendarea efectelor sale.

Intimata a făcut trimitere și la hotărârea pronunțată de CJUE în cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, unde cerința cazului bine justificat s-a considerat că este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Astfel, lipsa completă a oricărui text legal care să autorizeze Consiliul să oblige, respectiv să sancționeze societatea, privind accesul la corespondența dlui. B. constituie, în opinia sa, un caz bine justificat, corect reținut de judecătorul fondului.

Iar, referitor la art. 38 din Legea concurenței (preluat prin art. 26 (1) din Regulamentul de procedură al Consiliului), a precizat intimata că acesta autorizează inspecții doar spații (fizice sau virtuale) care aparțin societății (în exprimarea instanței din încheierea nr. 8/23.03.2023) sau pe care societatea le deține (în exprimarea art. 38 din Legea concurenței).

Așadar, în opinia sa, chiar și o analiză prima facie demonstrează lipsa dreptului Consiliului de a solicita accesul la corespondența dlui B.

A mai arătat intimata că sunt inadmisibile, raportat la prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., și oricum neîntemeiate, criticile Consiliului privind lipsa probării de către societate a unui drept de acces asupra arhivei.

De asemenea, a combătut afirmația privind obligația societății de a pune la dispoziție arhiva în temeiul obligației de cooperare activă, o asemenea pretinsă obligație nefiind prevăzută de nicio normă juridică, după cum consideră că aceasta nu poate impune săvârșirea unor fapte ilicite.

Mai menționează că și în jurisprudență invocată de către Consiliul Concurenței (Cauza 374/87 Orkem vechiul Comisia [1989] ECR 3283], se arată că limita obligației de cooperare activă o reprezintă documentele/informațiile deținute în mod efectiv de către întreprinderea investigată.

De asemenea, susține că autorizarea judiciară obținută de către Consiliu pentru accesarea arhivei, ulterior emiterii Deciziei, confirmă tocmai netemeinicia recursului acestuia.

Cât privește incidența motivului de casare de la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a arătat intimata/reclamantă că acesta nu poate fi primit, întrucât sentința recurată este legal motivată.

Oricum, reamintește aceasta că decizia a fost emisă în baza actelor normative, a actelor administrative sau a hotărârii judecătorești enumerate la punctele 1-13, printre care nu se regăsește procesul-verbal de sancționare a faptei de refuz de inspecție.

Referitor la paguba iminentă, apărările intimatei s-au referit la faptul că recurentul nu poate critica modalitatea de administrare a probelor deduse judecății în fața primei instanțe, susținerile Consiliului sub acest aspect având caracter inadmisibil.

După cum, reiterează argumentația conform căreia a evidențiat pe larg consecințele negative ale deciziei atacate, care afectează în mod substanțial normala funcționare a întreprinderii.

În ceea ce privește recursul incident, a invocat incidența cazurilor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a respins în mod greșit celelalte vicii de nelegalitate invocate cu titlu de cazuri bine justificate - motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pe care înțelege să le reitereze pe calea recursului incident, în situația în care s-ar admite recursul principal.

Astfel, a arătat aceasta că:

Astfel, solicită aceasta a se reține că și în descrierea faptei din Decizia atacată se arată că societatea "a refuzat să se supună inspecției prevăzute la art. 38 din Legea Concurenței, constând în împiedicarea cu intenție a accesului la corespondența/conturile e-mail ale administratorului său și nu a depus toate diligentele pentru a asigura accesul la respectivele informații în vederea îndeplinirii obligațiilor sale de cooperare activă cu inspectorii de concurență în vederea supunerii la inspecție". Or, pentru acest refuz societatea a fost deja sancționată prin Procesul-verbal de contravenție în temeiul art. 53 lit. e) din Legea concurenței.

De aceea, consideră că, atât timp cât se vorbește despre un refuz de inspecție, iar pentru această faptă s-a impus deja o sancțiune, după acest moment Consiliul nu se mai poate raporta la o faptă activă (un refuz care să continue după epuizarea faptei de refuz - opunându-se emiterea procesului-verbal de constatare a faptei de refuz la inspecție). Așadar, în opinia sa, se opune legalității emiterii Deciziei atacate însuși momentul constatării de către Consiliu a epuizării faptei.

Arătă recurenta în acest sens că, potrivit prevederilor art. 98 alin. (3) din Regulamentul din 2019 privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței, pus în aplicare prin Ordinul Consiliului Concurenței nr. 407/2019, încetarea aplicării amenzilor cominatorii are loc (i) la încetarea faptei care a condus la aplicarea amenzilor cominatorii sau (ii) în cazul în care fapta nu încetează, dar se apreciază că nu mai este necesară menținerea acestei măsuri. Or, în aprecierea sa, nu poate fi permis ca inspectorii/Consiliul să constate atât refuzul de inspecție/epuizarea, consumarea faptei, cât și necesitatea menținerii măsurii, în sensul tezei a doua a art. 98 alin. (3) din Regulament, în caz contrar fiind încălcat principiul ne bis in idem, aspect ce constituie prin sine un motiv serios de nelegalitate, adecvat definiției cazului bine justificat.

4 Existența unor mențiuni eronate, care nu corespund realității, constatate și consemnate pendinte inspecției inopinate și care, privite ca un viciu de nelegalitate, reprezintă, prin sine, o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei atacate.

Și a specificat recurenta-reclamantă că acest viciu de legalitate poate fi ușor identificat, chiar și la o analiză prima facie a situației în fapt și în drept, precum și din cercetarea actelor administrative emise de Consiliu, circumscrise inspecției inopinate. Ca atare, prima instanță a considerat în mod greșit că analiza acestui viciu de nelegalitate antamează fondul cauzei.

În speță, raportat la Directiva amintită, consideră recurenta-reclamantă că pârâtul putea să solicite accesul la e-mailul dlui B. (e-mail aflat în controlul unei entități terțe din alt stat): (i) dacă ar fi avut bănuieli întemeiate și (ii) cu autorizarea prealabilă a autorității competente în domeniul concurenței din Franța, niciuna dintre cele două condiții nefiind îndeplinită.

Mai mult, consideră recurenta că decizia atacată nu este motivată sub aspectul stabilirii cuantumului de 3%, trebuind, de asemenea, a se sancționa faptul că nu i s-a solicitat punctul de vedere cu privire la faptă.

Și conchide în sensul că instanța de judecată a încălcat dispozițiile art. 14-15 și art. 2 din Legea nr. 554/2004, sub aspectul greșitei interpretări a normelor de drept material privind noțiunea de caz bine justificat, sens în care se impune admiterea recursului, cu consecința trimiterii spre rejudecare a prezentei cauze, subsecvent admiterii motivului de casare prevăzut prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A mai susținut recurenta-reclamantă că prima instanță a încălcat exigențele de motivare a hotărârii (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.. Aceasta întrucât a respins în bloc cele mai multe dintre viciile de nelegalitate invocate, apreciind că acestea nu se circumscriu noțiunii de caz bine justificat, fără a ține seama de apărările formulate în cadrul actelor procesuale, respectiv prin concluziile orale.

Consiliul Concurenței a depus întâmpinare la recursul incident promovat de A. S.A., solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți:

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului și este consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. Sau, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat".

Așadar, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Iar, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauză, prima instanță a analizat solicitarea reclamantei, S.C. A. S.A., de suspendare a deciziei emise de Consiliul Concurenței nr. 67/27.04.2023, până la soluționarea definitivă a acțiunii ce privește anularea sa și a admis cererea, reținând ca fiind îndeplinită atât condiția existenței unui caz bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, cât și aceea referitoare la existența unei pagube iminente.

Argumentele considerate relevante în ceea ce privește prima cerință, a cazului bine justificat, au fost acelea potrivit cărora societatea nu are control asupra adresei de e-mail a domnului B., x@x.com, pentru a putea permite inspectorilor din cadrul Consiliului Concurenței examinarea informațiilor primite sau trimise prin intermediul acesteia, în cadrul inspecției inopinate, întrucât este controlată exclusiv de o societate din Franța, care nu și-a dat acordul în acest sens, devreme ce nu face obiect al investigației.

Dar, contrar soluției primei instanțe și în acord cu recurentul-pârât, Consiliul Concurenței, Înalta Curte consideră că argumentația anterior expusă nu este suficientă pentru a se constata un caz bine justificat în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Aceasta întrucât, în jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, judecătorul nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Iar, astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ reținute de Înalta Curte s-au referit la: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (decizia civilă nr. 443/2013).

Or, în speță, Decizia Consiliului Concurenței nr. 67/27.04.2023 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale referitoare la competență, iar în drept s-a întemeiat pe dispozițiile art. 59 alin. (1) lit. f) din Legea concurenței conform cărora: "Consiliul Concurenței poate obliga, prin decizie, întreprinderile la plata unor amenzi cominatorii, în sumă de până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie din anul financiar anterior sancționării, pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie, pentru a le determina: f) să se supună inspecției prevăzute la art. 38".

Iar, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 21/1996:

"(1) Pentru investigarea încălcării prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurență sunt abilitați cu puteri de inspecție, cu excepția inspectorilor debutanți, și au următoarele puteri de inspecție:

a) să intre în spațiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care întreprinderile ori asociațiile de întreprinderi le dețin legal și/sau își desfășoară activitatea;

b) să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe legate de activitatea întreprinderii sau asociațiilor de întreprinderi, indiferent de locul în care sunt depozitate și de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate;

c) să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asociației de întreprinderi explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul inspecției și să consemneze sau să înregistreze răspunsurile acestora;

d) să ridice sau să obțină în orice formă copii ori extrase din orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau din alte evidențe legate de activitatea întreprinderii sau asociației de întreprinderi;

e) să sigileze orice amplasament destinat activităților întreprinderii sau asociației de întreprinderi și orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe legate de activitatea întreprinderii sau asociației de întreprinderi, pe durata și în măsura necesară inspecției (subl. ns.)".

De asemenea, art. 26 alin. (1) din Regulamentul de procedură al Consiliului Concurenței prevede dreptul inspectorilor de concurență de a inspecta orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau orice alte evidențe în legătură cu activitatea întreprinderilor, indiferent de locul în care sunt depozitate și de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate, putând fi verificate și ridicate orice informații stocate/arhivate în mediul electronic, indiferent de suportul pe care se află (telefon mobil, tabletă, Personal Digital Assistant, laptop etc.) sau de locul în care sunt stocate/arhivate (server extern, cloud etc).

Prin urmare, nu poate fi reținut, cel puțin la nivel formal, argumentul lipsei temeiului legal al constatărilor și sancționării dispuse de pârâtă.

În realitate, aspectele de nelegalitate relevate de reclamantă, întemeiate pe o incorectă interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale de către autoritatea emitentă prin raportare la o anumită situație de fapt, ce nu ar fi fost corect stabilită, reprezintă, în opinia Înaltei Curți, argumente ce pot fi verificate doar în cadrul analizei pe fond a legalității și temeiniciei actului contestat.

Mai mult, aparența de legalitate și temeinicie a actului a fost confirmată prin sentința civilă nr. 1723/17.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a în dosarul nr. x/2023, instanța respingând, ca neîntemeiată, cererea de anulare a deciziei nr. 7/27.04.2023. De aceea, văzând dispozițiile art. 430 alin. (1) și (3) C. proc. civ., potrivit cărora o asemenea hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat, este adevărat, provizorie, Înalta Curte este ținută la a-i recunoaște efectele în cadrul prezentei proceduri.

Și câtă vreme cele două cerințe - cazul bine justificat și paguba iminentă - trebuie să fie întrunite cumulativ, iar referitor la cea dintâi s-a conchis în sensul inexistenței sale, Înalta Curte consideră de prisos a se verifica îndeplinirea sau nu a celei de-a doua condiții.

Pentru aceste considerente, fiind găsit incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza I și alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursul principal, se va casa sentința recurată, iar, în rejudecare, se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare.

Referitor, însă, la motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea unei hotărâri când "hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte îl va respinge, dat fiind că, în speță, judecătorul fondului a prezentat argumentele care, în aprecierea sa, au condus la admiterea acțiunii, astfel încât motivarea hotărârii recurate îndeplinește cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., făcând posibilă exercitarea controlului judiciar, nepronunțarea asupra uneia dintre apărări nefiind echivalentă cu o nemotivare.

Subsumat pct. 8, recurenta critică faptul că instanța de fond nu a reținut și celelalte cauze de aparentă nelegalitate a deciziei, astfel cum au fost prezentate prin cererea de chemare în judecată, ce s-ar circumscrie tezei art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Dar, așa cum s-a arătat și mai sus, toate susținerile reclamantei, subsumate cazului bine justificat, constituie chiar motivele de nelegalitate și netemeinicie ale însuși actului administrativ contestat, astfel încât o dezlegare a acestora, așa cum se pretinde, ar echivala cu rezolvarea pe fond a acțiunii, aspect nepermis în calea sumară a suspendării.

Nici în cadrul căii de atac recurenta, prin criticile prezentate, nu convinge, condiția privind fumus boni iuris, dezvoltată în jurisprudența Curții Europene de Justiție, în cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, fiind îndeplinită atunci când există, în stadiul procedurii măsurilor provizorii, un diferend important a cărui soluționare nu se impune de la bun început, astfel încât, la prima vedere, acțiunea nu este neîntemeiată.

Or, în speță, Înalta Curte a constatat că actul administrativ a cărui suspendare s-a cerut se sprijină pe o argumentație juridică, este însoțit de acte justificative și este, astfel, apărat aparent pertinent de partea emitentă, neputând fi vorba despre o dispută foarte serioasă asupra unor elemente esențiale privitoare la condițiile de legalitate care trebuie să fie îndeplinite de actul administrativ și care să conducă la concluzia recurentei.

Nu mai puțin, Înalta Curte are în vedere că tot în această procedură instanța are posibilitatea să procedeze la analiză comparativă a intereselor opuse de părți, cel particular al speței nefiind în măsură să justifice suspendarea executării actelor prin care se relevă o preocupare a autorității pentru satisfacerea unui interes public general – protecția consumatorilor.

Pentru aceste considerente, întrucât tribunalul a dat o corectă dezlegare celorlalte criticilor de nelegalitate susținute de reclamantă, procedând la o "pipăire" corectă a fondului, după cum, așa cum s-a arătat mai sus, susținerile ce vizează cazul bine justificat constituie, în realitate, chiar cazurile de nelegalitate și netemeinicie ale actului administrativ, se va respinge motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca neîntemeiat.

A mai susținut recurenta-reclamantă că prima instanță a încălcat exigențele de motivare a hotărârii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., deoarece a respins în bloc cele mai multe dintre viciile de nelegalitate invocate, apreciind că acestea nu se circumscriu noțiunii de caz bine justificat, fără a ține seama de apărările expuse în cadrul actelor procesuale, respectiv prin concluziile orale formulate.

Criticile vor fi respinse ca neîntemeiate, respingerea în bloc a tuturor celorlalte argumente ce reprezentau, în aprecierea reclamantei, tot atâtea cauze temeinic justificate, neputând vicia hotărârea recurată, câtă vreme însăși instanța de control a validat anterior raționamentul judecătorului fondului, sub acest aspect.

Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu a fost încălcat în speță, cererea părții fiind examinată în mod real de către instanța sesizată, care nu este obligată să furnizeze un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantei, aceasta din urmă primind, însă, un răspuns explicit cu privire la aspectele considerate decisive (Ruiz Torja și Hiro Balani c. Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994).

Cum, așadar, conduita procedurală adoptată de prima instanță răspunde exigențelor impuse de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în mod neîntemeiat se susține că ar fi incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul incident, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal formulat de pârâtul Consiliul Concurenței, împotriva sentinței civile nr. 863 din 19 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând cauza:

Respinge cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident formulat de recurenta – reclamantă S.C. A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 863 din 19 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.